Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Cinci tineri, prinşi de poliţiştii locali când fumau iarbă

Publicat

pe

Polițiștii locali au depistat în aceste zile mai multe persoane care aveau asupra lor substanțe din categoria celor interzise. Astfel, în cursul zilei de vineri, polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban, au depistat în zona Parcului Civic un tânăr care stătea pe o bancă și prezenta stări de somnolență. Acesta a fost identificat în persoana lui C.C., de 35 de ani, din Timișoara, iar la controlul corporal efectuat asupra sa a fost găsit un pliculeț din nylon cu fragmente vegetale de culoare verde. El a fost predat polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor conform Legii 143/2000 actualizată, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Sâmbătă, în jurul orei 13.00, polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică aflați în patrulare pe str. Gheorghe Lazăr, au observat în spatele unui bloc doi tineri care încercat să ascundă ceva. La legitimarea acestora s-a stabilit că se numesc B.C., de 19 ani, și B.A. de 26 de ani, ambii din Timișoara, iar la controlul corporat electuat conform legii s-a găsit asupta unuia dintre ei un plic cu substanțe din categoria celor interzise, despre care tinerii au declarat că le-au achiziționat din zona Gării de Nord. Cei doi au fost predați Secției 4 pentru continuarea cercetărilor.

Tot sâmbătă, în jurul orei 19.00, în timp ce se aflau în patrulare în zona Canalului Bega – Splaiul Nicolae Titulescu, polițiștii locali au observat doi tineri care stăteau pe o bancă, fumau și aveau o stare vădit euforică. Aceștia au fost identificați în persoana lui A.C., de 32 de ani, din Timișoara, și J.R., de 21 de ani, din localitatea Giarmata. Asupra acestora a fost găsit un plic cu substanțe interzise. Și aceștia au fost predați pentru continuarea cercetărilor polițiștilor de la Secția 4.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Punct de trecere a frontierei temporar, pentru biciclete și ambarcațiuni, la Uivar

Publicat

pe

Un punct de trecere a frontierei temporar va fi deschis în zona localității Uivar din județul Timiș, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, în colaborare cu autoritățile din România și Serbia.

Punctul de frontieră va funcționa pe pista de biciclete de-a lungul canalului Bega, precum și pe apă, între Timișoara și Zrenjanin, și are scopul de a facilita mobilitatea transfrontalieră și de a atrage turiști cu ocazia mai multor evenimente culturale.

Programul de funcționare este următorul:

14–15 iunie, între orele 08:00–20:00

28–29 iunie, între orele 08:00–02:00

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara va asigura măsurile necesare pentru ca formalitățile de trecere să se desfășoare în condiții de siguranță și eficiență.

Autoritățile reamintesc că traversarea frontierei este permisă doar cu un document de călătorie valabil – carte de identitate sau pașaport.

În cazul minorilor, este necesară respectarea tuturor prevederilor legale privind ieșirea din țară.

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE! Traficul rutier va fi restricționat pe mai multe străzi din Timișoara

Publicat

pe

Circulația rutieră restricționată pe mai multe străzi din Timișoara pentru executarea unor lucrări la drumuri.

Marți, 17 iunie, și miercuri, 18 iunie, între orele 8.00 și 18.00, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Mihail Kogălniceanu, pe sensul de mers dinspre Gara de Est. Ulterior, în zilele de 24 și 25 iunie, va fi închis același sens, în intervalul orar între orele 8.00 și 20.00.

De asemenea, traficul rutier va fi închis pe strada Grigore Alexandrescu, în perioada 18 iunie – 1 iulie, pe tronsonul cuprins între strada Aurel Pop și Aleea Viilor, între orele 7.00 și 20.00

În data de 18 iunie, circulația rutieră va fi închisă pe strada Regiment 6 Artilerie Grea, în intervalul orar 9.00-17.00, în vederea poziționării și operării unei automacarale.

Șoferii sunt sfătuiți să folosească rute alternative pe perioada desfășurării lucrărilor.

Citeste mai mult

Locale

O nouă pizzerie deschisă în sudul Timișoarei promite să cucerească iubitorii de arome italiene: Pizza-ColosseumTimisoara

Publicat

pe

Sudul Timișoarei are un nou motiv de bucurie culinară: recent s-a deschis Pizza-ColosseumTimisoara, un loc care îmbină tradiția italiană autentică cu ingrediente proaspete și servicii rapide.

Situată într-o zonă accesibilă pentru locuitorii din Giroc, Chișoda, Calea Șagului, Calea Girocului și Bălcescu-Braitim, pizzeria promite să devină rapid una dintre favoritele din oraș.

La cârma bucătăriei se află nimeni altul decât Giuseppe Tizzani, cunoscut sub numele de „Pipo”, un bucătar italian cu renume, care aduce cu el pasiunea și măiestria tradițională din inima Italiei.

Sub semnătura sa, fiecare pizza este o experiență – de la clasicul Margherita (29 de lei) până la specialitatea casei, Pizza Colosseum, un deliciu care pornește de la 36 de lei și promite o explozie de gusturi.

Pizza-ColosseumTimisoara oferă momentan doar livrare sau ridicare de la locație, între orele 12:00 și 21:45, de luni până sâmbătă. Clienții pot comanda pizza medie începând cu 29 de lei, iar gama variată acoperă atât preferințele clasice, cât și combinații inovative.

Și veștile bune nu se opresc aici: în curând, meniul se va extinde cu paste proaspete, preparate cu rețete tradiționale italiene, dar și cu specialități românești reinterpretate în stilul unic al lui Pipo.

Dacă ești în căutarea unei pizza autentice, cu blat perfect rumenit, sos de roșii aromat și toppinguri de calitate, Pizza-ColosseumTimisoara e locul de unde trebuie să comanzi.

Gustul Italiei e acum mai aproape ca niciodată – la doar un telefon distanță (0775.11.28.11)

Pentru comenzi rapide și delicioase, sudul Timișoarei are un nou reper: Pizza-ColosseumTimisoara.

Meniul poate fi vazut pe www.pizza-colosseumtimisoara.ro

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite