Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Amenzi de până la 1.000 de lei pentru cei care nu curăță dejecțiile animalelor de companie

Publicat

pe

Polițiștii locali au în vedere, în această perioadă, ca urmare a sesizărilor de la timișoreni, intensificarea verificărilor referitoare la prevederile HCL 371/2007 modificată cu privire la plimbarea câinilor pe domeniul public fără lesă și a celor din categoria agresivi fără lesă sau botniță, dar și referitoare la plimbarea căinilor fără a curăța dejecțiile fiziologice ale acestora, aspecte sancționate cu amenzi între 800 și 1.000 de lei.

În ultimul an au fost aplicate 131 de sancțiuni contravenționale în valoare de 40.800 lei proprietarilor de animale de companie din Timișoara care nu au respectat prevederile articolului 21 din HCL 371/2007 modificată.

O dată cu încălzirea vremii, cetățenii au sesizat în mod preponderent aspecte legate de necurățarea dejecțiilor și plimbarea câinilor fără lesă în zona centrală a municipiului, cum ar fi Piața Unirii, zonă în care, în ultimul an, au fost depistate 22 de persoane care nu au respectat prevederile legate la aceste capitole.

Poliția Locală atrage le atenția posesorilor de câini să respecte legislația deoarece pe lângă sancțiunile destul de mari, nestrângerea resturilor constituie și o sursă de disconfort pentru persoanele care se plimbă cu copiii care pot pune mâna pe aceste resturi.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Zi liberă în instituțiile de învățământ din județul Timiș în 15 septembrie, de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel nou de la Partoș

Publicat

pe

Ziua de  15 septembrie este închinată Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului și al întregii regiuni.

Cu acest prilej, Catedrala Mitropolitană din Timișoara, unde se află, din 1956, moaștele sfântului aduse de la Mănăstirea Partoș, sărbătorește cel de-al doilea hram al său.

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în această zi de sărbătoare elevii și cadrele didactice din județul Timiș nu vor merge la școală.

Inspectoratul Școlar Județean a decis suspendarea cursurilor, în baza contractului colectiv de muncă unic la nivel județean, înregistrat la Ministerul Muncii sub nr. 739/05.05.2025. Documentul prevede ca 15 septembrie să fie zi liberă pentru toate unitățile de învățământ din județ.

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean a subliniat că această măsură se aliniază unor modele similare din alte zone ale țării. Un exemplu este județul Iași, unde, în baza contractului colectiv local, 14 octombrie – ziua Sfintei Cuvioase Paraschiva– este declarată zi nelucrătoare.

Sărbătoarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș rămâne un moment de referință pentru comunitatea timișoreană și pentru întreg Banatul, reunind în rugăciune mii de credincioși care îi aduc prinos de recunoștință apărătorului și mijlocitorului nostru în fața tronului Preasfintei Treimi.

Citeste mai mult

Cultură

RUGA TIMIȘOAREI, în Parcul Rozelor. Artiștii de seamă ai Banatului vor urca pe scenă

Publicat

pe

În fiecare an, de Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului și al Timișoarei, comunitatea se adună în spirit de credință, tradiție și bucurie pentru a marca Ruga orașului, una dintre cele mai îndrăgite sărbători locale.

Luni, 15 septembrie 2025, începând cu ora 17:00, Parcul Rozelor va găzdui o seară de neuitat dedicată cântecului, jocului și portului popular bănățean.

Seara de sărbătoare va fi animată de Ansamblul „Timișul”, emblemă a valorilor tradiționale, coordonat de dirijorul Deian Galetin și pus în mișcare prin coregrafiile semnate de Maria Topciov și Ciprian David.

Lor li se vor alătura, într-un regal folcloric, voci consacrate ale muzicii populare românești care vor da glas cântecelor Banatului și nu numai: Petrică Miulescu Irimică, Dumitru Teleagă, Mihaela Petrovici, Olguța Berbec și Remus Novac, Dumitru Stoicănescu, David Crișan, Vlad Văcaru, Andreea Voica, Liliana Laichici și Carmen Popovici-Dumbravă.

Intrarea este liberă!

Ruga este un prilej de întâlnire între generații, un moment în care valorile spirituale și culturale ale locului se împletesc într-o atmosferă caldă și autentică.

Citeste mai mult

Cultură

„Regata Bega“, legătura pe apă, între Timișoara și Serbia

Publicat

pe

În perioada 12–14 septembrie 2025 canalul navigabil Bega găzduiește pentru al treilea an consecutiv Regata Bega, un eveniment organizat de mai multe asociații cu scopul de a revitaliza din punct de vedere cultural malurile canalului.

Astfel, vineri, 12 septembrie, începând cu ora 18:00, oaspeții din Serbia sunt așteptați la bordul propriilor ambarcațiuni, care vor ancora în zona podului Mihai Viteazu, unde va fi amenajat un punct provizoriu de acostare.

Sosirea lor deschide oficial evenimentul și va marca, încă odată, continuarea unei colaborări transfrontaliere bazate pe prietenie, curiozitate și respect pentru râul care leagă Timișoara de Europa.

Sâmbătă, 13 septembrie, malurile vor deveni spațiu de celebrare prin muzică.

De la ora 19:00, Romu va contura atmosfera cu muzică special pregătită pentru această seară, iar de la ora 21:30, pe scena amplasată la D’arc pe Mal, va urca Implant pentru Refuz, într-un concert live cu semnificație aparte.

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Ecluze, organizație fondată în 2025 de către D Proiect, Club D’arc și Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria, cu scopul de a activa cultural malurile Begăi, de a valorifica patrimoniul local și de a reconecta Timișoara cu apele din care s-a născut.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite