Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Opera Națională Română din Timișoara aniversează 75 de ani de activitate cu „Aida“ de Verdi

Publicat

pe

Opera Naţională Română din Timişoara (ONRT) marchează miercuri 75 de ani de la primul spectacol, oferind publicului opera „Aida” de Giuseppe Verdi, avându-l ca dirijor pe David Crescenzi (invitat), în regia artistică a lui Ognian Draganoff.

Din distribuţie fac parte artiştii Marius Goşa (Regele), Ramona Zaharia (Amneris, invitată), Cellia Costea, invitată în rolul Aida, Teodor Ilincăi (debut în rolul Radames), Gelu Dobrea (Ramfis), Zeljko Lucic (invitat în rolul Amonasro), Vasile Bădescu (Mesagerul), Crina Vezentan (Marea preoteasă). Soliştii baletului sunt Manuela Ardelean, Alina Mihai, Nanako Imai (debut), Andrea Chiappetta (debut). Concert maeştri: Ovidiu Rusu, Corina Murgu. Maestru de cor: Laura Mare. Coregrafia este semnată de Konstantin Kostiukov. Îşi dau concursul Corul, orchestra şi ansamblul de balet ale Operei Naţionale Române Timişoara.

Opera Naţională Română din Timişoara s-a înfiinţat în 30 martie 1946, iar în 27 aprilie 1947 a avut loc primul spectacol, timp în care a fost realizat spectacolul „Aida” de Giuseppe Verdi.

În perioada Dictatului de la Viena (1940-1945), când Operei Române din Cluj i-a fost interzisă funcţionarea, aceasta a fost în exil la Timişoara, unde a susţinut o stagiune completă sub denumirea „Opera Română din Cluj-Napoca la Timişoara”. După momentul 1945, ei s-au întors acasă, iar parte din colectiv a rămas la Timişoara.

Pentru că nu se mai putea concepe un oraş de nivelul Timişoarei fără o Operă, soprana şi regizoarea Aca de Barbu (director al Operei din Timişoara) a făcut diligenţe şi astfel apare Decretul Regal de înfiinţare a acesteia.

La spectacolul inaugural cu „Aida”, pe 27 aprilie, atât de numeros a fost publicul încât s-au montat megafoane în piaţa arhiplină şi mii oamenii au stat pe loc patru ore să asculte opera.

Cultură

Artiștii stradali din Timișoara se pot înscrie la audiții

Publicat

pe

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara invită artiștii stradali la prima sesiune de audiții din 2026.

Se pot înscrie muzicieni, dansatori, artiști plastici, actori (inclusiv statui vivante) și alți creatori pasionați, care doresc să performeze în spațiul public și nu dețin legitimație valabilă, precum și cei a căror legitimație expiră în iunie 2026.

Audițiile vor avea loc în 27 și 28 ianuarie, începând cu ora 9:00.

Perioadă de înscrieri: 15-23 ianuarie 2026.

Pentru informații complementare, vă stăm la dispoziție de luni până vineri, între orele 9:00-16:30, pe mail office@ccmt.ro, la telefon 0256 498 214 sau pe site-ul www.casadeculturatm.ro

Citeste mai mult

Cultură

Ziua Culturii Naționale. Spectacolul „Eminescu“, pe scena Teatrului Național din Timișoara

Publicat

pe

În fiecare an, Ziua Culturii Naționale, marcată la 15 ianuarie, este dedicată chipului și numelui lui Mihai Eminescu, cel care a dat Culturii naționale române chipul și numele său.

Eminescu reprezintă esența limbii române, a identității, istoriei și memoriei noastre, fiind, dincolo de simbolul Poetului, Omul care ne-a călăuzit prin arta sa pe drumul propriei noastre culturi și limbi.

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara sărbătorește, așadar, Ziua Culturii Naționale joi, 15 ianuarie 2026, de la ora 19, în Sala Mare, printr-o nouă întâlnire cu EMINESCU,  spectacol ale cărui scenariu și regie sunt semnate de regizoarea Mihaela Lichiardopol.

În dorința de a recupera spiritul celui care a pus istoria și memoria noastră în cuvinte, Mihai Eminescu, spectacolul recompune traseul spiritual, emoțional și intelectual al poetului, prin fragmente din  poezia, proza și publicistica sa, reflectând, astfel, versurile eminesciene în lumina puternicei lor teatralități, ca voce a spațiului identitar românesc și, totodată, ancorând gândirea filosofică eminesciană în marile curente de gândire europene.

Distribuția spectacolului reunește trei apreciați actori ai Teatrului Național din Timișoara – Ana Maria Cojocaru, Cătălin Ursu și Cristian Szekeres. Echipa de creație este completată de Gabrielei Strugaru-Popa (spațiu scenografic) și Sebastian Hamburger (video și sound design).

Biletele sunt disponibile la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, orar: marți – duminică, între orele 11 – 19, tel. 0256 201 117 sau on-line pe www.tntm.ro.

Citeste mai mult

Cultură

NECTAR. Cosmin Alin Vâlceanu expune artă contemporană la Galeria 5 din Timișoara

Publicat

pe

Artistul vizual Cosmin Alin Vâlceanu prezintă expoziția personală NECTAR, un proiect de artă contemporană care reunește sculptură, pictură și desen, explorând relația dintre corp, materie, lumină și percepție.

Titlul NECTAR evocă mitologia hrana zeilor, esența vitală a transformării și realitatea procesului artistic: rezultatul muncii, al efortului și al gesturilor condensate în formă și lumină.

Expoziția invită publicul să reflecteze asupra a ceea ce poate fi oferit în final, ca rod al unui proces de creație intens și al dialogului dintre artist, material și spațiu.

Vernisajul va avea loc joi, 15 ianuarie 2026, ora 19:00, la Galeria 5 (Str. Vasile Alecsandri, nr. 1, Timișoara) și va include cuvinte de deschidere susținute de Robert Șerban și Livia Mateiaș, alături de un moment muzical special oferit de Petre Ionuțescu.

Evenimentul marchează deschiderea expoziției și primul contact al publicului cu lucrările și conceptul proiectului.

Pe durata celor 18 zile de expoziție, vizitatorii pot participa la un program de activități conexe:

  1. Tururi ghidate susținute de artist (18.01 și 25.01.2026) perspective asupra conceptului, procesului de lucru, tehnicilor și materialelor utilizate.
  2. Artist Talk (30.01.2026) dialog despre parcursul artistic, temele recurente și direcțiile viitoare.
  3. Finisaj (01.02.2026) întâlnire finală cu publicul și reflecție asupra întregului demers artistic.

Expoziția va fi deschisă publicului minimum 3 ore pe zi:

  • Marți – Vineri: 16:00 – 20:00
  • Sâmbătă – Duminică: 14:00 – 19:00

Toate activitățile sunt cu acces liber.

Prin NECTAR, Cosmin Alin Vâlceanu creează un spațiu imersiv și dinamic, unde arta devine experiență și dialog, evidențiind efortul, transformarea și darul ce se oferă în final. Expoziția contribuie la diversificarea peisajului cultural timișorean, oferind o perspectivă contemporană asupra interconectării, identității și relației dintre om și tehnologie.

Proiect realizat în parteneriat cu: Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, sprijinit de Artouching, Moora Legacy, Asociația No sheep și Nemesis Art club.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite