Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Social

Transport în comun gratuit pentru persoanele cu dizabilități, la Timișoara

Publicat

pe

467 de beneficiari, persoane cu dizabilități și însoțitori ai acestora vor beneficia de gratuitate la transportul în comun. Demersul Primăriei Municipiului Timișoara vizează în mod specific nevoile persoanelor cu handicap grav și accentuat, inclusiv asistenții personali și însoțitorii. Prin această măsură, ne exprimăm angajamentul ferm față de consolidarea unei comunități incluzive și accesibile.

Persoanele cu handicap grav și accentuat, precum și asistenții personali, asistenții personali profesioniști, însoțitorii persoanelor cu handicap grav, minorii cu handicap accentuat și adulții cu handicap auditiv și mintal accentuat beneficiază de gratuitate pe toate liniile de transport în comun. Însoțitorii pot călători gratuit pe baza legitimației eliberate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, nominală, netransmisibilă și valabilă pe perioada de încadrare în grad de handicap, sau pe baza cardului eliberat de Societatea de Transport Timișoara.

Plata lunară pentru transportul urban gratuit va fi gestionată de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, suma totală pentru anul 2024 fiind de 728.520 lei. Această inițiativă respectă prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, conform căreia sumele aferente drepturilor se asigură din bugetele locale, iar modalitatea și cuantumul gratuității se stabilesc prin hotărâre a consiliilor locale.

Primăria Municipiului Timișoara își continuă acțiunile prin care contribuie la accesibilizarea serviciilor publice pentru toți locuitorii orașului. În acest context, menționăm că, în ședința Consiliului Local din 16.01.2024, s-a aprobat preluarea integrală de către Direcția de Asistență Socială Timișoara a serviciului de transport adaptat gratuit, destinat persoanelor cu dizabilități locomotorii. Acest serviciu gratuit, desfășurat cu mașini adaptate, este accesibil persoanelor cu dizabilități locomotorii sau cu afectări cognitive sau vizuale care împiedică utilizarea mijloacelor de transport urban în condiții de siguranță.

De asemenea, pensionarii cu domiciliul în Timișoara, indiferent de cuantumul pensiei, beneficiază de transport public gratuit în oraș.

Social

SAPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce trebuie să faci pentru sporul casei

Publicat

pe

Săptămâna Luminată care urmează imediat Duminicii Pastelui păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri. Conform tradiţiei creștine în aceste zile credincioşii sunt supuşi la numeroase restriciţii.

LUNEA LUMINATĂ. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei.

Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Albă. Fiind prima zi după Duminica Pastelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude. Conform revistei Superstiţiilor, în unele zone se merge cu obiceiul “udatului” şi al umblatului cu pasc apentru vestirea Învierii.

Marţea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Marţea Albă şi este impusă drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu.

Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.

Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar in Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.

Sursa: RTV.net

Citeste mai mult

Social

Familiile nevoiașe din cartierul Dacia au primit o masă caldă de Florii cu ajutorul studenților ortodocși

Publicat

pe

Campania departamentului filantropic „Zâmbet pentru inimă” din cadrul A.S.C.O.R. Timișoara, intitulată „Împreună de Paști”, s-a încheiat cu participarea copiilor înscriși în program și a organizatorilor la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din Duminica Floriilor, săvârșită la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Dacia al orașului.

„Mulțumită donațiilor primite de la oameni cu suflet mare, mai multe familii din medii defavorizate din județul Timiș au primit alimente pentru masa festivă de Paști. Copiii și părinții acestor familii au avut parte și de Taina Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii, în cadrul Liturghiei, sub îndrumarea preoților slujitori din parohie”, a spus părintele Zaharia Pereș.

La finalul evenimentului, familiile au servit o masă caldă alături de organizatori și voluntarii asociației, iar în parcul alăturat s-au desfășurat activități recreative.

Asociația Studenților Creștin Ortodocși, filiala Timișoara, le-a mulțumit tuturor donatorilor și celor implicați în organizarea campaniei, aducând mulțumiri speciale părintelui protopop Zaharia Pereș, care a supravegheat îndeaproape buna desfășurare a acțiunii caritabile.

