Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Spectacole, expoziții și concerte, la Ziua Județului Timiș. Programul complet

Publicat

pe

Ziua Județului Timiș, sărbătorită anual în 28 iulie, va fi marcată și de această dată printr-o serie de activități pentru toate gusturile și vârstele. Astfel, timișenii vor avea ocazia să redescopere județul din punct de vedere cultural, în cadrul programului dedicat manifestării.

Seria de evenimente se întinde în acest an pe două zile (27 – 28 iulie) și include vernisaje de expoziții, atelier de mediere culturală, spectacole în premieră, cupa instituțiilor timișene la fotbal, dar și flashmob. Complexitatea activităților organizate este evidențiată și de faptul că în organizarea ediției din acest an s-au implicat toate cele șase instituții culturale finanțate de Consiliul Județean Timiș (Muzeul Național al Banatului, Muzeul Național de Artă Timișoara, Muzeul Satului Bănăţean Timișoara, Centrul de Cultură şi Artă al Județului Timiș, Biblioteca Judeţeană Timiş „Sorin Titel”, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Merlin”).

Astfel, pentru iubitorii de folclor, Ansamblul Profesionist Banatul prezintă, în 27 iulie, un spectacol folcloric în premieră, intitulat ”Atemporal”. Timișenii sunt invitați să ia parte la un spectacol care valorifică tradiția printr-o interpretare modernă și inovatoare. Invitațiile sunt disponibile pe platforma www.eventim.ro începând din 17 iulie 2023, ora 11:00.

Tot joi, va avea loc și a doua ediție a „Cupei instituțiilor timișene la fotbal”, o competiție care va reuni angajați din instituțiile din județ, desfășurată pe terenul de la Baza 2 Politehnica.

Activitățile de vineri, 28 iulie, vor debuta cu o ședință festivă a Consiliului Județean Timiș, desfășurată în Sala Multifuncțională.

Apoi, publicul iubitor de cultură este invitat la un nou eveniment provocator: „Expoziție de presă: Timișul, istorie vie”. Materialele expuse provin din fondul de Documentar – Periodice al Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel” și pun în valoare momente importante din evoluția județului. Expoziția va avea loc în foaierul Palatului Administrativ și va fi însoțită de un recital muzical marca Incanto Quartetto.

Tot în 28 iulie, sute de dansatori din județul Timiș vor aduce în Piața Victoriei jocuri autentice din arealul folcloric al județului Timiș și ritmuri în care se regăsește identitatea multiculturală a acestui spațiu, printr-o activitate de tip flashmob organizată de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș.

„Lecturi aprinse, lecturi în lumina farurilor de motocicletă” este o altă activitate interesantă, programată pentru vineri, în Piața Sf. Gheorghe. Textele ce se vor citi provin din fondul de presă al Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel”. Biblioteca Județeană Timiș a lansat conceptul de „Lecturi aprinse” din dorința de a contribui și a aduce un plus de valoare culturală pentru județul Timiș, transformând Timișoara într-o capitală a lecturilor publice, statut care s-a confirmat de-a lungul anilor.

Ziua de 28 iulie marchează instaurarea administrației românești în județ, în anul 1919, după retragerea trupelor de ocupație de pe teritoriul comitatului Timiș.

Programul detaliat:

JOI. 27 IULIE

– 10.00 – 18.00. Centrul Multifuncțional Bastion. Expoziția de artă contemporană „MITOLOGII SUBIECTIVE PENTRU UN TOPOS DAT”;
– ora 9.00. Baza 2 Politehnica. Cupa instituțiilor timișene la fotbal, ediția a doua;
– 18.00 – 20.00. Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”. Timișoara, o stea din ”Orașul luminilor” (City of lights);

– ora 18.30 Muzeul Național de Artă Timișoara. Tur ghidat – expoziția „Jocul cu hazardul: Romul NUȚIU. O retrospectivă/ Playing hazard: Romul NUȚIU”. Grupul la turul ghidat este de maximum 20 persoane, cu înscriere prealabilă la numărul de telefon 0728278632;

– ora 19.00. Convention Center, Timișoara. Spectacol folcloric în premieră: „Atemporal”. Invitațiile sunt disponibile pe platforma www.eventim.ro începând din 17 iulie 2023, ora 11:00;

VINERI 28 IULIE

– 10.00. Sala Multifuncțională a Palatului Administrativ. Ședință festivă a Consiliului Județean (Acces pe bază de invitație);

– 10.00 – 11.30. Muzeul Național de Artă Timișoara. Atelier de mediere culturală adresat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani. Înscrierile se pot face telefonic la numărul 0728278632, în limita a 15 locuri;

– ora 10.00. Muzeul Național al Banatului. „Timișoara în Culori și Povești: Tururi gratuite ale expozițiilor”;

– ora 10.00. Consiliul Județean Timiș. Expoziție de presă: „Timișul, istorie vie”. Materialele expuse provin din fondul de Documentar – Periodice al Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel” și pun în valoare momente importante din evoluția județului. Expoziția va avea loc în foaierul Palatului Administrativ și va fi însoțită de un recital muzical marca Incanto Quartetto;

– 18.00 Piața Victoriei, Timișoara. Flashmob. Horă timișeană cu participarea publicului;
– ora 18.00. Muzeul Național de Artă Timișoara. Vernisajul expoziției „Personalități din Banat” ce prezintă portretele a 60 de personalități reprezentative pentru Timișoara și regiunea Banatului, semnată de artistul Aurelian Scorobete;

– ora 19.00. Sala Capitol, Timișoara. Lada cu Zestre. Gala Festivalului de folclor;
– ora 21.00. Bastionul Maria Theresia. Lecturi aprinse, lecturi în lumina farurilor de motocicletă. Textele ce se vor citi provin din fondul de presă al Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel”;

– ora. 21.00. Muzeul Satului Bănățean Timișoara. Premiera Musical-ului Come into the Light.

Toate informațiile necesare sunt disponibile și la adresa web: www.ziuajudetului.cjtimis.ro

 

Cultură

Concert extraordinar Paul Surugiu – Fuego: „Drag de Timiș, Drag de România noastră”

Publicat

pe

Evenimentul propune o seară de celebrare a folclorului autentic, aducând în prim-plan artiști de marcă ai scenei românești, într-un program artistic de înaltă ținută, ce îmbină emoția, tradiția și apartenența culturală.

Invitați speciali

Concertul îl are ca invitat principal pe îndrăgitul artist Paul Surugiu – Fuego, cunoscut pentru interpretările sale pline de sensibilitate și pentru devotamentul față de valorile naționale.

Alături de el vor urca pe scenă nume sonore ale folclorului bănățean și național:

Nicoleta Voica

Liliana Laichici

Ciprian Pop

Florin Boita

Dorinel Gavriluț

Andreea Chisăliță

Oana Stanca

Luminița Safta

În cadrul spectacolului vor participa cu momente artistice deosebite trei ansambluri reprezentative pentru diversitatea culturală a județului: Ansamblul sârbesc „Sveti Nikola” din Deta, sub îndrumarea coordonatorului artistic Božić Diana, Ansamblul german „Edelweiss” din Deta, coordonat de Gerhart și Elena Șămanțu, precum și Formația de dansuri maghiare „Kékibolya” din Sânnicolau Mare, condusă de Bela Bartok.

Întregul spectacol este susținut de Orchestra Ansamblului Profesionist „Banatul” din Timișoara, sub conducerea dirijorului Sebastian Roșca, oferind publicului o acompaniere muzicală de înaltă calitate.

Componenta coregrafică a spectacolului este realizată de Grigore și Floarea Munteanu, care semnează regia și coregrafia momentelor scenice.

Evenimentul va fi prezentat de Felicia Stoian, una dintre cele mai apreciate voci din mass-media culturală din regiune.

Accesul publicului

Accesul la spectacol se face pe bază de invitație. Invitațiile gratuite pot fi obținute începând cu 14 iulie 2025, exclusiv prin platforma online www.eventim.ro. Vă recomandăm să vă rezervați locurile din timp, numărul acestora fiind limitat.

Un eveniment cu suflet românesc, pentru o comunitate care prețuiește tradiția

„Drag de Timiș, Drag de România noastră” este mai mult decât un simplu concert: este o declarație de apartenență, un omagiu adus identității culturale a județului Timiș și un prilej de a celebra împreună valorile care ne unesc.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

Citeste mai mult

Cultură

Zilele Județului Timiș, regal de spectacole și evenimente artistice. PROGRAMUL complet

Publicat

pe

Banatul folcloric la superlativ, dansuri, cântece autentice, costume tradiționale, invitați speciali, spectacol de gală și horă timișeană în Piața Victoriei cu ocazia celebrării Zilelor Județului Timiș.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș, au pregătit un program cultural pe parcursul a 3 zile dedicate celebrării Zilelor Județului Timiș.

Sărbătorită anual pe 28 iulie, Ziua Județului Timiș marchează un moment de reflecție și recunoștință față de trecutul istoric al regiunii și față de contribuția sa la construcția identității naționale, dar și o panoramă culturală a momentului actual. Data se referă la anul 1919, când administrația românească a fost instaurată oficial în Banat, reprezentând un pas esențial în unificarea teritorială a României.

În 24 iulie 2025, la ora 19:00, la Timișoara Convention Center se desfășoară un concert extraordinar de folclor autentic și simțire românească: Paul Surugiu Fuego – Drag de Timiș, drag de România noastră.  Invitați în recital, alături de cunoscutul interpret Fuego, sunt Nicoleta Voica, Liliana Laichici, Ciprian Pop, Florin Boita, Dorinel Gavriluț, Andreea Chisăliță, Oana Stanca și Luminița Safta. Acompaniază orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca, coregrafia poartă semnătura cuplului Grigore și Floarea Munteanu. Invitațiile sunt disponibile pe siteul www.eventim.ro începând cu 14 iulie. Evenimentul este prezentat de Felicia Stoian și este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

În 25 iulie 2025, la ora 18:00 Sărbătorim Ziua Județului Timiș în Piața Victoriei din Timișoara printr-o horă timișeană, la care participă 10 ansambluri și formații folclorice din județul Timiș, laureate ale Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre”, ediția a XVIII-a.

Iubitorii de folclor sunt invitați la ora 18:30 la Bastionul Theresia la Spectacolul de Gală al Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre”, ediția a XVIII-a. Localitățile câștigătoare sunt invitate în recital, alături de invitați surpriză. Festivalul – Concurs „Lada cu Zestre” din 2025 a fost un adevărat turnir al tradițiilor bănățene, reunind în județul Timiș peste 1500 de artiști și 56 de localități înscrise în competiție. Sânnicolau Mare și Deta au izbutit, etalându-și cu iscusință atuurile culturale, performanța de a obține punctaje egale în revendicarea trofeului competiției. Evenimentul s-a desfășurat între 22 martie și 12 aprilie 2025, în șapte centre zonale, sub organizarea Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al primăriilor locale. Accesul la spectacolul de gală este liber.

În 28 iulie 2025, de la ora 18:00, la sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, sărbătorim Ziua Județului Timiș prin literatură în grai bănățean, cu un eveniment deosebit, sub titlul „Visăm la fel”. Alături de partenerii noștri de la Fundația de Abilitare „Speranța” din Timișoara, vom lansa volumul „20 de trăiri, 20 de visuri” semnat de Alexandru Murgoi – un tânăr care transformă graiul bănățean într-o sursă autentică de inspirație, emoție și speranță.

Citeste mai mult

Cultură

Bastion by Merlin. Programul concertelor în luna iulie

Publicat

pe

Weekendurile cu muzică live continuă în luna iulie, în cadrul seriei de evenimente „Bastion by Merlin”, ce transformă centrul Timișoarei, la fiecare final de săptămână, într-un spațiu dedicat muzicii.

Publicul este invitat să se bucure de un repertoriu divers, ce îmbină stiluri moderne, într-un cadru istoric, la Bastionul Theresia din Timișoara.

Prima sâmbătă din luna iulie aduce în fața timișenilor un concert special susținut de 3 Sud Est, trupa care a scris istorie în muzica românească și care promite o seară plină de nostalgie.

Duminică, 6 iulie, în Bastionul Maria Theresia vor răsuna acorduri de rock progresiv al trupei Abra, care revine pe scenă cu un stil inconfundabil și o experiență de peste 40 de ani, alături de Horea Crișovan și Florin Cvasa.

Programul complet al concertelor din luna iulie:

5 iulie – 3 Sud Est

6 iulie – Abra

12 iulie – Magnetical Muse

13 iulie – Bruno and the Blues

19 iulie – MCS United

20 – Amphitrio

26 iulie – Alone at Parties

27 iulie – Mircea Baniciu & Țapinarii

Accesul la concerte este gratuit. Bastion By Merlin este o serie de evenimente finanțată de Consiliul Județean Timiș și implementată de Teatrul Merlin, cu scopul de a revitaliza Bastionul Theresia din Timișoara.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite