Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Evenimente cultural-artistice, organizate online și cu public, în Timișoara

Publicat

pe

„Un vis împlinit”, eveniment online organizat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, și spectacolul online „Din suflet de român” sunt doar două dintre acțiunile organizate de instituțiile de cultură subordonate CJ Timiș în această săptămână.

De asemenea, începând de vineri, 22 ianuarie, ora 18:00, până duminică, ora 0:00, Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin Timișoara va prezenta pe pagina de Facebook, online, spectacolul „Punguța cu doi bani”.

Descoperiți mai jos lista cu activitățile culturale din perioada 19 – 24 ianuarie. Toate expozițiile și acțiunile sunt organizate cu respectarea măsurilor în vigoare privind limitarea răspândirii noului coronavirus.

MIERCURI, 20 IANUARIE

Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”

  • Expoziția „Flori pentru Timișoara” – Sanda – Livia Lăzărescu, Secția de Arte ,,Deliu Petroiu”, (Complex Bastion Maria Theresia, Timișoara, Corp A);
  • Expoziția „Metamorfoze” – Liviu Pădurean Secția de Arte ,,Deliu Petroiu”, (Complex Bastion Maria Theresia, Timișoara, Corp A).

Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s (Bastionul Maria Theresia);
  • Exponatul lunii ianuarie: „Patine din oase de animale” (Bastionul Maria Theresia, hol, et.1);
  • Expoziția: Patrimoniul sub reflectoare: Cartierul Elisabetin și Netti dr Diel – o lume într-un cufăr (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1);
  • Expoziția: Evoluția Cetății Timișoara în grafică (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1);
  • Expoziția: Secunda Mare (Bastionul Maria Theresia, mansarda B2).

Muzeul de Artă Timișoara

  • Expoziția temporară Materie reînsuflețită/Resurrected MatterReprezentări postbelice în lucrările lui Tadeusz Kantor, Shinkichi Tajiri și Jaap Wagemaker;
  • Expoziția temporară Covoare și tapiserii din colecția Muzeului de Artă;
  • Expoziția permanentă 111 & SIGMA;
  • Expoziția permanentă Artă religioasă veche;
  • Expoziția permanentă Artă bănățeană veche;
  • Expoziția permanentă Artă modernă românească;
  • Expoziția permanentă Corneliu Baba;
  • Expoziția permanentă Artă europeană.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular și țesături de interior;
  • Circuit de vizitare în aer liber – Centrul Civic: Biserica Topla, Școala de la Bârna, Primăria Sărăzani, Casa Națională Babșa.

 

JOI, 21 IANUARIE

Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”

  • Expoziția „Flori pentru Timișoara” – Sanda – Livia Lăzărescu, Secția de Arte ,,Deliu Petroiu”, Complex Bastion Maria Theresia, Timișoara, Corp A;
  • Expoziția „Metamorfoze” – Liviu Pădurean Secția de Arte ,,Deliu Petroiu”, (Complex Bastion Maria Theresia, Timișoara, Corp A).

Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s (Bastionul Maria Theresia);
  • Exponatul lunii ianuarie: „Patine din oase de animale”(Bastionul Maria Theresia, hol, et.1);
  • Expoziția: Patrimoniul sub reflectoare: Cartierul Elisabetin și Netti dr Diel – o lume într-un cufăr (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1);
  • Expoziția: Evoluția Cetății Timișoara în grafică (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1);
  • Expoziția: Secunda Mare (Bastionul Maria Theresia, mansarda B2).

Muzeul de Artă Timișoara

  • Expoziția temporară Materie reînsuflețită/Resurrected MatterReprezentări postbelice în lucrările lui Tadeusz Kantor, Shinkichi Tajiri și Jaap Wagemaker;
  • Expoziția temporară Covoare și tapiserii din colecția Muzeului de Artă;
  • Expoziția permanentă 111 & SIGMA;
  • Expoziția permanentă Artă religioasă veche;
  • Expoziția permanentă Artă bănățeană veche;
  • Expoziția permanentă Artă modernă românească;
  • Expoziția permanentă Corneliu Baba;
  • Expoziția permanentă Artă europeană.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular și țesături de interior;
  • Circuit de vizitare în aer liber – Centrul Civic: Biserica Topla, Școala de la Bârna, Primăria Sărăzani, Casa Națională Babșa.

 

VINERI, 22 IANUARIE

Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”

  • Expoziția „Flori pentru Timișoara” – Sanda – Livia Lăzărescu, Secția de Arte ,,Deliu Petroiu”, (Complex Bastion Maria Theresia, Timișoara, Corp A);
  • Expoziția „Metamorfoze” – Liviu Pădurean Secția de Arte ,,Deliu Petroiu”, (Complex Bastion Maria Theresia, Timișoara, Corp A).

Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s (Bastionul Maria Theresia);
  • Exponatul lunii ianuarie: „Patine din oase de animale” (Bastionul Maria Theresia, hol, et.1);
  • Expoziția: Patrimoniul sub reflectoare: Cartierul Elisabetin și Netti dr Diel – o lume într-un cufăr (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1);
  • Expoziția: Evoluția Cetății Timișoara în grafică (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1);
  • Expoziția: Secunda Mare (Bastionul Maria Theresia, mansarda B2).

Muzeul de Artă Timișoara

  • Expoziția temporară Materie reînsuflețită/Resurrected MatterReprezentări postbelice în lucrările lui Tadeusz Kantor, Shinkichi Tajiri și Jaap Wagemaker;
  • Expoziția temporară Covoare și tapiserii din colecția Muzeului de Artă;
  • Expoziția permanentă 111 & SIGMA;
  • Expoziția permanentă Artă religioasă veche;
  • Expoziția permanentă Artă bănățeană veche;
  • Expoziția permanentă Artă modernă românească;
  • Expoziția permanentă Corneliu Baba;
  • Expoziția permanentă Artă europeană.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular și țesături de interior;
  • Circuit de vizitare în aer liber – Centrul Civic: Biserica Topla, Școala de la Bârna, Primăria Sărăzani, Casa Națională Babșa.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin‟

  •  „Un vis împlinit” – eveniment online dedicat Unirii Principatelor Române din 24 ianuarie 1859, ora 08:00, online pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/teatrulmerlin.timisoara
  • Spectacolul „Punguța cu doi bani‟, ora 18:00, online pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/teatrulmerlin.timisoara

 

SÂMBĂTĂ, 23 IANUARIE

Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s (Bastionul Maria Theresia);
  • Exponatul lunii ianuarie: „Patine din oase de animale” (Bastionul Maria Theresia, hol, et.1);
  • Expoziția: Patrimoniul sub reflectoare: Cartierul Elisabetin și Netti dr Diel – o lume într-un cufăr (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1);
  • Expoziția: Evoluția Cetății Timișoara în grafică (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1);
  • Expoziția: Secunda Mare (Bastionul Maria Theresia, mansarda B2).

Muzeul de Artă Timișoara

  • Expoziția temporară Materie reînsuflețită/Resurrected MatterReprezentări postbelice în lucrările lui Tadeusz Kantor, Shinkichi Tajiri și Jaap Wagemaker;
  • Expoziția temporară Covoare și tapiserii din colecția Muzeului de Artă;
  • Expoziția permanentă 111 & SIGMA;
  • Expoziția permanentă Artă religioasă veche;
  • Expoziția permanentă Artă bănățeană veche;
  • Expoziția permanentă Artă modernă românească;
  • Expoziția permanentă Corneliu Baba;
  • Expoziția permanentă Artă europeană.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular și țesături de interior;
  • Circuit de vizitare în aer liber – Centrul Civic: Biserica Topla, Școala de la Bârna, Primăria Sărăzani, Casa Națională Babșa.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin‟

  • Spectacolul „Punguța cu doi bani‟, online pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/teatrulmerlin.timisoara

 

DUMINICĂ, 24 IANUARIE

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș

  • Spectacolul „Din suflet de român‟, ora 18:00, dedicat marcării Unirii Principatelor Române. Evenimentul folcloric și patriotic va fi transmis în direct pe paginile de Facebook ale Ansamblului Profesionist Banatul și Asociației ProDatina.

Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s (Bastionul Maria Theresia);
  • Exponatul lunii ianuarie: „Patine din oase de animale”(Bastionul Maria Theresia, hol, et.1);
  • Expoziția: Patrimoniul sub reflectoare: Cartierul Elisabetin și Netti dr Diel – o lume într-un cufăr (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1);
  • Expoziția: Evoluția Cetății Timișoara în grafică (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1);
  • Expoziția: Secunda Mare (Bastionul Maria Theresia, mansarda B2).

Muzeul de Artă Timișoara

  • Expoziția temporară Materie reînsuflețită/Resurrected MatterReprezentări postbelice în lucrările lui Tadeusz Kantor, Shinkichi Tajiri și Jaap Wagemaker;
  • Expoziția temporară Covoare și tapiserii din colecția Muzeului de Artă;
  • Expoziția permanentă 111 & SIGMA;
  • Expoziția permanentă Artă religioasă veche;
  • Expoziția permanentă Artă bănățeană veche;
  • Expoziția permanentă Artă modernă românească;
  • Expoziția permanentă Corneliu Baba;
  • Expoziția permanentă Artă europeană.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular și țesături de interior;
  • Circuit de vizitare în aer liber – Centrul Civic: Biserica Topla, Școala de la Bârna, Primăria Sărăzani, Casa Națională Babșa.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin‟

  • Spectacolul „Punguța cu doi bani‟, online pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/teatrulmerlin.timisoara

Cultură

Bastion by Merlin. Programul concertelor în luna iulie

Publicat

pe

Weekendurile cu muzică live continuă în luna iulie, în cadrul seriei de evenimente „Bastion by Merlin”, ce transformă centrul Timișoarei, la fiecare final de săptămână, într-un spațiu dedicat muzicii.

Publicul este invitat să se bucure de un repertoriu divers, ce îmbină stiluri moderne, într-un cadru istoric, la Bastionul Theresia din Timișoara.

Prima sâmbătă din luna iulie aduce în fața timișenilor un concert special susținut de 3 Sud Est, trupa care a scris istorie în muzica românească și care promite o seară plină de nostalgie.

Duminică, 6 iulie, în Bastionul Maria Theresia vor răsuna acorduri de rock progresiv al trupei Abra, care revine pe scenă cu un stil inconfundabil și o experiență de peste 40 de ani, alături de Horea Crișovan și Florin Cvasa.

Programul complet al concertelor din luna iulie:

5 iulie – 3 Sud Est

6 iulie – Abra

12 iulie – Magnetical Muse

13 iulie – Bruno and the Blues

19 iulie – MCS United

20 – Amphitrio

26 iulie – Alone at Parties

27 iulie – Mircea Baniciu & Țapinarii

Accesul la concerte este gratuit. Bastion By Merlin este o serie de evenimente finanțată de Consiliul Județean Timiș și implementată de Teatrul Merlin, cu scopul de a revitaliza Bastionul Theresia din Timișoara.

Citeste mai mult

Cultură

Universitatea de Vest din Timișoara, expoziție în Parcul Internațional de Sculptură din Mericourt – Franța

Publicat

pe

Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara continuă un parteneriat artistic internațional remarcabil cu Primăria orașului Mericourt (Franța), demarat în anul 2013 de către Prof. univ. dr. Cristian Sida. Acest protocol de colaborare a fost posibil cu sprijinul autorităților franceze, în special al domnului Serge Ternisien, director financiar în cadrul Primăriei Mericourt, și al reputatului artist plastic Richard Marcziniak, activ în regiunea Nord-Pas de Calais.

Colaborarea a debutat încă din anul 2012 ca idee de proiect și s-a concretizat prin organizarea a nouă rezidențe artistice internaționale, desfășurate după cum urmează:

2013 – Rezidență de pictură și grafică „Maudite soit la guerre”, Centrul Cultural Max Pol Fouchet, Mericourt

2014 – Două rezidențe: gravură (aprilie) și sculptură (septembrie)

2016 – Rezidență de tapiserie, în Aubusson – capitala mondială a tapiseriei – și în Mericourt

2017 – Rezidență de pictură „Des arbres, des Arts”

2018 – Rezidență de gravură și pictură

2019 – Rezidență de pictură

2022 – Rezidență de pictură

2025 – Inițierea Parcului Internațional de Sculptură în cartierul ecologic Arboretum-La Gare, Mericourt

Cel mai recent proiect, Parcul Internațional de Sculptură, a fost inițiat în 2024 de Prof. univ. dr. Cristian Sida, în colaborare cu domnul Serge Ternisien. În luna noiembrie a anului trecut, o echipă a vizitat Mericourt pentru a identifica locația și posibili sponsori. Cu sprijinul întreprinderii de confecții metalice Rovis et Vasseur și al Primarului orașului Mericourt, domnul Bernard Baude, proiectul a fost lansat oficial în luna iunie 2025.

Echipa artistică este formată din:

Lector univ. dr. Dan Visovan

Doctorand Toma Libotyan

Prof. univ. dr. Cristian Sida – organizator și traducător

Inaugurarea oficială a Parcului va avea loc săptămâna viitoare, prin amplasarea primelor două lucrări de sculptură realizate de artiștii români. Această inițiativă consolidează poziția internațională a Universității de Vest din Timișoara și a Facultății de Arte și Design, în contextul unei colaborări culturale europene de succes. Orașul Mericourt este situat în apropierea orașului Lens, unde se află celebrul Louvre-Lens, al doilea muzeu Luvru ca importanță în lume, ceea ce conferă proiectului un cadru de vizibilitate internațională sporită.

Citeste mai mult

Cultură

„Festivalul Inimilor“, ediția XXXIV, la Timișoara. Aflați programul complet

Publicat

pe

35 de ansambluri, din 14 țări, de pe 4 continente, participă, în acest an, la sărbătoarea coregrafiei folclorice mondiale de la Timișoara.

Pentru câteva zile, Timișoara devine gazdă a patrimoniului cultural universal, reafirmându-și identitatea de capitală a culturii și construind punți între trecut și prezent, între comunități, generații și continente.

Eveniment cu o semnificație aparte, Festivalul Inimilor este primul festival internațional organizat în România după Revoluția din 1989 și cel mai important festival de coregrafie folclorică din Europa. Născut din dorința de a promova pacea, prietenia între culturi și redescoperirea valorilor culturale autentice, festivalul a devenit, în timp, un simbol al libertății de expresie și al reconectării României la scena internațională a culturii tradiționale.

De-a lungul celor peste trei decenii de existență, Festivalul Inimilor a crescut constant în amploare, prestigiu și relevanță, devenind cel mai important proiect din calendarul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara și unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale de către publicul timișorean.

Ce aduce anul acesta, Festivalul Inimilor?

Spectacole în Parcul Rozelor, performance-uri în alte puncte ale orașului – Piața Unirii, cartiere, Bastionul Theresia – o expoziție senzorială de costume populare, destinată persoanelor nevăzătoare fac din Festivalul Inimilor un eveniment extrem de apreciat și așteptat, care îmbrățișează întreaga Timișoară.

PROGRAM

18:30, Catedrală – Parada costumelor

MIERCURI, 2 IULIE 2025, PARCUL ROZELOR

20:30, Deschiderea Festivalului. Spectacol de gală

Participă:
Grupul „Art Association for youths”, Thailanda

Ansamblul „KUD Panče Pešev”, Macedonia de Nord

Grupul „Municipality of Agrinio folk dance”, Grecia

Grupul „Zamorra”, Spania

Ansamblul „Compañía Folklorica Danzantes”, Argentina

Ansamblul „Slowianki”, Polonia

Grupul „KUD Oton Župančič”, Slovenia

Grupul „Alma Guarani”, Paraguai

Ansamblul „Kapanski Razgrad”, Bulgaria

Ansamblul „Jurošík”, Slovacia

Ansamnlul „ORO Niš”, Serbia

Grupul „Flying Georgians”, Georgia

Grupul „Beinjing Academy”, China

Ansamblul „Timișul” Tineret, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara
Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”, Craiova

JOI, 3 IULIE, ORA 19:00, PARCUL ROZELOR

Participă:
Grupul „Municipality of Agrinio folk dance”, Grecia

Grupul „Art Association for youths”, Thailanda

Ansamblul „Zestrea Gugulanilor”, Caransebeș

Grupul „Zamorra”, Spania

Ansamblul „Cununa Timișului”, Ghiroda

Ansamblul „Kapanski Razgrad”, Bulgaria

Ansamblul Folcloric „Crișana”, Oradea

Grupul „KUD Oton Župančič”, Slovenia

Ansamblul Profesionist „Banatul”, Timișoara

Ansamblul „Slowianki”, Polonia

Ansamnlul „ORO Niš”, Serbia

Ansamblul „KUD Panče Pešev”, Macedonia de Nord

Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, Baia Mare

Ansamblul „Compañía Folklorica Danzantes”, Argentina

Ansamblul Folcloric „Izvorașul”, Drobeta Turnu-Severin

VINERI, 4 IULIE , ORA 19:00 , PARCUL ROZELOR

Participă:
Ansamblul Folcloric „Lugojana”, Lugoj

Ansamnlul „ORO Niš”, Serbia

Ansamblul „Doina Timișului”, Casa Studenților Timișoara

Grupul „Zamorra”, Spania

Ansamblul „Jurošík”, Slovacia

Ansamblul „Timișul”, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

Grupul „Alma Guarani”, Paraguai

Ansamblul „Kapanski Razgrad”, Bulgaria

Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte”, Iași

Grupul „Flying Georgians”, Georgia

SÂMBĂTĂ,  5 IULIE , ORA 19:00 , PARCUL ROZELOR

Participă:
Ansamblul „Dor călător” Graz

Ansamblul „Eszterlanc”

Societatea Academică de promovarea muzicii „Gusle”, Kikinda

Ansamblul Academic „Mladost” al Uniunii Sârbilor din România

Ansamblul „Jurošík”, Slovacia

Ansamblul „Kapanski Razgrad”, Bulgaria

Grupul „KUD Oton Župančič”, Slovenia

Ansamblul „Compañía Folklorica Danzantes”, Argentina

Grupul „Municipality of Agrinio folk dance”, Grecia

Grupul „Alma Guarani”, Paraguai

Grupul „Flying Georgians”, Georgia

Ansamblul „Slowianki”, Polonia

Grupul „Art Association for youths”, Thailanda

DUMINICĂ, 6 IULIE , ORA 19:00, PARCUL ROZELOR

Spectacol de închidere

Participă:
Școala de dans popular „Maria și Marius Ursu”

Ansamblul „Pusta Banatului”

Ansamblul sârbesc „Sveti Sava”, Sânicolau Mare

Grupul „Flying Georgians”, Georgia

Grupul „Zamorra”, Spania

Ansamblul „Jurošík”, Slovacia

Ansamblul „Slowianki”, Polonia

Grupul „Art Association for youths”, Thailanda

Grupul „Alma Guarani”, Paraguay

Ansamblul „Compañía Folklorica Danzantes”, Argentina

Ansamblul „KUD Panče Pešev”, Macedonia de Nord

Ansamblul „Kapanski Razgrad”, Bulgaria

Grupul „KUD Oton Župančič”, Slovenia

Grupul „Municipality of Agrinio folk dance”, Grecia

Ansamblul „ORO Niš”, Serbia

Ce se mai întâmplă la festivalul inimilor?

2-6 IULIE 2025, ORA 21:00, PIAȚA UNIRII

MIERCURI, 2 IULIE 2025, ORA 21:00

Din Bihor, în America Latină

Invitați: Ansamblul „Crișana” și Fabricio Alma Delgado (percuție)

JOI, 3 IULIE 2025 | ORA 21:00

Performance coregrafic Paraguay, Georgia, Slovacia

VINERI, 4 IULIE 2025 | ORA 21:00

Performance coregrafic Tailanda, Polonia, Argentina

SÂMBĂTĂ, 5 IULIE 2025 | ORA 21:00

Performance coregrafic Serbia, Spania, Macedonia

DUMINICĂ, 6 IULIE 2025 | ORA 21:00

Performance coregrafic Bulgaria, Slovenia, Grecia

SÂMBĂTĂ, 5 IULIE 2025 , ORA 17:00 , ATRIUM, IULIUS MALL

Performance coregrafic Georgia și Slovenia

DUMINICĂ , 6 IULIE 2025 , ORA 12:00 , FLASHMOB

Biserica Ucraineană – Paraguay, Georgia, Slovacia

Biserica Calea Aradului – Serbia, Spania, Macedonia

Biserica Dacia – Tailanda, Polonia, Argentina

5-6 IULIE 2025, 19:00 – 21:00, PARCUL ROZELOR

Expoziție de costume din patrimoniul ansamblurilor participante

Acțiune accesibilizată persoanelor nevăzătoare

INTRAREA ESTE LIBERĂ

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite