Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Crăciunul pe rit vechi. Sârbii din Banat au aprins badnjakul

Publicat

pe

Câteva zeci de etnici sârbi s-au adunat miercuri după-masă în curtea Catedralei Ortodoxe Sârbe din Piața Unirii pentru a lua parte la tradiționalul ritual de ardere a unui trunchi de stejar, badnjak în limba sârbă.

Din cauza pandemiei de coronavirus, la ritualul din Ajunul Crăciunului au participat mai puţini oameni, comparativ cu ceilalţi ani de până acum, care au purtat măşti sanitare, în timp ce câţiva copii au cântat colinde şi au aruncat boabe de grâu în foc, o tradiţie conform căreia asupra familiilor se va abate belşugul.

Participanții la ceremonie au spus că 2021 va fi un an îmbelșugat dacă ar fi să țină cont de superstiții: din lemn au sărit scântei și focul a fost înalt, de câțiva metri. Cu cât sar mai multe scântei, cu atât anul care vine va fi mai prosper. Badnjak-ul este un simbol al puterii și al speranței, iar sârbii au aruncat cu grâu în foc, conform tradiției.

 Crăciunul este un prilej de a fi împreună pentru sârbii din România în cele 60 de biserici și în cele cinci mănăstiri, practic în tot atâtea localităţi în care trăiesc 18.500 de sârbi după recensământul oficial. Bucuria este cu atât mai mare cu cât se adună familiile, se adună prietenii şi petrec aceste zile împreună, amintindu-şi de datini străvechi începând de la cele ce se pregătesc pentru seara de Ajun până la colindători.

În fiecare dintre cele 60 de biserici şi cinci mănăstiri este aprins badnjak-ul, acest stejar a cărui flăcări simbolizează de la sănătate la prosperitate. În mod sigur, cesniţa are un rol deosebit la masă la sârbi, ea fiind preparată cu multe simboluri creştineşti pe ea. Se bagă în ea şi un bănuţ şi bob de porumb, unul de grâu şi o bucăţică din pragul casei. Când se rupe această cesniţă, fiecare se alege cu ceva. Bucuria copiilor este bănuţul.

După slujba din Ajun, sârbii au mers acasă unde au consumat bucate de post, precum tăieței cu mac sau nucă, fasole, dar și cesnița – o prăjitură tradițională cu nucă și stafide. Cele câteva mii de sârbi din Banat vor celebra Crăciunul pe rit vechi în 7 ianuarie, iar în noaptea de 13 spre 14 ianuarie vor petrece de Revelion.

sursa foto: inquamphotos.com

Cultură

Spectacolul „Azi la noi cântă tot natul“, de Florii, la Filarmonica „Banatul“

Publicat

pe

Pe 28 aprilie, de la ora 18.00, Ansamblul „Timișul” sărbătorește Floriile, cu participarea instrumentiștilor, a dansatorilor și a invitaților săi speciali: Călin Bârcean (solist Pragu’ de Sus), preotul Vasile Bădescu, antrenorul de fotbal Alexandru Pelici, omul de radio Ioana Sapianu, arhitectul Nenad Luchin, actrița Alina Ilea, avocatul Doru Julean, tenorul Bogdan Zaharia, inginerul Octavian Zaica, DJ Sean Norvis și Mirela Castelli, director Casa Auto.

Soliști: Daniela Condurache și Andreea Voica.

Coregrafi: Maria Topciov și Ciprian David

Dirijor: Deian Galetin. Prezintă: Florin Mihoc

Partener: Filarmonica „Banatul”. Partener media: TVR Timișoara

Accesul se face pe bază de bilete, disponibile la Casa de Cultură (Str. Miron Costin nr.2). Prețul unui bilet este 30 lei.

Citeste mai mult

Cultură

„Victimele datoriei“ – o nouă premieră pe scena Teatrului Național din Timișoara

Publicat

pe

Cu noua sa premieră, Teatrul Național din Timișoara propune publicului o incursiune în subconștient. Nu pe filiera Freud, și nici pe filiera Jung, ci, poate surprinzător, pe cea a lui Eugène Ionesco.

Astfel, joi, 25 aprilie 2024, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Național are loc premiera spectacolului „Victimele datoriei“ de Eugène Ionesco, traducerea Vlad Russo și Vlad Zografi.

„Am proiectat pe scenă îndoielile, angoasele mele profunde, le-am pus în dialog și le-am întruchipat (…); scriam cu cea mai mare sinceritate; (..) am intitulat asta «Victimele datoriei»”, scria Eugène Ionesco în „Note și contra-note”.

Purtând amprenta regizorală a lui Radu Iacoban, spectacolul este o tragi-comedie construită ca un joc de oglinzi care, pendulând între vizibil și invizibil, între concret și inefabil, își urmărește eroul – un om obișnuit, aparent fără identitate, interpretat de unul dintre cei mai reprezentativi actori ai Teatrului Național din Timișoara, Matei Chioariu – pe un drum bizar, comic și tragic, pe care se vede silit să îl parcurgă, în căutarea rădăcinilor răului, în ciuda (sau poate din cauza) placidității care îl supune regulilor, fără discernământ. Parcurge acest traseu, victimă, în fond, a propriilor teorii despre teatru, împins, ghidat, provocat de niște personaje la fel de caleidoscopice, interpretate de reputații actori Claudia Ieremia, Marin Lupanciuc, Ion Rizea și Iuliana Crăescu. Scenografia și visuals-urile sunt semnate de Tudor Prodan.

Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul www.tntm.ro și fizic, la Agenția de bilete Mărășești, str. Mărășești nr. 2, orar marți – duminică, orele 11.00 – 19.00.

Citeste mai mult

Cultură

Ziua Națională a Tineretului – 25 de evenimente, la Timișoara

Publicat

pe

,,Timișoara pentru TINEri” aduce evenimente care mai de care, pentru toate preferințele, pentru a marca Ziua Națională a Tineretului.

Între 21 aprilie – 1 mai, Primăria Municipiului Timișoara, alături de mai multe instituții și organizații partenere, pregătește filme, piese de teatru, concerte, competiție cu bărci dragon, picnicuri, proiecții de film și dezbateri, în diverse zone din oraș.

Cursa pe Bega cu bărci dragon, pentru care vă puteți înscrie până în 22 aprilie, va avea loc în 24 aprilie, va fi o întrecere pe echipe și promite să fie experiență de neuitat.

Înscrierile se pot face la acest link: https://forms.gle/nizpkRt6p3t4XyCT9

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara a pregătit două reprezentații ale piesei Harap-Alb, un recital Dragoș Moldovan și Andreea Vlas, musicalul „Come into the Light!”, un picnic și o proiecție de film și spectacolul folcloric „Azi, la noi, cântă tot natul”.

Nici Teatrul Maghiar nu se lasă mai prejos, jucând atât ,,Pericles” cât și ,,Doctorul”. Liceul Waldorf își prezintă musical-ul ,,Aladdin”, iar în cartierul Dacia, în parc, de la ora 11:00 se va organiza un Picnic Atipic.

Proiectul ”Timișoara pentru TINEri” este realizat de Consiliului Consultativ al Tinerilor Municipiului Timișoara, structură din care fac parte peste 20 de organizații de și pentru tineret, împreună cu Asociația Timișoara 2023, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș,, Teatrul Maghiar ”Csiky Gergely”, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, Centrul de Proiecte, Cinema Victoria, Cinema Timiș, Filarmonica Banatul, Harababura, Liceul Waldorf Timișoara, Club Sportiv Nautic Banat Timișoara și Visit Timișoara.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite