Ne găsiți și pe:

Din țară

Cum se acordă indemnizația pentru șomaj tehnic în perioada stării de urgență

Publicat

pe

Cuantumul indemnizaţiei pentru şomajul tehnic nu trebuie să depăşească 75% din salariul mediu brut, respectiv cel mult 4.072 de lei, sumă din care se vor plăti contribuţiile de asigurări sociale, contribuţiile la sănătate şi impozitul.

Beneficiază de ordonanța privind șomajul tehnic în primul rând întreprinderile, în această categorie intrând foarte multe tipuri de activități, la care se adaugă persoanele care desfăşoară activitate sportivă și persoanele fizice care obţin venituri exclusiv din drepturi de autor.

„Din punctul de vedere al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, vorbim de trei categorii de beneficiari. În prima (…) se încadrează foarte multe categorii – de la persoane fizice autorizate la întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, dar şi alte tipuri de activităţi, cum sunt cabinetele individuale de medicină dentară, cabinetele psihologice şi alte astfel de activităţi. Cât priveşte cuantumul indemnizaţiei pentru această categorie, vorbim despre 75% din câştigul salarial mediu brut, mai exact de o sumă de 4.072 de lei. Din această sumă, se vor plăti contribuţiile de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate şi impozit“, a explicat secretarul de stat în Ministerul Muncii, Alin Ignat, responsabil cu coordonarea activităţii Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) şi a agenţiilor judeţene de resort, într-o conferinţă de presă.

Modalitatea de plată a acestor indemnizaţii va fi în contul bancar, iar termenul de plată este 10 zile de la data primirii solicitării.

Potrivit oficialului, depunerea solicitărilor se va efectua exclusiv online, iar contribuabilii pot cere informaţii printr-un infoline organizat la ANPIS, numerele de telefon putând fi găsite pe http://www.mmanpis.ro/.

„Condiţiile care trebuie îndeplinite, din punctul de vedere al primei categorii de care vorbeam, sunt să fi întrerupt activitatea ca urmare a efectelor epidemiei de coronavirus în România. Pentru această categorie de indemnizaţii, documentele necesare sunt o declaraţie pe proprie răspundere şi formularul de solicitare“, a menţionat reprezentantul Ministerului Muncii.

O altă categorie care poate beneficia de prevederile legale privind acordarea şomajului tehnic este cea care desfăşoară activitate sportivă. „Aici vorbim de sportivi, de antrenori, de arbitri şi de toate persoanele care sunt prevăzute de Legea 69/2000“, a explicat Ignat.

Acesta a adăugat, totodată, că, nu în ultimul rând, persoanele fizice care obţin venituri exclusiv din drepturi de autor şi drepturi conexe pot solicita indemnizaţie de şomaj tehnic în aceleaşi condiţii prevăzute la categoriile prezentate anterior.

„Aici vorbim de persoanele prevăzute de Legea 8/1996 – scriitori, fotografi, artişti plastici, compozitori şi alte categorii care câştigă astfel de venituri“, a afirmat secretarul de stat.

Ordonanţa de urgenţă privind şomajul tehnic a fost publicată, luni seara, în Monitorul Oficial.

Din țară

ANUNȚ. Elaborare PUZ centrală electrică fotovoltaică 11 MW pe sol Timișoara Nord

Publicat

pe

S.C MARTIN ELECTRICITYS.R.L, cu sediul social în judetul Timiș, Municipiul Timișoara, strada Salcâmilor, nr. 8, parter, camera 2, anunţă elaborarea primei versiuni a „P.U.Z – REALIZARE CENTRALA ELECTRICA FOTOVOLTAICA 11MW PE SOL TIMISOARA NORD“, amplasat în extravilanul Municipiului Timișoara, nr. Cad. 419911, nr. Cad. 403717, jud. Timis și declanşarea etapei de încadrare pentru obţinerea avizului de mediu.

Consultarea primei versiuni a planului urbanistic – PUZ, se poate realiza la adresa: localitatea Timișoara, str. Piata Mocioni, nr.2 jud. Timiș, în zilele de luni – joi, între orele 10:30 – 17.30; tel:0737508899

Comentariile şi sugestiile se vor transmite în scris la sediul ANMAP-DJM Timiş, str. B-dul Liviu Rebreanu, nr. 18-18A, jud. Timis, în termen de 15 zile calendaristice de la data prezentului anunţ.

Citeste mai mult

Din țară

Solstițiul de vară. Când începe vara astronomică

Publicat

pe

Solstițiul de vară din 2026 va avea loc, în acest an, în 21 iunie, la ora 11:24, ora României, conform datelor publicate de reprezentanții Observatoului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“, pe site-ul astro-urseanu.ro.

Acest moment marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică și aduce cea mai lungă zi din întregul an.

În această zi, Soarele urcă cel mai sus pe cer la amiază, iar lumina naturală durează mai mult decât în orice altă perioadă a anului. În România, ziua depășește 15 ore de lumină, iar noaptea devine cea mai scurtă din an.

După solstițiu, zilele încep încet să se scurteze, chiar dacă temperaturile de vară continuă să crească în următoarele luni. Fenomenul are loc în același moment peste tot în lume, însă ora diferă de la o țară la alta, în funcție de fusul orar. De-a lungul timpului, solstițiul de vară a fost legat de multe tradiții și obiceiuri populare. În mai multe culturi europene, această perioadă era văzută ca un simbol al luminii, al fertilității și al naturii aflate la apogeu.

Solstițiul de vară este fenomenul astronomic care marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică. El are loc în fiecare an în jurul datei de 20 sau 21 iunie și reprezintă momentul în care partea de nord a Pământului primește cea mai multă lumină de la Soare.

Totul se întâmplă din cauza felului în care este înclinat Pământul. Planeta noastră nu se rotește perfect drept în jurul Soarelui, ci este ușor înclinată, cu aproximativ 23,5 grade. Această înclinare este motivul pentru care există anotimpurile. În perioada solstițiului de vară, emisfera nordică este orientată cel mai mult spre Soare. Din această cauză, razele soarelui ajung mai direct pe această parte a planetei, iar ziua devine foarte lungă.

Citeste mai mult

Din țară

Apicultorii pot depune cererile de plată până în 31 iulie, la APIA

Publicat

pe

Apicultorii şi formele asociative din sectorul apicol pot depune până la 31 iulie cererile de plată pentru intervenţiile finanţate prin Planul Strategic 2023-2027, valoarea totală a sprijinului fiind de 12,16 milioane de euro, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Sunt eligibile la plată cheltuielile aferente intervenţiilor apicole efectuate începând din 1 ianuarie 2026 și până la data depunerii cererii.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite