Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Spectatorii sunt invitaţi să vadă „Dysphoria show” – Diagonala normalității la Teatrul Maghiar de Stat

Publicat

pe

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara propune spectatorilor, în 20 aprilie, o nouă premieră: un show în regia și coregrafia lui Florin Fieroiu. Spectacolul oferă, în 40 de minute, posibilitatea de a reanaliza lumea și lucrurile pe care le considerăm ”normale”.

Disforia este termenul pentru o tulburare predominant depresivă, care se poate manifesta prin anxietate, tristețe, iritabilitate. Într-o lume în care depresia pare omniprezentă și ne este indusă ca o stare cotidiană, spectacolul trupei timișorene atrage atenția asupra izolării individului și ne face să ne întrebăm: oare tot ceea ce considerăm că este familiar și normal, este și sănătos sau ține de obișnuință? Acest spectacol experimentează cu diagonala normalității. Ne forțează să reflectăm asupra graniței dintre normal și anormal și a spațiului cenușiu care există între ele. Construit ca o instalație teatrală inovativă,  spectacolul reduce dialogul la minimum, focusându-se pe mișcare, acustică și imagine, iar lumea sonoră a spectacolului, imaginată de Eduard Gabia, este alcătuită și construită în funcție de pașii actorilor, de modul în care trupurile actorilor relaționează cu decorul creat de Mihai Donici. Suportul dramaturgic este asigurat de Farid Fairuz, iar costumele minimaliste au fost create de Cristina Milea. Instalația de lumini potențează starea de angoasă, disperare sau compulsivitate a personajelor. Din distribuție fac parte: Baczó Tünde, Borbély B. Emília, Magyari Etelka, Molnár Bence, Simó Emese, Szilasi Eszter Júlia și Tar Mónika.

Dansatorul Florin Fieroiu a studiat coregrafia la Universitatea de Artă din București și la Duke University din Carolina de Nord. În 1996 a fost distins cu premiul „Le Prix Individuel d’Interpretation” la a cincea ediţie a Întâlnirilor Coregrafice Internaţionale de la Paris. În 2008 a fost laureat cu premiul special UNITER pentru coregrafie în arta spectacolului. În prezent este profesor la U.N.A.T.C. Bucureşti şi coregraf independent. În august 2016 a coordonat un workshop la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, punând bazele pentru „Dyshopia Show”.

Premiera va avea loc în data de 20 aprilie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara, iar următoarea reprezentație va avea loc în 21 aprilie, de la aceeași oră. Pentru acest spectacol nu este nevoie de traducere. Pentru premieră, locurile sunt epuizate, însă pentru reprezentația din 21 aprilie biletele pot fi achiziționate de la casieria de pe strada Alba Iulia nr.2, sau online, de pe biletmaster.ro, la prețul de 20, respectiv 10 lei (pentru pensionari, elevi și studenți).

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al dramaturgiei românești. PROGRAMUL complet

Publicat

pe

Teatrul Național din Timișoara anunță organizarea unei noi ediții a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, programată în perioada 2 decembrie și 19 – 21 decembrie 2025.

FEST-FDR 2025 propune o ediție de buzunar, organizatorul său, Teatrul Național, alături de selecționerul FEST-FDR, teatrologul Oana Borș, păstrează caracterul conceptual al festivalului. Așadar, titlul ediției 2025 a FEST-FDR este DRAMATURGIA FEMININĂ ÎN SPECTACOLUL DE TEATRU. GENERAȚII.

„Și în 2025 ne-am dorit să păstrăm tradiția de a pune în valoare dramaturgia românească contemporană printr-o ediție de festival. Astfel, am ales să oferim publicului „o pastilă” de FEST-FDR, centrată însă pe un gând. Acela de a face o panoramare (non-exhaustivă) a dramaturgiei feminine actuale. Prin urmare, sub titlul DRAMATURGIA FEMININĂ ÎN SPECTACOLUL DE TEATRU. GENERAȚII, programul FEST-FDR cuprinde spectacole sau lecturi performative după texte scrise de Leta Popescu,  Elise Wilk, Anamaria Feraru, Ruxandra Simion Anca Munteanu, Petro Ionescu. Totodată, în FEST-FDR  a fost invitată una dintrel mai recente premiere ale toamnei, OGLINDA SPARTĂ, în regia lui Timofei Kuliabin, regizor rus auto-exilat în Germania, unul dintre cei mai importanți directori de scenă de teatru și operă ai generației sale”, precizează selecționerul FEST-FDR, Oana Borș.

Titlurile reținute pentru această ediție a FEST-FDR sunt următoarele: REGINA NOPȚII, textul și regia artistică Leta Popescu (Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați), ACEST LOC BLESTEMAT de Anamaria Feraru și Ruxandra Simion, regia Larisa Popa (Centrul de Teatru Educațional „Replika” București), ARĂDEANCA de Elise Wilk, regia artistică Cristian Ban (Teatrul „Ion Slavici” Arad) și, nu în ultimul rând, spectacolul OGLINDA SPARTĂ, un scenariu de Roman Doljanski după Arthur Miller, regia Timofei Kuliabin (Teatrul Regina Maria Oradea).

Biletele vor putea fi achiziționate on-line, pe site-ul www.tntm.ro, precum și fizic, de la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, tel. 0256 201117, orar marți – duminică, între orele 11 și 19.

FEST-FDR 2025 –  Programul spectacolelor –

Marți, 2.12., ora 19:00, Sala Mare      

REGINA NOPȚII Text și regie artistică Leta Popescu, Teatrul „Fani Tardini”, Galați

Vineri, 19.12, ora 19:00, Studio UȚU

ACEST LOC BLESTEMAT de Anamaria Feraru & Ruxandra Simion, regia artistică Larisa Popa, Centrul de Teatru Educațional Replika

Sâmbătă, 20.12, ora 17:00, Studio UȚU

Lectură performativă

CÂND ERAM MICĂ VOIAM SĂ FIU SFÂNTĂ de Anca Munteanu, regia artistică Elena Tudorache

Sâmbătă, 20.12, ora 19:00, Sala Mare

OGLINDA SPARTĂ, un scenariu de Roman Doljanski după Arthur Miller, regia Timofei Kuliabin, Teatrul Regina Maria, Oradea

Duminică, 21.12, ora 17:00, Studio UȚU

Lectură performativă

CĂPȘUNI DE ZĂPADĂ de Petro Ionescu, regia artistică Petro Ionescu

Duminică, 21.12, ora 19:00, Sala Mare

ARĂDEANCA de Elise Wilk, regia artistică Cristian Ban , Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

Citeste mai mult

Cultură

Ziua Națională a României, la Timișoara. Zdob și Zdub și spectacol de muzică populară

Publicat

pe

De Ziua Națională a României, Primăria Municipiului Timișoara vă invită să sărbătorim împreună în Piața Victoriei!

Luni, 1 decembrie 2025, de la ora 18:00, scena va prinde viață cu un spectacol plin de energie, tradiție și emoție.

Evenimentul îi aduce în prim-plan pe Zdob și Zdub, trupa cunoscută pentru combinația inedită de rock, punk și influențe folclorice, care promite un show memorabil.

Seara va continua într-un spirit autentic românesc alături de Ansamblul „Timișul” Oficial, sub bagheta dirijorului Deian Galetin, cu momente coregrafice semnate de Maria Topciov și Ciprian David.

Spectacolul va fi completat de prezența unor îndrăgiți artiști ai folclorului românesc și de artiști locali: Andreea Voica, Marius Ciprian Pop ș.a.

Citeste mai mult

Cultură

„Din suflet de român” – Spectacol extraordinar dedicat Zilei Naționale a României, la Timișoara

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează spectacolul „Din suflet de român”, dedicat Zilei Naționale a României. Evenimentul  se va desfășura în 26 noiembrie 2025, de la ora 18:00,  în sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș.

„Susținem artiștii care promovează identitatea națională și duc mai departe patrimoniul nostru cultural. În acest an, ne dorim să aducem aproape comunitățile românești de pe ambele maluri ale Prutului”, a transmis Alexandru Iovescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

Ansamblul Profesionist Banatul și invitații săi, soliștii Mihaela Petrovici, Ciprian Roman, Dana Gruescu și Ada Sabadoș, vor oferi publicului un captivant și însuflețit program de folclor românesc autentic. Conducerea muzicală îi aparține dirijorului Sebastian Roșca, iar coregrafia poartă semnătura maeștrilor Grigore și Floarea Munteanu. Din Republica Moldova, Consiliul Raional Anenii Noi, sunt invitați în recital Ansamblul folcloric „Miorița” din Tîndăreni, Ansamblul etno-folcloric „Haiducii” și Ansamblul folcloric „Vatra satului” din Mereni.

Spectacolul va fi  prezentat de Felicia Stoian. Accesul publicului este liber.

Spectacolul „Suflet de român”, va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Ansamblului Profesionist Banatul și pe toate paginile de social – media ale Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

 

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite