Ne găsiți și pe:

Actualitate

Au fost găsiți tâlharii care au amenințat angajata unei firme cu un pistol airsoft

Publicat

pe

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au reținut doi bărbați, de 29 și 32 de ani, bănuiți de tentativă de tâlhărie, respectiv complicitate la săvârșirea infracțiunii de tentativă de tâlhărie.

Azi, 24 noiembrie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au identificat doi bărbați, de 29 și 32 de ani, bănuiți de tentativă de tâlhărie și complicitate la săvârșirea infracțiunii de tentativă de tâlhărie.

În data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 06.40, bărbatul de 29 de ani ar fi pătruns într-o societate comercială, situată pe raza municipiului Timișoara, și ar fi amenințat cu un pistol tip airsoft o angajată a societății, fără a sustrage bunuri din interior.

De asemenea, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că cel în cauză ar fi fost sprijinit la comiterea faptei de către bărbatul de 32 de ani.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de tâlhărie și complicitate la tentativă de tâlhărie, cei doi fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Timiș.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor.

  

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din țară

Apicultorii pot depune cererile de plată până în 31 iulie, la APIA

Publicat

pe

Apicultorii şi formele asociative din sectorul apicol pot depune până la 31 iulie cererile de plată pentru intervenţiile finanţate prin Planul Strategic 2023-2027, valoarea totală a sprijinului fiind de 12,16 milioane de euro, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Sunt eligibile la plată cheltuielile aferente intervenţiilor apicole efectuate începând din 1 ianuarie 2026 și până la data depunerii cererii.

Citeste mai mult

Cultură

Festivalul inimilor, ediția a XXXV-a, la Timișoara

Publicat

pe

În perioada 1-5 iulie 2026, Timișoara găzduiește cea de-a XXXV-a ediție a Festivalului Inimilor, primul festival internațional din România și unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate coregrafiei folclorice mondiale.

Ediția din acest an reunește ansambluri și artiști din Albania, Bulgaria, Cehia, Columbia, Georgia, Republica Moldova, România, Serbia, Slovacia, Spania, Statele Unite ale Americii, Ucraina și Ungaria.

Pe parcursul celor cinci zile de festival, care celebrează bogăția și diversitatea patrimoniului cultural imaterial, publicul va avea ocazia să descopere expresii autentice ale culturii populare, prezentate de artiști care păstrează și promovează tradițiile comunităților din care provin.

Festivalul debutează miercuri, 1 iulie, cu parada ansamblurilor, care va porni de la Catedrala Mitropolitană, la ora 19:00, urmată, la ora 21:30, de un spectacol extraordinar, ai cărui protagoniști sunt Ansamblul „Timișul” și Baletul Național „Joc”, din Republica Moldova, însoțiți de actorii Marin Lupanciuc, Diana Nițu, Benone Viziteu, Matei Chioariu și Ana-Maria Cojocaru.

Nu doar Parcul Rozelor va fi un epicentru al bucuriei, la început de iulie, ci și Piața Unirii, unde zilnic, de la ora 20:00, vor avea loc momente acrobatice realizate de artiștii de la Loveart Show (Marea Britanie) și spectacole coregrafice ale trupelor participante la festival (interval orar: 21:30-22:30).

Publicul este așteptat și la activități tematice conexe, care prilejuiesc întâlnirea cu costumele specifice țărilor lumii. De asemenea, ca în fiecare an, bucuria ajunge și în cartiere: duminică, 5 iulie, de ora 12:00, vor avea loc performance-uri în proximitatea bisericilor din Fratelia, zona Soarelui și Calea Șagului.

Programul detaliat al festivalului va fi anunțat în curând.

Intrarea va fi liberă la toate acțiunile cuprinse în festival.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Din țară

Restricții de circulație pe Autostrada A1 Deva – Nădlac

Publicat

pe

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului „Proiectare și execuție autostrada Lugoj – Deva, Lot 3”, este necesară închiderea traficului rutier pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra și Holdea (A1, km 401+510 – km 412+300) și devierea circulației pe următoarea rută, pentru relația Deva – Nădlac și retur:

A1 Deva –> A1 km 401+510 (nod rutier Dobra) –> DN 68A km 64+536 (nod rutier Holdea) –> DN 68A (Coșevița, Coșava, Margina) –> DN 68A km 38+750 (nod rutier Margina) –> A1 km 425+910 –> Nădlac.

Restricția este valabilă în perioada 17 – 19 iunie 2026.

Semnalizarea temporară și restricțiile vor fi menținute atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții, în perioada menționată.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite