Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Mălina Manovici din Bacalaureat, de la Cannes la proiecția de la Sala Capitol

Publicat

pe

În seara zilei de 19 mai, Mălina Manovici, actriță colaboratoare a Teatrului Național din Timișoara, a pășit pe covorul roșu al celebrului Festival de la Cannes, alături de echipa filmului semnat de Cristian Mungiu, Bacalaureat, peliculă intrată în competiție. Este întotdeauna o bucurie când un actor „trece rampa”, iese din spațiul particular al scenei de teatru și își multiplică arta pe ecranul cinematografului. Pentru cei mai mulți actori, această experiență este – sau ar trebui să fie – o poartă deschisă, o șansă de a  accede la un statut și o carieră diferite – cea de actor de film. Interpretarea Mălinei Manovici din Bacalaureat deschide actriței un nou drum, în întâlnirea cu nume consacrate ale cinematografiei românești, cum ar fi Cristian Mungiu, Vlad Ivanov sau Adrian Titieni și, prin prezența la festivalul de la Cannes, cu numele cele mai rezonante ale cinematografiei mondiale.

„Suntem încântați că regizorul Cristian Mungiu a pariat pe Mălina și că filmul pe care îl semnează, Bacalaureat, i-a relevat atu-urile interpretative. Îi dorim ca „Sandra” să fie începutul unei cariere frumoase în film”, transmit reprezentanții Teatrului Național Timișoara.

Festivalul de la Cannes este cel mai mediatizat festival de film din lume. A fost fondat în 1946, iar ceremonia de deschidere și covorul roșu au devenit sinonime cu recunoașterea internațională. În fiecare an, în a doua jumătate a lunii mai, cineaști, actori, regizori, producători, profesioniști din lumea filmului și mii de jurnaliști se strâng pe riviera franceză pentru 12 zile de vizionări de film, întâlniri, conferințe de presă, dezbateri etc. În afara competiției oficiale, în care filmul Bacalaureat a intrat alături de pelicule semnate de regizori cum ar fi Pedro Almodovar, Jim Jarmusch, Paul Verhoeven, dar și Cristi Puiu, au fost create și alte secțiuni, dintre care cea mai cunoscută este „Un certain regard”. De asemenea, competiția acordă cele mai râvnite trofee din lumea filmului (alături de Oscar): Palme d’Or, Marele Premiu, Premiul pentru cel mai bun film, Premiul pentru cel mai bun regizor, Premiul pentru cel mai bun actor, Premiul pentru cea mai bună actriță, precum și Premiul Juriului. Trebuie precizat că actorii români se află în compania și în competiție cu vedete recunoscute mondial, dintre care amintim doar câteva nume – Marion Cotillard, Sean Penn, Javier Bardem, Charlize Theron, Keanu Reeves, Isabelle Huppert, Juliette Binoche, Elle Faning, Kristen Stewart etc.

Sâmbătă, 21 mai, publicul din Timișoara va avea ocazia să o vadă pe Mălina Manovici în filmul Bacalaureat, care va rula de la ora 20 în sala Filarmonicii „Banatul”, în prezența actriței și a actorului Adrian Titieni.  

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Artiștii stradali din Timișoara se pot înscrie la audiții

Publicat

pe

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara invită artiștii stradali la prima sesiune de audiții din 2026.

Se pot înscrie muzicieni, dansatori, artiști plastici, actori (inclusiv statui vivante) și alți creatori pasionați, care doresc să performeze în spațiul public și nu dețin legitimație valabilă, precum și cei a căror legitimație expiră în iunie 2026.

Audițiile vor avea loc în 27 și 28 ianuarie, începând cu ora 9:00.

Perioadă de înscrieri: 15-23 ianuarie 2026.

Pentru informații complementare, vă stăm la dispoziție de luni până vineri, între orele 9:00-16:30, pe mail office@ccmt.ro, la telefon 0256 498 214 sau pe site-ul www.casadeculturatm.ro

Citeste mai mult

Cultură

Ziua Culturii Naționale. Spectacolul „Eminescu“, pe scena Teatrului Național din Timișoara

Publicat

pe

În fiecare an, Ziua Culturii Naționale, marcată la 15 ianuarie, este dedicată chipului și numelui lui Mihai Eminescu, cel care a dat Culturii naționale române chipul și numele său.

Eminescu reprezintă esența limbii române, a identității, istoriei și memoriei noastre, fiind, dincolo de simbolul Poetului, Omul care ne-a călăuzit prin arta sa pe drumul propriei noastre culturi și limbi.

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara sărbătorește, așadar, Ziua Culturii Naționale joi, 15 ianuarie 2026, de la ora 19, în Sala Mare, printr-o nouă întâlnire cu EMINESCU,  spectacol ale cărui scenariu și regie sunt semnate de regizoarea Mihaela Lichiardopol.

În dorința de a recupera spiritul celui care a pus istoria și memoria noastră în cuvinte, Mihai Eminescu, spectacolul recompune traseul spiritual, emoțional și intelectual al poetului, prin fragmente din  poezia, proza și publicistica sa, reflectând, astfel, versurile eminesciene în lumina puternicei lor teatralități, ca voce a spațiului identitar românesc și, totodată, ancorând gândirea filosofică eminesciană în marile curente de gândire europene.

Distribuția spectacolului reunește trei apreciați actori ai Teatrului Național din Timișoara – Ana Maria Cojocaru, Cătălin Ursu și Cristian Szekeres. Echipa de creație este completată de Gabrielei Strugaru-Popa (spațiu scenografic) și Sebastian Hamburger (video și sound design).

Biletele sunt disponibile la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, orar: marți – duminică, între orele 11 – 19, tel. 0256 201 117 sau on-line pe www.tntm.ro.

Citeste mai mult

Cultură

NECTAR. Cosmin Alin Vâlceanu expune artă contemporană la Galeria 5 din Timișoara

Publicat

pe

Artistul vizual Cosmin Alin Vâlceanu prezintă expoziția personală NECTAR, un proiect de artă contemporană care reunește sculptură, pictură și desen, explorând relația dintre corp, materie, lumină și percepție.

Titlul NECTAR evocă mitologia hrana zeilor, esența vitală a transformării și realitatea procesului artistic: rezultatul muncii, al efortului și al gesturilor condensate în formă și lumină.

Expoziția invită publicul să reflecteze asupra a ceea ce poate fi oferit în final, ca rod al unui proces de creație intens și al dialogului dintre artist, material și spațiu.

Vernisajul va avea loc joi, 15 ianuarie 2026, ora 19:00, la Galeria 5 (Str. Vasile Alecsandri, nr. 1, Timișoara) și va include cuvinte de deschidere susținute de Robert Șerban și Livia Mateiaș, alături de un moment muzical special oferit de Petre Ionuțescu.

Evenimentul marchează deschiderea expoziției și primul contact al publicului cu lucrările și conceptul proiectului.

Pe durata celor 18 zile de expoziție, vizitatorii pot participa la un program de activități conexe:

  1. Tururi ghidate susținute de artist (18.01 și 25.01.2026) perspective asupra conceptului, procesului de lucru, tehnicilor și materialelor utilizate.
  2. Artist Talk (30.01.2026) dialog despre parcursul artistic, temele recurente și direcțiile viitoare.
  3. Finisaj (01.02.2026) întâlnire finală cu publicul și reflecție asupra întregului demers artistic.

Expoziția va fi deschisă publicului minimum 3 ore pe zi:

  • Marți – Vineri: 16:00 – 20:00
  • Sâmbătă – Duminică: 14:00 – 19:00

Toate activitățile sunt cu acces liber.

Prin NECTAR, Cosmin Alin Vâlceanu creează un spațiu imersiv și dinamic, unde arta devine experiență și dialog, evidențiind efortul, transformarea și darul ce se oferă în final. Expoziția contribuie la diversificarea peisajului cultural timișorean, oferind o perspectivă contemporană asupra interconectării, identității și relației dintre om și tehnologie.

Proiect realizat în parteneriat cu: Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, sprijinit de Artouching, Moora Legacy, Asociația No sheep și Nemesis Art club.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite