Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Directorul Direcției de Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi, Florea Dascălu, arestat preventiv

Publicat

pe

ACTUALIZARE. Luni, 24 octombrie 2022, conducerea CNAIR  a luat decizia  suspendării contractului de muncă al domnului Florea Dascălu care a fost arestat preventiv pentru fapte de corupție, în urma unei acțiuni a DNA Timis.

„Am toleranță zero pentru orice faptă de corupție, iar legea trebuie aplicată indiferent de funcția și de calitatea persoanelor vizate. Prezumția de nevinovăție trebuie, de asemenea, respectată, însă în situații în care dovezile sunt evidente, voi lua toate măsurile ce se impun” a declarat Directorul General al CNAIR, Cristian Pistol.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Judecătorii de la Tribunalul Timiş au decis arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a directorului Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din CNAIR, Florea Dascălu, acesta fiind acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă în formă continuată.

După mai bine de două ore de audieri, judecătorii de la Tribunalul Timiş au decis arestarea preventivă a lui Florea Dascălu.

Florea Dascălu a fost reţinut de procurorii DNA, duminică, fiind acuzat de luare de mită, trafic de influenţă, în formă continuată, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara au dispus începerea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 octombrie 2022, a suspectului DASCĂLU FLOREA, director al Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de: luare de mită; trafic de influenţă, în formă continuată (7 acte materiale); permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (5 acte materiale)“, se arată într-un comunicat de presă.

Conform procurorilor,  în perioada mai – 22 octombrie 2022, Florea Dascălu, în calitatea sa de director, ar fi primit de la un administrator de societate comercială (martor), în mod repetat, sume de bani şi alte foloase (toate în valoare totală de 37.060 lei), pentru ca în schimb să îşi exercite influenţa pe care o avea asupra unor funcţionari publici şi privaţi, promiţând (promisiuni materializate ulterior) că îi va determina să îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu pentru sprijinirea activităţii comerciale a administratorului respectiv (câştigarea de contracte şi lucrări de estetică rutieră şi deszăpezire). Tot în contul sumei menţionate şi al foloaselor necuvenite, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, suspectul ar fi pus la dispoziţia aceluiaşi administrator mai multe date nedestinate publicităţii, informaţii menite să îi asigure câştigarea unor licitaţii organizate de CNAIR.

„Astfel, pentru demersurile descrise, suspectul Dascălu Florea ar primit, în data de 07.05.2022 suma de 10.000 lei şi foloase necuvenite în cuantum de 2.060 lei, în data de 12.07.2022 suma de 10.000 lei, iar în data de 22.10.2022 suma de 10.000 lei şi foloase necuvenite în cuantum de 5.000 lei, în ultima împrejurare procurorii constatând săvârşirea infracţiunii flagrante”, precizează DNA.

„Conducerea CNAIR a luat act de reţinerea pentru 24 de ore a directorului pentru intreţinere al CNAIR, Florea Dascalu şi propunerea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a acestuia. În funcţie de hotătârea instanţei privind solicitarea DNA în această speţă şi în conformitate cu legislaţia muncii, se va lua o decizie privind suspendarea din funcţie a directorului Florea Dascălu.”, a transmis compania.

Din țară

Mihai Leu, campion mondial la box și campion la raliuri, a murit la spital

Publicat

pe

Mihai Leu, campionul mondial la box şi campion la raliuri a murit, marţi seară, la Spitalul Fundeni, la vârsta de 56 de ani.

El era internat în stare gravă, la terapie intensivă, cu insuficiență pulmonară și metastaze.

„Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune.

Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat.

Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic.

Nu te vom uita niciodată!“ – este mesajul transmis de familia lui Mihai Leu, marți seara, pe rețelele de socializare.

În 2014, Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer la colon.

Mihai Leu este campion absolut la raliuri şi deţine trei titluri naţionale la Viteză în Coastă.

De asemenea, Mihai Leu a cucerit titlul de campion mondial la box, versiunea WBO, în 1997.

ACTUALIZARE

Familia anunță: „Trupul lui Mihai va ajunge în această seară (miercuri) la Hunedoara, orașul pe care l-a iubit nespus, și va fi depus în Sala Teatrului din Piața Ferdinand. Astăzi și mâine vom fi alături de el la priveghi, iar înmormântarea va avea loc vineri la ora 12:00. Vă mulțumim tuturor care ne sunteți alături în această grea încercare!”

Citeste mai mult

Din țară

Plafonarea prețurilor la energia electrică, eliminată de la 1 iulie

Publicat

pe

Plafonarea preţurilor la energiei electrică se oprește de la 1 iulie, ceea ce înseamnă că preţul plătit pentru energia electrică va fi cel stabilit de consumator împreună cu furnizorul.

„Odată cu încheierea schemei de sprijin, începând cu 1 iulie 2025, veţi plăti preţul stabilit în contractul dumneavoastră cu furnizorul. Preţul nu mai este plafonat prin reglementare – el este cel agreat între părţi, la semnare sau prin actualizări contractuale”, explică ANRE.

Instituţia recomandă ca, pentru a afla exact ce tarif li se va aplica, consumatorii să: analizeze contractul semnat, să contacteze furnizorul pentru clarificări.

„Informaţia corectă vă permite să evaluaţi dacă actuala ofertă este în continuare avantajoasă sau dacă este cazul să căutaţi alternative”, precizează ANRE.

În POSF – https://posf.ro, după înregistrrea locului de consum, poate fi vizualizat contractul activ şi poate fi iniţiat, eventual, procesul de schimbare a furnizorului.

Persoanele vulnerabile vor primi vouchere de ajutor.

Voucherele se vor acorda pentru persoanele singure cu un venit net lunar de maximum 1.940 de lei şi pentru familiile cu un venit net lunar/membru de familie de maximum 1.784 de lei. Tichetele se folosesc doar pentru plata facturilor la energia electrică.

Voucherele se vor acorda la cererea beneficiarului.

Solicitarea beneficiarului poate fi depusă:

– online, prin aplicaţia EPIDS, care va fi dezvoltată şi administrată tehnic de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS);

– prin intermediul reprezentanţilor oficiului poştal sau ai primăriilor corespunzătoare locului de consum declarat de beneficiar.

Mecanismul de sprijin se va aplică în perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026.

Citeste mai mult

Din țară

Guvernul României a fost investit

Publicat

pe

Membrii Guvernului condus de Ilie Bolojan au depus, luni seară, jurământul de învestitură, la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Nicușor Dan.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţie a membrilor Guvernului României a început la ora 20.00.

Primul care a depus jurământul a fost premierul Ilie Bolojan, urmat de vicepremierii Marian Neacşu, Tanczos Barna, Dragoş Anastasiu, Cătălin Predoiu şi Ionuţ Moşteanu.

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni, 23 iunie 2025, decretul pentru numirea Guvernului României, în următoarea componenţă:

Ilie-Gavril Bolojan – prim-ministru;

Marian Neacşu – viceprim-ministru;

Tánczos Barna – viceprim-ministru;

Michael-Dragoş Anastasiu – viceprim-ministru;

Marian-Cătălin Predoiu – viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne;

Liviu-Ionuţ Moşteanu – viceprim-ministru, ministrul apărării naţionale;

Ciprian-Constantin Şerban – ministrul transporturilor şi infrastructurii;

Alexandru Nazare – ministrul finanţelor;

Radu Marinescu – ministrul justiţiei;

Florin-Ionuţ Barbu – ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale;

Bogdan-Gruia Ivan – ministrul energiei;

Alexandru-Florin Rogobete – ministrul sănătăţii;

Dragoş-Nicolae Pîslaru – ministrul investiţiilor şi proiectelor europene;

Daniel-Ovidiu David – ministrul educaţiei şi cercetării;

Oana-Silvia Ţoiu – ministrul afacerilor externe;

Diana-Anda Buzoianu – ministrul mediului, apelor şi pădurilor;

Petre-Florin Manole – ministrul muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale;

Radu-Dinel Miruţă – ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului şi turismului;

Cseke Attila-Zoltán – ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei;

Demeter András István – ministrul culturii.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite