Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Campanie pentru prevenirea oboselii la volan. Șoferii au primit cafea de la polițiști

Publicat

pe

Polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Timiș împreună cu polițiștii orașului Făget au desfășurat, zilele trecute, o altfel de acțiune în trafic.

Obictul acțiunii l-a reprezentat „oboseala la volan” întrucât este una dintre cauzele des întâlnite în producerea accidentelor rutiere.

Astfel, pe DN 68 A, la coborârea de pe autostradă, conducătorii auto au fost opriți de polițiști pentru a face o pauză și pentru a li se oferi o cafea.

Activitatea a fost foarte apreciată de cetățeni.

Anul acesta în județul Timiș, pe Drumul Național 6, în apropierea municipiului Lugoj, o familie, soț și soție, care se întorceau din Germania și-au pierdut viața într-un accident rutier produs pe fondul oboselii la volan.

Efectele oboselii la volan sunt extreme de periculoase, fiind comparabile cu cele ale consumului de alcool întrucât este încetinit timpul de reacție și scade gradul de concentrare.Aceste efecte sunt accentuate pe timpul verii din cauza temperaturilor ridicate.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul oboselii la volan, polițiștii vă recomandă:

  • La primele semne de oboseală întrerupe-ți  deplasarea, parcați  autovehiculul într-un loc sigur și odihniți-vă până la refacerea capacităților psiho-fizice necesare conducerii în siguranță;
  •  Înainte de a pleca la drum odihniți-vă  cel puțin opt ore;
  •  Faceți o pauză la fiecare 2 ore de condus sau la 160 de kilometri parcurși;

         Atunci când parcurgeți distanțe lungi, călătoriți, pe cât posibil, cu un partener care să vă observe semnele de oboseală sau, după caz, să vă preia locul.

Din țară

Restricții de circulație pentru lucrări de reparații pe DN 68A Coșava – Margina. Care sunt rutele ocolitoare

Publicat

pe

Începând de luni, 12 mai 2025, până la finele lunii iunie, pe DN 68A, dinspre Coșava spre Margina, jud. Timiș, se vor desfășura lucrări la carosabil și se va circula îngreunat, cu restricții, atât ziua, cât și noaptea.

Lucrările, care se vor executa inclusiv pe timpul nopții, vor fi făcute în continuarea celor executate în primăvara anului trecut, de la Coșava spre calea ferată din localitatea Margina.

Aceste lucrări presupun tratarea tasărilor locale, ceea ce înseamnă că se face consolidarea drumului, inclusiv a structurii sale. Echipele antreprenorului Drumuri și Poduri Banat vor lucra de luni dimineața până vinerea la prânz, când echipele se vor retrage de pe drum și se va putea circula pe ambele sensuri, dar vor fi menținute restricțiile de viteză în zona de șantier.

În paralel, CFR Infrastructură Timișoara, prin S.C. Europan Prod S.A., va executa lucrări de reparații la trecerea la nivel cu calea ferată de la Margina, iar traficul se  va desfășura deviat, în zona CF, pe o variantă amenajată provizoriu.

Pentru a evita aglomerația pe acest sector, șoferii pot folosi următoarele rute ocolitoare:

* Pe direcția Nădlac – București: A1 Nod Balinț – A6 Lugoj – DN 6 Lugoj – DN 6 Caransebeș – DN 68 Caransebeș – DN 68 Hațeg – DN 66 Hațeg – DN 66 Simeria – A1 Simeria sau A1 Nădlac – A1 Arad – A11 Arad – DN 7 Arad – DN 7 Ilia – A1 Ilia;

* Pe direcția București – Nădlac: A1 Ilia – DN 7 Ilia – DN 7 Arad – A11 Arad – A1 Arad – A1 Nădlac.

Foto: DRDP Timișoara

Citeste mai mult

Din țară

Cătălin Predoiu a fost desemnat prim-ministru interimar

Publicat

pe

Cătălin Predoiu, ministrul de Interne al României a fost desemnat prim-ministru interimar, marți, după ce Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcție.

Preşedintele Ilie Bolojan a semnat decretul pentru desemnarea lui Cătălin Predoiu ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile până la formarea noului Guvern.

Luni, președintele interimar Ilie Bolojan a luat act de demisia lui Marcel Ciolacu.

Citeste mai mult

Din țară

ALEGERI PREZIDENȚIALE. Rezultate finale: George Simion și Nicușor Dan, în turul al doilea

Publicat

pe

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, s-a calificat în turul al doilea al Alegerilor Prezidențiale cu peste 3,8 milioane de voturi, ceea ce reprezintă un procent de 40,96 la sută, după centralizarea tuturor poceselor verbale de la alegerile de duminică.

El este urmat de Nicuşor Dan, candidat independent cu 20,99%, respectiv 1.979.711 voturi.

Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR a obținut doar 20,07%.

Conform datelor transmise de AEP au fost centralizate toate procesele verbale de la alegerile de duminică.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite