Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești a ajuns la ediția cu numărul 22

Publicat

pe

Duminică a început o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, FEST-FDR2017. Este a XXII-a ediție a festivalului organizat de Teatrul Național din Timișoara, un eveniment care propune publicului 12 zile de spectacole vibrante, din țară și din străinătate, plasate în interiorul unei teme pe cât de generoase, pe atât de prezente în societatea contemporană: IDENTITATEA.

”Tema FEST-FDR din acest an este „Identitate”. O temă esențială; și cred că nu doar pentru festival, ci pentru noi toți. Cine suntem? Cine reușim să fim? Și cum reușim să evoluăm, să mergem mai departe? În aceste zile, spectacolele FEST-FDR vor pune întrebări și vor încerca să ne provoace să răspundem, să ne împlinim destinul și să reușim să avem o viață cât mai bună”, a punctat în deschiderea festivalului Ada Hausvater, managerul Teatrului Național din Timișoara.

Organizat de Teatrul Național și susținut de Primăria și Consiliul Local Timișoara, FEST-FDR este unicul festival din România care evidențiază spectacolul de teatru pe text românesc și pune accent  pe identitatea acestuia în fluxul dramaturgiei europene, scoțând în relief, totodată, teatralitatea tuturor artelor spectacolului.

La spectacolele în aer liber accesul este gratuit. Acestea sunt programate în cursul următoarelor zile în Piața Victoriei, respectiv în Parcul Civic. Programul detaliat al festivalului este disponibil pe pagina de internet a Teatrului Național, http://ro.tntimisoara.com/ fest-fdr_2017/.

„Ne-am propus să vă vorbim, să vă provocăm, să privim împreună multiplele fețe ale identității prin spectacolele de teatru românesc care o tratează – o să vedeți – fie direct, fie cumva disimulat. Se va vorbi despre identitatea personală, despre identitatea națională, despre identitatea artistului în societatea contemporană, despre identitatea noastră, astăzi, când granița dintre real și virtual este extrem de fluidă. Este o provocare pe care am fi vrut-o într-un context mai larg; căci nu putem să vorbim despre identitatea noastră decât privind la celălat. De aceea, credem că secțiunea FEST, cea a spectacolului european, fie el spectacol de stradă, fie spectacol în spații închise, ne va face să privim împreună cu cei de lângă noi acest concept”, a declarat Oana Borș, selecționerul festivalului. 

FEST-FDR2017 are, în premieră, o a treia dimensiune, care vorbește despre identitatea instituției gazdă. În acest context, în timpul celor 12 zile vor fi prezentate, în afara festivalului, dar în strânsă legătură cu tema acestuia, spectacole mai vechi sau mai noi ale Teatrului Național din Timișoara, într-o selecție care mărturisește  despre sufletul acestei trupe, despre ce își propune ea și despre felul în care Naționalul construiește Timișoara – prin spectacolele sale –  ca inimă a teatrului românesc și ca oraș al culturii europene.

Ziua de luni continuă festivalul cu Frați de cruce, un spectacol de Liviu Lucaci, o producție a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, o poveste despre secrete care schimbă iremediabil destine, Tracks, în coregrafia lui Brahim Bouchelaghem, un fascinant spectacol de dans contemporan prezentat de compania franceză Zahrbat, și primul spectacol outdoor, Arca lui Lenin, prezentat de Teatrul Masca din București, o panoramă a totalitarismului, descrisă în imagini copleșitoare de trupa condusă de Mihai Mălaimare. Tot luni este programat primul spectacol din seria spectacolelor conexe festivalului, Boborul după I. L. Caragiale, în regia lui Sabin Popescu.

Marți, 16 mai, publicul FEST-FDR2017 e invitat de la ora 19,00, în Sala Mare la O mie de motive, după Duncan Macmillan, regia Horia Suru, un one man show Florin Piersic Jr., o producție Point București. O mie de motive este o poveste despre speranță, despre toate acele lucruri frumoase care ne fac să rezistăm, o poveste despre umanitate în cele mai sensibile resorturi ale sale și un regal actoricesc.

De la ora 21,00, spectacolul Cealaltă țară conduce spectatorii în universului scriitoarei originare din Timișoara, laureate cu premiul Nobel pentru literatură – Herta Müller. Spectacolul realizat de Alexandru Istudor la Teatrul Național Craiova propune incursiunea în psihologia emigrării, în motivele evidente sau subtile care determină personajele să-și părăsească țara, dar și în felul în care dezrădăcinarea afectează vieți.

Începând cu ora 22,00, ne reîntâlnim în Piața Victoriei, pentru o nouă reprezentație a Teatrului Masca cu spectacolul Arca lui Lenin. „Am pus în acest spectacol cam tot ce am crezut că este necesar: ticăloșia ascunsă abil sub masca omenească a liderilor absoluți, Lenin și Stalin, ticăloșia scârbavnică a slugilor – comisarii politici care au împânzit întreaga lume comunistă, au gâtuit orice nădejde a oamenilor și, straniu, au determinat tocmai căderea acestui regim sinistru, intelectualii care au pactizat și și-au văzut de propriile interese, lingușind cu vorbele și imaginile la care se pricepeau, făcându-se preș pentru pantofii nesimțitori ai liderilor de tot felul. Am pus și incredibila naivitate a unor muncitori și țărani care au crezut doar în munca lor și în nevoia de rezultate care îi făceau mândri, am pus momente de duioșie, de umor, am strecurat ici și colo lucruri care te fac să te înfiori”, transmite Mihai Mălaimare, creatorul acestui spectacol.

Miercuri, 17 mai, tot de la ora 22,00, Teatr Kto din Polonia prezintă spectacolul  în aer liber The Blind, un spectacol în care mișcarea, expresia, muzica și lumina creează, în lipsa cuvintelor, un univers fascinant, inspirat de celebrul Eseu despre orbire, al scriitorului portughez José Saramago. Spectacolul va avea loc tot în fața Teatrului Național, în Piața Victoriei. În aceeași zi, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari”, Naționalul timișorean prezintă o a doua producție a sa, Aniversarea de Jeroen van den Berg, în regia lui Traian Șoimu.

Biletele pot fi achiziționate de la Agențiile Teatrului Național (agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și agenția „Sala 2”, Parcul Civic), în fiecare zi între orele 11-19 sau online, pe www.tntimisoara.com.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

„Masterclass pentru instrumente“. Ionică Minune, în premieră, în concert la Timișoara

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Timiș, în parteneriat cu Liceul de Artă „Ion Vidu”, prezintă concertul „Masterclass pentru instrumente”, joi 26 martie 2026, la ora 18:00 în sala „Mihai Perian” a Liceului de Artă ”Ion Vidu” din Timișoara.

De la muzica lăutarească și colaborări cu nume sonore ca și Toni Iordache la colaborări cu nume de referință pe scenele internaționale cu artiști celebri precum Bobby McFerrin și Oscar Peterson, Ene Gheorghe, pe numele său de scenă, Ionică Minune ajunge în premieră la Timișoara, alături de Ion Stănescu (Budoi) și frații Radu și Ilie Vincu. A susținut concerte în numeroase țări din Europa și Asia, devenind un ambasador al muzicii lăutărești românești. A locuit timp de 16 ani în Franța, unde a obținut cetățenia franceză, ulterior revenind în România. În prezent, se implică în formarea noilor generații de muzicieni, contribuind la păstrarea și promovarea tradiției lăutărești.

Frații Radu și Ilie Vincu sunt violoniști emblematici ai muzicii tradiționale bănățene, cu o activitate artistică de peste cinci decenii. Prin interpretările lor autentice și prin fondarea grupului „Virtuozii Banatului”, au contribuit semnificativ la promovarea și conservarea folclorului românesc, devenind simboluri ale artei instrumentale tradiționale.

Ion Stănescu, cunoscut sub numele de Budoi, este un instrumentist apreciat în muzica lăutărească românească, remarcându-se prin interpretarea la saxofon sopran. Stilul său se distinge prin expresivitate, ornamentație specifică genului lăutăresc și fidelitate față de tradiția tarafurilor autentice, contribuind astfel la diversificarea sonorității muzicii tradiționale românești.

Alături de invitatul special Ionică Minune, sunt invitați în spectacol la saxofon Daniel Iova, Ionuț Florea, Cristian Grohoteanu, saxofon sopran Ion Stănescu (Budoi), Lăzărică Cega jr. și Mario Raul Cazac, acordeon/armonică: Boban Constantinovici, Daniel Babescu și Corin Irimia, taragot: Bujor Polhac și Cristian Negrea, vioară Radu și Ilie Vincu.

Concertul este prezentat de Maria Boțun Popescu.

Acompaniază orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca.

Intrarea este liberă.

Evenimentul este posibil cu susținerea financiară a Consiliului Județean Timiș.

Citeste mai mult

Cultură

Artista vizuală Regina Damian revine în fața publicului timișorean cu o nouă expoziție personală

Publicat

pe

Regina Damian | Stillness above Chaos

Curator: Maria Sârbu

Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 19 – 29 martie 2026, expoziția de pictură „Stillness above Chaos“ semnată de artista Regina Damian, curatoriată de Maria Sârbu.

Vernisajul va avea loc miercuri, 18 martie, de la ora 18:00, la spațiul Centrului de Proiecte – Parter.

Prin seria de autoportrete reunite în această expoziție sub titlul „Stillness above Chaos”, Regina Damian reconfirmă  ideea de pictură ca forță transfigurantă. În centrul fiecărei compoziții se află o figură frontală, aproape hieratică, fixată într-o imobilitate ce suspendă tumultul. Această liniște funcționează ca poziționare deasupra conflictului, ca exercițiu de verticalitate interioară.

Picturile pornesc de la evenimente foarte personale, fără a fi însă confesiuni directe. Ele reflectă stări de spirit și trăiri intense, dar și mai important, reflectă un proces de lăsare în urmă a trecutului pentru însănătoșire emoțională. Pentru Regina Damian, arta nu este doar un mijloc, este scop în sine.

„Pictura este o ancoră”, spune artista. Acel ceva stabil la care recurgi ori de câte ori eșafodajele interioare se clatină.

Atunci când reperele propriei identități sunt anulate în țesătura unor relații ce absorb, distorsionează sau confiscă sinele, autoportretul apare ca un act necesar prin care fragmentele experienței se asamblează într-o formă stabilă.

Reluarea cvasi-identică a posturii sugerează existența unui nucleu persistent. Un punct central care rezistă, precum inima prețioasă și triumfătoare pe care artista o introduce în unele dintre lucrări.

Cromatica se asociază cu consecințe ale acceptării pierderilor. Tonurile de albastru și violet evocă despărțiri asumate. Roșul și negrul vorbesc despre finalități ireversibile, despre doliul unei relații care continuă biologic, dar moare simbolic.  Afirmând posibilitatea întregirii, figura umană cu inima la vedere, rămâne dreaptă în mijlocul ambianței cromatice care uneori e „furtună”, alteori e „răsărit”.  Neclintirea, cum sugerează și titlul expoziției, devine o formă de suprimare a haosului.

Centrul de Proiecte – Parter

Vernisaj 18 martie, ora 18:00

Program de vizitare 19 – 29 martie 2026, orele 14:00 – 20:00

Eveniment organizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte prin programul „Spații Pentru Comunitate“

Citeste mai mult

Cultură

Muzeul Satului Bănățean din Timișoara se redeschide după reorganizare

Publicat

pe

Muzeul Satului Bănățean Timișoara anunță redeschiderea pentru public a muzeului începând cu data de 15 martie 2026, după o perioadă de reorganizare și pregătire.

Mai multe obiective din cadrul Muzeului Satului Bănățean Timișoara, care până acum nu puteau fi vizitate, vor fi deschise publicului începând cu 15 martie 2026. Printre acestea se numără Casa Națională din Babșa, Birtul de la Bârna sau oloinița de la Victor Vlad Delamarina, precum și diverse anexe gospodărești, șuri și încăperi care, în trecut, erau utilizate pentru depozitarea unor obiecte și erau scoase din circuitul de vizitare. Deschiderea lor vine după o perioadă de reorganizare și pregătire desfășurată la începutul acestui an.

În ultimele luni, echipa muzeului a desfășurat o amplă acțiune internă de curățenie generală, reorganizare și punere în ordine a spațiilor, care a vizat atât depozitele și colecțiile de patrimoniu, cât și spațiile administrative și gospodăriile din expoziția în aer liber. Intervențiile au urmărit îmbunătățirea modului de prezentare a patrimoniului și creșterea calității experienței de vizitare.

Totodată, muzeul introduce un nou sistem de informare pentru vizitatori, realizat prin instalarea unor panouri descriptive mai detaliate. Acestea oferă mai multe informații despre obiectivele din muzeu și includ, pentru prima dată, fotografii istorice din arhiva instituției, care ilustrează evoluția și contextul cultural al clădirilor și instalațiilor tradiționale expuse.

„În această perioadă ne-am concentrat în primul rând pe ideea de a pune la dispoziția publicului cânt mai mult din patrimoniul nostru, într-o formă mai ușor accesibilă și mai atractivă. Am deschis spații care până acum nu puteau fi vizitate, am reorganizat unele existente și am introdus un sistem nou de informare care oferă mai mult context și imagini de arhivă. Ne dorim ca experiența de vizitare să fie mai bogată și mai coerentă pentru toți cei care trec pragul muzeului”, a declarat Radu Trifan, managerul Muzeului Satului Bănățean Timișoara.

Prețul biletului pentru adulți a fost redus de la 25 de lei la 20 de lei, pentru a încuraja vizitarea muzeului de către un public cât mai larg. Studenții plătesc bilet redus, de 5 lei, iar copiii au acces gratuit. Programul de vizitare duminică, 15 martie 2026, va fi între orele 10.00 – 18.00.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara își propune, în perioada următoare, să continue procesul de valorificare a patrimoniului și de dezvoltare a ofertei culturale, în beneficiul comunității și al vizitatorilor.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite