Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Cum puteți să cumpărați vechime dacă vreți să vă pensionați

Publicat

pe

Persoanele care au vârsta de pensionare dar nu au stagul de cotizare complet își pot cumpăra vechime, conform unei hotărâri aprobate de Guvern.

Venitul minim la care se calculează contribuţia de asigurări sociale pentru persoanele care doresc să îşi cumpere vechime în muncă este salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, iar cota de contribuţie pentru anul 2020 este de 25%, se menţionează într-un comunicat remis vineri de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

„Cetăţenii români din ţară sau din străinătate, care nu au fost pensionari, şi care nu au fost asiguraţi în anumite perioade, vor putea încheia, până la 31 august 2021, un contract de asigurare prin care îşi pot plăti retroactiv contribuţia de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului”, potrivit comunicatului MMPS.

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale anunță că decizia luată de Guvern dă posibilitatea obţinerii dreptului la pensie persoanelor care, deşi au vârsta de pensionare, nu au stagiul minim de cotizare pentru a obţine o pensie pentru limită de vârstă.

Persoanele care solicită achiziţionarea de vechime în muncă trebuie să nu fi realizat, în perioadele pentru care solicită plata retroactivă, stagiu de cotizare sau asimilat acestuia în sistemul public de pensii din România sau în sisteme neintegrate acestuia, ori în alte state membre ale Uniunii Europene sau cu care România are acorduri de securitate socială, se precizează în comunicat.

Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială, şi casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei, conform Ministerului Muncii.

„Venitul pentru care se achită contribuţia de asigurări sociale nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare, iar cota de contribuţie potrivit Codului fiscal este de 25% în anul 2020. Plata contribuţiei se poate face într-o singură tranşă sau în tranşe lunare, până la 31 august 2021″, se menţionează în comunicatul Ministerului Muncii.

Din 1 ianuarie 2020, potrivit legislaţiei în vigoare, valoarea lunară a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 2230 de lei, iar pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, valoarea acestuia este de 2350 lei, în timp ce pentru domeniul construcţiilor salariul minim brut este de 3000 de lei.

Măsura posibilităţii cumpărării de vechime în muncă a fost aprobată de Guvern printr-o Ordonanţă de Urgenţă care modifică şi completează Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, se precizează în comunicatul Ministerului Muncii.

Din țară

Mihai Leu, campion mondial la box și campion la raliuri, a murit la spital

Publicat

pe

Mihai Leu, campionul mondial la box şi campion la raliuri a murit, marţi seară, la Spitalul Fundeni, la vârsta de 56 de ani.

El era internat în stare gravă, la terapie intensivă, cu insuficiență pulmonară și metastaze.

„Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune.

Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat.

Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic.

Nu te vom uita niciodată!“ – este mesajul transmis de familia lui Mihai Leu, marți seara, pe rețelele de socializare.

În 2014, Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer la colon.

Mihai Leu este campion absolut la raliuri şi deţine trei titluri naţionale la Viteză în Coastă.

De asemenea, Mihai Leu a cucerit titlul de campion mondial la box, versiunea WBO, în 1997.

ACTUALIZARE

Familia anunță: „Trupul lui Mihai va ajunge în această seară (miercuri) la Hunedoara, orașul pe care l-a iubit nespus, și va fi depus în Sala Teatrului din Piața Ferdinand. Astăzi și mâine vom fi alături de el la priveghi, iar înmormântarea va avea loc vineri la ora 12:00. Vă mulțumim tuturor care ne sunteți alături în această grea încercare!”

Citeste mai mult

Din țară

Plafonarea prețurilor la energia electrică, eliminată de la 1 iulie

Publicat

pe

Plafonarea preţurilor la energiei electrică se oprește de la 1 iulie, ceea ce înseamnă că preţul plătit pentru energia electrică va fi cel stabilit de consumator împreună cu furnizorul.

„Odată cu încheierea schemei de sprijin, începând cu 1 iulie 2025, veţi plăti preţul stabilit în contractul dumneavoastră cu furnizorul. Preţul nu mai este plafonat prin reglementare – el este cel agreat între părţi, la semnare sau prin actualizări contractuale”, explică ANRE.

Instituţia recomandă ca, pentru a afla exact ce tarif li se va aplica, consumatorii să: analizeze contractul semnat, să contacteze furnizorul pentru clarificări.

„Informaţia corectă vă permite să evaluaţi dacă actuala ofertă este în continuare avantajoasă sau dacă este cazul să căutaţi alternative”, precizează ANRE.

În POSF – https://posf.ro, după înregistrrea locului de consum, poate fi vizualizat contractul activ şi poate fi iniţiat, eventual, procesul de schimbare a furnizorului.

Persoanele vulnerabile vor primi vouchere de ajutor.

Voucherele se vor acorda pentru persoanele singure cu un venit net lunar de maximum 1.940 de lei şi pentru familiile cu un venit net lunar/membru de familie de maximum 1.784 de lei. Tichetele se folosesc doar pentru plata facturilor la energia electrică.

Voucherele se vor acorda la cererea beneficiarului.

Solicitarea beneficiarului poate fi depusă:

– online, prin aplicaţia EPIDS, care va fi dezvoltată şi administrată tehnic de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS);

– prin intermediul reprezentanţilor oficiului poştal sau ai primăriilor corespunzătoare locului de consum declarat de beneficiar.

Mecanismul de sprijin se va aplică în perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026.

Citeste mai mult

Din țară

Guvernul României a fost investit

Publicat

pe

Membrii Guvernului condus de Ilie Bolojan au depus, luni seară, jurământul de învestitură, la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Nicușor Dan.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţie a membrilor Guvernului României a început la ora 20.00.

Primul care a depus jurământul a fost premierul Ilie Bolojan, urmat de vicepremierii Marian Neacşu, Tanczos Barna, Dragoş Anastasiu, Cătălin Predoiu şi Ionuţ Moşteanu.

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni, 23 iunie 2025, decretul pentru numirea Guvernului României, în următoarea componenţă:

Ilie-Gavril Bolojan – prim-ministru;

Marian Neacşu – viceprim-ministru;

Tánczos Barna – viceprim-ministru;

Michael-Dragoş Anastasiu – viceprim-ministru;

Marian-Cătălin Predoiu – viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne;

Liviu-Ionuţ Moşteanu – viceprim-ministru, ministrul apărării naţionale;

Ciprian-Constantin Şerban – ministrul transporturilor şi infrastructurii;

Alexandru Nazare – ministrul finanţelor;

Radu Marinescu – ministrul justiţiei;

Florin-Ionuţ Barbu – ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale;

Bogdan-Gruia Ivan – ministrul energiei;

Alexandru-Florin Rogobete – ministrul sănătăţii;

Dragoş-Nicolae Pîslaru – ministrul investiţiilor şi proiectelor europene;

Daniel-Ovidiu David – ministrul educaţiei şi cercetării;

Oana-Silvia Ţoiu – ministrul afacerilor externe;

Diana-Anda Buzoianu – ministrul mediului, apelor şi pădurilor;

Petre-Florin Manole – ministrul muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale;

Radu-Dinel Miruţă – ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului şi turismului;

Cseke Attila-Zoltán – ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei;

Demeter András István – ministrul culturii.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite