Ne găsiți și pe:

Actualitate

Concurs de idei pentru iluminarea festivă a străzii Mărășești. 500 de euro – premiul

Publicat

pe

Asociația Daisler, alături de Daisler Print House și Primăria Municipiului Timișoara, anunță lansarea primei ediții a concursului Lights ON în orașul luminilor.

Lights ON este singurul concurs de concepte și idei pentru iluminatul festiv din România, iar în Cluj-Napoca se desfășoară deja cea de-a patra ediție. Concursul a debutat în 2015 și a pus la dispoziție spre a fi iluminată Piața Mihai Viteazu, în anii următori fiind puse la bătaie strada Mihail Kogălniceanu, în 2016, și Bulevardul Eroilor, în 2017. 2018 este anul în care este supusă atenției persoanelor cu studii de inginerie/arhitectură/design Piața Avram Iancu și este, totodată, anul în care se lansează pentru prima dată concursul în afara municipiului Cluj-Napoca, și anume în Timișoara. 

Competiția are ca scop găsirea de soluții pentru iluminatul festiv al unei zone deosebit de importante pentru locuitorii municipiului Timișoara și anume strada Mărășești, aflată în perimetrul pietonal din zona centrală a orașului. Aceasta are ocazia să beneficieze de soluții „out of the box” în privința iluminatului festiv din partea comunității creative, contribuind la creșterea atractivității zonei și la creșterea gradului de satisfacție al locuitorilor orașului respectiv.

Concursul se desfășoară pe platforma www.lightsonromania.com, administrată de Asociația Daisler, care continuă dezvoltarea proiectului inițiat la Cluj-Napoca de Daisler Print House. Un juriu de profesioniști aleși de organizatori (din care fac parte specialiști din domeniul vizual și tehnic) va desemna soluția câștigătoare pe baza regulamentului publicat pe pagina de concurs.

Tema acestui an este CENTENAR, iar soluția câștigătoare va fi premiată cu 500 de euro, bani oferiți de Daisler Print House, sponsor al acestui concurs. Soluția câștigătoare trebuie să se încadreze în bugetul de implementare de 45.000 lei, fără a-i depăși, implementare de care se va ocupa ulterior autoritatea publică.

„Comunitatea creativă are soluții dintre cele mai inedite și ne bucură faptul că autoritățile din țară încep să vadă că ceea ce noi oferim e un liant extrem de necesar între decidenți și specialiști, totul spre binele comunității. Amintim că în anii trecuți în Cluj-Napoca soluțiile câștigătoare alese de juriu au fost Snowballs – 2015 – Piața Mihai Viteazu, Forest Spirits – 2016 – strada Mihail Kogălniceanu și Beatrix – 2017 – bulevardul Eroilor.”, declară organizatorii.
Toate informațiile necesare înscrierii în concurs sunt disponibile pe www.lightsonromania.com.

Acesta este un proiect al Asociației Daisler, ONG înființat în 2016 la Cluj-Napoca. Scopul asociației este reactivarea spațiilor urbane din orașe. Din 2017 asociația Daisler dezvoltă și conceptul Strada Potaissa – piața de flori altfel, singurul street delivery din țară costumat într-o piață de flori altfel. Peste 7.000 de oameni s-au bucurat în 2018 de cele trei zile în care strada a prins viață.

Pentru informații suplimentare
Andi Daiszler  – 0726 949 141 – președinte Asociația Daisler.

Locale

Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara

Publicat

pe

În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.

În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.

Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.

Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.

Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:

După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.

Citeste mai mult

Locale

După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.

Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.

În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.

„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.

Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.

Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.

Citeste mai mult

Locale

Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.

Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.

Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite