Din țară
Contribuabilii care nu și-au depus declarațiile fiscale vor deveni inactivi
Publicat
acum 6 anipe
de
timispress
Potrivit prevederilor art.92 alin.(1) lit.a) din Codul de procedură fiscală, contribuabilii/plătitorii care nu își îndeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege sunt declarați inactivi fiscal și le sunt aplicabile prevederile din Codul fiscal privind efectele inactivității fiscale.
Unui contribuabil declarat inactiv i se anulează, potrivit legii, din oficiu, înregistrarea în scopuri de TVA, iar inactivitatea se înscrie în cazierul fiscal al contribuabilului și al reprezentanților legali ai acestuia. De asemenea, pentru a se reactiva, contribuabilul respectiv trebuie să-si îndeplinească toate obligațiile declarative prevăzute de lege și să nu înregistreze obligații fiscale restante.
Prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 934/2020 s-a stabilit că, pentru declarațiile fiscale al căror termen legal de depunere s-a împlinit în perioada stării de urgență, notificările de nedepunere a declarațiilor fiscale se emit în termen de 30 de zile de la data încetării stării de urgență.
Menționăm că, după expirarea termenului legal de depunere a declarațiilor fiscale, din data de 25 iunie 2020, organele fiscale aplică procedurile pentru identificarea contribuabililor care îndeplinesc condiția pentru declararea inactivității fiscale potrivit art.92 alin.(1) lit.a) din Codul de procedură fiscală.
În aplicarea acestei proceduri, organele fiscale manifestă un rol activ, prin transmiterea notificărilor de nedepunere a declarațiilor fiscale. De asemenea, după întocmirea listei contribuabililor care îndeplinesc condițiile pentru a fi declarați inactivi fiscal, organele fiscale emit și comunică și notificările privind privind îndeplinirea condițiilor privind declararea ca inactiv.
Menționăm că, potrivit reglementărilor în vigoare, contribuabilii au obligația depunerii declarațiilor fiscale, la termenele prevăzute de lege, iar această obligatie se menține și dacă a fost efectuată plata obligației fiscale respective, precum și în cazul în care, în perioada de raportare nu rezultă sume de plată, dar există obligația declarativă prevăzută de lege.
În acest sens, pentru a preveni declararea ca inactivi fiscal, acei contribuabili care își suspendă activitatea și înregistrează mențiunea privind inactivitatea temporară în Registrul comerțului sau la entitatea care i-a autorizat, pot beneficia, la cerere, de regimul derogatoriu de declarare a impozitelor și taxelor. Cererea privind acordarea regimului derogatoriu de declarare se depune la organul fiscal competent. Contribuabilii cărora li se aprobă aplicarea regimului de declarare derogatoriu nu au obligația depunerii declarațiilor fiscale.
Totodată, contribuabilii care nu desfășoară activitate și nu beneficiază de regimul derogatoriu de declarare, au obligația depunerii declarației fiscale, la termenele prevăzute de lege, înscriind zero la obligația fiscală, evitând, în acest fel, înscrierea în registrul contribuabililor inactivi.
Poate te-ar interesa si:

Apicultorii pot depune cererile de plată până în 31 iulie, la APIA

Încasarea taxelor și impozitelor locale, suspendată pentru actualizare, la Timișoara

Plata impozitelor și taxelor locale, suspendată temporar pentru aplicarea unor reduceri, la Timișoara

Primăria Peciu și realizările primarului Gabriel Drăgan în ultimele șase luni

Certificatele fiscale se pot obține online, la Timișoara

Taxele și impozitele locale se pot achita la stații de plată SelfPay, la Timișoara
Din țară
DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei
Publicat
acum o săptămânăpe
29 iunie 2026de
timispress
Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.
Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.
Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.
Din țară
Se anunță noi restricții de circulație (> 7,5 t) din cauza codului roșu de caniculă
Publicat
acum o săptămânăpe
28 iunie 2026de
timispress
Luni, 29 iunie 2026, și marți, 30 iunie 2026, în intervalul orar 12:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din județele: Galați, Vrancea, Vaslui, Bacău, Iași, Neamț, Botoșani, Suceava, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Alba, Mureș, Sibiu, Harghita, Covasna, Brașov, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu și Ilfov.
Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod Galben, Cod Portocaliu și Cod Roșu – val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat și deosebit de accentuat respectiv temperaturi extreme.
Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.
CNAIR amintește conducătorilor auto că măsurile adoptate sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe rețeaua rutieră din județele afectate de codurile de caniculă, cu excepția:
o transporturilor de persoane;
o transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;
o vehiculelor care participă la intervenții în caz de forță majoră;
o transporturilor funerare;
o transporturilor poștale;
o transporturilor de echipamente de prim ajutor;
o transporturilor pentru distribuire de carburanți;
o transporturilor de mărfuri sub temperatura controlată;
o transporturilor pentru tractări vehicule avariate;
o transporturilor pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
o transporturilor cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
o transporturilor apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare;
o transporturilor produse provenite din exploatări agricole;
o transporturilor militare implicate în exerciții multinaționale;
o transporturilor rutiere în cadrul Sistemului Garanție Returnare (SGR);
o transporturilor de produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și biscuiți, produse de patiserie și de cofetărie conservate, zahăr și produse conexe, cacao, ciocolată și produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale speciale, diverse produse alimentare și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apa minerală).
De asemenea, în perioada restricțiilor, vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR SA, utilajele firmelor cu care CNAIR SA are contracte de lucrări si de servicii în derulare, precum și cele utilizate pentru execuția lucrărilor la Magistrala 6 de metrou București.
În funcție de avertizările meteorologice emise de A.N.M restricțiile vor fi actualizate.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ .
Din țară
Cod portocaliu și roșu de caniculă, în Banat
Publicat
acum o săptămânăpe
27 iunie 2026de
timispress
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, alerte de caniculă și au anunțat că valul de căldură se va intensifica și se va extinde în zilele următoare, iar temperaturile pot ajunge până la 40 de grade Celsius, cu disconfort termic accentuat și nopți tropicale.
Astfel, sâmbătă dimineața va intra în vigoare și un cod portocaliu de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat, care va fi valabil până duminică dimineața la 10:00.
„În Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania valul de căldură va continua să se intensifice, va fi caniculă și disconfortul termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 32…34 de grade în sudul și estul Transilvaniei și 38…39 de grade în Câmpia de Vest. Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 22 de grade”, au informat reprezentanții ANM.
De asemenea, pentru duminică a fost emis cod roșu de caniculă.
Temperaturile maxime se vor situa între 34 și 38 de grade, cu cele mai mari valori în Banat și Crișana.
Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 22 de grade.


Magistrala Verde pe Calea Șagului din Timișora. Cea mai aglomerară arteră din oraș, modernizată cu bani europeni

Tren urban la Timișoara. Ministerul Transporturilor a dat acordul de principiu

Program de training pentru tinerii jurnaliști din România. Cine poate să aplice

Containere permanente și puncte mobile pentru colectarea deșeurilor textile, la Timișoara

ACTUALIZARE. Radu Mărginean, unul dintre cei mai buni fotbaliști de la UTA, a murit după un accident stupid
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- Magistrala Verde pe Calea Șagului din Timișora. Cea mai aglomerară arteră din oraș, modernizată cu bani europeni 7 iulie 2026
- Tren urban la Timișoara. Ministerul Transporturilor a dat acordul de principiu 7 iulie 2026
- Program de training pentru tinerii jurnaliști din România. Cine poate să aplice 6 iulie 2026
- Containere permanente și puncte mobile pentru colectarea deșeurilor textile, la Timișoara 3 iulie 2026
- ACTUALIZARE. Radu Mărginean, unul dintre cei mai buni fotbaliști de la UTA, a murit după un accident stupid 1 iulie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 1 anRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 10 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară





