Actualitate
Călăuze şi migranţi din Bangladesh, reţinuţi de poliţiştii de frontieră timişeni
Publicat
acum 10 anipe
de
Adina Pop

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta au depistat trei cetăţeni din Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera în România, pe jos, prin zona adiacentă Punctului de Trecere a Frontierei Stamora Moraviţa-rutier.Aceştia au fost călăuziţi de către un conaţional, rezident în Grecia, faţă de care a fost dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
În cadrul unei acţiuni de combatere a migraţiei ilegale, desfăşurată în cursul nopţii de 12.05.2016, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta – I.T.P.F. Timişoara au oprit pentru control, pe comunicaţia Moraviţa –Timişoara, un autoturism marca Fiat înmatriculat în Serbia, condus de cetăţeanul sârb D. Miko.
Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că în autoturism călătoreau, ca pasageri, patru persoane de sex masculin, un cetăţean din Bangladesh, B. Islam, în vârstă de 19 ani, posesor al unui permis de rezidenţă în Grecia si alţi trei bărbaţi, cetăţeni străini, fără documente de identitate asupra lor. Având suspiciuni cu privire la prezenţa lor în zona de frontieră, aceştia au fost conduşi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta pentru cercetări.
Astfel, în urma verificărilor s-a stabilit ca cei trei bărbaţi sunt cetăţeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 30 şi 33 de ani şi au intrat în România din Serbia, pe jos, prin zona adiacentă Punctului de Trecere a Frontierei Stamora Moraviţa-rutier.
Aceştia au fost sprijiniţi de către conaţionalul lor, B. Islam, care în schimbul sumei de 200 de euro de persoană a organizat trecerea ilegală a frontierei din Serbia în România a celor trei, cu scopul de a-i transporta ulterior într-o ţară din vestul Europei.
După ce au intrat legal în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Stamora Moraviţa-rutier, B. Islam şi şoferul sârb D. Miko i-au preluat pe cei trei migranţi, ulterior fiind depistaţi şi reţinuţi de poliţiştii de frontieră.
Având în vedere că unul dintre migranţi acuza dureri la un picior, poliţiştii de frontieră timişeni au luat măsura transportării acestuia la Spitalul Judeţean Timişoara pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Ca urmare a celor constatate, cei trei migranţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, B. Islam pentru trafic de migranţi, iar cetăţeanul sârb pentru complicitate la trafic cu migranţi.
În acelaşi timp, faţă de B. Islam, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalului Timiş a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Cetăţenii Bangladesh au fost predaţi unei echipe operative din cadrul Serviciului pentru Imigrări Timiş, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Totodată, au fost contactate autorităţile de frontieră sârbe în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie încheiat între cele două state.
Poate te-ar interesa si:
Locale
PROPUNERE. Activitățile de jocuri de noroc, restrânse pe o singură stradă din Timișoara
Publicat
acum 38 de minutepe
10 iulie 2026de
timispress
Primăria Municipiului Timișoara propune limitarea activităților de jocuri de noroc la o singură zonă din oraș, la ieșire spre Șag, pe strada Sulina, printr-un regulament care stabilește condițiile de autorizare și funcționare. Astfel, activitatea va putea fi desfășurată într-o zonă preponderent industrială, unde nu sunt locuințe și nici școli.
Regulamentul prevede și o excepție pentru activitățile de tip loto tradițional organizate de Loteria Română, care vor putea funcționa în continuare și în afara acestui perimetru, în spațiile proprii. În aceste locații nu vor fi permise însă alte tipuri de jocuri de noroc sau aparate de joc.
De asemenea, prin acest regulament Primăria Timișoara introduce o taxă anuală de autorizare, calculată în funcție de suprafața spațiului în care operatorii economici își desfășoară activitatea. Valoarea propusă pentru anul 2026 este de 1500 lei/ mp. Autorizația de funcționare pentru activitățile de jocuri de noroc va fi emisă pentru o perioadă de un an, pentru fiecare punct de lucru în parte, prin hotărâre a Consiliului Local.
Regulamentul prevede și sancțiuni pentru nerespectarea condițiilor de funcționare, printre care desfășurarea activității fără autorizație, în afara zonei aprobate sau permiterea accesului minorilor. În cazul abaterilor repetate, se poate dispune suspendarea activității și chiar retragerea autorizației.
Proiectul de hotărâre privind aprobarea regulamentului poate fi consultat la următorul link: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/0e34bcd4-1e7d-4a2a-8b49-3f37e7038f1b
Locale
Global Village 2026. Timișoara va deveni epicentrul diversității globale
Publicat
acum 2 zilepe
8 iulie 2026de
timispress
Pe 25 și 26 iulie, începând cu ora 18:00, Timișoara va deveni epicentrul diversității globale prin găzduirea evenimentului Global Village.
Astfel, AIESEC Timișoara va găzdui cei mai mulți internaționali de până acum, oferindu-le oportunități de stagii internaționale, experiențe de voluntariat și proiecte educaționale cu impact local și global.
Totodată, AIESEC dorește să reunească voluntarii din toate colțurile lumii pentru a crea cel mai mare eveniment multicultural din Timișoara.
Evenimentul este dedicat în special tinerilor care își doresc o experiență autentică de expunere transculturală. Participanții vor avea ocazia unică de a interacționa direct cu reprezentanți și ambasadori culturali din țări precum Turcia, China, Egipt și Tunisia și multe altele.
„Global Village este mai mult decât un simplu festival; este locul unde diferențele noastre devin punți de legătură și ne demonstrează că suntem mai puternici împreună. Ne dorim ca prin acest eveniment să oferim comunității din Timișoara o fereastră către lume și să inspirăm tinerii să devină cetățeni globali activi”, a declarat Brianna Ghenade, directorul de evenimente al AIESEC Timișoara
Global Village este principala inițiativă multiculturală susținută de către AIESEC prin care își propune să aducă nu doar un simplu eveniment cultural, dar o oportunitate de a crește înțelegerea interculturală între participanți și comunitatea locală.
Cultură
Spectacolul TNT „Cântăreața cheală“, selecționat în Festivalul Național de Teatrul, ediția 2026
Publicat
acum 2 zilepe
8 iulie 2026de
timispress
Teatrul Național din Timișoara este deosebit de încântat să anunțe că spectacolul „Cântăreața cheală“ de Eugène Ionesco, regia artistică Mihai Măniuțiu a fost selecționat în Festivalul Național de Teatru 2026.
Echipa de curatori ai FNT 2026, alcătuită din criticii de teatru Raluca Cîrciumaru, Alina Epîngeac și Sebastian-Vlad Popa, a inclus spectacolul Teatrului Național în această ediție a festivalului, ediție al cărei centru de greutate, așa cum precizează organizatorii, este „trăsătura cea mai vulnerabilă a umanității: (im)perfecțiunea drept calitate și defect ale acestui spirit etern uman”.
Răspunzând pe deplin acestui concept, „Cântăreața cheală“ sparge granița dintre realitate și fantastic. Reciclând un experiment teatral mai vechi, de dinainte de stabilirea sa la Paris, Ionesco descoperă teatralitatea extraordinară, lumea dezarticulată și teribil de comică pe care o conține, inocent, manualul franțuzesc (metoda) „Assimil” de învățare a limbii engleze fără profesor, metodă de care se folosește pentru a duce tradiția teatrală în derizoriu până dincolo de limitele ei, printr-o serie de replici de un comic nebun.
În viziunea bine-cunoscutului regizor Mihai Măniuțiu, „Cântăreața cheală“ reprezintă, în egală măsură, un tur de forță și de măiestrie pentru interpreții deja celebrelor familii Smith și Martin și a personajelor ce gravitează în jurul lor.
Distribuția spectacolului reunește actori emblematici ai Teatrului Național: Matei Chioariu, Cristina König, Cătălin Ursu, Claudia Ieremia, Ion Rizea, Alina Ilea, Bogdan Spiridon, Roberta Popa, Ionuț Iova, Laura Avarvari, Cristina Rotaru Chiperi, Iuliana Crăescu, Ana Maria Pandele Andone, Alina Spiridon, Jasmina Mitrici, Andrei Chifu și Darius Zet.
Scenografia spectacolului este semnată de Adrian Damian (decor) și Luiza Enescu (costume), iar muzica îi aparține lui Mihai Dobre.
De asemenea, Teatrul Național din Timișoara intră ca partener al Concursului de texte românești – Spațiu pentru dramaturgia românească în Festivalul Național de Teatru, competiție în cadrul căreia trei texte românești vor fi prezentate ca spectacole-lectură în cadrul ediției din acest an a FNT 2026, urmând să fie montate în stagiunea viitoare în cele trei teatre naționale partenere: Teatrul Național din Timișoara, Teatrul Național din București și Teatrul Național din Iași.
Cea de-a XXXVI-a ediție a Festivalului Național de Teatru este programată între 16 și 25 octombrie 2026.


PROPUNERE. Activitățile de jocuri de noroc, restrânse pe o singură stradă din Timișoara

Global Village 2026. Timișoara va deveni epicentrul diversității globale

Spectacolul TNT „Cântăreața cheală“, selecționat în Festivalul Național de Teatrul, ediția 2026

Cupa mondială la fotbal 2026. Ce echipe se vor înfrunta în sferturile de finală
Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- PROPUNERE. Activitățile de jocuri de noroc, restrânse pe o singură stradă din Timișoara 10 iulie 2026
- Global Village 2026. Timișoara va deveni epicentrul diversității globale 8 iulie 2026
- Spectacolul TNT „Cântăreața cheală“, selecționat în Festivalul Național de Teatrul, ediția 2026 8 iulie 2026
- Cupa mondială la fotbal 2026. Ce echipe se vor înfrunta în sferturile de finală 8 iulie 2026
- Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut 8 iulie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 1 anRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 10 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară

