Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

DECIZIE. Masca, obligatorie în aer liber, în anumite intervale orare

Publicat

pe

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a stabilit noi măsuri pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2. Astfel, este instituită, printr-o decizie, obligativitatea purtării măştii de protecţie, în anumite intervale orare, pentru toate persoanele prezente în spaţiile publice deschise stabilite prin hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, cu avizul Direcţiei de Sănătate Publică.

CNSU a aprobat, în şedinţa de marţi hotărârea numărul 37 privind stabilirea unor măsuri de limitare a răspândirii infecţiilor cu SARS CoV-2 la nivelul spaţiilor/activităţilor unde există un risc crescut de infectare, arată un comunicat de presă al Executivului.
Propunerile transmise prin hotărârea CNSU urmează să fie supuse aprobării Guvernului.
Comitetul a făcut prin această hotărâre, în baza analizei specialiştilor, următoarele propuneri:
– Instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, în anumite  intervale  orare, pentru toate persoanele prezente în spaţiile publice deschise stabilite prin hotărâre a comitetului judeţean sau al Municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, cu avizul direcţiei de sănătate publică.
– Spaţiile şi intervalele orare se stabilesc luând în considerare probabilitatea creşterii numărului persoanelor prezente concomitent în spaţiile şi în intervalele orare respective, ca efect al desfăşurării unor activităţi individuale sau de grup.
– Se exceptează de la această măsura următoarele categorii de persoane persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense sau în condiţii de muncă solicitante, cum sunt temperaturile ridicate sau umiditatea crescută şi copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.
– Interzicerea comercializării şi consumului produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, în  intervalul  orar  23.00-06.00.
– În afara intervalului menţionat, operatorii economici care desfăşoară aceste activităţi, au obligaţia să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienţi la numărul locurilor pe scaune, precum şi a oricăror activităţi care presupun interacţiunea fizică între clienţi, inclusiv dansul.
– Interzicerea desfăşurării activităţii cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 23.00-06.00.
– Pentru plaje, distanţa mai mică de 2 metri între persoane/şezlonguri este permisă numai pentru soţi şi copii însoţiţi de adulţi (părinţi, bunici).
Imagine de Anrita1705 de la Pixabay

Din țară

CÂND nu se fac nunți în anii 2026 și 2027, conform rânduielilor Bisericii Ortodoxe

Publicat

pe

Cei care își planifică nunta în anii 2026 și 2027 trebuie să țină cont de rânduielile Bisericii Ortodoxe, care prevăd anumite perioade de post și zile de sărbătoare în care nu se oficiază cununii religioase.

Conform tradiției ortodoxe, nu se fac nunți în zilele de post de peste an (miercurea și vinerea), în posturile mari, în ajunul și în zilele marilor sărbători, precum și în intervalul dintre Nașterea Domnului și Bobotează.

Zile în care nu se fac nunți în 2026

Nu se fac nunți în zilele de post:

miercurea și vinerea;

din lunea de după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sf. Paști și până în Duminica Sfântului Apostol Toma, inclusiv (16 februarie – 19 aprilie);

în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (8 – 28 iunie);

în Postul Adormirii Maicii Domnului (31 iulie – 14 august);

la Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august);

în Postul Nașterii Domnului (15 noiembrie – 24 decembrie).

Nu se fac nunți în zilele Praznicelor împărătești și în ajunul acestora:

1-2 februarie (Întâmpinarea Domnului);

20-21 mai (Înălțarea Domnului);

30 mai – 1 iunie (Pogorârea Sf. Duh și Sf. Treime, precum și ajunul);

15 august (Adormirea Maicii Domnului);

13-14 septembrie (Înălțarea Sf. Cruci).

Nu se fac nunți între Nașterea Domnului și Bobotează:

25 decembrie 2025 – 6 ianuarie 2026.

Zile în care nu se fac nunți în 2027

Nu se fac nunți în zilele de post:

miercurea și vinerea;

din lunea de după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sf. Paști și până în Duminica Sfântului Apostol Toma, inclusiv (8 martie – 9 mai);

în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (22 – 28 iunie);

în Postul Adormirii Maicii Domnului (1 – 14 august);

la Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august);

în Postul Nașterii Domnului (15 noiembrie – 24 decembrie).

Nu se fac nunți în zilele Praznicelor împărătești și în ajunul acestora:

1-2 februarie (Întâmpinarea Domnului);

9-10 iunie (Înălțarea Domnului);

19-21 iunie (Pogorârea Sf. Duh și Sf. Treime, precum și ajunul);

15 august (Adormirea Maicii Domnului);

13-14 septembrie (Înălțarea Sf. Cruci);

Nu se fac nunți între Nașterea Domnului și Bobotează:

25 decembrie 2026 – 6 ianuarie 2027.

Sursa:

https://basilica.ro/ghid-pentru-miri-2026-2027/

Citeste mai mult

Din țară

SOLSTIȚIUL de iarnă. Începe iarna astronomică

Publicat

pe

Ca în fiecare an, deși iarna meteorologică sosește încă de la 1 decembrie, începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al solstițiului de iarnă. El este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecința mișcarii reale a Pământului în jurul Soarelui.

Momentul solstițiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în data de 21 decembrie 2025, la ora 17.03, conform informațiilor publicate de Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“.

Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va crește continuu, iar cea a nopților va scădea în mod corespunzător.

După cum este cunoscut, axa polilor Pământului își păstrează (în primă aproximație) direcția fixă în spațiu, ea fiind înclinata cu 66° 33′ față de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit „ecliptică”, a cărui înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23° 27′.

La data solstițiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el „urcă” – ținând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° – la numai 21° față de orizont. În consecință, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute (pentru București). Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.

La momentul solstițiului de iarnă Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27′ sud față de ecuator, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.

Citeste mai mult

Din țară

1 Decembrie – Ziua Națională a României

Publicat

pe

Patrioți sau nu, cu toții știm ce sarbatorim de 1 decembrie. Această dată specială a fost aleasă ca zi de sărbătoare în anul 1990, fiind declarată Ziua Națională a României. Ziua de 1 decembrie marchează un moment important din istoria românilor. La 1 decembrie 1918, a avut loc Marea Unire a Transilvaniei cu România în Marea Adunare de la Alba Iulia.

În data de 31 iulie 1990, președintele Ion Iliescu a promulgat legea prin care data de 1 decembrie a fost consemnată ca zi națională și sărbătoare publică. Ziua Națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 Mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 August.

Pe 1 decembrie 1918 a avut loc Marea Unire dintre Transilvania și România la Alba Iulia, dar cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitate între naţionalităţi şi religii.

„Adunarea Naţională a poporului român din Transilvania, Banat şi părţile ungurene a primit rezoluţiunea prezentată prin Vasile Goldiş în întregimea ei şi astfel unirea acestei provincii româneşti cu ţara mamă este pentru toate veacurile decisă”, anunţa Gheorghe Pop de Băseşti, preşedintele Marii Adunări.

La Alba Iulia s-a costituit Marele Consiliu Naţional Român, care era format din 200 de membri aleşi şi încă 50 cooptaţi. După formarea acestuia, Consiliul numeşte un guvern provizoriu, numit Consiliul Dirigent al Transilvaniei, care îl are în frunte pe Iuliu Maniu. În data de 11 decembrie se ratifică Marea Unire, iar declarația de la Alba Iulia este înmânată regelui Ferdinand. Un an mai târziu, pe 29 decembrie 1919, Parlamentul României votează legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului, Banatului, Bucovinei şi Basarabiei cu România. Recunoaşterea Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România s-a făcut prin Tratatul de pace de la Trianon, încheiat la 4 iunie 1920, de Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria.

În contextual actual provocat de pandemia de coronavirus, Ziua Națională a României nu se va mai celebra cu fast.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite