Ne găsiți și pe:

Actualitate

Caloriferele abonaților COLTERM vor fi în curând calde

Publicat

pe

Având în vedere prognoza meteo pentru săptămâna viitoare, cu temperaturi nocturne care coboară la 3-4 grade și temperaturi diurne care nu depășesc 13-14 grade, COLTERM S.A. va demara pornirea încălzirii în Timișoara începând de marți, 4 octombrie.

Pornirea se va face etapizat, începând cu ora 9, urmând ca până în seara acelei zile să se livreze căldură în tot sistemul centralizat de alimentare cu energie termică al municipiului. Într-o primă etapă, căldura se va livra la parametrii reduși, plecarea din punctele termice fiind reglată la 38 grade C. În funcție de evoluția temperaturilor exterioare în următoarele zile, temperatura va crește sau, în cazul în care vremea se va încălzi, se va lua măsura livrării căldurii doar în timpul nopții, ori chiar întreruperea livrării, dacă va fi cazul.

Rugăm clienții COLTERM să deschidă instalațiile interioare, cel puțin în primele două-trei zile de la începerea livrării încălzirii, pentru a putea identifica eventualele probleme care pot să apărea la pornirea sistemului. Acolo unde, din cauza unor probleme tehnice care apar în instalațiile de distribuție ce aparțin COLTERM S.A., va fi necesară întreruperea livrării căldurii sau aceasta nu va putea fi pornită conform programului, consumatorii vor fi anunțați prin lipirea de afișe la intrarea în imobil. În cazul apariției unor probleme tehnice sau în cazul în care, până la ora 20 a zilei de marți, 04.10.2016, consumatorii constată că nu au căldură, aceștia pot suna la Dispeceratul COLTERM, care funcționează non-stop, la numărul de telefon 0256.494.133, au transmis, duminică, reprezentanții companiei de termoficare.

 

 

 

Ofelia Herghelegiu,

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Continuă modernizarea Pasajului Solventul. Trafic închis pentru mașini, pietoni și bicicliști

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara reia lucrările la Pasajul Solventul, parte a nodului strategic de infrastructură din zona de Vest care va asigura noi conexiuni între Nordul și Sudul orașului. Pentru integrarea liniilor de tramvai de pe Calea Bogdăneștilor, de la Solventul și de pe Strada Gării, vor dema lucrări de reamenajare a buclei de la ieșirea din pasaj și de montare a unor aparate speciale de cale. Aceste echipamente automate vor permite schimbarea direcției tramvaielor și conectarea noilor trasee.

„Pasajul Solventul a schimbat deja modul în care se circulă. Mii de șoferi au câștigat timp timp alegând această rută între Ronaț, Blașcovici și Iosefin. Reluăm acum lucrările cu etapa care va integra noile linii de tramvai și conexiunea cu strada Gării, astfel încât acest nod de infrastructură să funcționeze la întreaga sa capacitate”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Investiția municipalității include șase aparate de cale: două pentru bucla Calea Bogdăneștilor; unul la intrarea în Pasajul Solventul, unul la ieșirea din pasaj, două pe strada Gării. În paralel, constructorul va executa lucrări de montare a liniei de tramvai și de reamenajare a buclei de pe Calea Bogdăneștilor.

Pentru execuția lucrărilor, din 27 iulie până la 31 decembrie, Pasajul Solventul va fi închis pentru mașini, pietoni și bicicliști. Tramvaiele de pe linia 5 vor fi înlocuite temporar cu autobuze începând cu data de 5 august.

De la deschiderea traficului, cu restricții, aproape 829.000 de autoturisme au traversat pasajul dinspre Calea Bogdăneștilor, iar aproximativ 543.000 dinspre zona Gării.

Investiția pe Strada Gării, cu o nouă linie de tramvai de peste 1,3 km și cale dublă, stații noi cu peroane, carosabil modernizat, trotuare noi și piste de biciclete, este programată să demareze, de asemenea, în acest an. Proiectul include și modernizarea rețelelor edilitare de apă, canalizare, gaze și telecomunicații, precum și instalarea unui sistem de supraveghere video integrat în managementul traficului.

Pasajul Solventul are o valoare de 132 de milioane de lei, din care 89 de milioane de lei de la bugetul local și 43 de milioane prin programul Anghel Saligny. Face legătura între Calea Bogdăneștilor și Strada Gării și are șosea cu două benzi pe sens, linie dublă de tramvai, trotuare și piste de biciclete. Investiția a inclus și o operațiune deosebit de complexă – împingerea pe sub linii de cale ferată a unui cheson de 3.500 mc de beton și 420 de tone de fier, fără oprirea trenurilor. Structura, cu o lungime de aproximativ 70 de metri și o lățime de 28 de metri, a fost împinsă dinspre strada Gării pe o distanță de circa 70 de metri, într-un timp record pentru o astfel de operațiune, desfășurată în sezonul rece: 3 luni.

Citeste mai mult

Locale

PROPUNERE. Activitățile de jocuri de noroc, restrânse pe o singură stradă din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara propune limitarea activităților de jocuri de noroc la o singură zonă din oraș, la ieșire spre Șag, pe strada Sulina, printr-un regulament care stabilește condițiile de autorizare și funcționare. Astfel, activitatea va putea fi desfășurată într-o zonă preponderent industrială, unde nu sunt locuințe și nici școli.

Regulamentul prevede și o excepție pentru activitățile de tip loto tradițional organizate de Loteria Română, care vor putea funcționa în continuare și în afara acestui perimetru, în spațiile proprii. În aceste locații nu vor fi permise însă alte tipuri de jocuri de noroc sau aparate de joc.

De asemenea, prin acest regulament Primăria Timișoara introduce o taxă anuală de autorizare, calculată în funcție de suprafața spațiului în care operatorii economici își desfășoară activitatea. Valoarea propusă pentru anul 2026 este de 1500 lei/ mp. Autorizația de funcționare pentru activitățile de jocuri de noroc va fi emisă pentru o perioadă de un an, pentru fiecare punct de lucru în parte, prin hotărâre a Consiliului Local.

Regulamentul prevede și sancțiuni pentru nerespectarea condițiilor de funcționare, printre care desfășurarea activității fără autorizație, în afara zonei aprobate sau permiterea accesului minorilor. În cazul abaterilor repetate, se poate dispune suspendarea activității și chiar retragerea autorizației.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea regulamentului poate fi consultat la următorul link: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/0e34bcd4-1e7d-4a2a-8b49-3f37e7038f1b

Citeste mai mult

Locale

Global Village 2026. Timișoara va deveni epicentrul diversității globale

Publicat

pe

Pe 25 și 26 iulie, începând cu ora 18:00, Timișoara va deveni epicentrul diversității globale prin găzduirea evenimentului Global Village.

Astfel, AIESEC Timișoara va găzdui cei mai mulți internaționali de până acum, oferindu-le oportunități de stagii internaționale, experiențe de voluntariat și proiecte educaționale cu impact local și global.

Totodată, AIESEC dorește să reunească voluntarii din toate colțurile lumii pentru a crea cel mai mare eveniment multicultural din Timișoara.

Evenimentul este dedicat în special tinerilor care își doresc o experiență autentică de expunere transculturală. Participanții vor avea ocazia unică de a interacționa direct cu reprezentanți și ambasadori culturali din țări precum Turcia, China, Egipt și Tunisia și multe altele.

„Global Village este mai mult decât un simplu festival; este locul unde diferențele noastre devin punți de legătură și ne demonstrează că suntem mai puternici împreună. Ne dorim ca prin acest eveniment să oferim comunității din Timișoara o fereastră către lume și să inspirăm tinerii să devină cetățeni globali activi”, a declarat Brianna Ghenade, directorul de evenimente al AIESEC Timișoara

Global Village este principala inițiativă multiculturală susținută de către AIESEC prin care își propune să aducă nu doar un simplu eveniment cultural, dar o oportunitate de a crește înțelegerea interculturală între participanți și comunitatea locală.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite