Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Ajungem mai rapid în Ardeal şi Moldova, cu avionul

Publicat

pe

Începând cu luna octombrie, Timişoara va fi legată aerian de două oraşe importante din România, Cluj-Napoca şi Iaşi. Cursele vor fi operate zilnic de către compania aeriană Blue Air.

Programul este următorul:

luni, miercuri, vineri, duminică
07:00 IAS – 08:10 TSR
08:40 TSR – 09:20 CLJ
09:50 CLJ – 10:45 IAS

marţi, joi, sâmbătă
07:00 IAS – 07:55 CLJ
08:25 CLJ – 09:05 TSR
09:35 TSR – 10:45 IAS

“Suntem bucuroşi că Timişoara va avea legături aeriene cu oraşele Cluj-Napoca şi Iaşi, astfel,  mărindu-se numărul destinaţiilor pentru potenţialii pasageri din această zonă. Considerăm benefice aceste legături şi pentru faptul că pot veni mai mulţi turişti în Timişoara şi în zona de vest a ţării. Aşa cum ne-am propus, începutul anului 2016 a dat startul deschiderii de noi destinaţii şi noi parteneriate cu companii aeriene. Avem convingerea că vom anunţa şi alte noutăţi plăcute pe perioada rămasă din acest an”, a declarat, miercuri, directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Daniel Idolu.

Locale

Aproape 45.000 de persoane fizice și juridice au achitat impozitele și taxele locale, la Timișoara

Publicat

pe

Contribuabilii profită de reducerea de 10% pentru plata anticipată a taxelor și impozitelor locale, în ianuarie fiind înregistrate aproape 45.000 de plăți la Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT).

Astfel, în perioada 16 – 31 ianuarie, taxele locale au fost achitate de 43.098 de persoane fizice și 1.323 de persoane juridice.

Până la 31 ianuarie, persoanele fizice au achitat dări în valoare totală de peste 17 milioane de lei, o sumă similară celei din anul trecut.

În schimb, firmele au contribuit aproape dublu: de la 4,9 milioane de lei în 2024, la 8,3 milioane de lei în 2025. Din suma totală, 35% a fost încasată de DFMT prin sistem online.

Persoanele fizice și juridice care achită impozitul pe clădiri, impozitul pe teren sau impozitul pe mijloacele de transport până la data de 31 martie beneficiază de o reducere de 10%.

Reamintim că plata impozitului pe clădiri, terenuri sau mijloace de transport se poate face atât online, cât și fizic, la casieriile din incinta sediului DFMT de pe str. Demetriade nr. 1 (incinta Iulius Mall) sau la oficiile poștale din oraș. Timișorenii pot accesa platforma pentru plăți online la următorul link: https://plata.dfmt.ro/Plata2/auth/login.

Programul cu publicul al Direcției Fiscale este luni – joi, orele 08:30 – 16.00 și vineri, orele 08:30 – 14.00.

Citeste mai mult

Administrație

Pregătiri pentru Târgul de Paști. Cum pot să se înscrie comercianții

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara organizează, prin Casa de Cultură a Municipiului, în perioada 23 martie – 23 aprilie 2025, cea de-a XVI-a ediție a Târgului de Paști.

În vederea derulării activităților comerciale, cei interesați pot depune dosarele de înscriere la sediul Casei de Cultură din Timișoara (str. Miron Costin nr. 2), în perioada 12-18 februarie 2025, între orele 10:00-13:00, sau le pot trimite pe adresa de e-mail: boe@ccmt.ro.

Pot participa:

Persoane juridice (ONG, SRL, PFA, PFI, IF, ÎI) – producători sau comercianți de produse nealimentare, cu specific pascal

Persoane juridice (ONG, SRL, PFA, PFI, IF, ÎI) – producători sau comercianți de produse alimentare (cozonac, kürtos, plăcinte, langoși, prăjituri, dulcețuri de casă, siropuri, produse apicole, vin, cafea, sucuri, preparate fast-food, brânzeturi și produse tradiționale din carne, ciocolată, bomboane, zacuscă, conserve de casă etc.)

Artiști plastici meșteșugari (ONG, SRL, PFA, PFI, IF, ÎI)

Activități recreative

Formularul-tip de înscriere și regulamentul târgului se pot descărca de pe site-ul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara (www.casadeculturatm.ro), precum și de pe pagina noastră de Facebook, începând de miercuri, 12 februarie 2025.

Pentru detalii și pentru orice informații suplimentare vă stăm la dispoziție la numărul de telefon 0711 056 054.

Citeste mai mult

Din țară

Klaus Iohanis predă mandatul de președinte al României lui Ilie Bolojan

Publicat

pe

Preşedintele Klaus Iohannis îşi încheie miercuri, la Palatul Cotroceni, cei zece ani de mandat în fruntea statului, cu prelungirea în urma anulării turului doi de scrutin, în urma unei demisii care reprezintă o decizie fără precedent până acum în politica românească, pentru un şef al statului.

Ceremonia de final de mandat va avea loc începând cu ora 12.00, când preşedintele îl va primi pe Ilie Bolojan, cel care va asigura interimatul funcţiei, până la alegerile prezidenţiale din luna mai.

Klaus Iohannis îl va întâmpina pe preşedintele care preia interimatul la Palatul Cotroceni, Ilie Bolojan, la Palatul Cotroceni, iar cei doi vor avea o discuţie.

Ulterior, Klaus Iohannis va merge pe Platoul Marinescu, unde sunt întâmpinaţi şefii de stat, în cadrul vizitelor oficiale, unde va avea loc ceremonia de final de mandat. Se va intona imnul naţional, preşedintele va saluta garda de onoare şi va părăsi Palatul Cotroceni.

La ceremonia de la Palatul Cotroceni nu va participa şi soţia preşedintelui, Carmen Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat luni demisia din funcţia de preşedinte al României.

El a declarat, la Palatul Cotroceni, imediat după ce s-a pus în mişcare procedura de suspendare a Preşedintelui, că pentru a scuti România şi pe cetăţenii români de această criză, de această evoluţie inutilă şi negativă, demisionează din funcţie şi va pleca din funcţie pe 12 februarie.

Iohannis a mai spus că demersul de suspendare este nefondat, pentru că niciodată nu a încălcat Constituţia şi este un demers păgubos, pentru că toată lumea pierde, nimeni nu câştigă.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite