Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Clădiri și monumente istorice de milioane de euro din Timișoara, restaurate, scoase la vânzare 

Publicat

pe

Piața imobiliară din Timișoara atrage atenția asupra unor proprietăți istorice excepționale, disponibile pentru achiziție. De la emblematicul Palat Szana, monument istoric de clasă A și cea mai recentă listare în portofoliul internațional Romania Sothebys International Realty, până la Casa cu Atlanți sculptați – un motiv arhitectural rar întâlnit în România –, continuând cu Vilele Urbana și Doja sau cu monumentalele: Casa cu Ax de Fier și Palatul Marschall, fiecare clădire oferă o combinație de patrimoniu arhitectural, rafinament și oportunități de dezvoltare modernă. Astfel de proprietăți reprezintă ocazii importante pentru investitori și colecționari care caută spații cu identitate, valoare culturală și prestigiu.

Palatul Szana – Eleganță interbelică în centrul orașului (1.250.000 EURO)

Construit între 1921–1922 după planurile arhitectului Josef Kremer Jr., Palatul Szana este un monument istoric de clasă A. Clădirea a fost sediul Băncii Szana, instituție care a contribuit la dezvoltarea economică a Timișoarei interbelice. Banca a sprijinit unele dintre cele mai importante întreprinderi ale orașului, de la fabrica de ciocolată Kandia și berăria Timișoreana, până la moara Bega și uzinele de textile. Cu o suprafață utilă de 345 mp, restaurat complet, Palatul Szana combină elemente neoclasice, detalii secession și subtilități Art-Deco, păstrând farmecul aristocratic și eleganța originală. Proprietatea este restaurată și pregătită pentru funcțiuni culturale, birouri sau spațiu rezidențial de prestigiu.

Casa cu Atlanți – Legendă urbană în centrul istoric (Preț la cerere) – (foto)

Ridicată în 1812 de comerciantul Toma Naum Makri și restaurată în 1900 de arhitectul Lipót Baumhorn, Casa cu Atlanți impresionează prin fațada sculptată cu motive unice în România și portalul de piatră cu coloane ionice, ce include elemente istorice din tunuri otomane capturate în 1716. Un element distinctiv al fațadei îl reprezintă atlanții sculptați, un motiv arhitectural rar întâlnit în România, cu rădăcini în stilul neoclasic european. În plus, clădirea adăpostește un detaliu istoric remarcabil: portalul de piatră cu coloane ionice de la intrare, care include două elemente ce, conform legendei urbane, ar fi fost inițial tunuri otomane capturate în 1716 de armata habsburgică. Recent restaurată, proprietatea este pregătită pentru transformare în boutique hotel, birouri sau funcțiuni mixte, oferind un spațiu versatil și cu valoare simbolică puternică.

Villa Urbana – O bijuterie renăscută (1.090.000 EURO)

Construită în 1932 și restaurată atent, Villa Urbana oferă 26 de camere și un spațiu cu identitate puternică. Fațada sa impunătoare, împodobită cu sculpturi delicate în stuc și cu ferestre înalte, mărturisește despre o epocă în care detaliul era o formă de respect – față de frumos, față de oraș, față de viață. A cunoscut epoci și oameni și le-a păstrat poveștile între pereții groși de cărămidă, cu arcadele sale elegante și ornamentele florale ce încadrează ferestrele ca niște bijuterii arhitecturale.

Vila Doja – Clădire istorică cu extensie modernă (800.000 EURO)

Vila Doja, amplasată pe un teren de 466 mp, combină clădirea originală (cu ale sale proporții clasice și detalii decorative atent păstrate) cu o extensie modernă: corpul nou, cu linii cubice, fațade ventilate și accente industriale. Cele 18 camere și patru locuri de parcare oferă un spațiu versatil, potrivit pentru birouri, clinici sau locuință privată. Fațada clasică, ritmată de ancadramente sculptate, de balcoane cu fier forjat și coloane decorative, dezvăluie un imobil cu rădăcini solide într-o arhitectură academică, sobră și nobilă. Poziționată în apropiere de Parcul Carmen Sylva și Piața Bălcescu, într-o zonă cu prestigiu cultural și istoric.

Casa cu Ax de Fier – Monument istoric de clasa B, prestigios prin vechime, poveste, adresă și restaurare (4.450.000 EURO)

Casa cu Ax de Fier, cu o istorie de două secole și, la rândul ei, purtătoare de legendă, are astăzi corpurile minuțios reabilitate, restaurate și transformate, din locuințe, în spații de birouri. Au fost realizate căi noi de acces, mansardate zone și recompartimentari adecvate utilizării moderne – hub de birouri cu funcțiuni mixte: cabinete de avocatură, firme de asigurări, marketing, clinici dentare și firme de IT, fiind închiriată în proporție de 80%. Aflată pe spațiul ocupat cândva de Turnul Rotund al bastionului, folosit ca pulberărie până în 1756 când a fost demolat, casa avea în 1836-1836 deja construit corpul de est, cel ce dă înspre Piața Dr. I.C. Brătianu (arhitect Anton Schmidt) cât și pe cel de vest, care are două etaje cu fațadă spre partea Pieței Țepeș Vodă. Casa cu Ax de Fier își trage numele de la un element simbolic încorporat în colțul său: axul unui afet de artilerie grea, despre care legenda locală sugerează că ar fi fost un ax al carului de luptă al lui Eugeniu de Savoia în bătălia din 1716, când Timișoara a fost eliberată de sub ocupația otomană.

Palatul Marschall – Fațadele bogat decorate, recurente în creația arhitectului Martin Gemeinhardt  (2.800.000 EURO)

Proiectat de arhitectul Martin Gemeinhardt și construit pe Bulevardul 16 Decembrie, Palatul Marschall se remarcă prin fațade bogat decorate și turnuri elegante, parte a esplanadei Cetății. Generos cu motivele vegetale, zoomorfe și figurative, de pe planșele arhitectului Martin Gemeinhardt, au ieșit palatele Jakab Csendes,  Ferencz Marshall, Johann Harlauer (Casa cu păuni și bufnițe), Casa Romulus Nicolin, Palatul Casei de Economii Timișorene, Palatul Károly (Karl) Weisz (fostul Hotel Royal) și Palatul Salamon Schnürer și Adolf Hanecker. Fațadele acestora, elaborate, elegante și cu viața pulsând în ele, au captat atenția concetățenilor săi, care le-au primit cu bucurie și cu inaugurări menționate și de ziarele vremii. Cum sfârșitul de secol XIX și începutul lui XX aduc definitivarea bulevardului 16 Decembrie, zona are o unitate și o simetrie care adaugă la monumentalitatea clădirilor. Fațadele sunt bogat decorate, acoperișurile sunt înalte, iar la colțuri arhitecții au mers pe turnuri sau edicule. Astfel, Palatul Franz Marschall este încadrat în fronturi stradale continue formate din clădiri cu același stil și regim de înălțime, dispuse pe parter și două etaje; de regulă, proprietarul locuia în partea din față, restul apartamentelor fiind închiriate doritorilor.

 

Din țară

ATENȚIE! Se trece la ora de vară. Ceasurile de dau cu o oră înainte

Publicat

pe

În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie 2026, România va trece la ora de vară, ceea ce înseamnă că nopțile vor fi mai scurte iar zilele mai lungi. Această modificare marchează începutul perioadei de vară din punct de vedere al timpului oficial.

Ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel încât ora 03:00 va deveni ora 04:00.

Trecerea la ora de vară reprezintă o ajustare sezonieră a timpului oficial, prin care acesta este aliniat la fusul orar standard. Deși durata efectivă a zilei rămâne aceeași, după schimbare avem mai multă lumină naturală în după-amiaza și seara, iar nopțile par mai scurte.

În prezent, aproximativ 70 de țări din lume folosesc ora de vară, însă regulile diferă de la o regiune la alta. În Uniunea Europeană, toate statele membre schimbă ora de două ori pe an, în timp ce alte țări, precum Islanda și Turcia, au renunțat complet la această practică.

Principalul argument în favoarea orei de vară este utilizarea mai eficientă a luminii naturale. Prin mutarea ceasurilor înainte, oamenii beneficiază de mai multă lumină seara, ceea ce poate reduce consumul de energie electrică pentru iluminat.

Ora de vară este valabilă din ultima duminică a lunii martie până în ultima duminică din octombrie, atunci când se revine la ora de iarnă, ora oficială standard.

Ne afectează schimbarea orei?

Medicii și specialiștii în somnologie avertizează că schimbarea orei influențează ritmul circadian, adică „ceasul biologic” al organismului. În primele zile după ajustare pot apărea:

  • dificultăți de adormire sau trezire;
  • stare de oboseală accentuată;
  • scăderea capacității de concentrare;
  • diminuarea temporară a randamentului la serviciu sau la școală.

De regulă, adaptarea are loc rapid, însă este recomandat ca, în zilele premergătoare schimbării, ora de culcare să fie ajustată treptat, cu 10–15 minute mai devreme, iar odihna să fie prioritară.

Citeste mai mult

Din țară

Se va lansa platforma digitală eLicitatiiANAF unde se vor vinde bunurile sechestrate

Publicat

pe

Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã (ANAF) împreunã cu Ministerul Finanțelor, anunțã lansarea platformei digitale „eLicitațiiANAF”, dedicatã publicitãții și vânzãrii prin mijloace electronice a bunurilor supuse procedurilor de valorificare prin licitație. Platforma este dezvoltatã în cadrul procesului de modernizare și digitalizare a administrației fiscale și este realizatã cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliențã (P.N.R.R.).

Noua platformã, disponibilã începând cu data de 30 martie 2026, faciliteazã accesul publicului la informații despre bunurile care urmeazã sã fie valorificate online. Pânã în prezent, valorificarea acestor bunuri se realiza prin licitații publice organizate la sediul organelor fiscale, ceea ce oferea doar posibilitatea participãrii în format fizic.

„Prin lansarea platformei eLicitațiiANAF facem un pas important în direcția modernizãrii și digitalizãrii administrației fiscale, în sensul posibilitãții participãrii la procedura de valorificare a bunurilor ce fac obiectul executãrii silite și al valorificãrii bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privatã a statului, de cãtre A.N.A.F., prin mijloace electronice. Ne dorim sã oferim tuturor persoanelor interesate de achiziționarea acestor bunuri, accesul facil, în condiții egale, într-un sistem online, dinamic, rapid și eficient” a declarat Adrian NICA, președintele A.N.A.F.

Platforma eLicitațiiANAF poate fi accesatã la adresa elicitatii.anaf.ro

Orice persoanã poate vizualiza bunurile disponibile pe platformã chiar și fãrã a deține un cont S.P.V., însã pentru participarea la licitație este necesarã deschiderea unui cont în S.P.V..

Platforma eLicitațiiANAF este structuratã în douã secțiuni principale:

Secțiunea „Publicitate bunuri”

În aceastã secțiune bunurile sunt promovate pentru o perioadã de 30 de zile, în scopul informãrii publicului și al asigurãrii unei vizibilitãți extinse. În acestã perioadã, persoanele interesate pot consulta informațiile disponibile și pot solicita programarea unei vizionãri.

Prin intermediul platformei se valorificã atât bunuri mobile cât și imobile.

Vizionarea bunurilor se realizeazã la datele stabilite, în prezența funcționarilor publici desemnați, cu atribuții în domeniu, anterior înscrierii la procedura de licitație.

 Secțiunea  „Licitație bunuri”

La expirarea perioadei de publicitate bunurile sunt automat trecute în secțiunea de licitație. Licitația se desfãșoarã în format online pe o perioadã de 5 zile, 7 zile sau 10 zile, în funcție de valoarea bunului, interval în care persoanele interesate se pot înscrie la licitație, pot achita taxa de participare la licitație și pot depune oferte.

În cazul depunerii unei oferte mai mari, ceilalți ofertanți sunt notificați automat și pot transmite noi oferte.

Pasul de licitare este cuprins între 5% și 15% din prețul inițial de pornire, prețul de pornire, la prima licitație, fiind suma stabilitã în raportul de evaluare.

Dacã în ultimele 15 minute ale perioadei de licitație se depune o ofertã, se va aplica timp suplimentar pentru a permite licitarea suplimentarã.

La finalul licitației, ofertantul cu cea mai mare ofertã este declarat câștigãtor, în conformitate cu  prevederilor legale. În cazul bunurilor sechestrate adjudecatarul are posibilitatea de a achita prețul integral sau în rate.

În termen de cel mult 5 zile de la finalizarea licitației, taxa de participare sau sumele indisponibilizate se vor restitui persoanelor care nu au fost declarați adjudecatari sau celor înscriși la licitații, ulterior anulate.

Modalitãțile de platã

Pentru achiziționarea bunurilor licitate, platforma eLicitatiiANAF pune la dispoziție urmãtoarele modalitãți de platã:

  • Platã online prin card bancar – suma se blocheazã în contul ofertantului pentru taxa de participare sau se vireazã integral pentru prețul de adjudecare.
  • Decontare bancarã – inclusiv prin internet banking, home banking, mobile banking sau alte metode la distanțã; plata este consideratã efectuatã în momentul debitãrii contului plãtitorului.
  • Mandat poștal – data poștei este consideratã momentul plãții; mandatele trimise electronic sunt validate prin sistemul Trezoreriei.

Proveniența bunurilor licitate 

Bunurile valorificate prin intermediul platformei provin din mai multe surse legale, respectiv din executãri silite pentru recuperarea obligațiilor fiscale neachitate, precum și din mãsuri dispuse în materie penalã, în baza hotãrârilor judecãtorești sau intrate, potrivit legii în proprietatea statului.

Din punct de vedere juridic, acestea pot fi încadrate în douã categorii principale: bunuri sechestrate și bunuri confiscate, valorificate prin proceduri de vânzare forțatã, în condițiile legii.

Citeste mai mult

Din țară

ECHINOCȚIU. Se instalează primăvara astronomică

Publicat

pe

Momentul echinocțiului de primăvară, ce marchează începutul primăverii astronomice se va produce în 20 martie 2026, la ora 16,46, când longitudinea astronomică a acestuia revine la valoarea de zero grade.

Reprezentanții Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“ informează că, la momentul echinocțiului de primăvara Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală. Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mișcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților, indiferent de latitudine. La latitudinile țării noastre, pentru care putem considera valoarea medie de 45°, această cifră reprezintă ți valoarea medie a înălțimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii. Totodată, la data respectivă, Soarele răsare în punctul cardinal est și apune în punctul cardinal vest.

Începând de la aceasta dată, durata zilei (față de cea a nopții) va fi în continuă creștere, iar cea a nopții (față de cea a zilei) în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc momentul solstițiului de vară.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite