Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Campanie. Cum să facem economie de energie electrică

Publicat

pe

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, Zoltan Nagy-Bege, care a participat la lansarea unei campanii privind creşterea eficienţei energetice în rândul consumatorilor, a sfătuit românii să facă economie de energie mai ales prin măsuri simple, aflate la îndemâna oricui, arătând că şi-a educat fetiţa să stingă lumina când pleacă dintr-o cameră. În cadrul campaniei, oamenii vor putea să afle cum pot economisi până la 20% din facturile la energie prin soluţii simple aplicate în bucătărie, sufragerie, baie sau dormitor.

Piesa centrală a campaniei privind creşterea eficienţei energetice în rândul consumatorilor români este un pavilion mobil, în care oamenii vor putea să afle, la apăsarea unor butoane de pe pereţii caravanei, cum pot apela la soluţii simple care pot reduce consumul de energie al gospodăriei. Printre acestea, enumerăm sfatul de a spăla hainele la 30 de grade, de a folosi un fierbător electric în loc să încălzim apa pe plită, de a înlocui becurile clasice cu becuri economice, de a utiliza funcţia de ventilaţie a cuptorului sau de a păstra o temperatură optimă între 18 şi 21 de grade în casă.

Prezent, săptămâna trecută, la lansarea campaniei iniţiate de Comisia Europeană, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, a arătat că măsurile mici şi simple, adunate, pot duce la o economie substanţială de energie.

„Am schimbat furnizorul de energie acum trei ani, însă acest lucru nu este o măsură de eficienţă energetică neapărat. În afară de asta, mi-am propus ca, în momentul în care la mine în casă se strică un bec tradiţional, să-l schimb doar cu becuri pe led. Ca să schimbi dintr-odată, de pe-o zi pe alta, toate becurile din casă cu leduri este o investiţie consistentă, dar unul câte unul cu siguranţă este sustenabil”, a explicat oficialul ANRE, întrebat ce măsuri de eficienţă energetică a luat la el acasă.

Vicepreședintele ANRE a mai spus că lumea trebuie să înțeleagă că cea mai ieftină energie este cea neconsumată.

„Am încercat să-mi educ copilul să aibă grijă la anumite lucruri mici, adică în momentul în care ieşi dintr-o cameră şi nu ai de gând să te întorci în 2-3 minute, să stingi becul. Şi am ajuns ca fetiţa mea uneori să mă atenţioneze: Tati, ai lăsat becul aprins! Sunt măsuri mici care, adunate, pot duce la economii. Am învăţat un lucru foarte important, care este baza eficienţei energetice: cea mai ieftină energie este cea neconsumată. Asta să aibă toată lumea în vedere şi cred că vom avea rezultate bune”, a mai declarat Nagy-Bege, potrivit Agerpres.

Din datele Comisiei Europene reiese că românii au devenit extrem de preocupaţi în ultima vreme de măsurile de eficientizare a consumului de energie.

„Ultimul eurobarometru ne arată că românii plasează garantarea unor preţuri rezonabile pentru energie pe primul loc printre priorităţile Uniunii Energetice. Şapte din zece români consideră sporirea eficienţei energetice cu 20% până în 2020 ca fiind un obiectiv just, iar unul din zece consideră că acest obiectiv este prea modest”, a afirmat Cristian Buchiu, şef-adjunct al reprezentanţei Comisiei Europene în România, de asemenea prezent la eveniment.

El a arătat că, în România, factura de energie ajunge la 10% din veniturile gospodăriei.

„Preţul energiei din România este mai mic decât în alte ţări ale UE, dar românii sunt printre cetăţenii care plătesc cele mai mari facturi de energie din Europa în raport cu veniturile lor. În Europa, cheltuielile medii pentru energie nu depăşesc 6% din veniturile gospodăriilor, iar în România acestea se ridică la aproximativ 9-10%”, a spus Buchiu.
Caravana campaniei privind creşterea eficienţei energetice va călători, în perioada 25 aprilie – 13 mai, în Bucureşti, Mioveni şi Craiova. Pe durata acesteia, vizitatorii vor avea posibilitatea să se consulte cu experţi în eficienţa energetică.

De asemenea, vor fi organizate activităţi pentru copii, în care aceştia să înţeleagă că pot face multe alte lucruri cu banii economisiţi din reducerea consumului.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Cinci troleibuze electrice noi, puse în circulație la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a pus vineri în circulație primele troleibuze noi achiziționate în ultimii 15 ani, finanțate prin PNRR – vehicule complet electrice, cu emisii zero, care deschid un nou capitol al mobilității sustenabile în oraș. Cinci troleibuze circulă deja pe linia 16, iar alte 9, achiziționate tot prin PNRR, se află în depoul STPT pentru recepție, urmând să fie introduse treptat pe trasee după finalizarea procedurilor.

“Știu că, pentru călătorii de pe linia 16, ziua de azi este una așteptată de ceva vreme: în sfârșit, Timișoara are troleibuze noi, moderne și confortabile. Mulți timișoreni mi-au spus, în ultimii ani, cât de mare este nevoia de vehicule noi. Mă bucur că am reușit să punem în circulație primele troleibuze după 15 ani. Este o investiție finanțată din fonduri europene, care continuă procesul de modernizare a transportului public din Timișoara. Ținta noastră este clară: să facem din transportul public principala opțiune de călătorie pentru timișoreni, atunci când se deplasează în oraș”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Troleibuzele, livrate de compania Bozankaya sunt dotate cu sisteme de siguranță, aer condiționat, încălzire în scaune, internet wireless, prize pentru încărcarea telefoanelor mobile și alte facilități. Troleibuzele au o lungime de 12 metri și au o capacitate de transport de până la 100 de pasageri, dintre care 34 locuri pe scaune. Viteza maximă de circulație este de 80 km/h, iar autonomia este de până la 40 km în zonele fără catenare.

“Suntem mândri să continuăm parteneriatul nostru solid cu Timișoara, un oraș care a devenit un exemplu regional de modernizare și eficiență în domeniul transportului public. Pentru noi, colaborarea cu Timișoara nu reprezintă doar o relație comercială, ci o contribuție autentică la transformarea urbană sustenabilă a unei comunități europene cu o tradiție bogată și o viziune clară asupra viitorului. Noile troleibuze Bozankaya, dezvoltate cu tehnologie de ultimă generație, îmbină eficiența energetică și durabilitatea cu un design interior centrat pe confortul, siguranța și accesibilitatea pasagerilor. Prin aceste vehicule, dorim să demonstrăm că mobilitatea electrică nu mai este o promisiune a viitorului, ci o realitate prezentă, funcțională și de încredere. Suntem încântați că Timișoara, un oraș inovator și deschis progresului, a ales să continue această direcție verde alături de Bozankaya, contribuind astfel la reducerea emisiilor de carbon și la îmbunătățirea calității vieții urbane”, declară Aytunç Günay, președintele Consiliului de Administrație al Bozankaya.

Noile troleibuze fac parte din proiectului „Achiziția de vehicule nepoluante necesare îmbunătățirii transportului public de călători în zona Timișoara – Runda 2”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local, Investiția I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante).

Proiectul are ca obiectiv înnoirea flotei de transport public prin achiziția de către Primăria Municipiului Timișoara a 17 tramvaie moderne, 8 de troleibuze cu emisii zero și 30 autobuze nepoluante de 10 metri.

Valoarea totală a proiectului este de 352.022.792,57 lei, din care 308.492.337,40 lei reprezintă valoare eligibilă finanțată prin PNRR, iar 43.530.455,17 lei reprezintă cheltuieli neeligibile acoperite din bugetul local al Municipiului Timișoara.

Citeste mai mult

Administrație

Regenerare urbană în Piața Mocioni din Timișoara. Investiția va fi finanțată cu fonduri europene

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara finanțează proiectul de regenerarea urbană a Pieței Mocioni (Küttel) cu aproape 29 de milioane de lei (TVA inclus). Suma asigurată de la bugetul local este necesară pentru semnarea contractului de finanțare europeană prin Programul Regional Vest 2021 – 2027 cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest).

„Fondurile europene accelerează dezvoltarea Timișoarei. Ne bazăm pe peste 8 milioane de euro din bani europeni pentru regenerarea zonei Mocioni–Sinaia, un proiect care va ridica semnificativ calitatea vieții și atractivitatea cartierului, și, implicit, a întregului oraș. La fel ca în cazul proiectului pentru zona Traian, unde suntem pe ultima sută de metri cu desemnarea constructorului, vorbim despre investiții care pun oamenii pe primul loc: mai mult spațiu verde, zone pietonale, piațete și locuri de relaxare care redau orașul comunității”, spune primarul Dominic Fritz.

Proiectul municipalității, în valoare totală de 73.623.537 lei (TVA inclus), marchează un pas important în transformarea cartierului istoric Iosefin, prin reconfigurarea și modernizarea unei zone de peste 26.000 mp de spațiu public – Piața Mocioni, Piața Sfânta Maria și 11 străzi adiacente.

Printre intervențiile prevăzute în proiectul Primăriei Timișoara se numără trotuare mai largi și piste pentru biciclete, benzi dedicate transportului public, reamenajarea spațiilor verzi și a zonelor pietonale, precum și modernizarea infrastructurii de utilități.

Zona de intervenție include Bulevardul 16 Decembrie 1989 (tronsonul dintre Splaiul Tudor Vladimirescu și Piața Mocioni), Piața Sfânta Maria, Piața Mocioni, precum și intrările de pe străzile adiacente: Gheorghe Doja, Miron Costin, Timotei Cipariu, Zugrav Nedelcu, Moților, Ady Endre, Emanoil Gojdu, August Treboniu Laurian și Ion Heliade Rădulescu.

În paralel, municipalitatea derulează și proiectul de regenerare urbană a Pieței Traian, aflat în prezent în etapa de evaluare a ofertelor. La finalul acestor investiții, cartierele istorice ale Timișoarei vor prinde din nou viață – spații verzi, trotuare largi, infrastructură modernă și locuri unde timișorenii și turiștii se pot întâlni și bucura de oraș.

Proiectul de hotărâre de consiliu local este disponibil la următorul link: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/dad57b96-a330-49f0-8133-c2439ee88424

Citeste mai mult

Locale

REVELION 2026. Petrecere „ca-n Banat“, la Colosseum Ballroom din Timișoara

Publicat

pe

Restaurantul Colloseum Ballroom din Timișoara vă invită să petreceți noaptea dintre ani la o petrecere cu multă voie bună, muzică populară și un meniu în care „vedetele“ culinare vor fi preparatele tradiționale „ca-n Banat“.

Atmosfera de petrecere va fi întreținută de Francesca Rif, Daniela Marin, Sorin Ionuț Dugălie care vor fi acompaniați de formația Royal Star.

Meniul este unul deosebit, creat de bucătarii pricepuți de la sala de evenimente Colosseum Ballroom.

Aperitiv: Șuncă de casă, piept de curcan rumenit în tigaie, salată de boeuf, telemea proaspătă, caşcaval făcut în casă, cârnați, tobă, roșii cherry, slăninuță afumată, cu ceapa roşie şi pâine de casă, chiftele

Ciorbă de peşte ca la Szeged

Sarmale

Friptură de porc la cuptor cu cartofi rumeniți și murături

Tort

Vin alb şi roşu, bere, țuică de prune, cocktail-uri, coniac, wiskey, lichior

Artificii spectaculoase la trecerea dintre ani!

Petrecerea va începe la ora 19.00 iar pentru că locurile sunt limitate este nevoie de rezervare.

Pentru rezervări vă rugăm să sunați la telefon: 0742274120

Info: Restaurantul Colosseum Ballroom Timișoara se află în Giroc, Calea Timișorii, nr 6, Complex Totalco și dispune de locuri de parcare și două săli de evenimente. Cu o experiență de peste 15 ani în domeniu, echipa Colosseum Ballroom Timișoara pregătește o petrecere de revelion memorabilă.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite