Ne găsiți și pe:

Actualitate

Creştere record a traficului aerian pe Aeroportul Internaţional Timişoara

Publicat

pe

Traficul aerian desfăşurat pe Aeroportul Internaţional Timişoara are în continuare un trend ascendent. În luna iulie a anului curent s-a înregistrat un număr istoric record de pasageri îmbarcaţi/debarcaţi din Timişoara în decursul unei luni din an, respectiv 101.423. Aceşti pasageri sunt originari din zona de captare a aeroportului Timişoara şi faptul că nu conţine traficul de pasageri aflaţi în tranzit, este cel mai elocvent indicator despre potenţialul de trafic regional.

 

Luna iulie a înregistrat un număr de 101.423 pasageri îmbarcaţi/debarcaţi din Timişoara, fiind un număr record înregistrat pe o lună calendaristică raportându-ne la datele de trafic istorice, comparativ cu aceeaşi lună din anii precedenţi: iulie 2008 – 21.362 pasageri, iulie 2009 – 46.598 pasageri, iulie 2010 – 62.736 pasageri, iulie 2011 – 64.116 pasageri, iulie 2012 – 62.148 pasageri, iulie 2013 – 59.029 pasageri, iulie 2014 – 69.181 pasageri, iulie 2015 – 95.621 pasageri. O pondere semnificativă în indicatorii traficului din luna iulie o reprezintă pasagerii pentru curse dedicate de vacanţă spre cele şase destinaţii din Turcia (Antalya şi Bodrum) şi Grecia (Creta-Heraklion, Rodhos, Zakynthos şi Santorini). Sunt premise ca luna august să confirme creşterea confirmată a traficului aerian.

 

Reamintim că, începând cu 1 septembrie 2016 vor fi introduse destinaţii noi care vor face posibile legături cu aeroporturi importante din Europa, respectiv Londra-Stansted, Berlin, Dusseldorf-Weeze, precum şi fregvenţe mărite operate de compania aeriană RyanAir spre destinaţiile: Bucureşti, Milano-Bergamo, Bruxelles Charleroi, Frankfurt-Hahn. De asemenea, începând cu 1 octombrie 2016, pasagerii vor avea posibilitatea să călătorească zilnic spre destinaţiile Iaşi şi Cluj, cursele fiind operate de compania aeriană Blue Air. Astfel, creşterea înregistrată la traficul de pasageri pe primele 8 luni se va accelera până la sfârşitul anului.

 

Începând cu luna septembrie, cei de la aeroport estimează o creştere şi în zona traficului de marfă pe aeroportul Timişoara, datorită măsurii ce urmează să fie luată de către compania TNT, respectiv mărirea capacităţii de transport de la avion de tip SF 34 (capacitate maximă de 3.000 kg) la avion de tip Boeing 737 (capacitate maximă de 18.000 kg), crescând astfel capacitatea de transport marfă.

“În fiecare lună indicatorii statistici confirmă trendul ascendent şi astfel ducem la îndeplinire obiectivele propuse şi anunţate încă de la finele anului trecut, respectiv creşterea traficului aerian de pasageri la tarife cât mai mici pentru pasageri, creşterea traficului de mărfuri dar şi introducerea de noi destinaţii. Avem convingerea că în luna august se va depăşi numărul de pasageri îmbarcaţi/debarcaţi faţă de luna august a anului 2015, motiv pentru care se va atinge un nou record lunar”, a declarat directorul Aeroportului Timişoara, Daniel Idolu.

 

Având la bază datele prezentate, administraţia aeroportului estimează că anul 2016 va fi un an marcant, an în care se va depăşi numărul de 1,1 milioane de pasageri îmbarcaţi/debarcaţi în aeroportul Timişoara, creându-se premise favorabile pentru un număr de pasageri în 2017 aproximativ  de 1,5 milioane şi de peste 5.000 tone marfă.

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.

Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.

Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.

Citeste mai mult

Cultură

Actorul Ion Rizea este noul manager al Teatrului Național din Timișoara

Publicat

pe

Ministerul Culturii a anunțat astăzi câștigătorul concursului pentru postul de manager al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara. Astfel, după un interimat care a început în 1 mai 2026 și care durează, conform legii, maximum 120 de zile, bine-cunoscutul  actor Ion Rizea va prelua conducerea Teatrul Național pentru următorii cinci ani. Stabilitate, echilibru, realism – aceștia sunt pilonii pe care se bazează proiectul cu care Ion Rizea își începe mandatul ca manager al Teatrului Național din Timișoara.

Așa cum declara la preluarea mandatului interimar, Ion Rizea se definește ca „om de scenă, actor al Naționalului timișorean de aproape trei decenii și director general adjunct de două”. Din această perspectivă, proiectul de management al noului manager a probat o viziune exhaustivă asupra Teatrului Național, construind o arhitectură strategică unitară, articulată în jurul Sălii 2023.

În continuarea unei viziuni care, în ultimele două decenii, a plasat Spectacolul și Spectatorul în centrul  absolut al activității sale, noul mandat duce mai departe acest demers, aducând în această ecuație Orașul și Comunitatea. Astfel, deschiderea spațiilor viitoarei Săli 2023 ca platformă culturală conectată la suflul artistic al Timișoarei, dezvoltarea unor programe, inițiative dedicate copiilor, adolescenților și tinerilor, dezvoltarea unei dimensiuni incluzive și educative sunt doar câteva dintre direcțiile care vor configura mandatul lui Ion Rizea.

„Cariera și viața mea sunt legate inextricabil de Teatrul Național din Timișoara. Este o realitate de care sunt mândru și principalul motiv pentru care am decis să particip la concursul pentru postul de manager. Am convingerea că alegerea pe care am făcut-o va face posibil ca Teatrul Național să-și valorifice în continuare istoria recentă – cea a ultimilor 20 de ani – în termenii profesionalismului, ai competenței și, evident, în cei ai excelenței artistice, deschizând, în același timp, drumuri noi pe care echipa TNTm le va explora în viitorul apropiat. Pășesc pe acest drum cu o viziune clară: am proiectat Teatrul Național ca spațiu în care tradiția întâlnește curajul avangardei; mai mult decât o scenă, Teatrul Național trebuie să fie un spațiu al dialogului, al implicării, un spațiu în care fiecare spectator să se simtă acasă și, în egală măsură, să își poată deschide mintea și inima pentru idei și experiențe noi. Teatrul Național va urmări în continuare diversitatea tematică a spectacolelor sale, dar vom deschide larg porțile și pentru noi forme de expresie, conectând teatrul românesc la marile circuite internaționale și aducându-l mai aproape de oameni. Am plecat, de asemenea, de la ideea că noile generații trebuie să descopere Teatrul Național, iar Teatrul Național trebuie să răspundă intereselor și întrebărilor acestora. Îmi doresc, de asemenea, ca în acest mandat, să construiesc împreună cu echipa TNTm o nouă formulă de interacțiune cu spectatorul pe care îl invităm să devină participant activ prin ateliere, dezbateri și spectacole cu deznodământ deschis. Și, nu în ultimul rând, îmi propun să replicăm modelul de conviețuire pe care îl afirmă Timișoara prin colaborări și spectacole accesibile tuturor comunităților și să eliminăm barierele, dezvoltând programe pentru cei care ajung mai greu la cultură”, a precizat Ion Rizea, noul manager al Teatrului Național din Timișoara.

Ion Rizea este membru al trupei Teatrului Național din Timișoara încă din perioada studenției, devenind unul dintre cele mai importante nume ale scenei timișorene, grație amplitudinii interpretative, talentului și magnetismului său, ceea ce i-a adus inclusiv un premiu UNITER pentru interpretare. Din anul 2006, în calitate de director general adjunct, Ion Rizea a coordonat, alături de Ada Hausvater, cele mai importante proiecte ale instituției, numele său fiind pentru totdeauna legat de realizarea Sălii 2 a Teatrului Național, sau de realizarea Atelierelor Fabrica de decoruri, prima linie de producție profesională de decoruri de teatru din România. Cu o carieră care îl recomandă ca fiind unul dintre cei mai importanți actori români ai generației sale, Ion Rizea reprezintă o prezență solidă în istoria culturală contemporană a Timișoarei.

Foto: Adrian Pîclișan / TNTm

Citeste mai mult

Administrație

Regenerare urbană în Piața Traian din Timișoara. Circulația tramvaielor va fi modificată

Publicat

pe

Din 3 august 2026, încep lucrările la cel mai important tronson de infrastructură pentru tramvaie din oraș, respectiv la Bulevardul 3 August 1919 și în intersecția de la colțul Pieței Traian.

Intervențiile fac parte din investiția de regenerare urbană a zonei și presupun modernizarea liniilor și a rețelei de catenară. Astfel, circulația tramvaielor va fi întreruptă până la finalizarea lucrărilor pe tronsonul Piața 700 – Piața Traian – Stația Meteo și va fi înlocuită cu linia de autobuz 5A.

Cele mai complexe lucrări vor fi executate în intersecția Piața Traian – Ștefan cel Mare – 3 August – Dacilor. Totodată, linia de tramvai de pe Bulevardul 3 August, puternic degradată după aproape 30 de ani fără reparații capitale, necesită refacere de la fundație până la șine.

În plus, schimbătoarele de cale și sistemul de drenaj vor fi modernizate, iar stațiile de lângă Parcul Regina Maria (fost Poporului) și din Piața Traian vor fi reamenajate pentru a fi accesibile tuturor. Noile șine, sudate continuu, vor asigura o circulație mai sigură, mai stabilă și mai silențioasă, iar noua structură va rezista mai bine în timp. Estimările constructorului sunt că lucrările vor fi încheiate până la finalul iernii, în funcție de livrarea schimbătoarelor de cale și de alte situații neprevăzute ce pot apărea în teren.

Astfel, din data de 3 august 2026, circulația tramvaielor va fi modificată astfel:

  • Linia 1 – tramvaiul va circula de la Gara de Nord pe traseul normal până la Piața Sf. Maria și va fi deviat apoi pe traseul Piața N. Bălcescu – Str. Drubeta – Bdul. Liviu Rebreanu – AEM;
  • Linia 2 – tramvaiul va circula de la Shopping City pe traseul normal până pe Str. Nemoianu și va fi deviat apoi pe traseul Balta Verde – Calea Torontalului;
  • Linia 5 – tramvaiul va fi înlocuit temporar cu linia 5A de autobuz cu următorul traseu (dus-întors): Ronaț (Str. Dunărea) – Piața 700 – Piața Libertății – Prefectură – Spl. Nistrului – Str. J.H. Pestalozzi – Str. Baba Dochia – Prințul Turcesc – Piața V. Economu – Stația Meteo – Gara de Est;
  • Liniile 4, 7, 8 și 9 nu vor fi modificate.

Citeste mai mult

Articole recente

Cele mai citite