Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Ce impozite trebuie să plătești până în 15 decembrie dacă obții venituri din agricultură

Publicat

pe

Dacă obții venituri din agricultură, mai ai la dispoziție doar o zi în care mai poți să-ți achiți obligațiile față de bugetul statului, fără să plătești penalități.

 

În luna decembrie a fiecărui an, dacă obții venituri din activități agricole, trebuie să-ți achiți ultimele obligații față de bugetul statului.

 

50% din impozitul pe venit

 

Prima și cea mai importantă obligație constă în plata a jumătate din impozitul pe venitul agricol. Este vorba de impozitul pe pe normele de venit, stabilite de autorități pentru anul în curs. Începând din anul 2013, pentru terenul agricol, trebuie să plătești două impozite: unul pe proprietate și unul pe venitul obținut. Impozitul pe proprietate se calculează potrivit Codului Fiscal, în funcție de categoria terenului (arabil, pășune, livadă etc) și se achită anual, la primărie. Celălalt impozit, de 16% pe venitul agricol, a fost introdus în 2013 și este stabilit pe baza normelor de venit estimat, nu pe venitul efectiv realizat. Aceste norme sunt stabilite anual de autorități, în funcţie de produsele cultivate. Începând cu anul fiscal 2014, normele de venit se propun de direcțiile agricole, pe baza metodologiei stabilite de Guvern, se aprobă şi se publică de către direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale, până cel târziu la data de 15 februarie a anului pentru care se aplică.

 

CASS de 5,5%

 

Dacă obții venituri din agricultură, cea de-a doua obligație constă în plata, tot până la 15 decembrie, a contribuției la asigurările sociale de sănătate, aferente semestrului II din 2016. Așadar, pe lângă cota de 16 la sută, trebuie achitată și contribuția la asigurările publice de sănătate (CASS), de 5,5 la sută din venitul agricol estimat. În fiecare an, trebuie să depui declaraţiile cu terenul lucrat, până la data de 25 mai, şi să plătești impozitul după ce încasezi banii din producţie, în două tranşe: 50% până la data de 25 octombrie și 50% până la data de 15 decembrie. Pentru întârzieri, vei plăti penalitățile prevăzute de Codul Fiscal. Dacă ai dat terenul în arendă sau în asociație impozitul va fi achitat de arendaș/asociație și reținut de la fiecare proprietar.

Cine nu plătește impozit

 

Nu trebuie să plătești impozit pentru terenul necultivat, nici pentru suprafeţele cultivate cu plante furajere, graminee şi leguminoase destinate producţiei de masă verde, precum şi pentru păşuni şi fâneţe naturale, destinate furajării animalelor din gospodărie. De asemenea, chiar dacă obții venituri din agricultură, nu trebuie să plătești impozit pe venit, dacă suprafața cultivată cu cereale sau cartofi este mai mică de 2 ha, cu tutun mai mică de 1 ha, cu legume mai mică de 0,5 ha , cu viță de vie mai mică de 1 ha ș.a.m.d.

 

Sursa: libertatea.ro

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor și țânțarilor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara demarează acțiunile de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora pe domeniul public al orașului. Intervențiile sunt programate să se desfășoare în perioada 2 – 30 aprilie 2026.

Operațiunile vor avea loc pe timpul nopții, între orele 21:00 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Recomandăm evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, rugăm crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv scoaterea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Plus, Vectobac WG). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Precizăm că personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Locale

Întâlnire BIZZ.CLUB Timișoara – Modificările ONRC: ce urmează pentru antreprenori

Publicat

pe

Comunitatea BIZZ.CLUB Timișoara s-a reunit şi săptămâna aceasta, la ZET Hotel Timișoara, pentru o nouă întâlnire dedicată dezvoltării mediului de afaceri local. Tema principală a fost una extrem de actuală: modificările ONRC și impactul acestora asupra companiilor din România.

Invitatul principal al întâlnirii a fost Deniza Hîrza, reprezentant al Hîrza Consulting, care a susținut o prezentare aplicată și clară despre schimbările legislative recente și ce urmează pentru antreprenori.

Modificările ONRC – claritate într-un context complicat

Prezentarea susținută de Deniza Hîrza a pus accent pe noile reglementări impuse de Oficiul Național al Registrului Comerțului, explicând concret ce trebuie să facă firmele pentru a rămâne conforme. Au fost abordate teme precum actualizarea datelor firmelor, procedurile simplificate sau, dimpotrivă, noile cerințe birocratice care pot afecta activitatea companiilor.

Participanții au apreciat abordarea practică, orientată pe soluții, dar și exemplele reale oferite, care au transformat un subiect tehnic într-unul ușor de înțeles și aplicat.

Hîrza Consulting – partener pentru antreprenori

Hîrza Consulting se poziționează ca un partener de încredere pentru mediul de afaceri, oferind servicii adaptate realităților actuale. Compania este specializată în consultanță pentru firme, înființări și modificări societare, dar și suport în relația cu instituțiile statului.

Ceea ce diferențiază Hîrza Consulting este orientarea către antreprenor: soluții rapide, limbaj accesibil și focus pe prevenție, nu doar pe rezolvarea problemelor. Într-un context legislativ dinamic, astfel de servicii devin esențiale pentru orice business care vrea stabilitate și creștere.

Team Dental Clinic – mai mult decât servicii stomatologice

Din partea Team Dental Clinic, prezentarea a fost susținută de Ovidiu Tîrziu, supervizat de Roxandra Caia, managerul general al companiei.

Team Dental Clinic este un exemplu de business modern din domeniul medical, care pune accent pe calitate, tehnologie și experiența pacientului. Clinica oferă o gamă completă de servicii stomatologice, de la tratamente de bază până la soluții complexe de estetică dentară și implantologie.

Mai mult decât atât, TDC se remarcă printr-o abordare orientată spre pacient: transparență, comunicare și soluții personalizate. Într-o piață competitivă, astfel de valori fac diferența și construiesc încredere pe termen lung.

Networking și oportunități reale

Întâlnirea BIZZ.CLUB Timișoara nu a fost doar despre informație, ci și despre conexiuni. Antreprenorii prezenți au avut ocazia să discute, să identifice oportunități de colaborare și să își extindă rețeaua de business într-un cadru profesionist, dar relaxat.

Ce este BIZZ.CLUB?

BIZZ.CLUB este una dintre cele mai dinamice comunități de business networking din România, dedicată antreprenorilor care vor să crească prin colaborare. Clubul oferă un cadru organizat în care membrii își pot promova afacerile, pot genera parteneriate și pot învăța unii de la alții.

Prin întâlniri săptămânale, prezentări de business și un sistem structurat de recomandări, BIZZ.CLUB creează oportunități reale de dezvoltare pentru fiecare membru. La Timișoara, comunitatea este activă și în continuă creștere, reunind antreprenori din domenii diverse, dar cu același obiectiv: evoluție constantă și rezultate concrete.

Citeste mai mult

Din țară

Se va lansa platforma digitală eLicitatiiANAF unde se vor vinde bunurile sechestrate

Publicat

pe

Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã (ANAF) împreunã cu Ministerul Finanțelor, anunțã lansarea platformei digitale „eLicitațiiANAF”, dedicatã publicitãții și vânzãrii prin mijloace electronice a bunurilor supuse procedurilor de valorificare prin licitație. Platforma este dezvoltatã în cadrul procesului de modernizare și digitalizare a administrației fiscale și este realizatã cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliențã (P.N.R.R.).

Noua platformã, disponibilã începând cu data de 30 martie 2026, faciliteazã accesul publicului la informații despre bunurile care urmeazã sã fie valorificate online. Pânã în prezent, valorificarea acestor bunuri se realiza prin licitații publice organizate la sediul organelor fiscale, ceea ce oferea doar posibilitatea participãrii în format fizic.

„Prin lansarea platformei eLicitațiiANAF facem un pas important în direcția modernizãrii și digitalizãrii administrației fiscale, în sensul posibilitãții participãrii la procedura de valorificare a bunurilor ce fac obiectul executãrii silite și al valorificãrii bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privatã a statului, de cãtre A.N.A.F., prin mijloace electronice. Ne dorim sã oferim tuturor persoanelor interesate de achiziționarea acestor bunuri, accesul facil, în condiții egale, într-un sistem online, dinamic, rapid și eficient” a declarat Adrian NICA, președintele A.N.A.F.

Platforma eLicitațiiANAF poate fi accesatã la adresa elicitatii.anaf.ro

Orice persoanã poate vizualiza bunurile disponibile pe platformã chiar și fãrã a deține un cont S.P.V., însã pentru participarea la licitație este necesarã deschiderea unui cont în S.P.V..

Platforma eLicitațiiANAF este structuratã în douã secțiuni principale:

Secțiunea „Publicitate bunuri”

În aceastã secțiune bunurile sunt promovate pentru o perioadã de 30 de zile, în scopul informãrii publicului și al asigurãrii unei vizibilitãți extinse. În acestã perioadã, persoanele interesate pot consulta informațiile disponibile și pot solicita programarea unei vizionãri.

Prin intermediul platformei se valorificã atât bunuri mobile cât și imobile.

Vizionarea bunurilor se realizeazã la datele stabilite, în prezența funcționarilor publici desemnați, cu atribuții în domeniu, anterior înscrierii la procedura de licitație.

 Secțiunea  „Licitație bunuri”

La expirarea perioadei de publicitate bunurile sunt automat trecute în secțiunea de licitație. Licitația se desfãșoarã în format online pe o perioadã de 5 zile, 7 zile sau 10 zile, în funcție de valoarea bunului, interval în care persoanele interesate se pot înscrie la licitație, pot achita taxa de participare la licitație și pot depune oferte.

În cazul depunerii unei oferte mai mari, ceilalți ofertanți sunt notificați automat și pot transmite noi oferte.

Pasul de licitare este cuprins între 5% și 15% din prețul inițial de pornire, prețul de pornire, la prima licitație, fiind suma stabilitã în raportul de evaluare.

Dacã în ultimele 15 minute ale perioadei de licitație se depune o ofertã, se va aplica timp suplimentar pentru a permite licitarea suplimentarã.

La finalul licitației, ofertantul cu cea mai mare ofertã este declarat câștigãtor, în conformitate cu  prevederilor legale. În cazul bunurilor sechestrate adjudecatarul are posibilitatea de a achita prețul integral sau în rate.

În termen de cel mult 5 zile de la finalizarea licitației, taxa de participare sau sumele indisponibilizate se vor restitui persoanelor care nu au fost declarați adjudecatari sau celor înscriși la licitații, ulterior anulate.

Modalitãțile de platã

Pentru achiziționarea bunurilor licitate, platforma eLicitatiiANAF pune la dispoziție urmãtoarele modalitãți de platã:

  • Platã online prin card bancar – suma se blocheazã în contul ofertantului pentru taxa de participare sau se vireazã integral pentru prețul de adjudecare.
  • Decontare bancarã – inclusiv prin internet banking, home banking, mobile banking sau alte metode la distanțã; plata este consideratã efectuatã în momentul debitãrii contului plãtitorului.
  • Mandat poștal – data poștei este consideratã momentul plãții; mandatele trimise electronic sunt validate prin sistemul Trezoreriei.

Proveniența bunurilor licitate 

Bunurile valorificate prin intermediul platformei provin din mai multe surse legale, respectiv din executãri silite pentru recuperarea obligațiilor fiscale neachitate, precum și din mãsuri dispuse în materie penalã, în baza hotãrârilor judecãtorești sau intrate, potrivit legii în proprietatea statului.

Din punct de vedere juridic, acestea pot fi încadrate în douã categorii principale: bunuri sechestrate și bunuri confiscate, valorificate prin proceduri de vânzare forțatã, în condițiile legii.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite