Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Cluburi sancționate din nou deoarece au continuat să funcționeze deși aveau activitatea suspendată

Publicat

pe

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au continuat în această perioadă acțiunile pe timp de noapte în cadrul cărora au verificat societățile comerciale a căror activitate a fost suspendată în urma aplicării de sancțiuni contravenționale în mod repetat.

După ce într-o primă fază, la un control efectuat în urmă cu aproximativ o săptămână trei firme care nu respectau măsura suspendării au fost sancționate cu amenzi maxime, în urma verificărilor din aceste zile, s-a constatat din nou că două firme, respectiv Clubul Diamond de pe str. Republicii și Club Mat House de pe Calea Buziașului, continuau să-și desfășoare activitatea deși nu aveau voie. Și de această dată societățile în cauză au fost sancționate cu câte 2.000 lei conform OG 99/2000.

Un alt club, Marianess, de pe Bdul Iuliu Maniu, care funcționa pe o altă societate decât cea suspendată, a fost sancționat cu amenda maximă prevăzută de Legea 61/1991 republicată de 500 lei, deoarece a servit băuturi alcoolice către minori. Restul societăților verificate respectau măsura suspendării. Acțiunile de verificare vor continua și în perioada următoare. Societățile care sunt depistate funcționând în perioada de suspendare de 30 de zile riscă, pe lângă sancționarea în mod repetat, prelungirea perioadei de suspendare a activității.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Cod portocaliu de caniculă în județele Timiș, Arad și Bihor

Publicat

pe

În 16 august va fi în vigoare o avertizre vos portocaliu, valabilă în intervalul orar 12 – 21, cânt sunt anunţate temperaturi deosebit de ridicate, caniculă şi disconfort termic accentuat în judeţele Bihor, Arad, Timiş.

„Sâmbătă (16 august), valul de căldură va persista, iar canicula se va intensifica în judeţele Bihor, Arad şi Timiş, unde disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 37…38 de grade”, informează Agenția Națională de Meteorologie.

În acelaşi interval, este valabilă sâmbătă şi o avertizarea cod galben pentru Maramureş, nordul Crişanei, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei, vestul şi sudul Olteniei.

„Valul de căldură se va menţine în Maramureş, nordul Crişanei, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei, vestul şi sudul Olteniei, unde va ficaniculă şidisconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vestul ţării”, prognosează meteorologii.

Cod galben de caniculă, la Timișoara. Unde sunt cele 5 puncte de prim ajutor din oraș

Citeste mai mult

Locale

Cântăreața Emilia Istvan, „Milli“, a decedat

Publicat

pe

Emilia Istvan, o cunoscută cântăreață din Timișoara, a decedat, joi, după ce a pierdut lupta cu o boală necruțătoare – cancer de colon.

Emilia Istvan, „Milli“ cum îi spuneau apropiații este regretată de fani care îi transmit mesaje online.

„Nu o sa se mai nasca asa voce… o mare valoare.. pacat… Dumnezeu sa te ierte….“, a scis un fan, pe pagina de socializare a cântăreței.

ACTUALIZARE:

Priveghiul va avea loc pe strada Iuliu Grozescu nr. 16, Timișoara, începând de mâine 15.08.2025 ora 11:00 până în 18.08.2025 când va avea loc înmormântarea.

Citeste mai mult

Administrație

Primăria Timișoara va cumpăra 10 tramvaie noi cu fonduri europene

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara lansează licitația pentru achiziția a 10 tramvaie noi cu fonduri europene prin Programul Regional Vest 2021–2027. Măsura face parte din strategia Municipiului Timișoara de îmbunătățire a capacității, calității și atractivității transportului public, iar investiția contribuie la procesul de înlocuire completă a flotei cu aproape 200 de vehicule moderne și nepoluante.

„În ultimii ani, am modernizat flota de transport public a Timișoarei cu 90 de vehicule noi – toate achiziționate cu bani europeni. În plus, avem deja în livrare 33 de troleibuze moderne și suntem în licitație pentru încă 30 de autobuze electrice noi. Este o transformare fără precedent pentru mobilitatea din oraș. Iar rezultatele le vedem: jumătate din timișoreni folosesc și transportul public în deplasările lor zilnice în oraș. Acum adăugăm aceste 10 tramvaie de ultimă generație, care vor face transportul public mai atractiv și mai confortabil. Aceste tramvaie vor circula pe traseele din oraș care nu au încă tramvaie moderne, cum e linia 7 și 9”, spune primarul Dominic Fritz.

Noile tramvaie vor fi echipate cu tehnologii de ultimă generație: tracțiune electrică, frânare regenerativă, climatizare, sisteme de informare în timp real, Wi-Fi, supraveghere video și accesibilitate sporită. Acestea vor funcționa pe principiul „zero emisii de CO₂”, fiind parte integrantă a tranziției către un transport public nepoluant.

Prin reînnoirea flotei de tramvaie, municipalitatea urmărește reducerea emisiilor de CO₂ cu aproximativ 117.000 kg/an, îmbunătățirea confortului și siguranței pentru călători, reducerea zgomotului urban și a congestiei rutiere, creșterea eficienței serviciului public de transport și facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități.

Proiectul „Asigurarea unui transport public local ecologic prin achiziția de tramvaie noi”, cod SMIS 341003, este finanțat prin Programul Regional (PR) Vest 2021-2027, Intervenția Regională 4.1 – Mobilitate urbană sustenabilă și este aliniat cu Obiectivul de Politică 2 al Uniunii Europene: o Europă mai verde, rezilientă și cu emisii reduse de carbon.

Valoarea totală a proiectului este de 135.680.920,20 lei (TVA inclus), din care 99.404.000,00 lei reprezintă finanțarea europeană, iar valoarea cheltuielilor neeligibile suportată din bugetul local este de 36.276.920,20 lei.

Firmele interesate pot depune ofertele până în data de 18.09.2025 pe sistemul electronic de achiziții la următorul link: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite