Ne găsiți și pe:

Actualitate

Declarația unică poate fi depusă online prin Spațiul Privat Virtual

Publicat

pe

Începând din 16 mai 2018, orice persoană care realizează venituri din activităţi economice sau alte categorii de venituri are posibilitatea să le declare online prin intermediul formularului electronic inteligent al Declaraţiei Unice disponibil în Spaţiul Privat Virtual (SPV).

Formularul calculează automat cuantumul impozitelor şi contribuţiilor datorate de persoanele fizice la bugetul de stat. Formularul poate fi accesat pe portalul ANAF în secţiunea ” Spaţiul Privat Virtual”, rubrica Descărcare declaraţii”, anunţă Ministerul Finanţelor.

Dacă Declaraţia Unică este depusă online până pe 15 iulie 2018 şi plata obligaţiilor se efectuează integral până la data de 15 martie 2019, inclusiv, se acordă o reducere de 5% din suma totală datorată bugetului de stat, iar dacă suma datorată, stabilită la nivelul veniturilor estimate pentru anul 2018, este plătită integral până pe 15 decembrie 2018, se acordă o reducere suplimentară de 5% din suma datorată.

Principalele categorii de venituri care trebuie declarate de persoanele fizice provin din: activităţi independente; cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendă; activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real; piscicultură şi/sau silvicultură; transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum şi din transferul aurului financiar; jocuri de noroc realizate de către persoanele fizice ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanţă şi festivaluri de poker; activităţile artistice şi sportive, în calitate de artişti de spectacol sau ca sportivi.

Serviciul electronic Spaţiul Privat Virtual este furnizat gratuit de Ministerul Finanţelor Publice, iar înregistrarea este posibilă fără a fi necesară deplasarea la ghişeele ANAF. În acest sens, MFP precizează că a transmis prin poştă fiecărui contribuabil o scrisoare personalizată, care conţine toate datele necesare înrolării din confortul propriei case.

Prin intermediul SPV se poate accesa oricând situaţia fiscală personală şi  pot fi primite sau transmise o serie de documente, declaraţii fiscale şi alte informaţii fiscale utile. De asemenea, formularul se poate completa şi semna şi de deţinătorii de certificate digitale calificate. Depunerea se face pe portalul e-guvernare.ro.

Din țară

ANUNȚ. Elaborare PUZ centrală electrică fotovoltaică 11 MW pe sol Timișoara Nord

Publicat

pe

S.C MARTIN ELECTRICITYS.R.L, cu sediul social în judetul Timiș, Municipiul Timișoara, strada Salcâmilor, nr. 8, parter, camera 2, anunţă elaborarea primei versiuni a „P.U.Z – REALIZARE CENTRALA ELECTRICA FOTOVOLTAICA 11MW PE SOL TIMISOARA NORD“, amplasat în extravilanul Municipiului Timișoara, nr. Cad. 419911, nr. Cad. 403717, jud. Timis și declanşarea etapei de încadrare pentru obţinerea avizului de mediu.

Consultarea primei versiuni a planului urbanistic – PUZ, se poate realiza la adresa: localitatea Timișoara, str. Piata Mocioni, nr.2 jud. Timiș, în zilele de luni – joi, între orele 10:30 – 17.30; tel:0737508899

Comentariile şi sugestiile se vor transmite în scris la sediul ANMAP-DJM Timiş, str. B-dul Liviu Rebreanu, nr. 18-18A, jud. Timis, în termen de 15 zile calendaristice de la data prezentului anunţ.

Citeste mai mult

Din țară

Solstițiul de vară. Când începe vara astronomică

Publicat

pe

Solstițiul de vară din 2026 va avea loc, în acest an, în 21 iunie, la ora 11:24, ora României, conform datelor publicate de reprezentanții Observatoului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“, pe site-ul astro-urseanu.ro.

Acest moment marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică și aduce cea mai lungă zi din întregul an.

În această zi, Soarele urcă cel mai sus pe cer la amiază, iar lumina naturală durează mai mult decât în orice altă perioadă a anului. În România, ziua depășește 15 ore de lumină, iar noaptea devine cea mai scurtă din an.

După solstițiu, zilele încep încet să se scurteze, chiar dacă temperaturile de vară continuă să crească în următoarele luni. Fenomenul are loc în același moment peste tot în lume, însă ora diferă de la o țară la alta, în funcție de fusul orar. De-a lungul timpului, solstițiul de vară a fost legat de multe tradiții și obiceiuri populare. În mai multe culturi europene, această perioadă era văzută ca un simbol al luminii, al fertilității și al naturii aflate la apogeu.

Solstițiul de vară este fenomenul astronomic care marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică. El are loc în fiecare an în jurul datei de 20 sau 21 iunie și reprezintă momentul în care partea de nord a Pământului primește cea mai multă lumină de la Soare.

Totul se întâmplă din cauza felului în care este înclinat Pământul. Planeta noastră nu se rotește perfect drept în jurul Soarelui, ci este ușor înclinată, cu aproximativ 23,5 grade. Această înclinare este motivul pentru care există anotimpurile. În perioada solstițiului de vară, emisfera nordică este orientată cel mai mult spre Soare. Din această cauză, razele soarelui ajung mai direct pe această parte a planetei, iar ziua devine foarte lungă.

Citeste mai mult

Din țară

Apicultorii pot depune cererile de plată până în 31 iulie, la APIA

Publicat

pe

Apicultorii şi formele asociative din sectorul apicol pot depune până la 31 iulie cererile de plată pentru intervenţiile finanţate prin Planul Strategic 2023-2027, valoarea totală a sprijinului fiind de 12,16 milioane de euro, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Sunt eligibile la plată cheltuielile aferente intervenţiilor apicole efectuate începând din 1 ianuarie 2026 și până la data depunerii cererii.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite