Ne găsiți și pe:

Din țară

Directorul Direcției de Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi, Florea Dascălu, arestat preventiv

Publicat

pe

ACTUALIZARE. Luni, 24 octombrie 2022, conducerea CNAIR  a luat decizia  suspendării contractului de muncă al domnului Florea Dascălu care a fost arestat preventiv pentru fapte de corupție, în urma unei acțiuni a DNA Timis.

„Am toleranță zero pentru orice faptă de corupție, iar legea trebuie aplicată indiferent de funcția și de calitatea persoanelor vizate. Prezumția de nevinovăție trebuie, de asemenea, respectată, însă în situații în care dovezile sunt evidente, voi lua toate măsurile ce se impun” a declarat Directorul General al CNAIR, Cristian Pistol.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Judecătorii de la Tribunalul Timiş au decis arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a directorului Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din CNAIR, Florea Dascălu, acesta fiind acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă în formă continuată.

După mai bine de două ore de audieri, judecătorii de la Tribunalul Timiş au decis arestarea preventivă a lui Florea Dascălu.

Florea Dascălu a fost reţinut de procurorii DNA, duminică, fiind acuzat de luare de mită, trafic de influenţă, în formă continuată, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara au dispus începerea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 octombrie 2022, a suspectului DASCĂLU FLOREA, director al Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de: luare de mită; trafic de influenţă, în formă continuată (7 acte materiale); permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (5 acte materiale)“, se arată într-un comunicat de presă.

Conform procurorilor,  în perioada mai – 22 octombrie 2022, Florea Dascălu, în calitatea sa de director, ar fi primit de la un administrator de societate comercială (martor), în mod repetat, sume de bani şi alte foloase (toate în valoare totală de 37.060 lei), pentru ca în schimb să îşi exercite influenţa pe care o avea asupra unor funcţionari publici şi privaţi, promiţând (promisiuni materializate ulterior) că îi va determina să îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu pentru sprijinirea activităţii comerciale a administratorului respectiv (câştigarea de contracte şi lucrări de estetică rutieră şi deszăpezire). Tot în contul sumei menţionate şi al foloaselor necuvenite, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, suspectul ar fi pus la dispoziţia aceluiaşi administrator mai multe date nedestinate publicităţii, informaţii menite să îi asigure câştigarea unor licitaţii organizate de CNAIR.

„Astfel, pentru demersurile descrise, suspectul Dascălu Florea ar primit, în data de 07.05.2022 suma de 10.000 lei şi foloase necuvenite în cuantum de 2.060 lei, în data de 12.07.2022 suma de 10.000 lei, iar în data de 22.10.2022 suma de 10.000 lei şi foloase necuvenite în cuantum de 5.000 lei, în ultima împrejurare procurorii constatând săvârşirea infracţiunii flagrante”, precizează DNA.

„Conducerea CNAIR a luat act de reţinerea pentru 24 de ore a directorului pentru intreţinere al CNAIR, Florea Dascalu şi propunerea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a acestuia. În funcţie de hotătârea instanţei privind solicitarea DNA în această speţă şi în conformitate cu legislaţia muncii, se va lua o decizie privind suspendarea din funcţie a directorului Florea Dascălu.”, a transmis compania.

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Din țară

Se anunță noi restricții de circulație (> 7,5 t) din cauza codului roșu de caniculă

Publicat

pe

Luni, 29 iunie 2026, și marți, 30 iunie 2026, în intervalul orar 12:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din județele: Galați, Vrancea, Vaslui, Bacău, Iași, Neamț, Botoșani, Suceava, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Alba, Mureș, Sibiu, Harghita, Covasna, Brașov, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu și Ilfov.

Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod Galben, Cod Portocaliu și Cod Roșu – val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat și deosebit de accentuat respectiv temperaturi extreme.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

CNAIR amintește conducătorilor auto că măsurile adoptate sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe rețeaua rutieră din județele afectate de codurile de caniculă, cu excepția:

o  transporturilor de persoane;

o  transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;

o  vehiculelor care participă la intervenții în caz de forță majoră;

o  transporturilor funerare;

o  transporturilor poștale;

o  transporturilor de echipamente de prim ajutor;

o  transporturilor pentru distribuire de carburanți;

o  transporturilor de mărfuri sub temperatura controlată;

o  transporturilor pentru tractări vehicule avariate;

o  transporturilor pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;

o  transporturilor cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;

o  transporturilor apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare;

o  transporturilor produse provenite din exploatări agricole;

o  transporturilor militare implicate în exerciții multinaționale;

o  transporturilor rutiere în cadrul Sistemului Garanție Returnare (SGR);

o  transporturilor de produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și biscuiți, produse de patiserie și de cofetărie conservate, zahăr și produse conexe, cacao, ciocolată și produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale speciale, diverse produse alimentare și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apa minerală).

De asemenea, în perioada restricțiilor, vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR SA, utilajele firmelor cu care CNAIR SA are contracte de lucrări si de servicii în derulare, precum și cele utilizate pentru execuția lucrărilor la Magistrala 6 de metrou București.

 În funcție de avertizările meteorologice emise de A.N.M restricțiile vor fi actualizate.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro  – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ .

Citeste mai mult

Din țară

Cod portocaliu și roșu de caniculă, în Banat

Publicat

pe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, alerte de caniculă și au anunțat că valul de căldură se va intensifica și se va extinde în zilele următoare, iar temperaturile pot ajunge până la 40 de grade Celsius, cu disconfort termic accentuat și nopți tropicale.

Astfel, sâmbătă dimineața va intra în vigoare și un cod portocaliu de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat, care va fi valabil până duminică dimineața la 10:00.

„În Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania valul de căldură va continua să se intensifice, va fi caniculă și disconfortul termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 32…34 de grade în sudul și estul Transilvaniei și 38…39 de grade în Câmpia de Vest. Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 22 de grade”, au informat reprezentanții ANM.

De asemenea, pentru duminică a fost emis cod roșu de caniculă.

Temperaturile maxime se vor situa între 34 și 38 de grade, cu cele mai mari valori în Banat și Crișana.

Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 22 de grade.

Puncte de prim ajutor pe timp de caniculă, la Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite