Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

„A girls story“, după textul lui Annie Ernaux, laureata Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2022, la Timișoara

Publicat

pe

Vara Anotimpurilor FEST-FDR la Teatrul Național din Timișoara înseamnă un nou spectacol european.

Astfel, vineri, 7 iulie 2023, de la ora 19, Teatrul Național aduce, literal, pe scena sa următorul spectacol al Anotimpurilor FEST-FDR: A GIRLS STORY, adaptare după romanul laureatei Premiului Nobel pentru literatură în anul 2022, Annie Ernaux.

Schaubühne Berlin este cel mai cunoscut teatru din Germania pe plan mondial. Mari actori, regizori, coregrafi au definit istoria acestei scene. Celebrul regizor Thomas Ostermeier preia conducerea acestui teatru, în 1999, iar Schaubühne –  în continuare un teatru de atitudine socio-politică – se distinge astăzi prin diversitatea manifestelor estetice și stilistice ale regizorilor care montează aici. A Girls Story este un spectacol perfect înscris în această direcție. Plecând de la romanul lui Annie Ernaux, o voce puternică a literaturii sociale și a feminismului, actrița Veronika Bachfischer, împreună cu regizoarea Sarah Kohm, recuperează într-un monolog de mare intensitate povestea tinerei Annie, într-un balans delicat între istoria personală și istoria epocii.

Spectacol prezentat în cadrul Anotimpurilor FEST-FDR, parte din traseul Vocile orașului / Atelierul Identitate, cuprins în Programul Cultural „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023″.

Spectacol realizat cu sprijinul Goethe Institut și Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara.

Biletele s-au pus în vânzare on-line, pe www.tntm.ro, sau fizic, de la Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, orar marți-duminică, orele 11-19, tel. 0256 201 117.

Cultură

Concerte extraordinare de Crăciun și Anul Nou, la Filarmonica Banatul Timișoara

Publicat

pe

Filarmonica Banatul Timișoara invită publicul la Concertul extraordinar de Crăciun și Concertul extraordinar de Anul Nou, două dintre cele mai așteptate concerte ale sfârșitului de an. Spectatorii vor avea ocazia să se delecteze cu lucrări îndrăgite din repertoriul național și internațional, special alese pentru a crea o atmosferă de sărbătoare. Peste 600 de iubitori ai muzicii și-au rezervat deja un loc, astfel că le recomandăm melomanilor care vor să petreacă o seară memorabilă în compania muzicii clasice să își cumpere din timp bilete.

Programul lunii decembrie aduce în atenția melomanilor și un concert simfonic dedicat creațiilor compozitorului Anton Bruckner, cu ocazia a două sute de ani de la nașterea acestuia. Un spectacol dramatic-simfonic, dar și trei recitaluri pentru copii completează tabloul muzical al ultimei luni din an.

Programul complet:

Vineri, 6 decembrie 20024, ora: 19:00 | Sala Capitol

Concert vocal-simfonic | Dirijor: RADU POPA, Soliști: DIANA ȚUGUI – soprană

MIHAELA IȘPAN – mezzosoprană, MARIUS BUDOIU – tenor, GELU DOBREA – bas

Vineri, 6 decembrie 2024, ora 19:00, la Sala Capitol ne delectăm cu marile opere ale lui Anton Bruckner, în cadrul unui concert vocal-simfonic de excepție, cu ocazia a 200 de ani de la nașterea compozitorului. Orchestra simfonică și Corul Filarmonicii Banatul Timișoara, sub conducerea maestrului Radu Popa va interpreta „Te Deum”, în do major, WAB 45, o compoziție ce aduce în prim-plan muzica sacră, interpretată de artiștii noștri și cei patru soliști invitați: Diana Țugui (soprană), Mihaela Ișpan (mezzosoprană), Marius Budoiu (tenor) și Gelu Dobrea (bas).

Continuând cu Simfonia nr. 2 în do minor, WAB 102, concertul va explora bogăția și complexitatea sonoră caracteristice lui Bruckner. Orchestrația grandioasă va face ca experiența sonoră să fie cu atât mai impresionantă.

Sâmbătă, 7 decembrie 2024, ora 11:00 | Sala Capitol

Recital educativ Muzică din desene animate (2-7 ani)

Sâmbătă, 7 decembrie 2024, la ora 11:00, la Sala Capitol vă invităm să pătrundeți în lumea magică și plină de veselie a desenelor animate! Destinat copiilor cu vârste între 2 și 7 ani, recitalul educativ va aduce la viață muzica din cele mai iubite desene animate. Ana David și Carmen Iuga la vioară, Darius Tereu la violoncel, Bogdan Preda la flaut și Andreea Olariu la pian, vor interpreta aranjamente minunate realizate de Cristian Spătaru.

Cu siguranță, micuții vor fi încântați să recunoască melodiile îndrăgite ce fac parte din universul lor de joacă. În plus, alături de actorul Ionuț Marian Pîrvulescu, prezentatorul evenimentului, experiența va fi interactivă și plină de amuzament.

Miercuri, 11 decembrie 2024, ora 15:00 | Sala Capitol

Recital educativ Colinde în jurul lumii | Ansamblul VOCES TIMISIENSES

Recitalul Colinde în jurul lumii va aduce bucuria sărbătorilor de iarnă în inimile copiilor, printr-o călătorie sonoră fascinantă în diverse colțuri ale lumii. Ansamblul VOCES TIMISIENSES, sub bagheta dirijorului Lucian Onița, va interpreta colinde tradiționale din diferite culturi, oferind tinerilor spectatori ocazia să descopere frumusețea și diversitatea tradițiilor muzicale de Crăciun. Vom fi ghidați în călătoria noastră de actorul Adrian Jivan.

Duminică, 15 decembrie 2024, ora 19:00

Spectacol dramatic-simfonic Recviem IN MEMORIAM dedicat victimelor comunismului Dirijor: VINCENT KOZLOVSKI, soliști: LUIZA FATYOL – soprană, MARTINIANA ANTONIE – mezzosoprană, MARIUS BUDOIU – tenor, CRISTIAN HODREA – bas

La 35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, cinstim memoria eroilor căzuți în lupta pentru libertate printr-un spectacol dramatic-simfonic. Evenimentul îmbină teatrul și muzica simfonică într-un concept aparte ce presupune recitarea a șapte monoloage scrise special cu această ocazie de Mona Donici, în direcția de scenă a regizorului Levente Kocsárdi, urmate de interpretarea lucrării vocal-simfonice Recviem IN MEMORIAM dedicat victimelor comunismului.

Orchestra și Corul Filarmonicii Banatul Timișoara, sub conducerea dirijorului VINCENT KOZLOVSKI, îi vor avea alături pe soprana Luiza Fatyol, mezzosoprana Martiniana Antonie, tenorul Marius Budoiu și basul Cristian Hodrea.

Vineri, 20 decembrie 2024, ora 19:00 | Sala Capitol

Concert vocal-simfonic extraordinar de Crăciun | Dirijor: CIPRIAN TEODORAȘCU, soliști: CRISTINA MARIA OLTEAN – soprană, ȘTEFAN KORCH – tenor

Una dintre cele mai mari bucurii în preajma sărbătorilor de iarnă este să ascultăm colinde. Și, pentru că iubim tradițiile muzicale românești prilejuite de sărbătoarea Crăciunului, dar și pentru că ne încântă cele din repertoriul universal, reunim cele mai îndrăgite colide din repertoriul românesc și universal într-un singur concert.

Astfel, vineri, 20 decembrie 2024, de la ora 19:00, la Sala Capitol, vă invităm să ne bucurăm împreună cu Orchestra și Corul Filarmonicii Banatul Timișoara, sub conducerea dirijorală a lui Ciprian Teodorașcu, de cele mai frumoase colinde din lume. Soliștii concertului, soprana Cristina Maria Oltean și tenorul Ștefan Korch vor da culoare acestui program de sărbătoare. Corul va fi pregătit de maestrul Iosif Todea.

Luni, 30 decembrie 2024, ora 19:00 | Sala Capitol

Concert vocal-simfonic extraordinar de Anul Nou | Dirijor: RADU POPA, soliști: PAULA IANCIC – soprană, COSMIN IFRIM – tenor

Întâmpinăm cu bucurie apropierea Anului Nou printr-un concert vocal-simfonic de excepție, luni, 30 decembrie 2024. Sub îndrumarea maestrului Radu Popa, membrii Orchestrei și Corului Filarmonicii Banatul Timișoara ne vor încânta cu un program special ales pentru această ocazie festivă.

Alături de soprana Paula Iancic și tenorul Cosmin Ifrim, artiștii noștri vor interpreta lucrări celebre semnate de J. Strauss, G. Verdi, C. Orff, B. Smetana, C. Chaplin și A. Hopkins.

Publicul este invitat să celebreze alături de noi dragostea pentru muzica clasică, într-o seară de neuitat.

Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, de la casieria instituției și de pe myticket.ro: https://shorturl.at/BlJvr

Citeste mai mult

Cultură

Spectacolul „Din suflet de român“, dedicat Zilei Naționale, la Timișoara

Publicat

pe

Centrul de Cultură şi Artă al Județului Timiș marchează Ziua Națională a României prin organizarea spectacolului „Din suflet de român”.

Spectacolul va avea loc sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de la ora 18.30, la sala „Capitol“ a Filarmonicii „Banatul“ din Timișoara.

Invitați în recital sunt: Andreea Voica, Petrică Miulescu-Irimică, Ciprian Roman, Cristian Fodor, Antonela Ferche-Buțiu, Liviu Buțiu, Doriana Talpeș, Ciprian Pop, Mona Lisa Șufan, Radu Cristian și Cristian Tomoni.

Spectacolul va fi prezentat de Felicia Stoian, iar dirijorul Sebastian Roșca va asigura calitatea muzicală.

Jocuri coregrafiate de maeștrii Brândușa și Nicolae Stănescu vor fi interpretate de dansatorii Ansamblului Profesionist Banatul.

De asemenea în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Naționale va fi organizat și concertul „Din vise dragi poeme” de către Muzeul Național de Artă Timișoara în parteneriat cu Opera Națională Timișoara.

Soliștii Operei – Crina Vezentan, Gabriela Toader, Gabriel-la Varvari, Remus Alăzăroae, Marius Goșa și Gelu Dobrea – vor interpreta lucrări din repertoriul compozitorilor români, acompaniați la pian de Leonard Bonea și Maksym Borinov.

Citeste mai mult

Cultură

Festivalul European al Spectacolului Timișoara –Festival al Dramaturgiei Românești. PROGRAMUL complet

Publicat

pe

Teatrul Național din Timișoara organizează în perioada 4-10, respectiv 19-20 decembrie 2024, o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești.

Dacă anul trecut, în formula dedicată Anului Capitalei Europene a Culturii, FEST–FDR s-a concentrat cu precădere asupra spectacolului internațional, respectiv modulul FEST, anul acesta Teatrul Național echilibrează balanța, prioritizând spectacolul pe text românesc de teatru, în interiorul FDR,  modulul de tradiție al festivalului. Așadar, programul FDR al acestei ediții reprezintă nu atât o selecție de spectacole montate în parametrii de timp tradiționali impuși de sistemul de selecție – spectacole realizate pe parcursul anului scurs de la ediția anterioară, cât un punct de vedere care pornește de la ideea că viitorul este modelat de felul în care societatea zilei de astăzi își înțelege trecutul. De aceea, Naționalul timișorean, prin coordonatorul artistic al FEST–FDR, teatrologul Oana Borș, plasează spectacolele invitate în această ediție în spațiul conceptual al festivalului, intitulat MEMORIE. RECUPERĂRI.

Întrucât principiul de bază al FEST–FDR este întâlnirea și dialogul dintre spectacologia românească și cea mondială și, totodată, în siajul aceluiași spațiu conceptual, publicul festivalului se va reîntâlni în secțiunea FEST cu celebrul regizor și actor italian Pippo Delbono care, alături de compania lui, va prezenta pe scena Teatrului Național spectacolul TREZIRE / IL RISVEGLIO, ale cărui repetiții generale le-a găzduit în vara acestui an, precum și cu spectacolele  HARTA LUI ELIAN de Angela Ioan și Nicoleta Lefter și IERBAR de Radu Afrim.

Nu în cele din urmă, Teatrul Național va închide această ediție a FEST–FDR cu ultima sa premieră  din acest an – spectacolul ABSURDINIA, alăturând lumile lui I.L. Caragiale, Urmuz, Tudor Arghezi și Matei Vișniec, într-o explorare a teatrului absurdului, pe un scenariu semnat de regizorul spectacolului, Gavriil Pinte.

Programul de spectacole al FEST–FDR 2024 este următorul:

TREZIRE / IL RISVEGLIO de Pippo Delbono – miercuri, 4 decembrie și joi, 5 decembrie, ora 19.00, Sala Mare

OCHII MAMEI după Tatiana Țîbuleac, regia Tania Drăghici, producție a Centrului de Teatru Educațional „Replika” București – vineri, 6 decembrie, ora 17.00, Studio UȚU

10 LUCRURI PE CARE LE-AM PIERDUT LA FESTIVALUL DE LA MAMAIA de Gabriel Sandu, regia Elena Morar și Gabriel Sandu, producție a Teatrului de Stat Constanța – vineri, 6 decembrie, ora 19.00, Sala Mare

PĂRINȚI după Diana Bădica, regia Cristian Ban, o producție a Teatrului „Metropolis” București – sâmbătă, 7 decembrie, ora 19.00, Sala Mare

DECALOGUL DUPĂ HESS de Alina Nelega, regia Gabi Cadariu, producție a Teatrului de Artă București – București – duminică, 8 decembrie, ora 17.00, Studio UȚU

RECONSTITUIREA de Catinca Drăgănescu și Ciprian Făcăeru, regia Catinca Drăgănescu, producție a Teatrului Național Craiova – duminică, 8 decembrie, ora 19.00, Sala Mare

HARTA LUI ELIAN de Angela Ioan și Nicoleta Lefter, regia Nicoleta Lefter, producție a Teatrului Gong Sibiu – marți, 10 decembrie, ora 19.00, Sala Mare

IERBAR de Radu Afrim, după Simona Popescu, regia artistică Radu Afrim, producție a Teatrului Național Târgu Mureș – Compania „Liviu Rebreanu” – joi, 19 decembrie, ora 19.00, Sala Mare

ABSURDINIA după I.L. Caragiale, Urmuz, Tudor Arghezi și Matei Vișniec, regia artistică Gavriil Pinte – vineri, 20 decembrie, ora 17.00, la Studio UȚU –  producție a Teatrului Național din Timișoara; premieră

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite