Ne găsiți și pe:

Din țară

Valabilitatea actelor care expiră în perioada stării de urgență, se prelungește

Publicat

pe

Serviciile publice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au adaptat programul de relaţionare cu publicul şi au adoptat o serie de măsuri, după instituirea stării de urgenţă.

MAI prezintă documentele care, dacă expiră, se prelungesc automat în această perioadă:

În ceea ce priveşte activitatea Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, documentele pentru care se prelungeşte valabilitatea până la încetarea stării de urgenţă sunt permisele de conducere româneşti, autorizaţiile de circulaţie provizorie, dovezile înlocuitoare ale certificatelor de înmatriculare şi ale permiselor de conducere eliberate de către serviciile publice comunitare regim premise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor la depunerea dosarelor de înmatriculare/ transcriere/ certificate de înmatriculare sau preschimbare permise de conducere româneşti/străine sau duplicate.

Dovezile în cauză sunt valabile până la primirea de către titulari/deţinători a certificatelor/permiselor de conducere livrate de către DRPCIV, prin serviciile poştale.

Nu intră în această categorie dovezile înlocuitoare cu drept de circulaţie ale permiselor de conducere care se eliberează de serviciile rutiere în cazul unor abateri la regimul circulaţiei.

Totodată, se menţine valabilitatea documentelor necesare operaţiunilor de înmatriculare/transcriere, examinare sau preschimbare a permisului de conducere obţinute de către solicitanţi de la alte entităţi, documente care vor expira în interiorul stării de urgenţă (ex. certificat de autenticitate, fisa medicala, dosar şcolarizare si altele) pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea stării de urgenţă.

Cărţile de identitate, cărţile de identitate provizorii, menţiuni de stabilire a reşedinţei emise şi prelucrate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) şi de către serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor sunt valabile pe teritoriul României, inclusiv 90 de zile de la încetarea situaţiei de urgenţă.

Totodată, în cazuri excepţionale, ce au la bază motive medicale, pierderea, furtul, distrugerea actului de identitate, cetăţenii pot solicita eliberarea unui nou act de identitate sau, după caz, înscrierea menţiunii privind stabilirea reşedinţei, exclusiv prin programarea telefonică, în prealabil, la numărul de telefon precizat pe site-ul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor competent, ori după caz menţionat pe site-ul DEPABD.

Activitatea de preluare a cererilor privind furnizarea unor date cu caracter personal din Registru naţional de evidenţă a persoanelor sau a cererilor privind clarificarea unor aspecte de stare civilă se va realiza prin intermediul adresei poştale sau al mijloacelor de comunicare electronice.

Cererile pentru eliberarea Certificatului privind domiciliul înregistrat în Registrul naţional de evidenţă a persoanelor (document eliberat cetăţenilor români în vederea apărării drepturilor şi valorificării intereselor acestora în străinătate, însoţit, după caz, de Formularul standard multilingv eliberat în baza Regulamentului (UE) 2016/1191), precum şi cererile privind eliberarea fotocopiilor după deciziile de schimbare a numelui persoanelor fizice pe cale administrativă, eliberate de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date până la data de 31.03.2005, se transmit exclusiv on-line pe adresa de e-mail a instituţiei depabd@mai.gov.ro.

Certificatele de cazier judiciar sau adeverinţele de integritate comportamentală pot fi emise de structurile specializate ale Inspectoratului General al Poliţiei Române pe durata stării de urgenţă, doar pentru motive temeinic fundamentate menţionate în cuprinsul cererii. În aceste cazuri, se recomandă pe cât posibil utilizarea mijloacelor de comunicare on-line, pentru evitarea prezentării persoanelor interesate la ghişeu.

În cazul în care certificatul de cazier judiciar este necesar pentru dosare de concurs, angajare, licitaţie etc. la instituţiile publice sau organele de specialitate ale administraţiei publice, precum primării, instituţii din sistemul de învăţământ, sănătate, S.R.P.C.I.V., D.G.A.S.P.C. există posibilitatea ca persoanele interesate să depună o declaraţie prin care să solicite acestor instituţii obţinerea extrasului de pe cazierul judiciar sau a certificatului de integritate comportamentală.

Totodată, în cauzele de la nivelul parchetelor, în care, anterior instituirii stării de urgenţă, a fost disjunsă prin ordonanţă a procurorului prelungirea dovezilor înlocuitoare cu drept de circulaţie ale permisului de conducere, eliberate conform art. 111 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, nu este necesar ca persoanele interesate să depună cereri de prelungire.

Procurorii vor emite, din oficiu, ordonanţe de prelungire a acelor dovezi pentru care anterior a fost dispusă o ordonanţă.

Ordonanţele de prelungire vor fi transmise pentru operare la unităţile de poliţie competente, fără a mai fi necesară consemnarea pe dovadă a prelungirii în această situaţie excepţională.

Se supun prevederilor decretului prezidenţial din 16 martie 2020 şi ale Ordonanţei militare nr. 3 din 24 martie 2020 inclusiv documentele eliberate cetăţenilor străini de către Inspectoratul General pentru Imigrări, permise de şedere, avize de angajare/detaşare, decizii de returnare, certificate de înregistrare a rezidenţei sau cărţi de rezidenţă eliberate cetăţenilor europeni, documentele de călătorie emise beneficiarilor unei forme de protecţie internaţională şi persoanelor fără cetăţenie, documentele temporare de identitate ale solicitanţilor de azil.

Având în vedere măsurile de prevenire şi limitare a răspândirii infectării cu noul coronavirus, pentru situaţii de urgenţă sau care nu suferă amânare, cetăţenii străini şi europeni pot utiliza mijloacele electronice de comunicare la distanţă cu structura competentă teritorial, precum aplicaţia on-line portaligi.mai.gov.ro, corespondenţă poştală sau alte mijloace conform datelor de contact ce se regăsesc pe site-ul igi.mai.gov.ro.

Din țară

Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut

Publicat

pe

Programul Rabla 2026 pentru persoane ­fizice va fi lansat la 20 iulie ­într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.

Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.

Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.

Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.

Ministerul Mediului a mai precizat că a renun­țat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.

Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.

Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Citeste mai mult

Din țară

Cod galben de ploi în vestul țării

Publicat

pe

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite