Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Hai relaxare, hai! Se elimină purtarea măștii în aer liber, se deschid stadioanele și evenimentele private

Publicat

pe

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat joi, după şedinţa de lucru cu premierul şi cu mai mulţi miniştri pe tema relaxărilor după pandemie, că din 15 mai se elimină purtarea măştii în exterior, cu unele excepţii şi se elimină restricţiile de circulaţie de noapte, precum şi restricţiile referitoare la programul magazinelor.

”Vom avea o relaxare pas cu pas. Am elaborat calendarul, care cuprinde aceşti paşi până pe 1 septembrie, urmând ca la sfârşitul verii să avem o reevaluare, pentru a stabili măsurile pentru toamnă. Aceste relaxări sunt condiţionate de doi factori extremi de importanţi – pe de-o parte, de evoluţia pandemiei şi, evident, de măsurat prin rata de incidenţă, pe cealaltă parte, gradul de vaccinare. Dacă vrem mai multă relaxare, trebuie să respectăm măsurile care rămân în vigoare şi trebuie să ne vaccinăm. Aşa de simplu este”, a precizat preşedintele.

Conform preşedintelui, prima etapă de relaxare va avea loc în 15 mai.

Astfel, din 15 mai se elimină portul măştii în exterior, cu câteva excepţii. Rămân excepţiile din exterior unde trebuie să purtăm în continuare masca, cum ar fi pieţele, târgurile sau staţiile de transport public, fiindcă în mijloacele de transport public masca va rămâne obligatorie, cum va rămâne masca obligatorie în spaţiile din interior.

A doua măsuri care intră imediat în vigoare este eliminarea restricţiilor de circulaţie noaptea şi simultan se elimină orice restricţii asupra programului agenţilor comerciali. Deci, magazinele vor reveni la programul normal pe care l-au avut

Activităţile sportive în aer liber vor fi posibile cu spectatori, cu 25 % din locuri ocupate.

A doua etapă de relaxare- 1 iunie

În interior vom avea, de asemenea, câteva relaxări care încep majoritatea din 1 iunie, când va creşte capacitatea de cazare, va creşte capacitatea de servire în restaurante.

Bunăoară: nunţi, botezuri, mese festive unde pot participa în exterior, deci în aer liber, începând cu 1 iunie maximum 70 de persoane; nunţi, botezuri, mese festive în interior maximum 50 de persoane de la 1 iunie.

Alte măsuri de relaxare de 1 iulie și 1 august

Dacă organizatorul garantează că toate persoanele care participă sunt vaccinate se renunţă la restricţionarea numărului de participanţi. Deci, mai concret, dacă, pe 15 iulie, cineva doreşte să organizeze o nuntă într-un spaţiu închis, în interior, şi garantează că toţi participanţii sunt vaccinaţi nu se mai aplică restricţionarea la un număr de – ar fi atunci – 70 de persoane. Similar, la exemplul sălile de sport, numărul de participanţi este restricţionat, însă dacă organizatorul, managerul sălii de sport, garantează că toate persoanele care intră sunt vaccinate, numărul de participanţi poate să crească. Aceste măsuri sunt gândite, pe de o parte, să ne protejeze, pe de altă parte, să ne reluăm cât de mult viaţa normală şi, evident, încurajează vaccinarea.

Șeful statului a vorbit şi despre obiectivele de vaccinare.

„Dacă vrem să ieşim din pandemie, trebuie să ne vaccinăm! Nu este altă cale de a finaliza această pandemie cu succes. Pentru asta, în şedinţa de astăzi am stabilit nişte ţinte de vaccinare. Aş spicui dintr-un tabel. Ne propunem ca la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 iulie 6 milioane, la 1 august 7 milioane de persoane vaccinate”, a anunţat Iohannis.

Imagine de SplitShire de la Pixabay

Din țară

Mihai Leu, campion mondial la box și campion la raliuri, a murit la spital

Publicat

pe

Mihai Leu, campionul mondial la box şi campion la raliuri a murit, marţi seară, la Spitalul Fundeni, la vârsta de 56 de ani.

El era internat în stare gravă, la terapie intensivă, cu insuficiență pulmonară și metastaze.

„Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune.

Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat.

Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic.

Nu te vom uita niciodată!“ – este mesajul transmis de familia lui Mihai Leu, marți seara, pe rețelele de socializare.

În 2014, Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer la colon.

Mihai Leu este campion absolut la raliuri şi deţine trei titluri naţionale la Viteză în Coastă.

De asemenea, Mihai Leu a cucerit titlul de campion mondial la box, versiunea WBO, în 1997.

ACTUALIZARE

Familia anunță: „Trupul lui Mihai va ajunge în această seară (miercuri) la Hunedoara, orașul pe care l-a iubit nespus, și va fi depus în Sala Teatrului din Piața Ferdinand. Astăzi și mâine vom fi alături de el la priveghi, iar înmormântarea va avea loc vineri la ora 12:00. Vă mulțumim tuturor care ne sunteți alături în această grea încercare!”

Citeste mai mult

Din țară

Plafonarea prețurilor la energia electrică, eliminată de la 1 iulie

Publicat

pe

Plafonarea preţurilor la energiei electrică se oprește de la 1 iulie, ceea ce înseamnă că preţul plătit pentru energia electrică va fi cel stabilit de consumator împreună cu furnizorul.

„Odată cu încheierea schemei de sprijin, începând cu 1 iulie 2025, veţi plăti preţul stabilit în contractul dumneavoastră cu furnizorul. Preţul nu mai este plafonat prin reglementare – el este cel agreat între părţi, la semnare sau prin actualizări contractuale”, explică ANRE.

Instituţia recomandă ca, pentru a afla exact ce tarif li se va aplica, consumatorii să: analizeze contractul semnat, să contacteze furnizorul pentru clarificări.

„Informaţia corectă vă permite să evaluaţi dacă actuala ofertă este în continuare avantajoasă sau dacă este cazul să căutaţi alternative”, precizează ANRE.

În POSF – https://posf.ro, după înregistrrea locului de consum, poate fi vizualizat contractul activ şi poate fi iniţiat, eventual, procesul de schimbare a furnizorului.

Persoanele vulnerabile vor primi vouchere de ajutor.

Voucherele se vor acorda pentru persoanele singure cu un venit net lunar de maximum 1.940 de lei şi pentru familiile cu un venit net lunar/membru de familie de maximum 1.784 de lei. Tichetele se folosesc doar pentru plata facturilor la energia electrică.

Voucherele se vor acorda la cererea beneficiarului.

Solicitarea beneficiarului poate fi depusă:

– online, prin aplicaţia EPIDS, care va fi dezvoltată şi administrată tehnic de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS);

– prin intermediul reprezentanţilor oficiului poştal sau ai primăriilor corespunzătoare locului de consum declarat de beneficiar.

Mecanismul de sprijin se va aplică în perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026.

Citeste mai mult

Din țară

Guvernul României a fost investit

Publicat

pe

Membrii Guvernului condus de Ilie Bolojan au depus, luni seară, jurământul de învestitură, la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Nicușor Dan.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţie a membrilor Guvernului României a început la ora 20.00.

Primul care a depus jurământul a fost premierul Ilie Bolojan, urmat de vicepremierii Marian Neacşu, Tanczos Barna, Dragoş Anastasiu, Cătălin Predoiu şi Ionuţ Moşteanu.

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni, 23 iunie 2025, decretul pentru numirea Guvernului României, în următoarea componenţă:

Ilie-Gavril Bolojan – prim-ministru;

Marian Neacşu – viceprim-ministru;

Tánczos Barna – viceprim-ministru;

Michael-Dragoş Anastasiu – viceprim-ministru;

Marian-Cătălin Predoiu – viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne;

Liviu-Ionuţ Moşteanu – viceprim-ministru, ministrul apărării naţionale;

Ciprian-Constantin Şerban – ministrul transporturilor şi infrastructurii;

Alexandru Nazare – ministrul finanţelor;

Radu Marinescu – ministrul justiţiei;

Florin-Ionuţ Barbu – ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale;

Bogdan-Gruia Ivan – ministrul energiei;

Alexandru-Florin Rogobete – ministrul sănătăţii;

Dragoş-Nicolae Pîslaru – ministrul investiţiilor şi proiectelor europene;

Daniel-Ovidiu David – ministrul educaţiei şi cercetării;

Oana-Silvia Ţoiu – ministrul afacerilor externe;

Diana-Anda Buzoianu – ministrul mediului, apelor şi pădurilor;

Petre-Florin Manole – ministrul muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale;

Radu-Dinel Miruţă – ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului şi turismului;

Cseke Attila-Zoltán – ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei;

Demeter András István – ministrul culturii.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite