Ne găsiți și pe:

Cultură

Cinema Timiș, cel mai mare cinematograf din Timișoara, se redeschide pentru public

Publicat

pe

Cinema Timiș, cel mai mare dintre cinematografele de tradiție ale orașului, se redeschide în 13 octombrie, după o reabilitare completă care l-a transformat în cel mai modern spațiu multifuncțional pentru filme, concerte și evenimente culturale din inima Timișoarei.

Acesta este cel de-al doilea cinematograf reabilitat de Primăria Municipiul Timișoara, după Cinema Victoria care s-a redeschis anul trecut, și va fi administrat de aceeași echipă din cadrul Centrului de Proiecte. Amplasat chiar în centrul orașului, în Piața Victoriei, nr. 7, Cinema Timiș a fost construit în anii ’80 și a funcționat până în 2017 sub administrarea RADEF România Film, fiind ultima dintre sălile de tradiție ale orașului care și-a sistat activitatea. La subsolul cinematografului se găsea Club 30, local binecunoscut de iubitorii de muzică din Timișoara.

„Sunt bucuros că în mai puțin de 2 săptămâni Cinema Timiș devine una dintre cele mai mari și moderne locații din circuitul cultural al orașului. Acest spațiu complet renovat va oferi un program constant și variat timișorenilor, păstrând la loc de cinste cele două componente care l-au consacrat: proiecțiile de filme și concertele. Este al doilea cinematograf din oraș pe care îl redeschidem în ultimul an, continuând strategia noastră de valorificare a patrimoniului cultural abandonat în ultimele decenii”, declară Dominic Fritz, Primarul Timișoarei.

Clădirea renovată cuprinde:

sală principală pentru proiecții de film, concerte și alte evenimente, cu o capacitate de 529 locuri pe scaune, dotată cu ecran fix de cinema 2D/3D, proiector digital Barco 4k, sistem de sunet pentru cinema Dolby Surround 7.1 și instalaţie auxiliară de sunet pentru evenimente;

sală multifuncțională la subsol, în spațiul fostului Club 30, cu o suprafață de 160 mp, care poate găzdui până la 120 de persoane, dotată cu ecran retractabil și videoproiector, sistem de sunet profesional și mobilier modular

3 săli de 50, 40 și respectiv 35 mp, dotate cu ecrane interactive și mobilier modular, care pot găzdui cursuri, workshopuri și alte evenimente cu un număr restrâns de participanți.

Cinema Timiș mai dispune de un hol de acces și un foaier generos, de peste 100 mp, precum și de o zonă de cafenea, la frontonul stradal, și alta de bar, la subsol.

Accesul persoanelor care folosesc scaunul cu rotile este posibil, spațiul fiind dotat cu 3 platforme elevatoare pentru acces în diferitele spații ale cinematografului, locuri special rezervate în sala de cinema și toatele adaptate.

Valoarea investiției de reabilitare și dotare la standarde tehnice moderne este de 22.322.857 lei fără TVA. Execuția a fost realizată de Audiotech Multimedia Group SRL, după un proiect întocmit de Archistudio SRL.

În weekendul 13-15 octombrie, spectatorii curioși să redescopere Cinema Timiș sunt așteptați cu un program special care cuprinde filme în exclusivitate, întâlniri cu regizori și actori, un concert, dar și un party retro, în locația fostului Club 30.

Vineri, 13 octombrie, sala de peste 500 de locuri va fi inaugurată cu proiecția filmului „Asteroid City”, în exclusivitate pe ecran mare – unul dintre cele mai mari din oraș. Comedia în stilul inconfundabil al regizorului Wes Anderson are în distribuție nume mari precum Scarlett Johansson, Tom Hanks și Tilda Swinton. Și, fiindcă Cinema Timiș este și un loc dedicat muzicii, înaintea proiecției publicul va avea parte de un concert al trupei Soul Serenade care va interpreta, împreună cu îndrăgitul muzician de origine timișoreană Hanno Höfer, un repertoriu de blues și swing inspirat chiar din coloana sonoră a filmului.

Sâmbătă, 14 octombrie, este ziua dedicată întâlnirii cu două dintre cele mai așteptate producții românești ale toamnei și echipele lor. De la 17:30 are loc proiecția comediei „Nuntă pe Bani”, în premieră, urmată de o întâlnire cu apreciatul vlogger Mircea Bravo, însoțit de regizorul Cristian Ilișuan și actorii Alexandra Spătărelu, Bob Rădulescu, Adrian Cucu. De la 20:30 urmează proiecția dramei „Libertate”, cel mai recent film semnat de Tudor Giurgiu, care abordează Revoluția din 1989. Regizorul și o parte din echipa filmului, printre care actorii Iulian Postelnicu și Ștefan Iancu, vor răspunde întrebărilor publicului după proiecție.

Ultima zi a weekendului de inaugurare începe cu o altă producție proiectată în exclusivitate, „Empire of Light”, care celebrează chiar magia cinematografului și influența pe care aceasta o poate avea în viețile oamenilor. Este vorba de cel mai recent și cel mai personal film al regizorului Sam Mendes, cunoscut pentru superproducțiile „Skyfall” sau „1917”, care îi are în distribuție pe Olivia Colman, Toby Jones și Colin Firth, și se vede pentru prima dată pe un ecran mare în România.

Programul se încheie cum începe, pe ritmuri muzicale, cu proiecția în avanpremieră a documentarului „Playback”, de la ora 20:00. Filmul realizat de Iulia Rugină este un road movie emoțional prin muzica României ultimilor 50 de ani. După discuția cu regizoarea, spectatorii sunt invitați la un party retro, unde muzica va fi aleasă chiar de DJ Sorin Lupașcu, protagonistul filmului. Acesta se va desfășura la subsolul cinematografului, în fostul Club 30, acum renovat și multifuncțional, dar care se păstrează cu siguranță în amintirea multor timișoreni.

„Ne dorim ca vineri 13 să fie o zi cu noroc și acest program special să dea tonul unui sezon bogat la Cinema Timiș, care va găzdui festivaluri de film și avanpremiere cu invitați ale celor mai așteptate producții cinematografice ale toamnei, dar și programe tematice și alte surprize. Așteptăm cât mai mulți timișoreni să se bucure de program și să redescopere acest cinematograf emblematic al orașului!” declară Ioana Dragomirescu, coordonatoarea cinematografelor din cadrul Centrului de Proiecte.

Toate detaliile despre programul special și biletele se găsesc deja pe www.cinematimis-tm.ro. Spectatorii pot afla noutăți despre Cinema Timiș și pe Facebook și Instagram, cât și abonându-se la newsletterul săptămânal al cinefiliilor de Cimișoara, care cuprinde programul cinematografelor Victoria și Timiș.

Cultură

Spectacolul TNT „Cântăreața cheală“, selecționat în Festivalul Național de Teatrul, ediția 2026

Publicat

pe

Teatrul Național din Timișoara este deosebit de încântat să anunțe că spectacolul „Cântăreața cheală“ de Eugène Ionesco, regia artistică Mihai Măniuțiu a fost selecționat în Festivalul Național de Teatru 2026.

Echipa de curatori ai FNT 2026, alcătuită din criticii de teatru Raluca Cîrciumaru, Alina Epîngeac și Sebastian-Vlad Popa, a inclus spectacolul Teatrului Național în această ediție a festivalului, ediție al cărei centru de greutate, așa cum precizează organizatorii, este „trăsătura cea mai vulnerabilă a umanității: (im)perfecțiunea drept calitate și defect ale acestui spirit etern uman”.

Răspunzând pe deplin acestui concept, „Cântăreața cheală“ sparge granița dintre realitate și fantastic. Reciclând un experiment teatral mai vechi, de dinainte de stabilirea sa la Paris, Ionesco descoperă teatralitatea extraordinară, lumea dezarticulată și teribil de comică pe care o conține, inocent, manualul franțuzesc (metoda) „Assimil” de învățare a limbii engleze fără profesor, metodă de care se folosește pentru a duce tradiția teatrală în derizoriu până dincolo de limitele ei, printr-o serie de replici de un comic nebun.

În viziunea bine-cunoscutului regizor Mihai Măniuțiu, „Cântăreața cheală“ reprezintă, în egală măsură, un tur de forță și de măiestrie pentru interpreții deja celebrelor familii Smith și Martin și a personajelor ce gravitează în jurul lor.

Distribuția spectacolului reunește actori emblematici ai Teatrului Național: Matei Chioariu, Cristina König, Cătălin Ursu, Claudia Ieremia, Ion Rizea, Alina Ilea, Bogdan Spiridon, Roberta Popa, Ionuț Iova, Laura Avarvari, Cristina Rotaru Chiperi, Iuliana Crăescu, Ana Maria Pandele Andone, Alina Spiridon, Jasmina Mitrici, Andrei Chifu și Darius Zet.

Scenografia spectacolului este semnată de Adrian Damian (decor) și Luiza Enescu (costume), iar muzica îi aparține lui Mihai Dobre.

De asemenea, Teatrul Național din Timișoara intră ca partener al Concursului de texte românești – Spațiu pentru dramaturgia românească în Festivalul Național de Teatru, competiție în cadrul căreia trei texte românești vor fi prezentate ca spectacole-lectură în cadrul ediției din acest an a FNT 2026, urmând să fie montate în stagiunea viitoare în cele trei teatre naționale partenere: Teatrul Național din Timișoara, Teatrul Național din București și Teatrul Național din Iași.

Cea de-a XXXVI-a ediție a Festivalului Național de Teatru este programată între 16 și 25 octombrie 2026.

Citeste mai mult

Cultură

Apel de proiecte pe tema schimbărilor climatice către artiști. Cine poate să aplice și ce premii se oferă

Publicat

pe

Se lansează a doua ediție a apelului artistic „Ce se schimbă când se schimbă clima?”, produsă de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, în cadrul căreia va fi selectată o lucrare artistică pe tema impactului crizei climatice asupra vieții de zi cu zi.

Proiectul face parte din programul cultural LA PAS/Slowing Down și este finanțat prin Programul prioritar multianual „Repere în cultură” al Municipiului Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

Organizatorii pornesc de la o idee simplă, dar greu de digerat: criza climatică nu mai e doar o temă de raport științific, ci un fenomen care remodelează hrana, transportul, locuirea și sănătatea mintală ale fiecăruia dintre noi. Invocând ideea lui Anthony D. Cortese despre rolul transformării culturale în tranziția spre o societate sustenabilă, apelul mizează pe artă ca instrument capabil să facă vizibil ceea ce cifrele nu pot exprima – și să deschidă un spațiu de reflecție.

Cine poate aplica

Concursul este deschis artiștilor cu minimum 3 ani de experiență relevantă (dovedită prin CV sau portofoliu), cu vârsta de cel puțin 18 ani împliniți la data depunerii.

Sunt acceptate propuneri din toate mediile artistice, nelimitându-se la pictură, sculptură, artă digitală, video, performance, instalație interdisciplinară, cu specificații tehnice clare pentru lucrările non-fizice.

Un candidat poate depune o singură aplicație, care trebuie să conțină o declarație artistică, descrierea tehnică a proiectului, o sugestie de spațiu expozițional, o machetă sau schiță și un link către portofoliu. Toate condițiile sunt detaliate în Regulamentul de participare, disponibil pe site-ul CRIES.

Onorariu și calendar

Câștigătorul primește 10.000 de lei brut, printr-un contract de cesiune de drepturi de autor, în două tranșe, plus cazare și transport separat pentru evenimentul de prezentare de la Timișoara. Onorariul acoperă tot procesul de producție a lucrării, inclusiv transportul acesteia la Timișoara.

7 iulie 2026: lansare apel;

7 iulie-10 august 2026: depunere aplicații;

10-16  august 2026: jurizarea aplicațiilor;

17 august 2026: anunțarea rezultatelor;

17 august-1 octombrie 2026: realizare proiect artistic;

09-11 octombrie 2026: prezentarea proiectului artistic în Timișoara.

Juriul

Selecția va fi făcută de un juriu format din trei nume cu profiluri complementare: Cristiana Bucureci, artist vizual, fondatoarea Creionetica și director al Collage Festival, cu numeroase expoziții locale și internaționale în Nicosia și Tel Aviv; Cosmin Nasui, curator, istoric și critic de artă, fondatorul platformei modernism.ro și curator la PostModernism Museum și Eduard Jakabházi, designer grafic, prodecan al Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara și doctor în arte vizuale.

Criteriile de jurizare pun accent, în ordine, pe originalitate (30 puncte), caracter transformativ (25 puncte), relevanță tematică (20 puncte), fezabilitate (15 puncte) și responsabilitate socială și ecologică (10 puncte).

Pentru întrebări și clarificări, artiștii interesați pot contacta organizatorii la adresa lapas@cries.ro.

Proiectul LA PAS/ Slowing Down (2025-2027) este implementat de Asociația CRIES și finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de proiecte, în cadrul Programului prioritar cu caracter multianual „Repere în cultură”.

Citeste mai mult

Cultură

Festivalul inimilor, ediția a XXXV-a, la Timișoara. PROGRAMUL complet

Publicat

pe

În perioada 1-5 iulie 2026, Timișoara găzduiește cea de-a XXXV-a ediție a Festivalului Inimilor, primul festival internațional din România și unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate coregrafiei folclorice mondiale.

Ediția din acest an reunește ansambluri și artiști din Albania, Bulgaria, Cehia, Columbia, Georgia, Republica Moldova, România, Serbia, Slovacia, Spania, Statele Unite ale Americii, Ucraina și Ungaria.

Pe parcursul celor cinci zile de festival, care celebrează bogăția și diversitatea patrimoniului cultural imaterial, publicul va avea ocazia să descopere expresii autentice ale culturii populare, prezentate de artiști care păstrează și promovează tradițiile comunităților din care provin.

Festivalul debutează miercuri, 1 iulie, cu parada ansamblurilor, care va porni de la Catedrala Mitropolitană, la ora 19:00, urmată, la ora 21:30, de un spectacol extraordinar, ai cărui protagoniști sunt Ansamblul „Timișul” și Baletul Național „Joc”, din Republica Moldova, însoțiți de actorii Marin Lupanciuc, Diana Nițu, Benone Viziteu, Matei Chioariu și Ana-Maria Cojocaru.

Nu doar Parcul Rozelor va fi un epicentru al bucuriei, la început de iulie, ci și Piața Unirii, unde zilnic, de la ora 20:00, vor avea loc momente acrobatice realizate de artiștii de la Loveart Show (Marea Britanie) și spectacole coregrafice ale trupelor participante la festival (interval orar: 21:30-22:30).

Publicul este așteptat și la activități tematice conexe, care prilejuiesc întâlnirea cu costumele specifice țărilor lumii. De asemenea, ca în fiecare an, bucuria ajunge și în cartiere: duminică, 5 iulie, de ora 12:00, vor avea loc performance-uri în proximitatea bisericilor din Fratelia, zona Soarelui și Calea Șagului.

Intrarea va fi liberă la toate acțiunile cuprinse în festival.

PROGRAM:

MIERCURI | 1 IULIE 2026 | 20:30 | PARCUL ROZELOR
Parada țărilor participante
Festivitatea de deschidere a festivalului
Ansamblurile „Kyiv” și „Ukraine” – Ucraina
Ansamblul „Kopaničiar” – Slovacia
Ansamblul „Coros y Danzas Mar Menor” – Spania
Ansamblul Asociației Culturale Sârbe „Oplenac” – Serbia
Ansamblul „Tabán” – Ungaria
Ansamblul „Arsenal” – Bulgaria
Ansamblul „Fundación Compañía Artística Manglares” – Columbia
Ansamblul „FS Jánošíček” – Cehia
Ansamblurile „Betlemi” și „Chvana” – GeorgiaAnsamblul „Myzeqeja” – Albania
Ansamblul de folclor american „BYU” – Statele Unite ale Americii
Spectacol de gala – Ansamblul „Timișul” & Baletul Național „JOC” – Republica Moldova
JOI | 2 IULIE 2026 | ORA 19:00 | PARCUL ROZELOR
Ansamblul „Timișul” Tineret
Ansamblurile „Kyiv” și „Ukraine” – Ucraina
Ansamblul „Arsenal” – Bulgaria
Ansamblul „Coros y Danzas Mar Menor” – Spania
Ansamblul „FS Jánošíček” – Cehia
Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul” – Bacău
Ansamblul „Fundación Compañía Artística Manglares” – Columbia
Ansamblul „Kopaničiar” – Slovacia
Ansamblul „Myzeqeja” – Albania
Ansamblul de folclor american „BYU” – Statele Unite ale Americii
Ansamblurile „Betlemi” și „Chvana” – Georgia

VINERI | 3 IULIE 2026 | ORA 19:00 | PARCUL ROZELOR
Ansamblul „Kopaničiar” – Slovacia
Ansamblul de folclor american „BYU” – Statele Unite ale Americii
Ansamblul „Cununa Timișului” – Ghiroda
Ansamblul „Myzeqeja” – Albania
Ansamblul „Doina Timișului” – Ghiroda
Ansamblurile „Kyiv” și „Ukraine” – Ucraina
Ansamblul Asociației Culturale Sârbe „Oplenac” – Serbia
Ansamblul Profesionist „Banatul” – Timișoara
Ansamblul „Tabán” – Ungaria
Ansamblul Artistic Profesionist „Mureșul” – Târgu Mureș
Ansamblul „Coros y Danzas Mar Menor” – Spania
Ansamblul „Fundación Compañía Artística Manglares” – Columbia

SÂMBĂTĂ | 4 IULIE 2026 | ORA 19:00 | PARCUL ROZELOR
Ansamblurile de dansuri șvăbești din Jimbolia, Biled și Buziaș
Ansamblul „Dor Călător” – Graz, Austria
Ansamblul „Eszterlánc” – Timișoara
Ansamblul „Tabán” – Ungaria
Ansamblul Folcloric „Mladost” al Uniunii Sârbilor din România
Ansamblul „Coros y Danzas Mar Menor” – Spania
Ansamblul Folcloric „Bârzava” – Reșița
Ansamblul „Myzeqeja” – Albania
Ansamblul „Arsenal” – Bulgaria
Ansamblul de folclor american „BYU” – Statele Unite ale Americii
Ansamblul Asociației Culturale Sârbe „Oplenac” – Serbia
Ansamblul „Fundación Compañía Artística Manglares” – Columbia
Ansamblul „Kopaničiar” – Slovacia
Ansamblurile „Kyiv” și „Ukraine” – Ucraina

DUMINICĂ | 5 IULIE 2026 | ORA 19:00 | PARCUL ROZELOR
Ansamblul „Pusta Banatului” – Timișoara
Școala de dans popular „Maria și Marius Ursu” – Timișoara
Ansamblul Folcloric „Doina” – Sânicolau Mare
Ansamblul Asociației Culturale Sârbe „Oplenac” – Serbia
Ansamblul „Kopaničiar” – Slovacia
Ansamblul „Coros y Danzas Mar Menor” – Spania
Ansamblul „Tabán” – Ungaria
Ansamblul Folcloric „Bihorul” – Oradea
Ansamblul „Arsenal” – Bulgaria
Ansamblurile „Kyiv” și „Ukraine” – Ucraina
Ansamblul de folclor american „BYU” – Statele Unite ale Americii
Ansamblul „FS Jánošíček” – Cehia
Ansamblurile „Betlemi” și „Chvana” – Georgia
Ansamblul „Myzeqeja” – Albania
Ansamblul „Fundación Compañía Artística Manglares” – Columbia

În Piața Unirii, zilnic, de la ora 19:40 (miercuri, 1 iulie), respectiv ora 20:00 (2-5 iulie), vor avea loc momente acrobatice realizate de artiștii de la Loveart Show (Marea Britanie) și spectacole coregrafice ale trupelor participante la festival.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite