Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Arădeni prinși în timp ce încercau să vândă un pui de leu în Timișoara

Publicat

pe

Două persoane din judeţul Arad au fost amendate cu 7.500 de lei de Garda de Mediu, după ce au fost prinse de poliţiştii din Timişoara când încercau să vândă un pui de leu fără a avea documente legale pentru acesta.

Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), comisarii GNM – CJ Timiş au fost înştiinţaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, că poliţiştii au prins, în zona Ştrandului Termal din Timişoara, doi cetăţeni din judeţul Arad care aveau spre vânzare un pui de leu pentru care nu deţineau documente de provenienţă.

Exemplarul din specia sălbatică leu (specia Panthera leo, familia Felidae) are aproximativ două-trei săptămâni. 

„Pentru această faptă, comisarii GNM au aplicat o amendă contravenţională în valoare de 7.500 lei, potrivit art. 53, lit.k, din OUG 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice”, se menționează într-un comunicat de presă.

Puiul de leu a fost preluat de poliţişti şi încredinţat Grădinii Zoologice din Timişoara, unde se află sub supravegherea şi îngrijirea personalului de specialitate.

Angajaţii de la Zoo l-au botezat Paco, de la „pacoste”, deoarece puiul de leu este o provocare pentru ei, mai ales că parcul din Timişoara nu deţine feline de acest fel.

Cultură

„Din suflet de român” – Spectacol extraordinar dedicat Zilei Naționale a României, la Timișoara

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează spectacolul „Din suflet de român”, dedicat Zilei Naționale a României. Evenimentul  se va desfășura în 26 noiembrie 2025, de la ora 18:00,  în sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș.

„Susținem artiștii care promovează identitatea națională și duc mai departe patrimoniul nostru cultural. În acest an, ne dorim să aducem aproape comunitățile românești de pe ambele maluri ale Prutului”, a transmis Alexandru Iovescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

Ansamblul Profesionist Banatul și invitații săi, soliștii Mihaela Petrovici, Ciprian Roman, Dana Gruescu și Ada Sabadoș, vor oferi publicului un captivant și însuflețit program de folclor românesc autentic. Conducerea muzicală îi aparține dirijorului Sebastian Roșca, iar coregrafia poartă semnătura maeștrilor Grigore și Floarea Munteanu. Din Republica Moldova, Consiliul Raional Anenii Noi, sunt invitați în recital Ansamblul folcloric „Miorița” din Tîndăreni, Ansamblul etno-folcloric „Haiducii” și Ansamblul folcloric „Vatra satului” din Mereni.

Spectacolul va fi  prezentat de Felicia Stoian. Accesul publicului este liber.

Spectacolul „Suflet de român”, va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Ansamblului Profesionist Banatul și pe toate paginile de social – media ale Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

 

Citeste mai mult

Locale

RESTRICȚII de circulație în mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, în perioada 19 noiembrie 2025 – 29 noiembrie 2025, fie în vederea realizării lucrărilor de reabilitare a infrastructurii rutiere, fie în vederea realizării lucrărilor la rețelele de gaz și canalizare.

Astfel, în perioada 19 noiembrie 2025 – 22 noiembrie 2025, circulația rutieră va fi restricționată pe străzile George Enescu și Spiru Haret, în intervalul orar 08:30-12:30 și 14:00-17:00, în vederea desfășurării Campionatului Național de Fond Canotaj.

Totodată, traficul rutier va fi restricționat etapizat, în perioada 20 noiembrie 2025 – 19 decembrie 2025, pe stăzile Eroii de la Păuliș și Salcâmilor, la solicitarea Del Gaz, în vederea execuției lucrărilor de înlocuire a conductelor și branșamentelor de gaz cu presiune redusă.

De asemenea, la solicitarea Aquatim, în perioada 21 noiembrie 2025 – 19 decembrie 2025, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Hebe, pentru execuția lucrărilor de reabilitare a canalizării menajere.

În perioada 24 noiembrie 2025 – 28 noiembrie 2025, zilnic, în intervalul 08:00–17:00, strada Miresei va avea traficul rutier restricționat, în vederea executării lucrărilor de reparații la suprastructura trotuarului și la accesele auto.

În plus, în perioada 24 noiembrie 2025 – 29 noiembrie 2025, va fi restricționată circulația rutieră pe strada Câmpului, în vederea executării lucrărilor de extindere a rețelelor de apă, canal, energie electrică și gaze naturale, pentru amenajarea unor spații publice.

Citeste mai mult

Administrație

Cinci troleibuze electrice noi, puse în circulație la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a pus vineri în circulație primele troleibuze noi achiziționate în ultimii 15 ani, finanțate prin PNRR – vehicule complet electrice, cu emisii zero, care deschid un nou capitol al mobilității sustenabile în oraș. Cinci troleibuze circulă deja pe linia 16, iar alte 9, achiziționate tot prin PNRR, se află în depoul STPT pentru recepție, urmând să fie introduse treptat pe trasee după finalizarea procedurilor.

“Știu că, pentru călătorii de pe linia 16, ziua de azi este una așteptată de ceva vreme: în sfârșit, Timișoara are troleibuze noi, moderne și confortabile. Mulți timișoreni mi-au spus, în ultimii ani, cât de mare este nevoia de vehicule noi. Mă bucur că am reușit să punem în circulație primele troleibuze după 15 ani. Este o investiție finanțată din fonduri europene, care continuă procesul de modernizare a transportului public din Timișoara. Ținta noastră este clară: să facem din transportul public principala opțiune de călătorie pentru timișoreni, atunci când se deplasează în oraș”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Troleibuzele, livrate de compania Bozankaya sunt dotate cu sisteme de siguranță, aer condiționat, încălzire în scaune, internet wireless, prize pentru încărcarea telefoanelor mobile și alte facilități. Troleibuzele au o lungime de 12 metri și au o capacitate de transport de până la 100 de pasageri, dintre care 34 locuri pe scaune. Viteza maximă de circulație este de 80 km/h, iar autonomia este de până la 40 km în zonele fără catenare.

“Suntem mândri să continuăm parteneriatul nostru solid cu Timișoara, un oraș care a devenit un exemplu regional de modernizare și eficiență în domeniul transportului public. Pentru noi, colaborarea cu Timișoara nu reprezintă doar o relație comercială, ci o contribuție autentică la transformarea urbană sustenabilă a unei comunități europene cu o tradiție bogată și o viziune clară asupra viitorului. Noile troleibuze Bozankaya, dezvoltate cu tehnologie de ultimă generație, îmbină eficiența energetică și durabilitatea cu un design interior centrat pe confortul, siguranța și accesibilitatea pasagerilor. Prin aceste vehicule, dorim să demonstrăm că mobilitatea electrică nu mai este o promisiune a viitorului, ci o realitate prezentă, funcțională și de încredere. Suntem încântați că Timișoara, un oraș inovator și deschis progresului, a ales să continue această direcție verde alături de Bozankaya, contribuind astfel la reducerea emisiilor de carbon și la îmbunătățirea calității vieții urbane”, declară Aytunç Günay, președintele Consiliului de Administrație al Bozankaya.

Noile troleibuze fac parte din proiectului „Achiziția de vehicule nepoluante necesare îmbunătățirii transportului public de călători în zona Timișoara – Runda 2”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local, Investiția I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante).

Proiectul are ca obiectiv înnoirea flotei de transport public prin achiziția de către Primăria Municipiului Timișoara a 17 tramvaie moderne, 8 de troleibuze cu emisii zero și 30 autobuze nepoluante de 10 metri.

Valoarea totală a proiectului este de 352.022.792,57 lei, din care 308.492.337,40 lei reprezintă valoare eligibilă finanțată prin PNRR, iar 43.530.455,17 lei reprezintă cheltuieli neeligibile acoperite din bugetul local al Municipiului Timișoara.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite