Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Amenzi pentru nepăsare. Pe cine au sancționat polițiștii locali

Publicat

pe

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au reverificat și în săptămâna care a trecut imobilele istorice de pe raza municipiului Timișoara ai căror proprietari au obligația să-și întrețină clădirile deținute, constatând în continuare că în unele cazuri nu s-a făcut niciun demers de obținere a documentațiilor necesare demarării procedurilor de remediere a stării de degradare.

În prima parte a anului proprietarilor le-au fost înmânate notificări pentru începere a operațiunilor de obținere în regim de urgenţă a certificatelor de urbanism și a autorizaţiilor de construire pentru remedierea stării de degradare a clădirilor. Termenul pentru demararea procedurilor de obținere a certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire a expirat la începutul lunii iulie.

Săptămâna trecută altor șase asociații de proprietari de imobile le-au fost întocmite procese verbale de constatare a contravențiilor, mai exact celor de pe străzile C. Brediceanu nr. 2, V. Alecsandri nr. 2, Piața Mocioni nr. 3, Bd. Revoluției 1989 nr. 3, 4, și 11, în total până acum fiind aplicate 13 sancțiuni contravenționale.

Celelalte locații sancționate deja sunt Piața Victoriei nr. 5, Emanoil Gojdu, J. Preyer, 16 Decembrie nr. 20, Piața Victoriei nr. 1, nr. 1A, 1B și Piața Sfântul Gheorghe nr. 1. Conform Legii 422/2001, sancțiunile sunt cuprinse între 4000 și 8000 lei, iar cuantumul este stabilit de arhitectul șef. Serviciul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal continuă acțiunile de reverificare a imobilelor notificate, urmând să fie luate măsurile legale în cazul celor care nu au efectuat niciun demers de intrare în legalitate.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

COMUNICAT DE PRESĂ. Privind FINALIZAREA proiectului cu titlul „DOTAREA CU MOBILIER,ECHIPAMENTE DIDACTICE SI TIC A UNITĂȚILOR EDUCAȚIONALE DIN U.A.T. COMUNA PECIU NOU”,cod F-PNRR-Dotari-2023-0760,

Publicat

pe

  1. Finanțat prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ – Pilonul VI. Politici pentru noua generație – Componenta C15: Educație
  2. Numele beneficiarului: COMUNA PECIU NOU
  3. Obiectivele proiectului

„DOTAREA CU MOBILIER,ECHIPAMENTE DIDACTICE SI TIC A UNITĂȚILOR EDUCAȚIONALE DIN U.A.T. COMUNA PECIU NOU” va contribui la atingerea obiectivelor priorității de investiție PNRR prin dotarea:

Liceului Teoretic PECIU NOU cu echipamente TIC a 1 laborator de informatica (nou creat la nivel gimnazial), a 33 Sali de clasa (7 grădinița, 18 scoală 0-VIII si 8 liceu) si a 1 laborator de științe (chimie) (nou creat la nivel gimnazial) si dotarea cu mobilier si materiale didactice a 1 laborator de informatica (nou creat la nivel gimnazial), a 33 Sali de clasa (7 grădinița, 18 scoală 0-VIII si 8 liceu), a 1 laborator de științe (chimie) (nou creat la nivel gimnazial), a 1  cabinet școlar (nou creat la nivel gimnazial), a 1 cabinet psihopedagogic (nou creat la nivel gimnazial) si a 1 sala de sport (nou creata la nivel gimnazial).

  1. Valoarea totala a proiectului este 083.257,45 lei, din care finanțarea nerambursabila este 2.083.257,45 lei
  2. Data începerii proiectului este 08.2023
  3. Data finalizării proiectului este 05.2026
  4. Codul proiectului F-PNRR-Dotari-2023-0760

Contact: DRAGAN GABRIEL RAZVAN – Primar, tel/fax +40256414500 / +40256414826, e-mail: contact@primariapeciunou.ro

 

Citeste mai mult

Cultură

Ce evenimente se organizează pentru copii, de 1 iunie, la Timișoara

Publicat

pe

De 1 iunie, în centrul sărbătorii se află Parcul Copiilor, care se transformă într-un univers al jocului și al imaginației, cu activități pentru toate vârstele: ateliere creative, jocuri interactive, activități sportive, muzică, experimente, demonstrații și surprize pregătite de instituțiile municipiului.

Administrația pentru Sănătate și Educație organizează cea de-a doua ediție a evenimentului „Supereroii Sănătății”, realizat cu sprijinul Spitalului de Copii, al Spitalului Municipal și al Spitalului „Victor Babeș”. Cei mici vor descoperi, prin joacă și experiențe interactive, cât de importantă este grija pentru sănătate.

STPT completează programul cu o serie de activități interactive prin care cei mici descoperă, într-un mod jucăuș, regulile de utilizare a transportului public și importanța mobilității urbane. Copiii vor putea parcurge un traseu special amenajat pe malul Begăi, dar și să participe la ateliere creative de colorat mijloace de transport – tramvaie, troleibuze, autobuze și vaporașe – în cadrul standului amenajat în Parcul Copiilor.

Atmosfera din parc va fi animată și de demonstrații și jocuri care îmbină distracția cu educația și spiritul civic, pregătite de Poliția Locală, Direcția de Asistență Socială și voluntarii Salvo.

Sportul devine parte din povestea de 1 iunie, iar Sport Club Municipal Timișoara aduce spiritul competiției și bucuria mișcării mai aproape de copii, prin activități sportive organizate la baza „Vasile Deheleanu” și la Sala „Constantin Jude”. Cei mici vor afla, alături de antrenori, ce înseamnă spiritul de echipă și energia sportului.

Muzica, teatrul și filmul se întâlnesc cu joaca prin activitățile gândite ca experiențe interactive pentru cei mici. La Filarmonica Banatul are loc premiera spectacolului „Marea aventură a micii albine Mitsu”, Teatrul German pune în scenă o adaptare a roamnului „Heidi”, iar la Teatrul Maghiar are loc spectacolul de teatru de păpuși „Prietenul meu, vampirul”.

Cinematografele Timiș, Studio, Victoria și Johnny completează programul cu proiecții speciale dedicate copiilor, iar Muzeul Interactiv al Copiilor (MIC) îi invită pe cei mici să descopere Timișoara prin joacă și imaginație.

Distracția de 1 iunie continuă până seara, când, de la ora 20:30, are loc premiera musicalului „Balul Cenușăresei” la Teatrul de Vară din Parcul Rozelor, un spectacol pentru întreaga familie organizat de Casa de Cultură.

 

Citeste mai mult

Locale

Stana Stepănescu și Petrică Miulescu Irimică, printre invitații la Ruga Giroceană, ediția 2026

Publicat

pe

Primăria și Consiliul Local Giroc, împreună cu Casa de Cultură organizează și în acest an, la Ruga Giroceană 2026, un eveniment care promovează muzica, tradițiile cu ajutorul artiștilor îndrăgiți și invitaților speciali, care vor aduce pe scenă farmecul autentic bănățean.

Evenimentul va avea loc în perioada 31 mai – 1 iunie 2026, începând cu ora 18:00, în Grădina de vară a Căminului Cultural din Giroc.

Pe scena Rugii Girocene vor urca Stana Stepanescu și Boji, Lazărică Imbrescu, acompaniați de formația Banat Express, Petrică Irimică Miulescu și formația, Loredana Sur, Andreea Chișăliță și formația, precum și Bianca Opăriuc și Diana Bocșa.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite