Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

S-au pus în vânzare biletele la Festivalul European de Teatru organizat de Teatrul Naţional Timişoara

Publicat

pe

O nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Românești, FEST-FDR2017, va începe duminică, 14 mai, la Timișoara.  Organizat de Teatrul Național din orașul de pe Bega și susținut de Primăria Timișoara și Consiliul Local Timișoara, FEST-FDR este unicul festival din România care se concentrează în egală măsură pe spectacolul de teatru pe text românesc și pe relevarea identității acestuia în fluxul dramaturgiei europene, evidențiind, totodată, teatralitatea tuturor formelor de artă a spectacolului.

Gândit ca un pol important al dramaturgiei româneşti şi ca punct de convergenţă al artelor spectacolului, FEST-FDR a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale României.

Nu în ultimul rând, FEST-FDR își consolidează dimensiunea culturală,  civică  și socială care l-a impus în context european, fapt demonstrat de obținerea label-ului european EFFE (Europe for Festivals – Festivals for Europe).

Ediția 2017 a FEST-FDR este plasată în contextul unui concept extrem de prezent în societatea contemporană: IDENTITATE.

La fel ca în anii precedenți, secțiunea dedicată spectacolului de teatru pe text românesc – FDR – panoramează anul teatral anterior în viziunea teatrologului Oana Borș, selecționerul festivalului, în timp ce secțiunea FEST este dedicată artelor spectacolului și spectacolelor în aer liber. Programul de spectacole va fi completat cu întâlniri, dezbateri, lansări de carte și alte evenimente.

Biletele se găsesc la Agențiile Teatrului Național: Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, în Parcul Civic. Orar: zilnic, orele 11 – 19. Locurile pot fi achiziționate și online, pe www.tntimisoara.com.

 

Iată programul FEST-FDR2017:

 

Duminică, 14 mai

ora 18, Sala 2                         Deschiderea Festivalului.

STOLPERSTEINE STAASTHEATER, textul și regia Hans-Werner Kroesinger, Badisches Staatstheater, Karlsruhe, Germania (spectacol în limba germană cu supratitrare în limba română)

 

 

Luni, 15 mai

ora 19, Teatrul Maghiar  FRAȚI DE CRUCE, un spectacol de Liviu Lucaci, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara (spectacol în limba maghiară cu supratitrare în limba română)

 

ora 21, Sala 2   TRAKS, coregrafia Brahim Bouchelaghem, Zahrbat Company, Franța

ora 22, Piața Victoriei      ARCA LUI LENIN, scenariul și regia Mihai Mălaimare, Teatrul „Masca” București (Outdoor)

 

 

Marți, 16 mai

ora 19, Sala Mare    O MIE DE MOTIVE, după Duncan Macmillan, regia Horia Suru, o producție Point, București

ora 21, Sala 2   CEALALTĂ ȚARĂ, adaptare după trei romane de Herta Müller,  regia Alexandru Istudor, Teatrul Național Craiova

ora 22, Piața Victoriei      ARCA LUI LENIN, scenariul și regia Mihai Mălaimare, Teatrul „Masca” București (Outdoor)

 

Miercuri, 17 mai

ora 22, Piața Victoriei      THE BLIND, Teatr Kto, Polonia (Outdoor)

 

Joi, 18 mai

ora 21, Sala 2   TOYS: A DARK FAIRY TALE de Saviana Stănescu, regia Tompa Gabor, J.U.S.T. Toys Productions, S.U.A. (spectacol în limba engleză cu supratitrare în limba română)

ora 22, Piața Victoriei               THE BLIND, Teatr Kto, Polonia (Outdoor)

 

Vineri, 19 mai

ora 19, Studio „Uțu Strugari”  PE JUMĂTATE CÂNTEC, textul și regia Crista Bilciu, Teatrul de Foc, București

ora 21, Sala 2   OPEN de Ana Cucu Popescu, regia Leta Popescu, Asociația Reciproca în parteneriat cu Federația Fabrica de Pensule și Asociația GroundFloor Group, Cluj

 

Sâmbătă, 20 mai

ora 21, Sala 2   MARȚI – SPECTACOL CHOIRTEMPORAN de Csepei Zsolt & Echipa, regia Sipos Krisztina. Váróterem Projekt, Cluj

 

 

 

Duminică, 21 mai

ora 17, Studio „Uțu Strugari”  NINA de Matei Vișniec, regia Alexandru Maftei, Teatrul de Comedie București

ora 19, Sala 2   OBSESII de Claudiu Sfirschi–Lăudat, după texte de Margarita Karapanou, regia Yannis Paraskevopoulos, ARCUB

ora 21,30, Parcul Civic-Sala 2  CONCERT SUBCARPAȚI (Outdoor)

Luni, 22 mai

ora 21, Sala 2   ARTISTS TALK, un spectacol de Gianina Cărbunariu, ARCUB și Asociația Piese Refractare, București

 

Marți, 23 mai

ora 18, Sala Mare    BUCUREȘTI 41 – TUR RETUR, scenariu de Andreea Chindriș, Alexa Băcanu și Alexandru Berceanu, regia Alexandru Berceanu, Teatrul Evreiesc de Stat, București (spectacol itinerant)

ora 21, Sala 2   ÎNSEMNĂRILE UNUI NEBUN de N.V. Gogol, regia Viktor Bodó, Teatrul Katona József Budapesta / Casa de Producție Orlai / FÜGE / Asociația MASZK, Ungaria (spectacol în limba maghiară cu supratitrare în limba română)

ora 22, Piața Victoriei      GROUPE URBAIN D’INTERVENTION DANSEE –  EXTRAITS DU RÉPERTOIRE D’ANGELIN PREJLOCAJ, Compania Ballet Preljocaj, Franța/ (Outdoor)

 

Miercuri, 24 mai

ora 18, Sala Mare    EFECTE COLATERALE de A.V. Popa, regia Vlad Zamfirescu, Teatrul Nottara, București

ora 21, Sala 2   AGLAJA, dramatizare de Alina Petrică după Aglaja Veteranyi, conceptul și coregrafia Ștefan Lupu, Compania Reactor

ora 22, Piața Victoriei      GROUPE URBAIN D’INTERVENTION DANSEE  –  EXTRAITS DU RÉPERTOIRE D’ANGELIN PREJLOCAJ, Compania Ballet Preljocaj, Franța/ (Outdoor)

 

 

Joi, 25 mai

ora 21, Sala 2                      Închiderea Festivalului.

(D)EFECTUL PLACEBO, creație colectivă, conceptul și coregrafia Ștefan Lupu, Teatrul Național București (secțiunea FDR)

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

„Masterclass pentru instrumente“. Ionică Minune, în premieră, în concert la Timișoara

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Timiș, în parteneriat cu Liceul de Artă „Ion Vidu”, prezintă concertul „Masterclass pentru instrumente”, joi 26 martie 2026, la ora 18:00 în sala „Mihai Perian” a Liceului de Artă ”Ion Vidu” din Timișoara.

De la muzica lăutarească și colaborări cu nume sonore ca și Toni Iordache la colaborări cu nume de referință pe scenele internaționale cu artiști celebri precum Bobby McFerrin și Oscar Peterson, Ene Gheorghe, pe numele său de scenă, Ionică Minune ajunge în premieră la Timișoara, alături de Ion Stănescu (Budoi) și frații Radu și Ilie Vincu. A susținut concerte în numeroase țări din Europa și Asia, devenind un ambasador al muzicii lăutărești românești. A locuit timp de 16 ani în Franța, unde a obținut cetățenia franceză, ulterior revenind în România. În prezent, se implică în formarea noilor generații de muzicieni, contribuind la păstrarea și promovarea tradiției lăutărești.

Frații Radu și Ilie Vincu sunt violoniști emblematici ai muzicii tradiționale bănățene, cu o activitate artistică de peste cinci decenii. Prin interpretările lor autentice și prin fondarea grupului „Virtuozii Banatului”, au contribuit semnificativ la promovarea și conservarea folclorului românesc, devenind simboluri ale artei instrumentale tradiționale.

Ion Stănescu, cunoscut sub numele de Budoi, este un instrumentist apreciat în muzica lăutărească românească, remarcându-se prin interpretarea la saxofon sopran. Stilul său se distinge prin expresivitate, ornamentație specifică genului lăutăresc și fidelitate față de tradiția tarafurilor autentice, contribuind astfel la diversificarea sonorității muzicii tradiționale românești.

Alături de invitatul special Ionică Minune, sunt invitați în spectacol la saxofon Daniel Iova, Ionuț Florea, Cristian Grohoteanu, saxofon sopran Ion Stănescu (Budoi), Lăzărică Cega jr. și Mario Raul Cazac, acordeon/armonică: Boban Constantinovici, Daniel Babescu și Corin Irimia, taragot: Bujor Polhac și Cristian Negrea, vioară Radu și Ilie Vincu.

Concertul este prezentat de Maria Boțun Popescu.

Acompaniază orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca.

Intrarea este liberă.

Evenimentul este posibil cu susținerea financiară a Consiliului Județean Timiș.

Citeste mai mult

Cultură

Artista vizuală Regina Damian revine în fața publicului timișorean cu o nouă expoziție personală

Publicat

pe

Regina Damian | Stillness above Chaos

Curator: Maria Sârbu

Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 19 – 29 martie 2026, expoziția de pictură „Stillness above Chaos“ semnată de artista Regina Damian, curatoriată de Maria Sârbu.

Vernisajul va avea loc miercuri, 18 martie, de la ora 18:00, la spațiul Centrului de Proiecte – Parter.

Prin seria de autoportrete reunite în această expoziție sub titlul „Stillness above Chaos”, Regina Damian reconfirmă  ideea de pictură ca forță transfigurantă. În centrul fiecărei compoziții se află o figură frontală, aproape hieratică, fixată într-o imobilitate ce suspendă tumultul. Această liniște funcționează ca poziționare deasupra conflictului, ca exercițiu de verticalitate interioară.

Picturile pornesc de la evenimente foarte personale, fără a fi însă confesiuni directe. Ele reflectă stări de spirit și trăiri intense, dar și mai important, reflectă un proces de lăsare în urmă a trecutului pentru însănătoșire emoțională. Pentru Regina Damian, arta nu este doar un mijloc, este scop în sine.

„Pictura este o ancoră”, spune artista. Acel ceva stabil la care recurgi ori de câte ori eșafodajele interioare se clatină.

Atunci când reperele propriei identități sunt anulate în țesătura unor relații ce absorb, distorsionează sau confiscă sinele, autoportretul apare ca un act necesar prin care fragmentele experienței se asamblează într-o formă stabilă.

Reluarea cvasi-identică a posturii sugerează existența unui nucleu persistent. Un punct central care rezistă, precum inima prețioasă și triumfătoare pe care artista o introduce în unele dintre lucrări.

Cromatica se asociază cu consecințe ale acceptării pierderilor. Tonurile de albastru și violet evocă despărțiri asumate. Roșul și negrul vorbesc despre finalități ireversibile, despre doliul unei relații care continuă biologic, dar moare simbolic.  Afirmând posibilitatea întregirii, figura umană cu inima la vedere, rămâne dreaptă în mijlocul ambianței cromatice care uneori e „furtună”, alteori e „răsărit”.  Neclintirea, cum sugerează și titlul expoziției, devine o formă de suprimare a haosului.

Centrul de Proiecte – Parter

Vernisaj 18 martie, ora 18:00

Program de vizitare 19 – 29 martie 2026, orele 14:00 – 20:00

Eveniment organizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte prin programul „Spații Pentru Comunitate“

Citeste mai mult

Cultură

Muzeul Satului Bănățean din Timișoara se redeschide după reorganizare

Publicat

pe

Muzeul Satului Bănățean Timișoara anunță redeschiderea pentru public a muzeului începând cu data de 15 martie 2026, după o perioadă de reorganizare și pregătire.

Mai multe obiective din cadrul Muzeului Satului Bănățean Timișoara, care până acum nu puteau fi vizitate, vor fi deschise publicului începând cu 15 martie 2026. Printre acestea se numără Casa Națională din Babșa, Birtul de la Bârna sau oloinița de la Victor Vlad Delamarina, precum și diverse anexe gospodărești, șuri și încăperi care, în trecut, erau utilizate pentru depozitarea unor obiecte și erau scoase din circuitul de vizitare. Deschiderea lor vine după o perioadă de reorganizare și pregătire desfășurată la începutul acestui an.

În ultimele luni, echipa muzeului a desfășurat o amplă acțiune internă de curățenie generală, reorganizare și punere în ordine a spațiilor, care a vizat atât depozitele și colecțiile de patrimoniu, cât și spațiile administrative și gospodăriile din expoziția în aer liber. Intervențiile au urmărit îmbunătățirea modului de prezentare a patrimoniului și creșterea calității experienței de vizitare.

Totodată, muzeul introduce un nou sistem de informare pentru vizitatori, realizat prin instalarea unor panouri descriptive mai detaliate. Acestea oferă mai multe informații despre obiectivele din muzeu și includ, pentru prima dată, fotografii istorice din arhiva instituției, care ilustrează evoluția și contextul cultural al clădirilor și instalațiilor tradiționale expuse.

„În această perioadă ne-am concentrat în primul rând pe ideea de a pune la dispoziția publicului cânt mai mult din patrimoniul nostru, într-o formă mai ușor accesibilă și mai atractivă. Am deschis spații care până acum nu puteau fi vizitate, am reorganizat unele existente și am introdus un sistem nou de informare care oferă mai mult context și imagini de arhivă. Ne dorim ca experiența de vizitare să fie mai bogată și mai coerentă pentru toți cei care trec pragul muzeului”, a declarat Radu Trifan, managerul Muzeului Satului Bănățean Timișoara.

Prețul biletului pentru adulți a fost redus de la 25 de lei la 20 de lei, pentru a încuraja vizitarea muzeului de către un public cât mai larg. Studenții plătesc bilet redus, de 5 lei, iar copiii au acces gratuit. Programul de vizitare duminică, 15 martie 2026, va fi între orele 10.00 – 18.00.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara își propune, în perioada următoare, să continue procesul de valorificare a patrimoniului și de dezvoltare a ofertei culturale, în beneficiul comunității și al vizitatorilor.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite