Din țară
Cardul de sănătate, din nou, obligatoriu la medic
Publicat
acum 6 anipe
de
timispress
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a transmis, luni, că din 1 octombrie cardul de sănătate redevine obligatoriu, cu excepţia consultaţiilor la distanţă. De asemenea, a fost prelungită valabilitatea unor bilete de trimitere şi alte documente medicale care expiră în această perioadă.
CNAS a anunțat că se menţin până la finalul anului consultaţiile la distanţă acordate de medicii de familie şi de medicii specialişti din ambulatoriul clinic, pentru care nu este necesară validarea cu cardul de sănătate.
În urma consultaţiilor acordate la distanţă medicul de familie/medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripţiile medicale. Documentele sunt transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică.
În cazul consultaţiilor acordate la cabinet, este obligatorie validarea cu cardul de sănătate a primirii serviciilor.
„Reintroducem utilizarea cardului de sănătate în toate situaţiile în care pacientul se deplasează fizic la unitatea medicală pentru a primi servicii medicale, pentru a avea o evidenţă cât mai exactă şi a gestiona cât mai eficient fondurile din sistem. Consultaţiile la distanţă rămân o alternativă benefică, atât pentru pacienţi cât şi pentru medici, prin care se asigură accesul la tratamentele necesare fără a se expune riscurilor de infectare. Recomandăm în continuare pacienţilor programarea consultaţiilor, medicul fiind cel care decide modul în care va fi acordată consultaţia, la distanţă sau în cadrul unei vizite la cabinetul medical”, a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS.
De asemenea, s-a prelungit până la 31 decembrie termenul de valabilitate pentru următoarele documente a căror valabilitate expiră până la această dată:
- biletele de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare;
- biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice;
- recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive – ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate;
- deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive.
Printre măsurile al căror termen de valabilitate s-a prelungit prin aprobarea OUG 162/2020 se numără şi posibilitatea ca medicii de familie să poată prescrie în continuare pentru pacienţii cronici inclusiv medicamentele restricţionate din Lista de medicamente compensate şi gratuite care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, cu menţiunea că pentru medicamentele care se eliberează în baza unor protocoale terapeutice şi a unor formulare specifice (medicamente notate cu (**)1, (**)1Ω şi (**)β în Lista de medicamente compensate şi gratuite) este necesară evaluarea periodică a medicului de specialitate pentru a confirma sau modifica schema de tratament, la termenele prevăzute în protocoalele terapeutice sau în scrisorile medicale.
Poate te-ar interesa si:

Dulce fără compromisuri. Povestea unui răsfăț care îți face bine

Colosseum Rustic Hall – alegerea ideală pentru evenimente în familie

Hristos A Înviat! Sfintele Paști – una dintre cele mai mari sărbători ale anului

STUDIU. Medicul de familie, primul punct de contact când apare o problemă de sănătate, la Timișoara

Creștinii prăznuiesc Nașterea Domnului. Crăciunul, sărbătoarea bunătății

Marea Pedalare RO Bike Valley, în județul Timiș. PROGRAMUL evenimentului
Din țară
Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut
Publicat
acum 3 săptămânipe
8 iulie 2026de
timispress
Programul Rabla 2026 pentru persoane fizice va fi lansat la 20 iulie într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.
Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.
Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.
Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.
Ministerul Mediului a mai precizat că a renunțat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.
Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.
Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.
Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei
În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).
Din țară
DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei
Publicat
acum o lunăpe
29 iunie 2026de
timispress
Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.
Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.
Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.


INFORMARE. Privind depunerea solicitarii de emitere a Avizului de Gospodărire a Apelor
Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației

DEZINSECȚIE terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara

IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei alături de alte cinci personalități publice

Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- INFORMARE. Privind depunerea solicitarii de emitere a Avizului de Gospodărire a Apelor 29 iulie 2026
- Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației 29 iulie 2026
- DEZINSECȚIE terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara 28 iulie 2026
- IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei alături de alte cinci personalități publice 24 iulie 2026
- Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“ 23 iulie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 1 anRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 10 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară







