Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Declarația notarială este obligatorie în cazul minorilor care călătoresc în străinătate fără ambii părinți

Publicat

pe

Cetățenii români minori pot ieși din țară în aceleași condiții ca și persoanele adulte, în baza unui document de călătorie valabil – pașaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani) – numai dacă sunt însoțiți de o persoană fizică majoră și cu acordul părinților, informează Agerpres.

Potrivit legislației în vigoare, pentru minorii care nu sunt însoțiți de ambii părinți sau călătoresc numai cu unul dintre aceștia este nevoie de o declarație notarială prin care se face dovada acceptului pentru deplasarea copilului. Documentul este obligatoriu și în cazul în care copilul călătorește însoțit de un alt adult.

Declarația părinților/ a părintelui are o valabilitate de maximum 3 ani de la data întocmirii și cuprinde acordul cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate de către minor precum și datele de identitate ale însoțitorului. Documentul va fi prezentat la frontieră în copie și original.

În cazul în care minorul urmează să rămână în statul de destinație, trebuie menționată persoana căreia îi va fi încredințat.

Totodată, la ieșirea din țară, persoana care însoțește minorul va trebui să prezinte certificatul de cazier judiciar.

În cazul părinților divorțați, chiar dacă părintele însoțitor face dovada faptului că minorul i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă însă cei doi părinți exercită în comun autoritatea părintească, acesta trebuie să prezinte acordul autentificat al celuilalt părinte cu privire la ieșirea din țară.

În situația în care minorii sunt însoțiți de o persoană fizică majoră, alta decât părinții sau reprezentantul legal, poliția de frontieră va permite ieșirea din țară numai dacă se prezintă o declarație a ambilor părinți, a părintelui căruia minorul i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, a părintelui supraviețuitor sau a reprezentantului său legal.

Poate avea calitatea de însoțitor și o persoană anume desemnată din cadrul unei societăți comerciale autorizate, în condițiile legii, să desfășoare activități de transport internațional de persoane.

Pentru minorii cetățeni români cu domiciliul/reședința în străinătate, care se deplasează însoțiți în statul în care au domiciliul/reședința, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților/tutorilor la ieșirea din România.

 

Sursa: DIGI24.ro

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

ATENȚIE! Încep verificările în teren pentru depistarea ambroziei

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe verificările în teren pentru identificarea zonelor cu ambrozie, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, responsabilă pentru numeroase probleme respiratorii în perioada iunie – octombrie.

Pentru a limita răspândirea polenului, între 15 aprilie și 10 mai, municipalitatea, cu ajutorul Poliției Locale, efectuează verificarea și identificarea terenurilor infestate. Ulterior, până în data de 5 iunie, Primăria va transmite notificări oficiale către toți proprietarii sau administratorii de terenuri unde au fost identificate focare. Conform legislației, toți proprietarii, deținătorii sau administratorii de terenuri (inclusiv de drumuri, căi ferate sau șantiere) au obligația legală de a distruge ambrozia. Lucrările de combatere trebuie realizate de către aceștia până cel târziu la data de 30 iunie, înainte de înflorirea plantei. Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni: amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice și între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

Ambrozia se adaptează extrem de ușor pe terenuri virane, șantiere, pe marginea drumurilor sau pe spații verzi neîngrijite. O singură plantă produce anual peste 3.000 de semințe, iar în condiții de secetă, cantitatea de polen eliberată se dublează. Mai mult, polenul poate fi purtat de vânt pe distanțe de până la 200 km.

Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Citeste mai mult

Din țară

Antrenorul Mircea Lucescu a murit la Spitalul Universitar de Urgență București

Publicat

pe

Mircea Lucescu, unul dintre cei mai titrați atrenori și jucători de fotbal din România a decedat marți, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar de Urgență București, unde era internat din 29 martie.

Reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București au informat că decesul a fost declarat în jurul orei 20.30.

„Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați antrenori și jucători de fotbal români, primul care a calificat echipa națională a României la un Campionat European, în anul 1984. Generații întregi de români au crescut cu imaginea sa în suflet, ca un simbol național. Dumnezeu să îl odihnească!“, este mesajul transmis de reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București.

Mircea Lucescu a fost internat de urgență pe 29 martie la Spitalul Universitar București, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naționale de fotbal.

Ulterior, a suferit un infarct, iar starea sa de sănătate s-a deteriorat și nu a mai răspuns la tratament.

Marți dimineața medicii au constatat multiple semne de accidente vasculare ischemice cerebrale și focare de trombembolism pulmonar.

În vârstă de 80 de ani, Mircea Lucescu este unul dintre cei mai redutabili antrenori români, cu o carieră impresionantă la conducerea băncilor tehnice a unor echipe de club din ţară şi din străinătate dar şi la nivelul selecţionatelor României şi Turciei.

Născut la 29 iulie 1945 în București, Mircea Lucescu a început fotbalul la Școala Sportivă 2 din Capitală și, după doi ani, a fost legitimat la grupele de juniori ale clubului Dinamo București. Ca jucător, Lucescu a evoluat doar pentru trei echipe: Dinamo, Sportul Studențesc și Corvinul Hunedoara.

Cariera sa de antrenor a început în 1979, la Corvinul Hunedoara, echipă la care a activat simultan și ca jucător timp de trei ani. De atunci, Lucescu a antrenat numeroase formații importante, printre care România, Dinamo București, Pisa, Brescia, Reggiana, FC Rapid București, Inter Milano, Galatasaray Istanbul, Beșiktaș Istanbul, Șahtior Donețk, Zenit Sankt Petersburg, Turcia și Dinamo Kiev.

După o pauză de 38 de ani, Lucescu a preluat din nou funcția de selecționer al echipei naționale a României pe 6 august 2024. În primul său mandat, desfășurat între 1 noiembrie 1981 și 2 octombrie 1986, România a disputat 57 de meciuri, cu 24 de victorii, 15 înfrângeri și 19 egaluri.

În palmaresul său, Lucescu se clasează drept al treilea cel mai titrat antrenor din lume, cu 35 de trofee, printre care:

Supercupă a Europei (Galatasaray)

 Cupa UEFA (Șahtior Donețk)

9 titluri ale Ucrainei (8 cu Șahtior și 1 cu Dinamo Kiev)

2 titluri ale României (Dinamo și Rapid)

2 titluri ale Turciei (Galatasaray și Beșiktaș)

1 Supercupă a Rusiei (Zenit)

7 Cupe ale Ucrainei

8 Supercupe ale Ucrainei

3 Cupe ale României și 1 Supercupă a României

Citeste mai mult

Locale

În noaptea de Înviere programul mijloacelor de transport în comun va fi prelungit, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, prin Societatea de Transport Public Timișoara, asigură transportul în comun cu program extins în noaptea zilei de 11.04.2026, cu ocazia oficierii slujbelor religioase de Paști.

Astfel, transportul public va fi prelungit până la ora 03:30, pentru a putea deservi numărul mare de credincioși, care vor participa la slujbele de Înviere. Singura pauză va fi pe perioada slujbei religioase, în intervalul orar 24:00-01:30.

Drept urmare, graficele de transport vor fi prelungite pentru liniile de tramvai Tv 1, Tv 2, Tv 4, Tv 5, Tv 6, pentru liniile de troleibuz Tb 11, Tb 14, Tb 16, Tb 18, pentru liniile de expres E3 și E7 și pentru linia de autobuz 33.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite