Prima selecție a Concursului Național de Dramaturgie dezvăluie perspectiva unei competiții strânse între textele care își vor disputa titlul de cea mai bună piesă românească a anului 2017.
Concursul Național de Dramaturgie, una dintre cele mai longevive competiții de gen din România, este organizat de Teatrul Național din Timișoara începând cu anul 2005. Tema propusă participanților la această ediție a fost Identitate, selecția urmărind originalitatea, structura și coerența narativă, precum și ineditul subiectelor propuse.
Juriul, format din prof. univ. dr. Nicolae Mandea (președintele juriului), Ioan Cocora, Claudia Ieremia, Mihaela Michailov și Dan Marius Zarafescu, a avut de ales dintre 39 de propuneri. Potrivit punctajului acordat de jurați, cinci dintre titluri vor merge în etapa următoare de concurs. Este vorba de Brent de Adrian Jivan, Ultima iubire a lui Cezar de Horia Gârbea, Act de identitate TU. EU suntem NOI… de Edith Negulici, Cercurile încrederii de Radu Popescu și Ana de hârtie de Crista Bilciu.
Așa cum precizează regulamentul de concurs, ediția 2017 a Concursului Național de Dramaturgie se concentrează asupra poveștii. Astfel, propunerile dramaturgilor au constat în trimiterea unui sinopsis și a unei scene de text, piesele urmând să fie scrise integral după ce fragmentele vor fi dezvoltate în atelierele CND, organizate în cadrul Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești (14-25 mai 2017), în echipe de lucru formate din autor, actori, regizori și un coordonator de atelier. Ulterior, până la finalul lunii octombrie 2017, autorii vor avea posibilitatea să finalizeze piesele de teatru ce vor fi supuse unei noi jurizări, urmând ca piesa câștigătoare va fi montată pe scena Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Timișoara în decursul anului 2017.
Timișenii sunt invitați să se bucure de noi concerte live la „Bastion by Merlin”, inițiativa care transformă Bastionul Theresia din Timișoara într-un reper cultural și un spațiu de întâlnire al comunității.
Luna mai va aduce pe scena Bastionului deopotrivă artiști consacrați și trupe în plină ascensiune, într-un mix sonor divers și atractiv pentru toate gusturile muzicale.
Vor fi acorduri de pop, jazz, indie și alternative, toate într-un decor istoric emblematic.
Feli, una dintre cele mai iubite voci ale României, a deschis seria concertelor din luna mai, urmată de proiectul inedit SoundsOfOm by Ursu, care a îmbinat instrumente tradiționale din diverse culturi cu influențe moderne.
Programul complet al concertelor din luna mai:
10 mai – The Other You
11 mai – Stringray
17 mai – RaviHazard
18 mai – Titi DRAGOMIR & Vest Phoenix Cover
24 mai – JazzyBIT
25 mai – The Bandits
31 mai – Choarda Liberă
Accesul la concerte este gratuit.
Bastion By Merlin este o serie de evenimente finanțată de Consiliul Județean Timiș și implementată de Teatrul Merlin, cu scopul de a revitaliza Bastionul Theresia din Timișoara.
Artista pop-rock Yvonne și trupa ei, proaspăt întorși după un mini-turneu de promovare al celui mai recent album „I’m Not Naïve“, revin pe scena din Timișoara, de data aceasta alături de Eduard Argalas, vineri, pe data de 2 mai, cu începere de la ora 20.00, la D’arc (Piața Unirii, nr. 5, Timișoara), acolo unde se anunță o seară electrizantă.
Yvonne, una dintre cele mai fresh și îndrăznețe voci din noul val pop-rock, propune un show care te poartă de la synthwave la alternative, de la emoție la explozie, într-un carusel care te încarcă de energie și la care dorești să revii cu fiecare ocazie, prins ca într-o vrajă ce nu îți dă pace. Alături de trupa ei formată din Vlad Rădoi (chitară și clape) și Sergiu Luțai (tobe), artista reușește să transforme fiecare live într-un moment intens, plin de energie și culoare.
Desigur, nu vor lipsi din playlist-ul artistei piese deja cunoscute de pe albumul „I’m Not Naive”, momente ce vor fi presărate cu o serie de surprize sonore care vor încinge și mai mult atmosfera și vor antrena publicul la dans și la bună dispoziție pe un 2 mai „sărbătoresc” de toată frumusețea.
Eduard Argalas și trupa lui formată din Sergiu Nădăban (tobe), Eduard Chelm (chitară) și Dedu Silviu (bas), instrumentiști cu o vastă experiență în scena muzicală locală, și nu numai, vor aduce un setlist plin de cover-uri românești reinterpretate cu stil, suflet și un sound bine sudat care va adăuga sarea și piperul peste un eveniment de la care nu ai voie să lipsești. Patru muzicieni, un vibe intens și o conexiune care se simte din primele acorduri, sunt doar câteva elemente care definesc modul în care a fost gândit acest proiect.
Prețul unui bilet la acest eveniment este de 40 RON și poate fi achiziționat doar la intrare. Mai multe detalii puteți afla de pe pagina oficială a evenimentului, la acest link: https://fb.me/e/HJDrBDW75
AICI puteți asculta versiunea live a piesei „Second With You“, videoclip extras din concertul de lansare al albumului „I’m Not Naïve“ susținut de Yvonne în Club Pixel din Timișoara:
În conformitate cu hotărârea de guvern nr. 403/2025, care instituie zi de doliu național sâmbătă, 26 aprilie 2025, în semn de respect pentru trecerea în neființă a unui mare spirit al secolului, Papa Francisc, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara va arbora drapelul României în bernă și își va adapta programul în mod corespunzător.
Astfel, spectacolul Exod, programat inițial pentru această dată, se reprogramează duminică, 27 aprilie, de la ora 11. De asemenea, spectatorii pot opta pentru a doua reprezentație, care va avea loc în aceeași zi, de la ora 19, în limita locurilor disponibile, la numărul de telefon 0256 201 117, respectiv pe adresa de e-mail office@tntm.ro.
De asemenea, spectatorii care au cumpărat bilete pentru reprezentația de sâmbătă, 26 aprilie și care nu pot participa la nici una dintre cele două reprezentații programate duminică, 27 aprilie, au posibilitatea de a utiliza biletele pentru următoarele spectacole ale Teatrului Național, prin anunțare pe adresa office@tntm.ro, în limita locurilor disponibile, sau de a solicita returnarea prețului biletelor. Informații suplimentare pe office@tntm.ro.
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor.AcceptăRefuzădetalii
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalit...
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.