Ne găsiți și pe:

Cultură

Pentru prima dată, Gala Premiilor UNITER va avea loc în orașul de pe Bega

Publicat

pe

A 25-a ediție a Galei Premiilor UNITER va avea loc la Timișoara la începutul lunii viitoare. 10 premianţi, 33 de nominalizaţi şi peste 600 de invitaţi din Bucureşti şi din ţară sunt aşteptaţi în data de 8 mai la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara pentru a sărbători performanţa în Teatrul românesc.

Cu această ocazie, două premii speciale  vor fi acordate de Senatul UNITER, naționalului timișorean. Este vorba de Premiul special pentru proiecte inedite şi realizări remarcabile acordat Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara pentru realizarea Sălii 2, respectiv de Premiul special acordat actriţei Irene Flamann Catalina pentru o viaţă dedicată Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara.

De asemenea, Senatul UNITER a decis să acorde Premiul pentru întreaga activitate critică de teatru doamnei Mariana Voicu.

Astfel, în seara zilei de 8 mai, începând cu ora 21.00, vom afla, în direct, câştigătorii ediţiei 25 a Galei Premiilor UNITER. Decizia aparţine juriului final format din Alexandru Darie, Luana Drăgoiescu, Dana Dogaru, Florica Ichim şi  Maria Sîrbu.

Spectacolul-eveniment va începe la ora 21.00 şi va fi transmis în direct pe TVR1, TVR HD, TVR Internaţional, Radio România Cultural şi online pe www.uniter.ro şi www.tvr.ro.

Până atunci, însă, sunteţi invitaţi să fiţi alături de concurenţi şi să-i încurajaţi cu un simplu click. Îi puteţi cunoaşte mai bine pentru că, începând de săptămâna aceasta, site-ul www.uniter.ro, pagina de facebook şi pagina de youtube găzduiesc clipuri realizate de actori, regizori, profesionişti din lumea teatrului şi filmului.

Deja puteţi găsi mesajele de susţinere la categoria „Premiul pentru Debut” transmise de actriţele Oana Vidoni şi Andreea Tănase şi de regizorul Radu Alexandru Nica. Sunt intervenţii ale breslei care dau competiţiei un plus de emoţie şi atractivitate.

Timișorenii sunt invitați să participe activ la toate etapele campaniei. Campania interactivă de promovare a artiştilor nominalizaţi la trofeul UNITER, intitulată „Pentru tine cine e câştigătorul?” oferă posibilitatea publicului larg să-şi susţină artiştii favoriţi şi îndrăgiţi pe site-ul http://www.uniter.ro/votul-publicului-gala-uniter-2017/.

Nu în ultimul rând, publicul va descoperi pe site imagini inedite din arhiva video a celor 25 de ani de Gală UNITER, de exemplu unele din ediţia 1994, cu Oana Pellea.

Trebuie spus că spectacolele care au intrat în atenţia juriului UNITER sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2016. Juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru: Monica Andronescu, Alice Georgescu şi Mircea Morariu.

 

Nominalizările sunt următoarele:

 

Debut:

Radu Brănici pentru rolul Morritz din spectacolul Deşteptarea primăverii la Teatrul German de Stat Timişoara

Lavinia Pele pentru rolul Doruleţ din spectacolul Visul unei nopţi de iarnă la Teatrul „Tony Bulandra” Târgovişte

Iustinian Turcu pentru rolul Georg din spectacolul Martiri la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu – Secţia Germană

 

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic:

Biblia Neagră a lui William Blake, scenariul şi regia artistică Ilinca Stihi, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

Dada Cabaret după Matei Vişniec, adaptarea radiofonică şi regia artistică Mihai Lungeanu, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

Poveste despre tatăl meu de Radu F. Alexandru, regia artistică Gelu Colceag, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

 

Cel mai bun spectacol de teatru TV:

Jocul de-a vacanţa de Mihail Sebastian, regia Anca Maria Colţeanu, producţie a Societăţii Române de Televiziune (Casa de producţie a TVR)

Livada de vişini de A.P. Cehov, regia Alexandru Lustig, producţie a Societăţii Române de Televiziune (Casa de producţie a TVR)

Vandalul de Hamish Linklater, regia şi adaptarea Andreea Vulpe, coproducţie a Societăţii Române de Televiziune (Casa de producţie a TVR) – UNTEATRU

 

Premiul pentru critică teatrală:

Alina Epingeac

Doina Papp

Mirella Nedelcu Patureau

 

Cea mai bună scenografie:

Dragoş Buhagiar pentru scenografia spectacolului Cafeneaua la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

Adrian Damian pentru scenografia spectacolului Iarna la Teatrul „Nottara” Bucureşti

Irina Moscu pentru scenografia spectacolului PASĂREA RETRO se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte la Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”

 

 

Cea mai bună actriţă în rol secundar:

Ana Ciontea pentru rolul Koróbocika, Nastasía Petróvna, moşiereasă din spectacolul Suflete moarte la Teatrul de Comedie Bucureşti

Ana Bianca Popescu pentru rolul Luka din spectacolul Soldatul de ciocolată la Teatrul Odeon Bucureşti

Antoaneta Zaharia pentru rolul Ecaterina din spectacolul Soldatul de ciocolată la Teatrul Odeon Bucureşti

 

Cel mai bun actor în rol secundar:

Miklós Bács pentru rolul Satin din spectacolul În adâncuri la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Conrad Mericoffer pentru rolul Sergius din spectacolul Soldatul de ciocolată la Teatrul Odeon Bucureşti

Gheorghe Visu pentru rolul Nozdrióv, moşier din spectacolul Suflete moarte la Teatrul de Comedie Bucureşti

 

Cea mai bună actriţă în rol principal:

Alina Petrică pentru rolul titular din spectacolul Aglaja la Centrul European Cultural şi de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti

Mihaela Trofimov pentru rolul titular din spectacolul Molly Sweeney la Teatrul UNTEATRU Bucureşti

Ana Ularu pentru rolul A din spectacolul O intervenţie la Teatrul ACT Bucureşti

 

Cel mai bun actor în rol principal:

Richard Bovnoczki pentru rolul Ciki din spectacolul No man’s land la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti

Andrei Huţuleac pentru rolul Wolfgang Amadeus Mozart, compozitor din spectacolul Amadeus  la Teatrul Metropolis Bucureşti

Ciprian Nicula pentru rolul Christopher din spectacolul O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti

 

Cea mai bună regie:

Victor Ioan Frunză pentru regia spectacolului Amadeus la Teatrul Metropolis Bucureşti

Yuri Kordonsky pentru regia spectacolului În adâncuri la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Bobi Pricop pentru regia spectacolului O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti

 

Cel mai bun spectacol:

Amadeus, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis Bucureşti

Artists Talk, un spectacol de Gianina Cărbunariu, la ARCUB – Centrul Cultural al municipiului Bucureşti. Co-producător Asociaţia Piese Refractare. Cu sprijinul Institutului Goethe, Ambasadei Franţei la Bucureşti şi a Institutului Francez

PASĂREA RETRO se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte, scenariul şi regia Radu Afrim, la Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”

 

Nu în ultimul rând, amintim că, în conformitate cu statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale.

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației

Publicat

pe

Domnule Călin Pop, sărbătoriți în aceste zile 45 de activitate muzicală neîntreruptă. Vă felicităm și vă dorim succes în continuare. Este o cifră impresionantă. Cum ați reușit să să păstrați numele și, de ce nu, renumele în muzica românească. Pentru că trebuie să recunoaștem este un domeniu care a evoluat dar a și involuat…

Involuția, dacă se poate numi așa, ține de fiecare în parte dar și de noile vremuri în care trăim, dezvoltarea foarte rapidă a tehnologiei digitale, explozia informațională și tot ce presupun acestea ca și efecte. Pasiunea pentru muzică, respectul și bucuria de a cânta ne-au ținut împreună purtând mai departe prin timp tot ce e frumos și din suflet păstrat alături de fanii și publicul nostru care are o caracteristică specială- calitate, rafinament neidentificându-se cu criteriul cantitativ…

Sunteți una dintre cele mai longevive și respectate trupe din rock-ul românesc. Cum vedeți evoluția acestui stil muzical în viitor și cum vă pregătiți să rămâneți în preferințele publicului.

Mereu am obișnuit publicul și fanii să vină ei după noi și să le oferim cu drag ce avem. Titulatura trupei in sine, muzica și versurile prin mesajele transmise au dus la formarea in timp a unui public care urmeaza necondiționat trupa în termenii respectului și afecțiunii reciproce. Așa că în concluzie câtă vreme există public și fani tot atâta vreme este și muzică rock. Muzica rock nu dispare, doar poate îmbraca diverse straie mai actuale eventual, mai noi, mai tehnice dar sufletul rămâne acelasi. Depinde de fiecare în parte cum dorește să păstreze si sa ducă mai departe valorile dobândite sau nu. Muzica rock după mine și orice gen muzical cult au menirea de a înfrumuseța viața spirituală a oamenilor, a celor ce sunt dispuși să le primească în casa sufletului. Nu mulți sunt cei care se pot considera câștigători din acest punct de vedere în aceste vremuri orientate spre consum și entertainment .

Una dintre marile provocări ale zilelor noastre putem spune că este apariția și promovarea inteligenței artificiale. Am dori și știm care este părere dumneavoastră privind această nouă modă și cum credeți că ar influența domeniile muzicale în viitor.

Inteligența artificială nu este o modă, este o realitate. Ea după părerea mea nu va putea înlocui emoția umană, dacă vorbim chiar și despre muzică. Poate sa reproducă, să inventeze, poate sa sune bine dar nu poate cânta live, in public. Este bună,  poate rezolva lucruri repede și bine ducând la economisire de timp, poate ajuta omul, indiscutabil dar nu-l va putea întru totul sa-l înlocuiască. Sa nu uităm că această inteligență artificială tot de om este creată și funcționează pe baza cunoștințelor umane acumulate, nu a apărut singură.

Vă rugăm să ne spuneți o amintire frumoasă din timpul turneelor prin țară…

O frumoasă amintire a fost cea din studenție când l-am cunoscut pe actorul Florian Pittiș zis și „Moțu” la festivalul Tim Rock numărul 3 din 1984 ținut în Parcul Rozelor din Timișoara. Atunci el a vazut după cum spunea și la TV „ceva ce nu mai văzuse de pe vremea formației Phoenix-o grădină-ntreagă, șase mii de oameni ținându-se de mâini, legându-se și cântând-Iarbă prin păr, pe obrajii ei și pe ochii căprui ce plângeau la zei…”

Vă mulțumim și vă dorim mult succes în continuare. Vă așteptăm la Arad, la Festivalul Rock Maris, ediția 2026, unde cu siguranță fanii vă vor aplauda călduros.

Aradul rămâne un oraș aparte cu multe amintiri frumoase. Vă mulțumesc și eu în numele întregii trupe și nu uitați: întotdeauna un sfârșit e un început!

***

Înființată în 1981, trupa „Celelalte Cuvinte“ este una dintre cele mai longevive și respectate trupe din rockul românesc. Trupa este în al 45-lea an de activitate neîntreruptă.
De-a lungul timpului, „Celelalte Cuvinte“ s-a remarcat printr-un stil distinct, aflat la confluența dintre rock progresiv, metal-alternativ și influențe clasice, dar mai ales prin profunzimea și forța mesajului artistic. Cu o discografie relevantă și considerabile prezențe live, „Celelalte Cuvinte“ a devenit un reper pentru mai multe generații de public.
Albume precum „Celelalte Cuvinte I“, „Se lasă rău“, „Ispita“ sau „Armaghedon“ au devenit referințe pentru fanii rockului românesc, iar piese ca „Dacă vrei”, „Iarbă prin păr” sau „Un sfârșit e un început” continuă să emoționeze publicul și astăzi.
Cei 45 de ani reprezintă nu doar o bornă aniversară, ci confirmarea unei identități artistice solide și a unei relații autentice cu publicul.

Trupa „Celelalte cuvinte“ va susține un recital la Arad, sâmbătă, 1 august 2026, în cadrul Festivalului Rock Maris.

Citeste mai mult

Cultură

Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, vaq organiza celebrarea județului Timiș printr-o horă timișeană și un spectacolul de gală al Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre” în 28 iulie 2026 în centrul Timișoarei.

Programul începe cu o horă timișeană în Piața Victoriei la ora 18:30, la care vor participa localitățile câștigătoare ale Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre”, ediția a XIX-a, 2026. 11 localități din județul Timiș: Sânnicolu Mare, Deta, Checea, Voiteg, Victor Vlad Delamarina, Remetea Mare, Făget, Parța, Comloșu Mare, Ghilad, Ghiroda și Ansamblul Profesionist Banatul vor aduce la Timișoara cei mai de seamă reprezentanți într-un spectacol folcloric desfășurat în Piața Sf. Gheorghe la ora 19:00.

Spectacolul va fi prezentat de Maria Borțun Popescu. Accesul este liber.

Sărbătorită anual pe 28 iulie, Ziua Județuluji Timiș marchează un moment de reflecție și recunoștință față de trecutul istoric al regiunii și față de contribuția sa la construcția identității naționale, dar și o panoramă culturală a momentului actual. Data se referă la anul 1919, când administrația românească a fost instaurată oficial în Banat, reprezentând un pas esențial în unificarea teritorială a României.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Cultură

Eufonia Festival 2026. Au început înscrierile pentru Masterclass și Brass Academy

Publicat

pe

În perioada 7 – 27 septembrie 2026, Eufonia Festival revine la Timișoara și în regiune cu cea de-a IX-a ediție, intitulată Colours of Sound. Making the Invisible Visible.

Organizat de Filarmonica Banatul Timișoara, festivalul se va desfășura în trei secțiuni: Masterclass (7–13 septembrie), On the Road (15–18 septembrie) și Brass Academy (21–27 septembrie).

Sunetul nu are culoare și, totuși, muzica naște în fiecare dintre noi imagini, nuanțe și asocieri diferite. Colours of Sound vorbește despre această dimensiune profund personală a ascultării, iar Making the Invisible Visible devine invitația de a o aduce la lumină prin interpretare, dialog artistic și întâlnirea directă dintre muzicieni și public.

Primul capitol al festivalului, Eufonia Masterclass, propune o săptămână intensivă de studiu alături de artiști ai scenei internaționale: Baiba Skride și Vlad Popescu – vioară, Sào Soulez Larivière – violă, Alexey Stadler – violoncel, Aliya Vodovozova – flaut, Tommaso Lonquich – clarinet, Claire Bagot – oboi, Bence Bogányi – fagot și Andrei Gologan – pian. Programul este completat de sesiunile de pregătire mentală susținute de Angelica Postu.

Participanții selectați vor beneficia de lecții individuale și/ sau pe ansambluri și pregătire pentru scenă, având totodată posibilitatea de a evolua în concertele organizate în cadrul festivalului. Sesiunile pot fi urmărite și de participanți pasivi, pe baza înscrierii prealabile.

Cea de-a doua ediție Brass Academy, programată între 21 și 27 septembrie, se adresează tinerilor muzicieni care doresc să își dezvolte tehnica și expresivitatea în interpretarea pe instrumente de alamă. Participanții vor lua parte la masterclass-uri, repetiții și concerte alături de artiștii invitați.

Înscrierile pentru Eufonia Masterclass și Brass Academy sunt deschise până în data de 3 august 2026.

Formularele de înscriere, regulamentele și toate informațiile privind condițiile de participare sunt disponibile pe paginile de socializare ale Filarmonicii Banatul Timișoara și Eufonia Festival sau pot fi accesate direct la link-urile:

Formular de înscriere: https://forms.gle/phE3WMdtdmtkgioQ7

Regulament: https://shorturl.at/b5QMi

Secțiunea On the Road va continua să deseneze harta Eufonia în vestul țării. Dincolo de Timișoara, muzica de cameră va ajunge atât în locuri pe care festivalul le descoperă pentru prima dată, cât și în comunități în care revenirea este, de fiecare dată o mare bucurie. Fiecare oprire din călătoaria noastră muzicală continuă o relație sau începe una nouă, extinzând firesc comunitatea iubitorilor muzicii de clasice.

La fel ca în cadrul secțiunii Masterclass, și această parte a festivalului cuprinde concerte sociale, una dintre dimensiunile definitorii ale festivalului, dedicate categoriilor de public pentru care întâlnirea directă cu muzica clasică este mai greu accesibilă. Concertele organizate în școli își propun, la rândul lor, să îi familiarizeze pe elevi cu actul artistic. Miza lor depășește formarea viitorului public al Filarmonicii: ele pot cultiva o relație durabilă cu muzica și, pentru unii dintre copii, pot deschide perspectiva unei viitoare cariere artistice.

Programul complet al concertelor, spațiile în care vor avea loc evenimentele și detaliile de acces vor fi anunțate în curând.

Prin intermediul Festivalului Eufonia, muzica este mai mult decât un act artistic. Este o experiență împărtășită între maeștri și tineri interpreți, între scenă și comunitate, între ceea ce se aude și tot ceea ce sunetul face vizibil.

Organizator: Filarmonica Banatul Timișoara

Program finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Articole recente

Cele mai citite