Citeste mai mult

Social

„Cea mai frumoasă poveste din junglă” – 300 de elevi din Timișoara, față în față cu Alexandru Stermin

Publicat

pe

Asociația „Inițiativă în Educație”, în parteneriat cu Editura Humanitas Junior și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, a organizat în data de 20 martie 2026, la sediul Consiliului Județean Timiș, activitatea educațională „Cea mai frumoasă poveste din junglă. De vorbă cu scriitorul Alexandru Stermin”.

Evenimentul, dedicat elevilor din învățământul primar, a reunit peste 300 de copii, oferindu-le oportunitatea de a intra în dialog direct cu autorul și de a descoperi, dintr-o perspectivă autentică, fascinația pentru natură, explorare și cunoaștere.

Invitatul special, Alexandru Stermin, este biolog, explorator și autor cunoscut pentru modul său captivant de a aduce mai aproape de cititori lumea animalelor și a ecosistemelor îndepărtate. Prin cărțile sale, el reușește să îmbine aventura cu informația științifică, transformând lectura într-o experiență de descoperire și reflecție asupra relației dintre om și natură.

Un punct central al întâlnirii l-a reprezentat prezentarea noii sale cărți, „Cea mai frumoasă poveste din junglă”, apărută în 2025 la Editura Humanitas Junior. Volumul, ilustrat de Oana Gîrneț, spune o poveste plină de aventuri și învățăminte despre oameni trăitori în armonie cu natura și despre curajul a patru copii care pornesc într-o călătorie plină de peripeții pentru a-și salva comunitatea. Pe parcursul narațiunii, cititorii sunt invitați să reflecteze asupra legăturii dintre om și mediu, învățând cât de importantă este grija pentru natură. Cartea este potrivită pentru copiii de peste 8 ani și combină elemente de ficțiune ilustrată cu teme educative despre biodiversitate și responsabilitate față de natură.

„Ne bucurăm că volumul ,,Cea mai frumoasă poveste din junglă” a ajuns și la juniorii timișoreni. Întâlnirea cu autorul a fost mai mult decât un simplu dialog, a fost o invitație la descoperire, la visare și la o conexiune mai profundă cu frumusețea mediului înconjurător. Credem că astfel de experiențe aprind în copii nu doar dragostea pentru lectură, ci și respectul sincer pentru natură.

De asemenea, colaborarea cu Asociația Inițiativă în educație reprezintă un exemplu de bune practici și implicare în educația tinerelor generații.” Otilia Solomon, PR Coordonator Humanitas Junior

Întâlnirea a reprezentat o premieră pentru elevii participanți, care au avut ocazia să asculte o prezentare susținută de autor, să descopere povești din expedițiile sale și să adreseze întrebări, într-un dialog deschis și interactiv. Activitatea a creat un cadru autentic de învățare, în care lectura s-a îmbinat cu experiența directă și cu explorarea lumii dincolo de paginile cărților.

Evenimentul a avut ca scop stimularea interesului pentru lectură și dezvoltarea curiozității față de diversitatea culturală și științifică, prin întâlnirea directă cu un autor contemporan.

„Dialogul direct cu Alexandru Stermin a fost o oportunitate valoroasă de a conecta lectura cu realitatea, cu știința și cu dorința de a descoperi. Ne-am dorit să oferim copiilor nu doar o întâlnire cu un scriitor, ci o experiență care să le deschidă curiozitatea față de lume. Entuziasmul copiilor ne arată că astfel de întâlniri au un impact real și pot transforma lectura într-o aventură personală. Suntem recunoscători și de sprijinul oferit de Gaz Vest, reușind să le oferim copiilor din mediul rural această carte cadou” Andrada Mazilu, coordonator proiecte Asociația inEDU

Asociația Inițiativă în Educație contribuie la îmbunătățirea mediului educațional și cultural din județul Timiș prin crearea de contexte de învățare pentru elevi, profesori și părinți.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite