Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Concurs de soluții pentru reabilitarea Turnului de Apă. Ce valoare au premiile

Publicat

pe

În contextul în care Municipiului Timișoara, i s-a desemnat (de către Uniunea Europeană) prestigiosul titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, unul din obiectivele de investiții propuse de municipalitate privind modernizarea infrastructurii și punerii în valoare a patrimoniului municipiului este reabilitarea și refuncționalizarea Turnului de Apă, situat în Timişoara, str. Gh. Bariţiu nr. 3.

Pentru găsirea celei mai bune soluții pentru valorificarea și punerea în valoare a acestui obiectiv de o importanță istorică deosebită pentru Municipiul Timișoara, s-a optat ca atribuirea contractului de servicii de proiectare să se realizeze în urma organizării unui concurs de soluții, conform Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Concursul de soluții va genera idei pentru punerea în siguranță a turnului, atât pentru încărcări gravitaționale cât și pentru acțiuni seismice, amenajări interioare care să adăpostească noile funcțiuni, introducerea circulaţiilor pe verticală şi orizontală fără a altera structura existenta, instalații noi, dotări, etc. (funcțiunile propuse trebuie să intregească viata culturală a Timişoarei) cât și amenajarea aferentă a curții interioare turnului de apă.

Concursul de soluții își propune să susțină profesionalismul, inovarea, concurența și transparența în vederea găsirii celei mai bune soluții pentru reabilitarea și refuncționalizarea Turnului de Apă. Ideile și soluțiile propuse de specialiști, selectate de un juriu independent și obiectiv vor conduce la revitalizarea complexă din punct de vedere urbanistic a zonei, vizând componenta dezvoltării comunității locale și asigurării unor mijloace de trai durabile din punct de vedere economic, creând un spațiu atractiv de desfășurare a activităților social-culturale și recreative.

În acest sens, Municipiului Timișoara – în calitate de Promotor împreună cu Rheinbrucke SRL – în calitate de Organizator (în baza contractul de prestări servicii de consultanță nr. 66/05.06.2018) organizează concursul de soluții cu tema ,,Refuncționalizare imobil pentru Centru Cultural – Turn de Apă, Iosefin. str. Gh. Barițiu”.

În urma derulării concursului de soluții și stabilirii ierarhiei finale se vor declara un număr maxim de 3 câștigători, concurentului clasat pe locul I atribuindu-se contractul de servicii de proiectare, respectiv de întocmire a documentației tehnico-economice (DALI+PT) și punere în practică a soluției câștigătoare pentru realizarea investiției ,,Refuncționalizare imobil pentru Centru Cultural – Turn de Apă, Iosefin. str. Gh. Barițiu”, în cuantum de 112.000 lei, fără TVA

Pentru încurajarea competiției, prin depunerea a cât mai multor proiecte în cadrul concursului de soluții, se vor acorda premii pentru concurenții clasați pe locurile II respectiv III, conform prevederilor HCL nr.563/30.10.2018), după cum urmează:

Locul II – 23.350 lei
Locul III – 14.010 lei

Astfel, pentru toți cei interesați, anunțăm faptul că în data de 18.02.2019 a fost publicat pe SICAP anunțul de concurs nr.DC1000041/18.02.2019 privind atribuirea contractului de servicii având ca obiect întocmirea documentației tehnico-economice (DALI+PT) și asigurarea asistenţei tehnice  de specialitate din partea proiectantului declarat câștigător în urma organizării concursului de soluții cu tema ,,Refuncționalizare imobil pentru Centru Cultural – Turn de Apă, Iosefin. str. Gh. Barițiu”, termenul limită de depunere a ofertelor fiind 21.03.2019 ora 10.00.

Documentația de concurs pusă la dispoziție concurenților este exclusiv în format electronic și poate fi descărcată de pe site-ul www.sicap-prod.e-licitatie.ro precum și pe site-urile: www.turnuldeapatimisoara.ro, iosefinwatertower.ro, watertower.ro. Precizăm faptul că vizitarea sit-ului (situat în Timișoara – str Gh Barițiu nr. 3), conform Regulamentului de concurs – Calendarul concursului,  va avea loc în data de 28.02.2019, orele 11-13.

Locale

ATENȚIE șoferi! Resticții de trafic pentru evenimentul sportiv „Timișoara Triathlon“

Publicat

pe

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat închiderea traficului rutier în perioada 18 iulie 2025 – 20 iulie 2025, cu ocazia desfășurării evenimentului sportiv „Timișoara Triathlon”.

Astfel, circulația rutieră va fi închisă pe următoarele trasee și în următoarele intervale orare, după cum urmează:

18 iulie 2025 (ora 18:00) – 19 iulie 2025 (ora 18:00), pe splaiul Tudor Vladimirescu, tronsonul cuprins între bulevardul 16 Decembrie și bulevardul Mihai Viteazu

19 iulie 2024, între orele 06:00 – 18:00, pe traseul START: bulevardul Mihai Viteazu banda 2 > întoarcere 180 grade la intersecția cu strada Sfînta Rozalia > bulevardul Mihai Viteazu > bulevardul Vasile Pârvan > Pasajul Michelangelo > bulevardul Corneliu Coposu > strada Pestalozzi până la intersecția cu strada Cuvin > strada Pestalozzi după intersecția cu strada Cuvin banda 2 (pe banda 1 se desfășoară traficul rutier) > întoarcere 180 grade la intersecția cu strada Ștefan cel Mare > strada Pestalozzi > bulevardul Corneliu Coposu > Pasajul Michelangelo > bulevardul Vasile Pârvan > Podul Mihai Viteazul > strada 20 Decembrie 1989 > Piața Iancu Huniade > bulevardul I.C. Brătianu > întoarcere 180 grade pe breteaua dinaintea sensului giratoriu > bulevardul I.C. Brătianu > Piața Iancu Huniade > strada 20 Decembrie 1989 > bulevardul C.D. Loga > bulevardul Regele Ferdinand I > înainte peste podul Mihai Viteazul > FINISH.

în perioada 19 iulie 2025 (ora 17:00) – 20 iulie 2025 (ora 17:00), în Piața Iancu Huniade, fără a afecta traficul în sensul giratoriu bulevardul I.C. Brătianu – strada 20 Decembrie 1989.

în data de 20 iulie 2025, între orele 08:00 – 15:00, pe traseul: Piața Iancu Huniade, Str. 20 Decembrie 1989 până la intersecția cu bulevardul C.D. Loga, dreapta pe bulevardul C.D.Loga, stânga pe B-dul Regele Ferdinand l (benzile 2 și 3), stânga pe str. 20 Decembrie 1989, B-dul I.C. Brătianu, până la intersecția cu str. Michelangelo, str Carol Telbisz până la intersecția cu str E. Carusso

Șoferilor li se recomandă să folosească rute alternative pe perioada desfășurării evenimentului.

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE! Aglomerație la eliberarea cărților de identitate. Este recomandată programarea

Publicat

pe

Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara recomandă cetățenilor să se programeze din timp pentru eliberarea actelor de identitate, în contextul creșterii semnificative a numărului de solicitări în această perioadă.

Pentru a evita eventualele neplăceri, persoanele care solicită eliberarea unui act de identitate,  din motive precum expirarea documentului, deteriorarea, schimbarea domiciliului, a numelui sau a fizionomiei sau altele, trebuie să își planifice din timp depunerea documentelor.

În prezent, Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara funcționează la capacitate maximă și a suplimentat numărul ghișeelor de lucru.

Astfel, dacă în vara anului trecut erau disponibile 7 ghișee, în prezent cetățenii au la dispoziție 8 ghișee, dintre care Ghișeul 8 este destinat persoanelor vârstnice, cazurilor sociale și urgențelor justificate. Accesul la acest ghișeu se face în baza unui număr de ordine, eliberat la sediul Direcției. Cu toate aceste măsuri, creșterea numărului de solicitări, alături de durata mai mare necesară pentru preluarea cererii pentru eliberarea Cărții Electronice de Identitate (CEI), determină timpi de așteptare mai mari decât în mod obișnuit. În acest context, cele mai apropiate programări disponibile sunt în cursul lunii august.

Reamintim, cererile pentru eliberarea cărților electronice de identitate se depun cu programare online, pe portalul Ministerului Afacerilor Interne: https://hub.mai.gov.ro/cei/programari. Interfața de programare HUB MAI va fi optimizată în perioada următoare, astfel încât să prioritizeze programările pentru persoanele cu act de identitate expirat, pentru minorii care împlinesc vârsta de 14 ani, precum și pentru persoanele care solicită schimbarea numelui.

În ceea ce privește termenele medii de emitere a actelor de identitate, Ministerul Afacerilor Interne estimează că acestea vor fi:

5 – 7 zile lucrătoare pentru Cartea Electronică de Identitate

30 de zile pentru Cartea de Identitate Simplă

minimum 20 de zile pentru Cartea de Identitate (model 1997)

Începând cu data de 8 mai 2025 și până în prezent, Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara a preluat peste 3.800 de cereri pentru CEI, iar aproape 3.000 de cereri au fost deja soluționate.

În prezent, timișorenii interesați pot solicita eliberarea unei cărți electronice de identitate chiar dacă documentul de identitate, pe care îl au în posesie, se află în termen de valabilitate. De asemenea, începând cu data de 2 iunie 2025, Cartea Electronică de Identitate pentru minorii cu vârsta cuprinsă între 0-14 ani poate fi solicitată, de părinți sau de reprezentantul legal.

Citeste mai mult

Administrație

Lucrările de modernizare la Turnul de Apă Iosefin, realizate în proporție de 70 la sută

Publicat

pe

Municipalitatea a finalizat lucrările de amenajare a fostelor rezervoare din Turnul de Apă din Iosefin, care vor deveni spații accesibile vizitatorilor. Astfel, au fost create câte două niveluri în interiorul fiecărui rezervor, care sunt conectate printr-o scară ce este montată în această perioadă. Investiția municipalității, realizată în proporție de peste 70%, avansează cu lucrări atât la exterior, cât și la interior.

„Transformarea Turnului de Apă din Iosefin este un proiect îndrăzneț, unic pentru Timișoara și pentru patrimoniul nostru industrial. E prima oară când revitalizăm în acest mod o clădire industrială de patrimoniu și sunt încrezător că rezultatul va aduce un nou suflu de dezvoltare întregii zone. Și va transforma Turnul într-un centru viu al Iosefinului, dedicat comunității și culturii”, a declarat primarul Dominic Fritz.

La exterior, pe măsură ce avansează restaurarea fațadei, schela de lucru este demontată treptat. Echipele constructorului continuă spălarea zidăriei, înlocuirea cărămizilor sparte sau defecte și aplicarea tratamentelor speciale pentru curățarea bazei turnului și protejarea materialelor originale.

În interior, ca parte a investiției municipalității, constructorul valorifică caracterul industrial al turnului și adaptează spațiul pentru noile funcțiuni. Lucrările de consolidare a zidurilor interioare au fost finalizate, iar echipele au trecut la etapa de finisaje, aplicând al doilea strat de tinci, până la înălțimea de 25 de metri, precum și amorsa. Totodată, au fost montate geamurile și liftul.

Turnul de Apă din cartierul Iosefin va fi transformat într-un spațiu dedicat culturii, artei și comunității. Printre principalele atracții se numără un spațiu expozițional în fostul rezervor de apă și un punct de belvedere la 45 de metri înălțime, de unde vizitatorii vor putea admira o panoramă spectaculoasă asupra cartierului Iosefin și a canalului Bega.

Foto: Primăria Timișoara

Turnul de apă „Iosefin“ din Timișoara, transformat în centrul cultural

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite