Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

O nouă premieră la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara

Publicat

pe

Comedia „Improvizaţia de la Versailles” de Molière, pusă în scenă prima dată în 1663, este actualizată şi reinterpretată de regizorul Sardar Tagirovsky la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara. Repetiţiile au început deja, iar premiera este programată în data de 28 februarie.

Din distribuţia noului spectacol fac parte aproape toţi actorii trupei: Aszalos Géza,  Bandi András Zsolt, Borbély B. Emília, Csata Zsolt, Éder Enikő, Horváth Anna, Kiss Attila, Kocsárdi Levente, Lőrincz Rita, Lukács Szilárd, Magyari Etelka, Mátrai Lukács Sándor, Mátyás Zsolt Imre, Mihály Csongor, Molnár Bence, Molnos András Csaba, Nagy Dóra, Simó Emese, Szilasi Eszter Júlia, Tar Mónika, Tokai Andrea, Vass Richárd.

Textul lui Molière, „Improvizaţia de la Versailles”,  este de fapt o reflecţie asupra meseriei actoriceşti şi a artei teatrale.  Textul original va fi reconstruit cu ajutorul dramaturgei Sényi Fanni din Budapesta. În lucrul cu actorii regizorul foloseşte exerciţiile de biomecanică ale lui Meyerhold.

Sardar Tagirovsky s-a născut la Kazan, în Rusia în 1985. A absolvit Regia la Universitatea de Artă Târgu Mureş şi locuieşte în prezent în Ungaria. Deşi are doar 32 de ani, a obţinut câteva premii importante în Ungaria la festivalurile din Pecs şi Kisvárda)şi a regizat un spectacol la Teatrul Naţional din Budapesta. În România a colaborat cu Teatrul Maghiar „Tamási Áron” Sfântu Gheorghe şi Teatrul Szigligeti Oradea.

Fiind interest de întregul univers al actoriei, în afara regiei de teatru, lucrează ocazional ca actor de film şi teatru şi organizează workshopuri lunare de actorie în Budapesta.

Echipa care pregăteşte noua premieră la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timişoara este completată de Dobre Kóthay Judit (décor), Bajkó Blanka Alíz (costume), Lucian Moga (light-design), Cári Tibor (compozitor), Baczó Tünde (coregraf) şi Dobre Júlia (asistent regie).

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Ziua Națională a României, la Timișoara. Zdob și Zdub și spectacol de muzică populară

Publicat

pe

De Ziua Națională a României, Primăria Municipiului Timișoara vă invită să sărbătorim împreună în Piața Victoriei!

Luni, 1 decembrie 2025, de la ora 18:00, scena va prinde viață cu un spectacol plin de energie, tradiție și emoție.

Evenimentul îi aduce în prim-plan pe Zdob și Zdub, trupa cunoscută pentru combinația inedită de rock, punk și influențe folclorice, care promite un show memorabil.

Seara va continua într-un spirit autentic românesc alături de Ansamblul „Timișul” Oficial, sub bagheta dirijorului Deian Galetin, cu momente coregrafice semnate de Maria Topciov și Ciprian David.

Spectacolul va fi completat de prezența unor îndrăgiți artiști ai folclorului românesc și de artiști locali: Andreea Voica, Marius Ciprian Pop ș.a.

Citeste mai mult

Cultură

„Din suflet de român” – Spectacol extraordinar dedicat Zilei Naționale a României, la Timișoara

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează spectacolul „Din suflet de român”, dedicat Zilei Naționale a României. Evenimentul  se va desfășura în 26 noiembrie 2025, de la ora 18:00,  în sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș.

„Susținem artiștii care promovează identitatea națională și duc mai departe patrimoniul nostru cultural. În acest an, ne dorim să aducem aproape comunitățile românești de pe ambele maluri ale Prutului”, a transmis Alexandru Iovescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

Ansamblul Profesionist Banatul și invitații săi, soliștii Mihaela Petrovici, Ciprian Roman, Dana Gruescu și Ada Sabadoș, vor oferi publicului un captivant și însuflețit program de folclor românesc autentic. Conducerea muzicală îi aparține dirijorului Sebastian Roșca, iar coregrafia poartă semnătura maeștrilor Grigore și Floarea Munteanu. Din Republica Moldova, Consiliul Raional Anenii Noi, sunt invitați în recital Ansamblul folcloric „Miorița” din Tîndăreni, Ansamblul etno-folcloric „Haiducii” și Ansamblul folcloric „Vatra satului” din Mereni.

Spectacolul va fi  prezentat de Felicia Stoian. Accesul publicului este liber.

Spectacolul „Suflet de român”, va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Ansamblului Profesionist Banatul și pe toate paginile de social – media ale Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

 

Citeste mai mult

Cultură

Spectacolul „Cântăreața cheală“, în premieră, la Atelierele „Fabrica de decoruri“ din Timișoara

Publicat

pe

De Ziua Națională a României, Teatrul Național din Timișoara pregătește publicului său o experiență teatrală atipică.

Luni, 1 decembrie 2025, de la ora 19:00, Teatrul Național redeschide Atelierele Fabrica de decoruri ca sală de spectacol, cu premiera spectacolului „Cântăreața cheală“ de Eugène Ionesco.

Preambul al întoarcerii în locul reconfirmării sale identitare – viitoarea Sală 2023 – branșarea Atelierelor Fabrica de decoruri la infrastructura de spectacol a Timișoarei prin acest titlu important al dramaturgiei universale dă formă, simbolic, unuia dintre marile principii ale Naționalului timișorean: Cultura și, în esența sa, Teatrul sunt constructori ai societății.

Atelierele Fabrica de decoruri sunt, la rândul lor, un spațiu definitoriu pentru istoria din ultimele două decenii a Teatrului Național. Concepute ca prima linie de producție profesionistă de decoruri de teatru din România, Atelierele Fabrica de decoruri și-au început activitatea în 2013, fiind construite pe terenul concesionat de Primăria Municipiului Timișoara în Parcul Industrial Freidorf. Generoasele sale spații s-au impregnat de teatru în anii care au urmat, reclamând dreptul la utilizare performativă, aspirație probată în cadrul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, când Fabrica de decoruri s-a transformat în spațiul de reprezentare a unuia dintre titlurile nominalizate la Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol.

„Cântăreața cheală“ este piesa care a impus în cultura lumii un nou gen: teatrul absurdului. Reciclând un experiment teatral mai vechi, de dinainte de stabilirea sa la Paris, Ionesco descoperă teatralitatea extraordinară, lumea dezarticulată și teribil de comică pe care o conține, inocent, manualul franțuzesc (metoda)  „Assimil” de învățare a limbii engleze fără profesor. În timpul repetițiilor pentru prima ieșire la rampă a piesei, Eugène Ionesco a imaginat mai multe finaluri. Regizorul Mihai Măniuțiu recuperează scenic, în premieră, unul dintre aceste finaluri alternative, reconstituind un fragment din nesecata imaginație a marelui dramaturg.

În „anti-piesa” „Cântăreața cheală“, Eugène Ionesco se ia la trântă cu tradiția teatrală pe care o duce în derizoriu până dincolo de limitele ei, printr-o serie de replici de un comic nebun și, în egală măsură, un tur de forță și de măiestrie pentru interpreții deja celebrelor familii Smith și Martin și a personajelor ce gravitează în jurul lor.

Distribuția spectacolului reunește actori pe cât de cunoscuți, pe atât de apreciați ai trupei Teatrului Național din Timișoara: Matei Chioariu, Claudia Ieremia, Alina Ilea, Ion Rizea, Cristina König, Cătălin Ursu, Bogdan Spiridon, Roberta Popa, Ionuț Iova, Andrei Chifu, Laura Avarvari, Cristina Rotaru Chiperi, Iuliana Crăescu, Ana-Maria Pandele Andone, Alina Spiridon, Jasmina Mitrici și Darius Zet.

Regizorul Mihai Măniuțiu i-a cooptat în echipa de creație pe scenografii Adrian Damian (decor) și Luiza Enescu (costume), precum și pe compozitorul Mihai Dobre (cunoscut ca fondator al trupei Șuie Paparude).

Ateliele Fabrica de decoruri: str. Paul Morand nr. 9, Parcul Industrial Freidorf. Biletele s-au pus în vânzare on-line pe site-ul www.tntm.ro și fizic, la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, tel. 0256 201117, orar marți – duminică, orele 11:00 – 19:00.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite