Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Actorii TNTm se pregătesc să joace pe Riksscenen, în Oslo

Publicat

pe

Una dintre inițiativele cele mai ambițioase ale Teatrului Național din Timișoara se apropie de final. Proiect finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Lichtenstein și Guvernul României, Say it now! reprezintă modalitatea prin care Teatrul Național din Timișoara și partenerul său norvegian, compania B. Valiente au imaginat noi căi de comunicare pentru adolescenți și, totodată, au atras atenția asupra importanței  civice a teatrului atât în interiorul comunității, cât și ca facilitator al dialogului intercultural european.

Dacă seria de workshop-uri cu adolescenți din patru licee timișorene a condus la scrierea piesei Say it now!, iar aceasta a fost urmată de spectacolul omonim, iată că dramaturgia europeană s-a îmbogățit cu o carte nouă. Teatrul Național Timișoara a publicat piesa Say it now! de Mihaela Michailov și Marcelino Martin Valiente în variantă trilingvă, astfel încât textul este accesibil în română, engleză și norvegiană. Lansarea volumului e programată la Oslo, unde Teatrul Național Timișoara va avea două reprezentații cu spectacolul omonim, în 19 și 20 septembrie, pe Riksscenen.

În distribuția spectacolului regizat de Marcelino Martin Valiente îi regăsim pe Flavius Retea, Ana Munteanu, Bogdan Spiridon si Colin Buzoianu. Spctacolul are o coregrafie semnată de Gunhild Bjoernsgaard, pe muzica lui Sebastian Hamburger, video Lucian Matei și light design Ovidiu Zimcea.

La Timișoara, volumul va  fi lansat în cadrul FEST-FDR2016.

Say it now! este un spectacol – experiment, prin care Teatrul Național din Timișoara  a propus un ultra-necesar exercițiu de sinceritate. Proiectul a debutat în luna aprilie a anului trecut printr-un workshop la care au participat elevi din patru licee timișorene, care și-au făcut curaj să spună lucrurile despre care, în general, aleg să tacă, de jenă sau frică. Temele descoperite și dezvoltate împreună au stat la baza piesei scrise „la patru mâini” de Mihaela Michailov și Marcelino Martin Valiente.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Concert extraordinar Paul Surugiu – Fuego: „Drag de Timiș, Drag de România noastră”

Publicat

pe

Evenimentul propune o seară de celebrare a folclorului autentic, aducând în prim-plan artiști de marcă ai scenei românești, într-un program artistic de înaltă ținută, ce îmbină emoția, tradiția și apartenența culturală.

Invitați speciali

Concertul îl are ca invitat principal pe îndrăgitul artist Paul Surugiu – Fuego, cunoscut pentru interpretările sale pline de sensibilitate și pentru devotamentul față de valorile naționale.

Alături de el vor urca pe scenă nume sonore ale folclorului bănățean și național:

Nicoleta Voica

Liliana Laichici

Ciprian Pop

Florin Boita

Dorinel Gavriluț

Andreea Chisăliță

Oana Stanca

Luminița Safta

În cadrul spectacolului vor participa cu momente artistice deosebite trei ansambluri reprezentative pentru diversitatea culturală a județului: Ansamblul sârbesc „Sveti Nikola” din Deta, sub îndrumarea coordonatorului artistic Božić Diana, Ansamblul german „Edelweiss” din Deta, coordonat de Gerhart și Elena Șămanțu, precum și Formația de dansuri maghiare „Kékibolya” din Sânnicolau Mare, condusă de Bela Bartok.

Întregul spectacol este susținut de Orchestra Ansamblului Profesionist „Banatul” din Timișoara, sub conducerea dirijorului Sebastian Roșca, oferind publicului o acompaniere muzicală de înaltă calitate.

Componenta coregrafică a spectacolului este realizată de Grigore și Floarea Munteanu, care semnează regia și coregrafia momentelor scenice.

Evenimentul va fi prezentat de Felicia Stoian, una dintre cele mai apreciate voci din mass-media culturală din regiune.

Accesul publicului

Accesul la spectacol se face pe bază de invitație. Invitațiile gratuite pot fi obținute începând cu 14 iulie 2025, exclusiv prin platforma online www.eventim.ro. Vă recomandăm să vă rezervați locurile din timp, numărul acestora fiind limitat.

Un eveniment cu suflet românesc, pentru o comunitate care prețuiește tradiția

„Drag de Timiș, Drag de România noastră” este mai mult decât un simplu concert: este o declarație de apartenență, un omagiu adus identității culturale a județului Timiș și un prilej de a celebra împreună valorile care ne unesc.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

Citeste mai mult

Cultură

Zilele Județului Timiș, regal de spectacole și evenimente artistice. PROGRAMUL complet

Publicat

pe

Banatul folcloric la superlativ, dansuri, cântece autentice, costume tradiționale, invitați speciali, spectacol de gală și horă timișeană în Piața Victoriei cu ocazia celebrării Zilelor Județului Timiș.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș, au pregătit un program cultural pe parcursul a 3 zile dedicate celebrării Zilelor Județului Timiș.

Sărbătorită anual pe 28 iulie, Ziua Județului Timiș marchează un moment de reflecție și recunoștință față de trecutul istoric al regiunii și față de contribuția sa la construcția identității naționale, dar și o panoramă culturală a momentului actual. Data se referă la anul 1919, când administrația românească a fost instaurată oficial în Banat, reprezentând un pas esențial în unificarea teritorială a României.

În 24 iulie 2025, la ora 19:00, la Timișoara Convention Center se desfășoară un concert extraordinar de folclor autentic și simțire românească: Paul Surugiu Fuego – Drag de Timiș, drag de România noastră.  Invitați în recital, alături de cunoscutul interpret Fuego, sunt Nicoleta Voica, Liliana Laichici, Ciprian Pop, Florin Boita, Dorinel Gavriluț, Andreea Chisăliță, Oana Stanca și Luminița Safta. Acompaniază orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca, coregrafia poartă semnătura cuplului Grigore și Floarea Munteanu. Invitațiile sunt disponibile pe siteul www.eventim.ro începând cu 14 iulie. Evenimentul este prezentat de Felicia Stoian și este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

În 25 iulie 2025, la ora 18:00 Sărbătorim Ziua Județului Timiș în Piața Victoriei din Timișoara printr-o horă timișeană, la care participă 10 ansambluri și formații folclorice din județul Timiș, laureate ale Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre”, ediția a XVIII-a.

Iubitorii de folclor sunt invitați la ora 18:30 la Bastionul Theresia la Spectacolul de Gală al Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre”, ediția a XVIII-a. Localitățile câștigătoare sunt invitate în recital, alături de invitați surpriză. Festivalul – Concurs „Lada cu Zestre” din 2025 a fost un adevărat turnir al tradițiilor bănățene, reunind în județul Timiș peste 1500 de artiști și 56 de localități înscrise în competiție. Sânnicolau Mare și Deta au izbutit, etalându-și cu iscusință atuurile culturale, performanța de a obține punctaje egale în revendicarea trofeului competiției. Evenimentul s-a desfășurat între 22 martie și 12 aprilie 2025, în șapte centre zonale, sub organizarea Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al primăriilor locale. Accesul la spectacolul de gală este liber.

În 28 iulie 2025, de la ora 18:00, la sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, sărbătorim Ziua Județului Timiș prin literatură în grai bănățean, cu un eveniment deosebit, sub titlul „Visăm la fel”. Alături de partenerii noștri de la Fundația de Abilitare „Speranța” din Timișoara, vom lansa volumul „20 de trăiri, 20 de visuri” semnat de Alexandru Murgoi – un tânăr care transformă graiul bănățean într-o sursă autentică de inspirație, emoție și speranță.

Citeste mai mult

Cultură

Bastion by Merlin. Programul concertelor în luna iulie

Publicat

pe

Weekendurile cu muzică live continuă în luna iulie, în cadrul seriei de evenimente „Bastion by Merlin”, ce transformă centrul Timișoarei, la fiecare final de săptămână, într-un spațiu dedicat muzicii.

Publicul este invitat să se bucure de un repertoriu divers, ce îmbină stiluri moderne, într-un cadru istoric, la Bastionul Theresia din Timișoara.

Prima sâmbătă din luna iulie aduce în fața timișenilor un concert special susținut de 3 Sud Est, trupa care a scris istorie în muzica românească și care promite o seară plină de nostalgie.

Duminică, 6 iulie, în Bastionul Maria Theresia vor răsuna acorduri de rock progresiv al trupei Abra, care revine pe scenă cu un stil inconfundabil și o experiență de peste 40 de ani, alături de Horea Crișovan și Florin Cvasa.

Programul complet al concertelor din luna iulie:

5 iulie – 3 Sud Est

6 iulie – Abra

12 iulie – Magnetical Muse

13 iulie – Bruno and the Blues

19 iulie – MCS United

20 – Amphitrio

26 iulie – Alone at Parties

27 iulie – Mircea Baniciu & Țapinarii

Accesul la concerte este gratuit. Bastion By Merlin este o serie de evenimente finanțată de Consiliul Județean Timiș și implementată de Teatrul Merlin, cu scopul de a revitaliza Bastionul Theresia din Timișoara.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite