Ne găsiți și pe:

Cultură

Festivalul Artelor Timișorene, ediția 2019. Programul complet

Publicat

pe

Deşi deschiderea Festivalului Artelor este programată în data de 3 iunie, săptămâna trecută au avut  deja loc preselecțiile pentru cele două secțiuni ale concursului Bega Music Festival. 18 interpreţi şi 19 compozitori s-au calificat în finala Bega Music Festival, ce va avea loc în Piaţa Victoriei din Timişoara vineri, 7 iunie.

De la ora 17 se va derula întrecerea concurenţilor de la interpretare, urmată de recitalul trupei  DJ Project,  înfiinţată cu ani de zile în urmă chiar aici, la Timişoara, pentru ca de la ora 20 să trecem la secțiunea de interpretare. Nume  cu rezonanță în peisajul artistic timişorean precum Pragu’ de Sus, Sanctuar, Peregrinii, Vest Phoenix Cover, Vest, Skywalkers, Axis, Maryliss, Dragoș Moldovan, Ana Kui, Duality, Malvina, Remember, Dincolo de ziduri se regăsesc pe lista artiștilor ce vor interpreta piesele de la secţiunea creaţie.

Gala ,,Bega Music Festival’’ va încheia duminică, 9 iunie, Festivalul Artelor Timișorene, prilejuind întâlnirea cu Bella Santiago & Jukebox şi Maria Hojda & Tm Groove.

Programul complet al Festivalului Artelor Timişorene 2019:
Luni – 03.06.2019
Piaţa Unirii, ora 18,30 – ,,100 de ani în paşi de dans’’- momente coregrafice în paradă, spre Piața Victoriei ; ora 19,45 – Program coregrafic
Teatrul  Maghiar de Stat “ Csiky Gergely ”-ora 19 – Sala Studio – Teatrul  Maghiar de Stat “ Csiky Gergely ” ,, Buzunarul cu pâine” de Matei Vișniec
Piaţa Victoriei-ora 19,30,  Deschiderea oficială a festivalului-Premierea artiştilor participanţi  la  concursul ,,Timişoara la 100 de ani – Obiective turistice’’, program coregrafic şi recital Costel Busuioc
Piaţa Sfântul Gheorghe-ora 19,30 -Şcoala Melopolis, ora 20,30 Teatrul Thespis – ,,Vieți fără tine” – spectacol non-verbal de teatru – dans
Piaţa Libertăţii- ateliere şi expoziții cu titlu gratuit, între  orele 17-20

Marţi – 04.06.2019
Piaţa Sfântul Gheorghe- ora 17  Teatrul Merlin- ,,Capra cu trei iezi”, ora 19  Teatrul Degetu Mic – ,,Marcel și-a lăsat barbă” – spectacol antidrog
Piaţa Libertăţii- ora 18- ,,Să învățăm despre meşteşugurile populare’’- expuneri ale meşterilor populari
Piaţa Unirii-ora 18,30 Grupul de chitară BegArt, ora 19- Dans medieval-MiniMini Reflex, 19,30  -,”Cântăm cu Melopolis”, 20 ,,Binele și răul ”- montaj coregrafic- Mini Mini Reflex, 21 Peregrinii și Deep6 Project – ,,Basme de Foc’’
Piaţa Victoriei-ora 20 Concert vocal – simfonic – Muzică de film. Corul ,,Ion Românu” al Filarmonicii ,,Banatul”, dirijor Iosif  Todea şi orchestra Liceului de Muzică Ion Vidu, dirijori  Radu Popa şi  Radu Zaharia. Solişti : Bianca Mihăescu, Nicoleta Hapaianu, Ana Kui, Alexandru Suca, Eugen Goliş
Piaţa Libertăţii- ateliere și expoziții cu titlu gratuit, între  orele 17-20

Miercuri – 05.06.2019

Piaţa Victoriei-ora 17- Seară de balet, ora 20- Recital MOZART- arii şi duete din operele ,,Nunta  lui Figaro”, ,,Don Giovanni’’,,Flautul fermecat’’, ,,Cosi Fan Tutte’’ – Facultatea de Muzică și Teatru Timișoara
Piaţa Unirii- ora 19- Incubatorul de Artă se prezintă, ora  20,30  Marc  & Friends, ora  21 –Tradiţional Cvartet
Piaţa  Sfântul Gheorghe-ora 21,30  Teatrul Auăleu – ,,Miorița”
Piaţa Libertăţii- ateliere şi expoziții cu titlu gratuit, între  orele 17-20

Joi – 06.06.2019
Piaţa Unirii- ora18- Timișoara Big Band & Ingrid Gabriela Nicolaescu, ora 19- Magnum Team & Friends – Fusion
Piaţa Sfântul Gheorghe-ora 19-  Lecţia de bachata- Salsa Rebels, ora  20- Ia-ţi chitara şi hai să cântăm!  Seara chitarelor, invitați Ilie Stepan & Horia Crisovan
Piaţa Victoriei-ora 21- ,”Micuța Dorothy”- Opera Română Timişoara
Piaţa Libertăţii-ateliere și expoziții cu titlu gratuit, între  orele 17-20

Vineri – 07.06.2019

Piaţa Victoriei-ora 17- BEGA MUSIC FESTIVAL – ediția I – concurs de interpretare și creaţie. Recital Dj Project &Theo Rose
Piaţa Unirii-ora 19- Battle Street Dance & Party
Piaţa Sfântul Gheorghe –ora 21.00 Teatrul Național “Mihai Eminescu” ,,Canicula”
Piaţa Libertăţii-ateliere și expoziții cu titlu gratuit, între  orele 17-20

Sâmbătă – 08.06.2019

Piaţa Libertăţii-ora17- Concurs de caricatură – Popas Academy
Piaţa  Sfântul Gheorghe- ora 10 -Lecţia de balet cu Alexandra Coca, ora 17-  Salsa Addicted & Just Dance Timișoara – workshop, ora 19-  Compania Phantasia- ,,Scufița Roșie și OsKar’’, ora 20-Cromatik Voice – teatru și muzică
Piaţa Unirii- ora 19 Latino Evening  Party. Recital Ricardo Caria
Piaţa Victoriei- ora 20-  Concert Filarmonica Banatul, dirijor Cristian Neagu
Piaţa Libertăţii- ateliere şi expoziții cu titlu gratuit, între  orele 17-20

Duminică – 09.06.2019
Piaţa Victoriei- ora 18- Gala Bega Music Festival, Maria Hojda  & TM Groove, Bella Santiago & Jukebox.  Sala Teatrului German de Stat, 18- Teatrul German de Stat –,,Hansel si Gretel”
Piaţa Sfântul Gheorghe- 17 -Generația Muzicii, ora 19,30 Exerciții de actorie, anul I, Facultatea de Muzică și Teatru, asis.drd. Mirela Puia, ora 21- “Femeia Şarpe’’ de Carlo Gozzi, anul II,Arta Actorului, asist.drd. Claudiu Dogaru, cda. Laura Avarvari, Facultatea de Muzică şi Teatru Timişoara
Piaţa Unirii-ora 18-Facultatea de Muzică și Teatru – Operetă, ora 19,30  Party Mix Band, ora 20,30 – Axee b2b George Andreas
Piaţa Libertăţii- ateliere şi expoziții cu titlu gratuit, între  orele 17-20

Parteneri în realizarea momentelor coregrafice:
Liceul de Artă „Ion Vidu”,  ,,Reflex” Casa Studenților  Timișoara, ,,Torent” și ,,Gym Art” -Palatul Copiilor, ,,Chic Dance’’- Iguana Fitness Club, ,,Primii Paşi’’- Incubatorul de Arte, studiourile de balet ,,Ana Valkay”,,Diana”, ,,Alexandra Coca”,,,Anne Dance Studio”, „Suzanart Dance”, Școala de balet ,, Denisse”, ,,The Dancers”, ,,Mini- Reflex”, ,,Mini-Mini-Reflex”, ,,Dance with Franciska”, Salsa Addicted, Salsalicious, Salsa with Attitude, Salsa Rebels, Salsa Fever, Express it, Latin Bug, Cuban Attitude, Swingin Steps, Tango Vivo by Magnum Team, Tango del Alma, Tango Malena, Tango Timişoara, Magnum Team, Just dance Timișoara, Street Vibe Dance, White Steps, ME Dance School.

Arte vizuale   * Piața Libertății
Ateliere şi expoziţii cu titlu gratuit, derulate  zilnic în perioada 3-9 iunie 2019,între orele 17-20
1. Ştefan Popa Popas – Caricaturi şi portrete semnate Ştefan Popa-Popas & Popas Academy, atelier de caricatură, concurs de caricatură

2. Ateliere  ,,Realitatea Virtuală “– Concurs de artă vizuală Timişorenii  vor putea testa  tehnologia VR,  iar seara de la orele 20 se vor organiza concursuri de artă vizuală. Se pot înscrie elevi şi studenţi din domeniul artelor, dar şi iubitorii genului. Lucrările realizate vor fi proiectate pe monitoarele exterioare.

3. Asociația  Romul Ladea :ateliere de pictură mandale şi tablouri mici, grafică-portrete, pictură pe faţă pentru copii și tatuaje temporare, bijuterii realizate din tacamuri vechi și lumânări decorate cu motive tradiționale, lucrarea colectivă cu tema “ Timişoara 100 “, expoziţie

4. Proiectul “ Sunt local, întereabă-mă” – Facultatea de Arte și Design Timişoara- amprentarea în culori diverse a unor șabloane ce redau cele mai reprezentative monumente ale Timișoarei

5. ARTE 2021 – Liceul de Arte Plastice Timişoara – ateliere de pictură,  grafică,  arhitectură și design și  expoziție

6. Palatul Copiilor – ateliere. Luni – Pictură ; Marţi – Natura creează şi trăieşte ; Miercuri – Atelier de grafică/ accesorii fetru ; Joi – Pictură pe faţă ; Vineri – Modelaj ; Sâmbătă – Modă şi desen ; Duminică – Culorile primăverii.

7. Elena Busuioc (creative studio) : Ateliere de pictură pe sticlă, pictură cu fire (povestea firelor colorate ), String Art ( Timişoara 100 ) (tâmplărie ) și expoziție de pictură și desen “Pe urmele marilor artişti”

8. Floral ART – atelier de artă  floristică : aranjamente florale, flori de hârtie, bijuterii florale și Proiectul floral cu tema “ Timișoara 100”

9. “Să învăţăm despre meşteşugurile populare” –ateliere şi demonstrații ale meşterilor populari

10. Potențialul sticlei în artă – Atelier de gravură pe sticlă

11. Tehnici noi de prelucrare a lemnului – emonstratii de sculptură cu drujba

12. Lutelier – atelier de pictură pe ceramică, roata olarului(în weekend)

13. D&D art- pictură pe față și pe ceramică

14. Căsuța cu povești – atelier de pictură pe lemn

15. Indian – produse handmade

16. Atelierul Doamnei P – ateliere de împletituri din lână și de cusătură manuală

17. Proiectul “Mâini” – expoziție foto

18. Casa Studenţilor din Timişoara – ateliere de tehnica fotografica si expozitie de fotografie

Cultură

Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației

Publicat

pe

Domnule Călin Pop, sărbătoriți în aceste zile 45 de activitate muzicală neîntreruptă. Vă felicităm și vă dorim succes în continuare. Este o cifră impresionantă. Cum ați reușit să să păstrați numele și, de ce nu, renumele în muzica românească. Pentru că trebuie să recunoaștem este un domeniu care a evoluat dar a și involuat…

Involuția, dacă se poate numi așa, ține de fiecare în parte dar și de noile vremuri în care trăim, dezvoltarea foarte rapidă a tehnologiei digitale, explozia informațională și tot ce presupun acestea ca și efecte. Pasiunea pentru muzică, respectul și bucuria de a cânta ne-au ținut împreună purtând mai departe prin timp tot ce e frumos și din suflet păstrat alături de fanii și publicul nostru care are o caracteristică specială- calitate, rafinament neidentificându-se cu criteriul cantitativ…

Sunteți una dintre cele mai longevive și respectate trupe din rock-ul românesc. Cum vedeți evoluția acestui stil muzical în viitor și cum vă pregătiți să rămâneți în preferințele publicului.

Mereu am obișnuit publicul și fanii să vină ei după noi și să le oferim cu drag ce avem. Titulatura trupei in sine, muzica și versurile prin mesajele transmise au dus la formarea in timp a unui public care urmeaza necondiționat trupa în termenii respectului și afecțiunii reciproce. Așa că în concluzie câtă vreme există public și fani tot atâta vreme este și muzică rock. Muzica rock nu dispare, doar poate îmbraca diverse straie mai actuale eventual, mai noi, mai tehnice dar sufletul rămâne acelasi. Depinde de fiecare în parte cum dorește să păstreze si sa ducă mai departe valorile dobândite sau nu. Muzica rock după mine și orice gen muzical cult au menirea de a înfrumuseța viața spirituală a oamenilor, a celor ce sunt dispuși să le primească în casa sufletului. Nu mulți sunt cei care se pot considera câștigători din acest punct de vedere în aceste vremuri orientate spre consum și entertainment .

Una dintre marile provocări ale zilelor noastre putem spune că este apariția și promovarea inteligenței artificiale. Am dori și știm care este părere dumneavoastră privind această nouă modă și cum credeți că ar influența domeniile muzicale în viitor.

Inteligența artificială nu este o modă, este o realitate. Ea după părerea mea nu va putea înlocui emoția umană, dacă vorbim chiar și despre muzică. Poate sa reproducă, să inventeze, poate sa sune bine dar nu poate cânta live, in public. Este bună,  poate rezolva lucruri repede și bine ducând la economisire de timp, poate ajuta omul, indiscutabil dar nu-l va putea întru totul sa-l înlocuiască. Sa nu uităm că această inteligență artificială tot de om este creată și funcționează pe baza cunoștințelor umane acumulate, nu a apărut singură.

Vă rugăm să ne spuneți o amintire frumoasă din timpul turneelor prin țară…

O frumoasă amintire a fost cea din studenție când l-am cunoscut pe actorul Florian Pittiș zis și „Moțu” la festivalul Tim Rock numărul 3 din 1984 ținut în Parcul Rozelor din Timișoara. Atunci el a vazut după cum spunea și la TV „ceva ce nu mai văzuse de pe vremea formației Phoenix-o grădină-ntreagă, șase mii de oameni ținându-se de mâini, legându-se și cântând-Iarbă prin păr, pe obrajii ei și pe ochii căprui ce plângeau la zei…”

Vă mulțumim și vă dorim mult succes în continuare. Vă așteptăm la Arad, la Festivalul Rock Maris, ediția 2026, unde cu siguranță fanii vă vor aplauda călduros.

Aradul rămâne un oraș aparte cu multe amintiri frumoase. Vă mulțumesc și eu în numele întregii trupe și nu uitați: întotdeauna un sfârșit e un început!

***

Înființată în 1981, trupa „Celelalte Cuvinte“ este una dintre cele mai longevive și respectate trupe din rockul românesc. Trupa este în al 45-lea an de activitate neîntreruptă.
De-a lungul timpului, „Celelalte Cuvinte“ s-a remarcat printr-un stil distinct, aflat la confluența dintre rock progresiv, metal-alternativ și influențe clasice, dar mai ales prin profunzimea și forța mesajului artistic. Cu o discografie relevantă și considerabile prezențe live, „Celelalte Cuvinte“ a devenit un reper pentru mai multe generații de public.
Albume precum „Celelalte Cuvinte I“, „Se lasă rău“, „Ispita“ sau „Armaghedon“ au devenit referințe pentru fanii rockului românesc, iar piese ca „Dacă vrei”, „Iarbă prin păr” sau „Un sfârșit e un început” continuă să emoționeze publicul și astăzi.
Cei 45 de ani reprezintă nu doar o bornă aniversară, ci confirmarea unei identități artistice solide și a unei relații autentice cu publicul.

Trupa „Celelalte cuvinte“ va susține un recital la Arad, sâmbătă, 1 august 2026, în cadrul Festivalului Rock Maris.

Citeste mai mult

Cultură

Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, vaq organiza celebrarea județului Timiș printr-o horă timișeană și un spectacolul de gală al Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre” în 28 iulie 2026 în centrul Timișoarei.

Programul începe cu o horă timișeană în Piața Victoriei la ora 18:30, la care vor participa localitățile câștigătoare ale Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre”, ediția a XIX-a, 2026. 11 localități din județul Timiș: Sânnicolu Mare, Deta, Checea, Voiteg, Victor Vlad Delamarina, Remetea Mare, Făget, Parța, Comloșu Mare, Ghilad, Ghiroda și Ansamblul Profesionist Banatul vor aduce la Timișoara cei mai de seamă reprezentanți într-un spectacol folcloric desfășurat în Piața Sf. Gheorghe la ora 19:00.

Spectacolul va fi prezentat de Maria Borțun Popescu. Accesul este liber.

Sărbătorită anual pe 28 iulie, Ziua Județuluji Timiș marchează un moment de reflecție și recunoștință față de trecutul istoric al regiunii și față de contribuția sa la construcția identității naționale, dar și o panoramă culturală a momentului actual. Data se referă la anul 1919, când administrația românească a fost instaurată oficial în Banat, reprezentând un pas esențial în unificarea teritorială a României.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Cultură

Eufonia Festival 2026. Au început înscrierile pentru Masterclass și Brass Academy

Publicat

pe

În perioada 7 – 27 septembrie 2026, Eufonia Festival revine la Timișoara și în regiune cu cea de-a IX-a ediție, intitulată Colours of Sound. Making the Invisible Visible.

Organizat de Filarmonica Banatul Timișoara, festivalul se va desfășura în trei secțiuni: Masterclass (7–13 septembrie), On the Road (15–18 septembrie) și Brass Academy (21–27 septembrie).

Sunetul nu are culoare și, totuși, muzica naște în fiecare dintre noi imagini, nuanțe și asocieri diferite. Colours of Sound vorbește despre această dimensiune profund personală a ascultării, iar Making the Invisible Visible devine invitația de a o aduce la lumină prin interpretare, dialog artistic și întâlnirea directă dintre muzicieni și public.

Primul capitol al festivalului, Eufonia Masterclass, propune o săptămână intensivă de studiu alături de artiști ai scenei internaționale: Baiba Skride și Vlad Popescu – vioară, Sào Soulez Larivière – violă, Alexey Stadler – violoncel, Aliya Vodovozova – flaut, Tommaso Lonquich – clarinet, Claire Bagot – oboi, Bence Bogányi – fagot și Andrei Gologan – pian. Programul este completat de sesiunile de pregătire mentală susținute de Angelica Postu.

Participanții selectați vor beneficia de lecții individuale și/ sau pe ansambluri și pregătire pentru scenă, având totodată posibilitatea de a evolua în concertele organizate în cadrul festivalului. Sesiunile pot fi urmărite și de participanți pasivi, pe baza înscrierii prealabile.

Cea de-a doua ediție Brass Academy, programată între 21 și 27 septembrie, se adresează tinerilor muzicieni care doresc să își dezvolte tehnica și expresivitatea în interpretarea pe instrumente de alamă. Participanții vor lua parte la masterclass-uri, repetiții și concerte alături de artiștii invitați.

Înscrierile pentru Eufonia Masterclass și Brass Academy sunt deschise până în data de 3 august 2026.

Formularele de înscriere, regulamentele și toate informațiile privind condițiile de participare sunt disponibile pe paginile de socializare ale Filarmonicii Banatul Timișoara și Eufonia Festival sau pot fi accesate direct la link-urile:

Formular de înscriere: https://forms.gle/phE3WMdtdmtkgioQ7

Regulament: https://shorturl.at/b5QMi

Secțiunea On the Road va continua să deseneze harta Eufonia în vestul țării. Dincolo de Timișoara, muzica de cameră va ajunge atât în locuri pe care festivalul le descoperă pentru prima dată, cât și în comunități în care revenirea este, de fiecare dată o mare bucurie. Fiecare oprire din călătoaria noastră muzicală continuă o relație sau începe una nouă, extinzând firesc comunitatea iubitorilor muzicii de clasice.

La fel ca în cadrul secțiunii Masterclass, și această parte a festivalului cuprinde concerte sociale, una dintre dimensiunile definitorii ale festivalului, dedicate categoriilor de public pentru care întâlnirea directă cu muzica clasică este mai greu accesibilă. Concertele organizate în școli își propun, la rândul lor, să îi familiarizeze pe elevi cu actul artistic. Miza lor depășește formarea viitorului public al Filarmonicii: ele pot cultiva o relație durabilă cu muzica și, pentru unii dintre copii, pot deschide perspectiva unei viitoare cariere artistice.

Programul complet al concertelor, spațiile în care vor avea loc evenimentele și detaliile de acces vor fi anunțate în curând.

Prin intermediul Festivalului Eufonia, muzica este mai mult decât un act artistic. Este o experiență împărtășită între maeștri și tineri interpreți, între scenă și comunitate, între ceea ce se aude și tot ceea ce sunetul face vizibil.

Organizator: Filarmonica Banatul Timișoara

Program finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite