Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Anul acesta, Timfloralis este dedicat Capitalei Culturale Europene 2021

Publicat

pe

Festivalul primăverii, Timfloralis, care s-a deschis vineri după amiază în Piața Victoriei, poartă, la cea de-a treia ediție, blazonul dedicat ‘Capitalei Culturale Europene 2021’, evenimentul fiind pregătit de municipalitate cu sprijinul unor specialiști din țară și din străinătate.

”Pentru această ediție, care are loc între 28—30 aprilie, am pregătit flori minunate, o cină feerică la care se va găti cu flori comestibile, parade de modă în ton. Noi, floriștii, avem o responsabilitate foarte mare, pentru că florile exprimă emoțiile, iar noi suntem prezenți, alături de flori, în viața oamenilor, în momente dintre cele mai importante”, a declarat Andrea Stor, președinta Asociației Floriștilor Români și designer florist.

Întreg centrul vechi al orașului a fost inundat cu pastelul miilor de flori, într-un paradis al culorilor, de la panseluțe, lalele și zambile exotice, până la palmieri, orhidee, mușcate ori aranjamente florale deosebite.

Pe lângă expoziții și aranjamente florale, sunt pregătite o serie de workshop-uri, atât pentru publicul larg, cât și pentru floriști profesioniști, o paradă a modei cu accesorii florale, spectacole inedite de muzică și dans, evenimente cu și pentru copii.

Lucrările peisagiste expuse sunt realizate de experții societății Horticultura SA Timișoara, de floristul Dennis Kneepkens din Olanda, alături de Bianca Negrea, Alina Nagy-Ghinea, floristul care a împodobit cu flori ”Fântâna cu Pești” din centrul orașului, precum și Diana Toma, cea care a realizat amenajarea ”Fântânii fără Nume”.

În acest paradis al florilor își vor face loc și cărțile, astfel că Librăria Cărturești a amenajat un spațiu de relaxare, în fața Operei, unde vizitatorii vor putea răsfoi și cumpăra materiale și reviste de specialitate.

Pasionații de flori sunt invitați la o scurtă plimbare, un tur al parcurilor, însoțiți de un ghid care le va prezenta diferite specii de flori, pe traseul Parcul Catedralei — Parcul Justiției — Parcul Copiilor, cu revenire pe aleile pietonale de pe malul Canalului Bega.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Zece terase amplasate ilegal în centrul Timișoarei, desființate

Publicat

pe

După repetate avertismente și un ultimatum de 7 zile, Primăria Municipiului Timișoara a început operațiunea de desființare a teraselor care continuă să funcționeze ilegal în zona centrală.

10 operatori, care aleg să facă concurență neloială majorității care respectă legea, nu au depus documentația necesară pentru autorizare și nici nu au eliberat domeniul public.

Firmele au mimat conformarea prin depunerea simbolică a unei cereri sau a unui dosar incomplet, fără intenția reală de a intra în legalitate, astfel că mobilierul teraselor a fost ridicat.

„Nu acceptăm comerț ilegal în centrul Timișoarei. Nu poți ocupa spațiu public fără autorizație, fără să plătești niciun leu la bugetul local și să te mai aștepți să fii tolerat. E sfidător față de toți cei care muncesc corect și respectă legea. Cei care au ignorat ultimatumul de 7 zile și au depus doar hârtii de fațadă, ca să bifeze un număr de înregistrare, au făcut o alegere greșită. Legea e lege pentru toți. Majoritatea operatorilor economici funcționează legal și se pot baza pe administrația mea că nu vom proteja pe nimeni din cei care fac concurență neloială”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Costurile pentru ridicarea mobilierului amplasat ilegal pe domeniul public vor fi suportate de societățile responsabile.

Ocuparea domeniului public este reglementată printr-o hotărâre a Consiliului Local, care stabilește condițiile minime pentru desfășurarea activităților comerciale pe spațiul public. Printre acestea se numără și respectarea unor cerințe legate de aspectul, amplasamentul și siguranța teraselor. În ceea ce privește taxa, aceasta se ridică la 2 lei/mp/zi în zona A, în perioada mai – august, 1 leu mp/zi în lunile martie, aprilie, septembrie și octombrie și la 0,70 lei/mp/zi pentru lunile ianuarie, februarie, noiembrie și decembrie.

Operatorii comerciali se pot autoriza oricând, în conformitate cu legislația. Doar după obținerea autorizării pot să amplaseze mobilierul și să funcționeze.

Municipalitatea va continua operațiunile de verificare în toate zonele orașului, prin intermediul Poliției Locale.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Internațional

Leon al XIV-lea este noul Papă

Publicat

pe

Conclavul l-a ales pe cel de-al 267-lea episcop al Romei, cardinalul Robert Francis Prevost.
Anunțul a fost dat mulțimii de cardinalul protodiacon Dominique Mamberti: „Eminența Sa Reverendisim Domn, Domnul Robert Francis, cardinal al Sfintei Biserici Romane, Prevost, care și-a ales numele pontifical Leon al XIV-lea“.
Primul Papă augustinian, el este al doilea Suveran Pontif american, după papa Francisc, dar, spre deosebire de Bergoglio, americanul Robert Francis Prevost, în vârstă de 69 de ani, s-a născut în nordul continentului și a păstorit în sudul acestuia, înainte de a fi chemat de predecesorul său să conducă Departamentul pentru Episcopi și Comisia Pontificală pentru America Latină.

„Dragi surori și frați. Acesta este primul salut al lui Hristos înviat, păstorul cel bun care și-a dat viața pentru turma lui Dumnezeu. Îmi doresc, de asemenea, ca acest salut de pace să intre în inimile voastre și să ajungă la familiile voastre, la toți oamenii de pretutindeni, la toate națiunile și la tot pământul. Pacea fie cu voi.

O pace dezarmantă, smerită și perseverentă vine de la Dumnezeu. Dumnezeu care ne iubește pe toți necondiționat. Încă auzim în urechi acea voce slabă, dar mereu curajoasă, a Papei Francisc binecuvântând la Roma. În aceeași binecuvântare, Dumnezeu ne iubește. Dumnezeu vă iubește pe toți și răul nu va birui. Mulțumesc, Papa Francisc. (…)

Împreună, trebuie să ne străduim să fim o biserică misionară, o biserică ce construiește punți și dialog, mereu deschisă să-i primească pe toți, pe toți cei care au nevoie de caritatea noastră și de prezența noastră’, a spus Papa în primul său discurs.

Papa Leon al XIV-lea a mai cerut Bisericii Catolice să fie „o biserică sinodală, o Biserică ce umblă, o biserică ce caută mereu pacea. Încercați să fiți mereu aproape, mai ales de cei care suferă atât de mult“.

Citeste mai mult

Internațional

Habemus Papam! Papa Leon al XIV-lea!

Publicat

pe

Cardinalul Robert Francisc Prevost a fost ales de Conclav să fie urmașul Papei Francisc și al 267-lea Sfânt Părinte- Papa Leon al XIV-lea.

La ora 18.10, (19.10 ora României) fumul alb a anunțat alegerea celui de-al 267-lea pontif al Bisericii Catolice.

Joi, 8 mai 2025, cardinalii electori din Capela Sixtină, unde au început miercuri conclavul, au transmis în exterior tradiționalul semnal al fumului, de culoare albă, de data aceasta, semn că a fost ales cel de-al 267-lea pontif al Bisericii catolice.

Cei prezenți în Piața Sfântul Petru au primit vestea cu bucurie și aplauze, iar clopotele bazilicii Sfântul Petru au început să răsune a sărbătoare.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite