Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Armele și cartușele vin la pachet, din Statele Unite

Publicat

pe

Poliţiştii timişeni specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase au efectuat o percheziţie în Bucureşti, la locuinţa unui bărbat, de 70 de ani, bănuit de contrabandă calificată.

 

În 28 octombrie, poliţiştii timișeni au fost sesizaţi de către lucrătorii Direcţiei Regionale Vamale Timişoara despre faptul că au descoperit într-un colet, expediat din America, două pistoale cu glonț și 156 de cartușe.

 

Astfel, la data de 25 noiembrie, în baza autorizaţiei emise de Judecătoria Timişoara, poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase au efectuat o percheziţie, pe raza municipiului Bucureşti, la locuința unui bărbat, de 70 de ani, bănuit de contrabandă cu arme.

 

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat de la locuința bărbatului armele și cartușele mai sus menționate în vederea continuării cercetărilor.

 

Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă calificată, poliţiştii continuând cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bărbatului.

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Primăria Timișoara va cumpăra 10 tramvaie noi cu fonduri europene

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara lansează licitația pentru achiziția a 10 tramvaie noi cu fonduri europene prin Programul Regional Vest 2021–2027. Măsura face parte din strategia Municipiului Timișoara de îmbunătățire a capacității, calității și atractivității transportului public, iar investiția contribuie la procesul de înlocuire completă a flotei cu aproape 200 de vehicule moderne și nepoluante.

„În ultimii ani, am modernizat flota de transport public a Timișoarei cu 90 de vehicule noi – toate achiziționate cu bani europeni. În plus, avem deja în livrare 33 de troleibuze moderne și suntem în licitație pentru încă 30 de autobuze electrice noi. Este o transformare fără precedent pentru mobilitatea din oraș. Iar rezultatele le vedem: jumătate din timișoreni folosesc și transportul public în deplasările lor zilnice în oraș. Acum adăugăm aceste 10 tramvaie de ultimă generație, care vor face transportul public mai atractiv și mai confortabil. Aceste tramvaie vor circula pe traseele din oraș care nu au încă tramvaie moderne, cum e linia 7 și 9”, spune primarul Dominic Fritz.

Noile tramvaie vor fi echipate cu tehnologii de ultimă generație: tracțiune electrică, frânare regenerativă, climatizare, sisteme de informare în timp real, Wi-Fi, supraveghere video și accesibilitate sporită. Acestea vor funcționa pe principiul „zero emisii de CO₂”, fiind parte integrantă a tranziției către un transport public nepoluant.

Prin reînnoirea flotei de tramvaie, municipalitatea urmărește reducerea emisiilor de CO₂ cu aproximativ 117.000 kg/an, îmbunătățirea confortului și siguranței pentru călători, reducerea zgomotului urban și a congestiei rutiere, creșterea eficienței serviciului public de transport și facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități.

Proiectul „Asigurarea unui transport public local ecologic prin achiziția de tramvaie noi”, cod SMIS 341003, este finanțat prin Programul Regional (PR) Vest 2021-2027, Intervenția Regională 4.1 – Mobilitate urbană sustenabilă și este aliniat cu Obiectivul de Politică 2 al Uniunii Europene: o Europă mai verde, rezilientă și cu emisii reduse de carbon.

Valoarea totală a proiectului este de 135.680.920,20 lei (TVA inclus), din care 99.404.000,00 lei reprezintă finanțarea europeană, iar valoarea cheltuielilor neeligibile suportată din bugetul local este de 36.276.920,20 lei.

Firmele interesate pot depune ofertele până în data de 18.09.2025 pe sistemul electronic de achiziții la următorul link: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/.

Citeste mai mult

Locale

Forțe de ordine suplimentare la Gara de Nord din Timișoara din cauza cerșetorilor și persoanelor fără adăpost

Publicat

pe

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş a instituit o zonă specială de siguranţă publică la Gara de Nord din Timişoara, din cauza cerşetorilor și a persoanelor fără adăpost, care „poate genera disconfort public şi incidente izolate”.

Măsura este valabilă până în 13 septembrie și constă în suplimentarea forţelor din ordine publică, investigaţii criminale şi rutieră, acţiuni comune cu alte structuri ale Ministerului de Interne, patrule mixte, controale zilnice şi monitorizare permanentă a zonei.

„În ultimele zile, în spaţiul public au fost vehiculate informaţii şi interpretări care pot crea o imagine distorsionată asupra activităţii şi implicării IPJ Timiş şi implicit Poliţia Municipiului Timişoara. În acest context, considerăm necesară prezentarea situaţiei reale, bazată pe date oficiale şi verificabile, pentru corecta informare a cetăţenilor. IPJ Timiş îşi concentrează activitatea, în mod prioritar, pe prevenirea, investigarea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă, a celor contra patrimoniului, a evaziunii fiscale, a migraţiei ilegale şi pe creşterea gradului de siguranţă rutieră – domenii în care competenţele legale şi resursele specializate fac diferenţa în protejarea siguranţei cetăţenilor”, a precizat, marţi seară, într-un comunicat IPJ Timiş.

Măsura este valabilă până în 13 septembrie şi presupune suplimentarea forţelor din ordine publică, investigaţii criminale şi rutieră, acţiuni comune cu structurile MAI: SAS Timiş, Serviciul Criminalistic, Jandarmeria Timiş, Gruparea Mobilă de Jandarmi, Poliţia Transporturi, Poliţia de Frontieră, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Poliţia Locală Timişoara, patrule mixte, controale zilnice şi monitorizare permanentă a zonei.

IPJ Timiş a adăugat că Timişoara este un oraş recunoscut internaţional pentru siguranţă, în clasamentul Current Safety Index by City, în anul 2025, ocupând locul 31 în Europa, cu un Safety Index de 73, şi 59 la nivel mondial.

Citeste mai mult

Din țară

Curentul de meteori Perseide, în august. Când este vizibilitatea maximă a ploii de meteoriți

Publicat

pe

Denumite după constelația din care par că vin, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an. Perseidele sunt cunoscute pentru că este perioada concediilor și a vacanțelor, perioada din an când oamenii petrec mai mult timp sub cerul liber, noaptea.

Fenomenul de stea căzătoare este arhicunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă sub 1 mm diametru care aprinde aerul, când intră în atmosfera Pământului. Pentru o fracțiune de secundă, vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numește meteoroid, iar pietroiul care uneori cade pe Pământ se numește meteorit.

Toate aceste particule de praf vin de la cometa 109P/Swift-Tuttle, care, când trece pe lângă Soare, sublimează şi praful cosmic prins în nucleul înghețat este eliberat în spațiu.

Predicțiile din 2025

Orice roi de meteori are o anumită perioadă în care este activ și un moment de maxim, în care activitatea meteorilor este cea mai mare.

Pentru Perseide, perioada de activitate este între 17 iulie și 26 august. În această perioadă se pot observa, pe lângă meteorii ce nu aparțin unui curent (sporadici), și meteori care par că vin din constelația Perseus.

Maximul curentului va veni în ziua de 12 august. Pentru că maximul vine în timpul zilei și meteorii nu se pot vedea ziua, va trebui să vă uitați pe cer în noaptea de dinaintea maximului, 11/12 august, și în cea de după, 12/13 august. Se vor putea observa panta ascendentă și panta descendentă a maximului, în intervalul 11-14 august.

Cea mai bună perioadă de observare este după miezul nopții, până dimineața. Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelația Cassiopeia (între Cassiopeia și Perseu) este o „perseidă”.Anul acesta, Luna va deranja observațiile, aflându-se pe cer toată noaptea. Din cauza Lunii se vor vedea mult mai puțini meteori decât este calculat.

Cer curat

Fenomenele astronomice se urmăresc cel mai bine din locurile cu cer curat, lipsit de lumini parazite. Așa că din orașele mari nu se pot observa mulți meteori. Cel mai bun este un loc la țară sau la munte. Este bun și un loc de observații aflat la marginea orașelor mari. Cei ce vor observa din zonele cu cer curat vor putea vedea maxim 100 de meteori pe oră. Cei ce observa din orașe vor vedea 10-20 de meteori pe oră.

Cum se observă?

Pentru a vedea meteori nu aveți nevoie de un instrument astronomic. Vă trebuie ceva pe care să stați întins, un sac de dormit sau un șezlong. Vă mai trebuie îmbrăcăminte groasă, deoarece nopțile de august sunt destul de răcoroase. Pentru a vedea cât mai mulți meteori, este nevoie să priviți cerul măcar o oră. Cu cât observați mai mult timp, cu atât vedeți mai mulți meteori. Desigur, uneori este binevenită o pauză scurtă pentru dezmorțire.

Ce se va vedea?

Urmărind bolta cerească, veți vedea stelele și Calea Lactee. Uneori, printre stele, se va vedea o dâră luminoasă, ce va dura mai puțin de o secundă. Numele de „stea căzătoare” vine din vechime, deoarece părea că una din stelele de pe cer cădea. Desigur că stelele nu au cum sa cadă, de fapt observați o particulă foarte mică, sub 1 mm diametru, care a intrat în atmosfera Pământului și, la frecarea cu aerul, a făcut ca acesta să emită lumină (ionizare).

Sursa: Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite