Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Yvonne și Eduard Argalas vor susține un concert electrizant la D’arc, în Timișoara

Publicat

pe

Artista pop-rock Yvonne și trupa ei, proaspăt întorși după un mini-turneu de promovare al celui mai recent album „I’m Not Naïve“, revin pe scena din Timișoara, de data aceasta alături de Eduard Argalas, vineri, pe data de 2 mai, cu începere de la ora 20.00, la D’arc (Piața Unirii, nr. 5, Timișoara), acolo unde se anunță o seară electrizantă.

Yvonne, una dintre cele mai fresh și îndrăznețe voci din noul val pop-rock, propune un show care te poartă de la synthwave la alternative, de la emoție la explozie, într-un carusel care te încarcă de energie și la care dorești să revii cu fiecare ocazie, prins ca într-o vrajă ce nu îți dă pace. Alături de trupa ei formată din Vlad Rădoi (chitară și clape) și Sergiu Luțai (tobe), artista reușește să transforme fiecare live într-un moment intens, plin de energie și culoare.

Desigur, nu vor lipsi din playlist-ul artistei piese deja cunoscute de pe albumul „I’m Not Naive”, momente ce vor fi presărate cu o serie de surprize sonore care vor încinge și mai mult atmosfera și vor antrena publicul la dans și la bună dispoziție pe un 2 mai „sărbătoresc” de toată frumusețea.

Eduard Argalas și trupa lui formată din Sergiu Nădăban (tobe), Eduard Chelm (chitară) și Dedu Silviu (bas), instrumentiști cu o vastă experiență în scena muzicală locală, și nu numai, vor aduce un setlist plin de cover-uri românești reinterpretate cu stil, suflet și un sound bine sudat care va adăuga sarea și piperul peste un eveniment de la care nu ai voie să lipsești. Patru muzicieni, un vibe intens și o conexiune care se simte din primele acorduri, sunt doar câteva elemente care definesc modul în care a fost gândit acest proiect.

Prețul unui bilet la acest eveniment este de 40 RON și poate fi achiziționat doar la intrare. Mai multe detalii puteți afla de pe pagina oficială a evenimentului, la acest link: https://fb.me/e/HJDrBDW75

Un eveniment susținut de CVLTARTES și BeNow.

Mai multe despre Yvonne găsiți pe:

Facebook: https://www.facebook.com/yvoonne23
Instagram: https://www.instagram.com/_yvooo/
Mai multe despre Eduard Argalas găsiți pe:

Facebook: https://www.facebook.com/eduard.argalas
Instagram: https://www.instagram.com/eduard_argalas/

AICI puteți asculta versiunea live a piesei „Second With You“, videoclip extras din concertul de lansare al albumului „I’m Not Naïve“ susținut de Yvonne în Club Pixel din Timișoara:

Cultură

Ce evenimente se organizează pentru copii, de 1 iunie, la Timișoara

Publicat

pe

De 1 iunie, în centrul sărbătorii se află Parcul Copiilor, care se transformă într-un univers al jocului și al imaginației, cu activități pentru toate vârstele: ateliere creative, jocuri interactive, activități sportive, muzică, experimente, demonstrații și surprize pregătite de instituțiile municipiului.

Administrația pentru Sănătate și Educație organizează cea de-a doua ediție a evenimentului „Supereroii Sănătății”, realizat cu sprijinul Spitalului de Copii, al Spitalului Municipal și al Spitalului „Victor Babeș”. Cei mici vor descoperi, prin joacă și experiențe interactive, cât de importantă este grija pentru sănătate.

STPT completează programul cu o serie de activități interactive prin care cei mici descoperă, într-un mod jucăuș, regulile de utilizare a transportului public și importanța mobilității urbane. Copiii vor putea parcurge un traseu special amenajat pe malul Begăi, dar și să participe la ateliere creative de colorat mijloace de transport – tramvaie, troleibuze, autobuze și vaporașe – în cadrul standului amenajat în Parcul Copiilor.

Atmosfera din parc va fi animată și de demonstrații și jocuri care îmbină distracția cu educația și spiritul civic, pregătite de Poliția Locală, Direcția de Asistență Socială și voluntarii Salvo.

Sportul devine parte din povestea de 1 iunie, iar Sport Club Municipal Timișoara aduce spiritul competiției și bucuria mișcării mai aproape de copii, prin activități sportive organizate la baza „Vasile Deheleanu” și la Sala „Constantin Jude”. Cei mici vor afla, alături de antrenori, ce înseamnă spiritul de echipă și energia sportului.

Muzica, teatrul și filmul se întâlnesc cu joaca prin activitățile gândite ca experiențe interactive pentru cei mici. La Filarmonica Banatul are loc premiera spectacolului „Marea aventură a micii albine Mitsu”, Teatrul German pune în scenă o adaptare a roamnului „Heidi”, iar la Teatrul Maghiar are loc spectacolul de teatru de păpuși „Prietenul meu, vampirul”.

Cinematografele Timiș, Studio, Victoria și Johnny completează programul cu proiecții speciale dedicate copiilor, iar Muzeul Interactiv al Copiilor (MIC) îi invită pe cei mici să descopere Timișoara prin joacă și imaginație.

Distracția de 1 iunie continuă până seara, când, de la ora 20:30, are loc premiera musicalului „Balul Cenușăresei” la Teatrul de Vară din Parcul Rozelor, un spectacol pentru întreaga familie organizat de Casa de Cultură.

 

Citeste mai mult

Cultură

Expoziția „Ancorat în povestea stradală”, la Cărturești Mercy Timișoara

Publicat

pe

Fotograful Gabriel Brezeanu inaugurează, sâmbătă, 23 mai 2026, expoziția de fotografie „Ancorat în povestea stradală”, găzduită de librăria Cărturești Mercy. Evenimentul propune publicului o incursiune autentică în universul fotografiei urbane contemporane, printr-o selecție de imagini alb-negru realizate în spațiul public și construite în jurul observației spontane a vieții cotidiene.

Expoziția reunește cadre surprinse în mod direct, în care dinamica orașului, contrastele sociale și expresivitatea umană devin elemente centrale ale discursului vizual. Printr-o abordare documentară și profund personală, Gabriel Brezeanu transformă momente aparent obișnuite în povești vizuale cu puternică încărcătură emoțională și narativă.

Lucrările expuse explorează relația dintre individ și mediul urban, surprinzând fragmente de viață efemere, reacții autentice și interacțiuni spontane care definesc ritmul orașului contemporan. Fotografiile pun accent pe detaliile care trec adesea neobservate, pe jocurile de lumină și umbră și pe expresivitatea naturală a personajelor surprinse în contextul firesc al străzii.

Realizată exclusiv în alb-negru, expoziția evidențiază estetica clasică a fotografiei de stradă și oferă o perspectivă introspectivă asupra spațiului urban, unde fiecare imagine funcționează ca o poveste deschisă interpretării publicului.

Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 23 mai 2026, de la ora 17:00, în prezența autorului. Publicul va avea ocazia să descopere contextul din spatele imaginilor și să participe la un dialog direct despre fotografia de stradă, observația vizuală și procesul artistic.

După vernisaj, expoziția „Ancorat în povestea stradală” va putea fi vizitată timp de o lună în spațiul Cărturești Mercy, oferind iubitorilor de fotografie și publicului larg posibilitatea de a explora o colecție de imagini care surprind autenticitatea și energia vieții urbane contemporane.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu Foto Oskar și Cărturești Timișoara, în cadrul inițiativelor dedicate promovării artei fotografice și susținerii comunității creative locale.

Informații suplimentare: 0765642175

Citeste mai mult

Cultură

Premiera audiodramei „Marea aventură a micii albine Mitsu”, la Filarmonica „Banatul“ din Timișoara

Publicat

pe

De Ziua Copilului, Filarmonica Banatul Timișoara a pregătit un eveniment special pentru cei mici și nu numai – premiera audiodramei „Marea aventură a micii albine Mitsu”, inspirată de volumul de poezie semnat de Mircea Dragu, publicat la Editura Humanitas Junior.

Pentru că nu există doar povești care se citesc și se ascultă, ci și povești care prind viață prin muzică, voce, și emoție, pe 1 iunie 2026, de la ora 11:00, la Sala Capitol vă invităm să pășiți într-un spațiu al imaginației și al bucuriei.

Pregătit cu multă pasiune și grijă pentru cei mici, dar și pentru părinții care cred în puterea poveștilor și a artei de calitate, evenimentul propune o întâlnire rară între literatură, muzică live, teatru sonor și animație video originală.

Publicul va descoperi culisele acestui proiect și modul în care a prins viață universul micii albine Mitsu în cadrul unei discuții cu autorul Mircea Dragu și compozitorii muzicii originale, Luca Dragu și Lukas Kohl. Conversația va fi moderată de jurnalista culturală Andreea Medinschi, una dintre vocile importante ale scenei culturale locale.

Evenimentul va continua cu un concert live construit pe baza muzicii create pentru povestea albinei Mitsu.

Pe scenă vor urca:

Luca Dragu – chitară și voce

Jacqueline Kohl – voce

Radu Kis – vioară

Csaba Sánta – contrabas

Bogdan Stoenică – percuție

Lukas Kohl – pian

Animația video originală este realizată de artistul vizual Aron Bajko, completând această experiență artistică gândită ca o călătorie senzorială pentru copii și familii.

UN PRIM PAS CĂTRE UN NOU PROIECT

Evenimentul din 1 iunie reprezintă și primul pas către un amplu spectacol multimedia pentru copii, produs de Filarmonica Banatul, care va avea premiera oficială în toamna acestui an și va intra în repertoriul instituției. Spectacolul din toamnă se va bucura de participarea unor artiști ai Filarmonicii Banatul Aranjamentul muzical este realizat de Gabriel Almași.

Prin acest proiect, Filarmonica Banatul își reafirmă dorința de a crea experiențe culturale vii, accesibile și memorabile pentru noile generații și

Biletele sunt disponibile online și la casieria Filarmonicii.

Organizator: Filarmonica Banatul Timișoara

Program finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite