Cultură
CONCERT la Timișoara. Peste 350 de artiști pe scena din Parcul Rozelor
Publicat
acum 3 anipe
de
timispress
Timișoara sărbătorește anul acesta 25 de ani de înfrățire cu orașul german Gera. Momentul aniversar este marcat printr-o serie de schimburi culturale și diplomatice între cele două orașe.
Un proiect cultural de amploare în cadrul evenimentului aniversar este spectacolul „Gurre-Lieder” de Arnold Schoenberg, realizat de către Filarmonica Banatul din Timișoara, în colaborare cu Filarmonica Altenburg Gera.
Producția implică patru concerte susținute de peste 350 de artiști de la Filarmonica Banatul, Opera Națională din Timișoara, Liceul de muzică „Ion Vidu” Timișoara, Corul de copii Rutheneum Gera, Orchestra și corul Althenburg Gera Theater.
Primele două spectacole au avut loc, săptămâna trecută, la Gera, iar acum a venit rândul Timișoarei să ofere acest moment artistic. Cele două reprezentanții ale concertului „Gurre-Lieder” de Arnold Schoenberg vor fi susținute de către artiștii din cele două orașe partenere, în zilele de joi și vineri, de la ora 19.00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Acest proiect cultural este finanțat de Primăria Timișoara și de Ministerul Federal al Culturii din Germania.
Cu ocazia evenimentelor care celebrează un sfert de veac de înfrățire româno-germană între Timișoara și Gera, ne vom bucura de prezența unor oficialități de rang înalt din Germania: vicepreședinta Bundestag-ului, Kathrin Göring-Eckardt, ambasadorul Republicii Federale Germane în România, E.S. Dr. Peer Gebauer, primarul orașului Gera, Julian Vonarb, precum și importanți membri ai delegațiilor germane.
Vineri, de la ora 17:30, vicepreședinta Parlamentului Germaniei, dna Kathrin Göring-Eckart și primarul Timișoarei, dl. Dominic Fritz, vor susține declarații de presă, în Sala de Consiliu a Primăriei, urmate de o întâlnire oficială la care va participa și domnul Julian Vonarb, primarul orașului Gera.
Oaspeții germani vor participa sâmbătă, de la ora 10.30, în Sala de Consiliu a Primăriei Timișoara, la ceremonia festivă – aniversarea a 25 de ani de la înfrățirea dintre Timişoara şi Gera.
Poate te-ar interesa si:
Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației

Târgul de Paști din Timișoara, ediția 2026, în patru zone din centrul orașului

„Masterclass pentru instrumente“. Ionică Minune, în premieră, în concert la Timișoara

Corul Madrigal anunță Turneul de Paște „Săptămâna Patimilor” 2026. Detalii despre concertul de la Timișoara

Ruslana și Lupii lui Calancea cântă la Revelion 2026, la Timișoara

„Sărbătoare-n Lugoj“. Spectacol de muzică populară în centrul orașului
Cultură
Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației
Publicat
acum 4 orepe
29 iulie 2026de
timispressDomnule Călin Pop, sărbătoriți în aceste zile 45 de activitate muzicală neîntreruptă. Vă felicităm și vă dorim succes în continuare. Este o cifră impresionantă. Cum ați reușit să să păstrați numele și, de ce nu, renumele în muzica românească. Pentru că trebuie să recunoaștem este un domeniu care a evoluat dar a și involuat…
Involuția, dacă se poate numi așa, ține de fiecare în parte dar și de noile vremuri în care trăim, dezvoltarea foarte rapidă a tehnologiei digitale, explozia informațională și tot ce presupun acestea ca și efecte. Pasiunea pentru muzică, respectul și bucuria de a cânta ne-au ținut împreună purtând mai departe prin timp tot ce e frumos și din suflet păstrat alături de fanii și publicul nostru care are o caracteristică specială- calitate, rafinament neidentificându-se cu criteriul cantitativ…
Sunteți una dintre cele mai longevive și respectate trupe din rock-ul românesc. Cum vedeți evoluția acestui stil muzical în viitor și cum vă pregătiți să rămâneți în preferințele publicului.
Mereu am obișnuit publicul și fanii să vină ei după noi și să le oferim cu drag ce avem. Titulatura trupei in sine, muzica și versurile prin mesajele transmise au dus la formarea in timp a unui public care urmeaza necondiționat trupa în termenii respectului și afecțiunii reciproce. Așa că în concluzie câtă vreme există public și fani tot atâta vreme este și muzică rock. Muzica rock nu dispare, doar poate îmbraca diverse straie mai actuale eventual, mai noi, mai tehnice dar sufletul rămâne acelasi. Depinde de fiecare în parte cum dorește să păstreze si sa ducă mai departe valorile dobândite sau nu. Muzica rock după mine și orice gen muzical cult au menirea de a înfrumuseța viața spirituală a oamenilor, a celor ce sunt dispuși să le primească în casa sufletului. Nu mulți sunt cei care se pot considera câștigători din acest punct de vedere în aceste vremuri orientate spre consum și entertainment .
Una dintre marile provocări ale zilelor noastre putem spune că este apariția și promovarea inteligenței artificiale. Am dori și știm care este părere dumneavoastră privind această nouă modă și cum credeți că ar influența domeniile muzicale în viitor.
Inteligența artificială nu este o modă, este o realitate. Ea după părerea mea nu va putea înlocui emoția umană, dacă vorbim chiar și despre muzică. Poate sa reproducă, să inventeze, poate sa sune bine dar nu poate cânta live, in public. Este bună, poate rezolva lucruri repede și bine ducând la economisire de timp, poate ajuta omul, indiscutabil dar nu-l va putea întru totul sa-l înlocuiască. Sa nu uităm că această inteligență artificială tot de om este creată și funcționează pe baza cunoștințelor umane acumulate, nu a apărut singură.
Vă rugăm să ne spuneți o amintire frumoasă din timpul turneelor prin țară…
O frumoasă amintire a fost cea din studenție când l-am cunoscut pe actorul Florian Pittiș zis și „Moțu” la festivalul Tim Rock numărul 3 din 1984 ținut în Parcul Rozelor din Timișoara. Atunci el a vazut după cum spunea și la TV „ceva ce nu mai văzuse de pe vremea formației Phoenix-o grădină-ntreagă, șase mii de oameni ținându-se de mâini, legându-se și cântând-Iarbă prin păr, pe obrajii ei și pe ochii căprui ce plângeau la zei…”
Vă mulțumim și vă dorim mult succes în continuare. Vă așteptăm la Arad, la Festivalul Rock Maris, ediția 2026, unde cu siguranță fanii vă vor aplauda călduros.
Aradul rămâne un oraș aparte cu multe amintiri frumoase. Vă mulțumesc și eu în numele întregii trupe și nu uitați: întotdeauna un sfârșit e un început!
***
Înființată în 1981, trupa „Celelalte Cuvinte“ este una dintre cele mai longevive și respectate trupe din rockul românesc. Trupa este în al 45-lea an de activitate neîntreruptă.
De-a lungul timpului, „Celelalte Cuvinte“ s-a remarcat printr-un stil distinct, aflat la confluența dintre rock progresiv, metal-alternativ și influențe clasice, dar mai ales prin profunzimea și forța mesajului artistic. Cu o discografie relevantă și considerabile prezențe live, „Celelalte Cuvinte“ a devenit un reper pentru mai multe generații de public.
Albume precum „Celelalte Cuvinte I“, „Se lasă rău“, „Ispita“ sau „Armaghedon“ au devenit referințe pentru fanii rockului românesc, iar piese ca „Dacă vrei”, „Iarbă prin păr” sau „Un sfârșit e un început” continuă să emoționeze publicul și astăzi.
Cei 45 de ani reprezintă nu doar o bornă aniversară, ci confirmarea unei identități artistice solide și a unei relații autentice cu publicul.
Cultură
Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“
Publicat
acum 6 zilepe
23 iulie 2026de
timispress
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, vaq organiza celebrarea județului Timiș printr-o horă timișeană și un spectacolul de gală al Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre” în 28 iulie 2026 în centrul Timișoarei.
Programul începe cu o horă timișeană în Piața Victoriei la ora 18:30, la care vor participa localitățile câștigătoare ale Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre”, ediția a XIX-a, 2026. 11 localități din județul Timiș: Sânnicolu Mare, Deta, Checea, Voiteg, Victor Vlad Delamarina, Remetea Mare, Făget, Parța, Comloșu Mare, Ghilad, Ghiroda și Ansamblul Profesionist Banatul vor aduce la Timișoara cei mai de seamă reprezentanți într-un spectacol folcloric desfășurat în Piața Sf. Gheorghe la ora 19:00.
Spectacolul va fi prezentat de Maria Borțun Popescu. Accesul este liber.
Sărbătorită anual pe 28 iulie, Ziua Județuluji Timiș marchează un moment de reflecție și recunoștință față de trecutul istoric al regiunii și față de contribuția sa la construcția identității naționale, dar și o panoramă culturală a momentului actual. Data se referă la anul 1919, când administrația românească a fost instaurată oficial în Banat, reprezentând un pas esențial în unificarea teritorială a României.
Foto: Arhivă
Cultură
Eufonia Festival 2026. Au început înscrierile pentru Masterclass și Brass Academy
Publicat
acum o săptămânăpe
22 iulie 2026de
timispress
În perioada 7 – 27 septembrie 2026, Eufonia Festival revine la Timișoara și în regiune cu cea de-a IX-a ediție, intitulată Colours of Sound. Making the Invisible Visible.
Organizat de Filarmonica Banatul Timișoara, festivalul se va desfășura în trei secțiuni: Masterclass (7–13 septembrie), On the Road (15–18 septembrie) și Brass Academy (21–27 septembrie).
Sunetul nu are culoare și, totuși, muzica naște în fiecare dintre noi imagini, nuanțe și asocieri diferite. Colours of Sound vorbește despre această dimensiune profund personală a ascultării, iar Making the Invisible Visible devine invitația de a o aduce la lumină prin interpretare, dialog artistic și întâlnirea directă dintre muzicieni și public.
Primul capitol al festivalului, Eufonia Masterclass, propune o săptămână intensivă de studiu alături de artiști ai scenei internaționale: Baiba Skride și Vlad Popescu – vioară, Sào Soulez Larivière – violă, Alexey Stadler – violoncel, Aliya Vodovozova – flaut, Tommaso Lonquich – clarinet, Claire Bagot – oboi, Bence Bogányi – fagot și Andrei Gologan – pian. Programul este completat de sesiunile de pregătire mentală susținute de Angelica Postu.
Participanții selectați vor beneficia de lecții individuale și/ sau pe ansambluri și pregătire pentru scenă, având totodată posibilitatea de a evolua în concertele organizate în cadrul festivalului. Sesiunile pot fi urmărite și de participanți pasivi, pe baza înscrierii prealabile.
Cea de-a doua ediție Brass Academy, programată între 21 și 27 septembrie, se adresează tinerilor muzicieni care doresc să își dezvolte tehnica și expresivitatea în interpretarea pe instrumente de alamă. Participanții vor lua parte la masterclass-uri, repetiții și concerte alături de artiștii invitați.
Înscrierile pentru Eufonia Masterclass și Brass Academy sunt deschise până în data de 3 august 2026.
Formularele de înscriere, regulamentele și toate informațiile privind condițiile de participare sunt disponibile pe paginile de socializare ale Filarmonicii Banatul Timișoara și Eufonia Festival sau pot fi accesate direct la link-urile:
Formular de înscriere: https://forms.gle/phE3WMdtdmtkgioQ7
Regulament: https://shorturl.at/b5QMi
Secțiunea On the Road va continua să deseneze harta Eufonia în vestul țării. Dincolo de Timișoara, muzica de cameră va ajunge atât în locuri pe care festivalul le descoperă pentru prima dată, cât și în comunități în care revenirea este, de fiecare dată o mare bucurie. Fiecare oprire din călătoaria noastră muzicală continuă o relație sau începe una nouă, extinzând firesc comunitatea iubitorilor muzicii de clasice.
La fel ca în cadrul secțiunii Masterclass, și această parte a festivalului cuprinde concerte sociale, una dintre dimensiunile definitorii ale festivalului, dedicate categoriilor de public pentru care întâlnirea directă cu muzica clasică este mai greu accesibilă. Concertele organizate în școli își propun, la rândul lor, să îi familiarizeze pe elevi cu actul artistic. Miza lor depășește formarea viitorului public al Filarmonicii: ele pot cultiva o relație durabilă cu muzica și, pentru unii dintre copii, pot deschide perspectiva unei viitoare cariere artistice.
Programul complet al concertelor, spațiile în care vor avea loc evenimentele și detaliile de acces vor fi anunțate în curând.
Prin intermediul Festivalului Eufonia, muzica este mai mult decât un act artistic. Este o experiență împărtășită între maeștri și tineri interpreți, între scenă și comunitate, între ceea ce se aude și tot ceea ce sunetul face vizibil.
Organizator: Filarmonica Banatul Timișoara
Program finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara.
Foto: Arhivă


INFORMARE. Privind depunerea solicitarii de emitere a Avizului de Gospodărire a Apelor
Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației

DEZINSECȚIE terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara

IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei alături de alte cinci personalități publice

Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- INFORMARE. Privind depunerea solicitarii de emitere a Avizului de Gospodărire a Apelor 29 iulie 2026
- Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației 29 iulie 2026
- DEZINSECȚIE terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara 28 iulie 2026
- IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei alături de alte cinci personalități publice 24 iulie 2026
- Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“ 23 iulie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 1 anRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 10 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară





