Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Shakespeare pentru solidaritatea de breaslă

Publicat

pe

Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timişoara se alătură instituţiilor teatrale din toată ţara în programul UNITER „Artiştii pentru artişti”. Banii obţinuţi din vânzarea biletelor la spectacolul „Shakespeare, Sonnet 66” din 18 martie vor fi donaţi pentru Fondul de Solidaritate Teatrală, creat la nivel naţional pentru ajutorarea artiştilor care s-au retras din activitate şi au probleme de sănătate.

A 16-a ediţie a Campaniei Naţionale „Artiştii pentru artişti” include peste 30 de teatre din Bucureşti şi din ţară şi se va defăşura până la sfârşitul lunii martie. Fiecare teatru a ales câte un spectacol din repertoriul său, donând profitul din vânzarea biletelor în scop umanitar. Mesajul UNITER este: „Alătură-te Campaniei, cumpără bilete, bucură-te de teatru şi fă o faptă bună!”

Astfel, puteţi oferi ajutor cumpărând bilete la reprezentaţia din 18 martie a „Shakespeare, Sonnet 66”, regizat de Kokan Mladenovic, în interpretarea trupei Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely Timişoara. Spectacolul „Shakespeare, Sonnet 66” este bazat pe mişcare şi muzică şi deconstruieşte fiecare vers al Sonetului 66 de W. Shakespeare, abordând cele mai importante subiecte din actualitate: terorismul, criza refugiaţilor, războaiele, cenzura în artă, limitarea libertăţii de exprimare etc. Din distribuţie fac parte: Aszalos Géza, Balázs Attila, Bandi András Zsolt, Borbély B. Emília, Csata Zsolt, Éder Enikő, Horváth Anna, Kiss Attila, Kocsárdi Levente, Lőrincz Rita, Magyari Etelka, Mátrai Lukács Sándor, Mátyás Zsolt Imre, Molnár Bence, Molnos András Csaba, Simó Emese, Tar Mónika şi Tokai Andrea.

„Shakespeare, Sonnet 66” se joacă în maghiară şi engleză, fiind supratitrat în română. Biletele costă 20 lei, respectiv 10 lei pentru pensionari, elevi şi studenţi şi se pot cumpăra la casieria de pe str.Alba Iulia de luni până vineri între 16-19 şi în week-end cu o oră înainte de începerea spectacolelor, precum şi online prin www.biletmaster.ro.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Expoziția Chasing Light, la Kunsthalle Bega

Publicat

pe

Dona Arnakis, Dinu Bodiciu, Oláh Gyárfás, Andreea Medar, Dragoș Motica, Miki Velciov, Dan Vișovan

Vernisaj: 5 iunie 2026, ora 18:00

Perioada expoziției: 5 iunie – 14 august 2026

Program de vizitare: Marți – Sâmbătă, 12:00 – 18:00

Kunsthalle Bega are plăcerea de a prezenta expoziția Chasing Light, un proiect curatorial dedicat Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara și generațiilor de artiști formați în jurul acestei instituții. Reunind lucrările artiștilor Dona Arnakis, Dinu Bodiciu, Oláh Gyárfás, Andreea Medar, Dragoș Motica, Miki Velciov și Dan Vișovan, expoziția propune o reflecție asupra continuității, transformării și relațiilor care se construiesc în timp în jurul unei școli de artă.

Inițiat în jurul publicației omonime apărute în 2025, proiectul urmărește să evidențieze impactul pe care Facultatea de Arte și Design l-a avut asupra dezvoltării scenei artistice contemporane din România și asupra formării unor practici care depășesc de mult granițele contextului local. Artiștii incluși în expoziție au construit cariere distincte și au dezvoltat direcții de cercetare proprii, însă continuă să împărtășească memoria unui spațiu comun de învățare, dialog și experiment artistic.

Prezentată anterior la Londra și Alba Iulia, Chasing Light nu circulă ca o expoziție itinerantă în sensul convențional al termenului. Fiecare prezentare este regândită în relație directă cu spațiul care o găzduiește, devenind un proiect care se dezvoltă organic, în dialog cu arhitectura, memoria și dinamica fiecărui loc. La Kunsthalle Bega, expoziția capătă o nouă configurație și activează aproape integral spațiul instituției, de la scara exterioară – devenită în timp un reper al intervențiilor artistice – până la lobby, lounge și zona dedicată cercetării. Astfel, traseul expozițional devine o experiență extinsă, în care fiecare spațiu contribuie la construirea discursului curatorial.

Prin intermediul instalației, sculpturii, desenului, modei experimentale, designului, intervenției ambientale și artei video, expoziția explorează teme precum corpul, memoria, natura, materialitatea și transformarea. Diversitatea mediilor și a abordărilor reflectă atât complexitatea practicilor artistice dezvoltate în jurul Facultății de Arte și Design, cât și capacitatea acestei comunități de a genera forme relevante de cercetare vizuală și sensibilitate critică.

Mai mult decât o reuniune a unor artiști alumni, Chasing Light propune o reflecție asupra rolului pe care o instituție de educație artistică îl poate avea în modelarea imaginarului cultural al unui oraș și în susținerea, pe termen lung, a unei comunități creative. Expoziția vorbește despre moștenire și apartenență, despre felul în care ideile, valorile și experiențele împărtășite într-un context educațional continuă să producă efecte mult după încheierea studiilor. În același timp, proiectul aduce în discuție responsabilitatea școlilor de artă de a cultiva nu doar competențe profesionale, ci și forme de gândire critică, sensibilitate și implicare în realitatea contemporană.

Într-un moment în care relația dintre educație, cultură și societate este supusă unor transformări accelerate, Chasing Light reafirmă importanța spațiilor de formare artistică ca locuri ale experimentului, dialogului și libertății intelectuale. Expoziția devine astfel nu doar o prezentare a unor practici artistice relevante, ci și un omagiu adus unei comunități care, de-a lungul deceniilor, a contribuit la definirea identității culturale contemporane a Timișoarei și la consolidarea prezenței acesteia în contextul artistic național și internațional.

Expoziția este realizată în parteneriat cu Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara și beneficiază de sprijinul BEGA.

Kunsthalle Bega este o platformă dedicată artei contemporane și experimentului interdisciplinar, care urmărește să creeze contexte de dialog între artiști, curatori, cercetători și public. Prin proiectele sale, instituția susține producția culturală contemporană și dezvoltarea unor discursuri relevante pentru scena artistică locală și internațională.

Cu sprijinul BEGA

Parteneri: Facultatea de Arte și Design, Universitatea de Vest din Timișoara

Citeste mai mult

Cultură

Profesorul Gheorghe Galetin a plecat spre veșnicie. O viață dedicată muzicii, tradiției și oamenilor

Publicat

pe

Astăzi, familia, prietenii, foștii elevi și toți cei care l-au cunoscut l-au condus pe ultimul drum pe profesorul Gheorghe Galetin (92 ani), omul pe care mulți l-au cunoscut și l-au îndrăgit sub numele de „Nea Giurița”.

Plecarea sa lasă în urmă un gol greu de descris în cuvinte, dar și o moștenire extraordinară construită în decenii de muncă, pasiune și dăruire. Pentru generații întregi de copii și tineri, profesorul Gheorghe Galetin nu a fost doar un dascăl, ci un adevărat mentor, un om care a insuflat dragostea pentru muzică, pentru folclor și pentru valorile autentice ale comunității.

Ca profesor, dirijor și coregraf, și-a dedicat întreaga viață artei și educației. A fost unul dintre acei oameni rari care nu au privit muzica doar ca pe o profesie, ci ca pe o misiune. Cu răbdare, bunătate și exigență, a format caractere și a îndrumat sute de copii pe drumul frumos al folclorului românesc și sârbesc.

Astăzi, mulți dintre cei care au trecut prin mâinile sale sunt oameni maturi, artiști, profesioniști și părinți la rândul lor. Cu toții păstrează în suflet amintirea unui om care i-a încurajat, i-a învățat și i-a inspirat să creadă în talentul și în puterea lor.
Cuvintele fiului său, Deian Galetin, exprimă cel mai bine dragostea și recunoștința unei familii care a avut privilegiul de a-l avea aproape:

„Cum să nu fiu mândru de tatăl meu? Lui îi datorez ceea ce sunt. Îți mulțumesc, tata! Te voi iubi mereu!”

Sunt cuvinte care ating sufletul și care vorbesc despre legătura profundă dintre un tată și fiul său, despre respectul câștigat prin exemplu și despre iubirea care nu se stinge odată cu plecarea dintre noi.

Profesorul Gheorghe Galetin nu mai este fizic printre noi, însă va continua să trăiască prin muzica pe care a slujit-o cu atâta pasiune, prin elevii pe care i-a format și prin amintirile frumoase pe care le-a lăsat în inimile tuturor celor care l-au cunoscut.
Astăzi ne luăm rămas-bun de la un om deosebit, dar nu și de la ceea ce a construit. Fiecare cântec, fiecare dans, fiecare copil pe care l-a îndrumat reprezintă o parte din moștenirea sa.

Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i dăruiască lumină veșnică!

Sincere condoleanțe familiei îndurerate.

Citeste mai mult

Cultură

Festivalul Național de Folclor „Petrică Moise“, ediția a V-a, la Timișoara

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș organizează Festivalul Național de Folclor ”Petrică Moise”, ediția a V-a, în 18 iunie 2026, la ora 18:30, la Teatrul Național ”Mihai Eminescu” din Timișoara.

Invitați în recital sunt Deți Iuga, Olguța Berbec, Remus Novac, Stana Stepanescu, Dumitru Teleagă, Dana Gruescu, Andreea Chisăliță, Anda Sabadoș, Iasmina Moacă, Amalia Tudose și Iris Mihan.

Acompaniază orchestra Ansamblului Profesionist „Banatul“, dirijor Sebastian Roșca. Coregrafia poartă semnătura maeștrilor Floarea și Grigore Munteanu.

Spectacolul este prezentat de Iuliana Tudor.

Biletele, în valoare de 60 de lei, sunt diponibile pe platforma: www.eventim.ro, începând cu 5 iunie 2026.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite