Ne găsiți și pe:

Din țară

Linie telefonică pentru elevii care doresc să sesizeze neregulile din școli

Publicat

pe

Elevii şi părinţii care doresc să sesizeze nereguli în domeniul protecţiei consumatorului au la dispoziţie, începând de luni, linia telefonică InfoCons Junior 021 9615, pusă la dispoziţie de organizaţia de protecţie a consumatorilor InfoCons, conform unui comunicat remis luni de organizaţia neguvernamentală.

2InfoCons este alături de toţi copiii şi părinţii punând la dispoziţie numărul InfoCons Junior – 021 9615, număr cu tarif normal în reţeaua Telekom, apelabil din toate reţelele. La acest număr elevii pot solicita consiliere, informare şi depune o sesizare în domeniul protecţiei consumatorilor. Elevii, în calitatea lor de consumatori de bunuri şi servicii, îşi pot apăra drepturile şi pot lua atitudine când acestea le-au fost încălcate sau nu au fost respectate. Dacă aceştia au o problemă legată de protecţia consumatorilor pot apela la numărul destinat acestui proiect şi pot solicita informaţii utile”, se arată în comunicatul InfoCons.

Organizaţia de protecţie a consumatorilor precizează că materiale informative cu numărul InfoCons Junior se vor regăsi în toate unităţile de învăţământ din România, în baza parteneriatului cu Ministerul Educaţiei Naţionale.

Totodată, elevii din învăţământul preuniversitar au la dispoziţie şi adresa de e-mail infoconsjunior@infocons.ro, potrivit comunicatului InfoCons.

Imagine de Andi Graf de la Pixabay

Din țară

Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut

Publicat

pe

Programul Rabla 2026 pentru persoane ­fizice va fi lansat la 20 iulie ­într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.

Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.

Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.

Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.

Ministerul Mediului a mai precizat că a renun­țat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.

Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.

Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Citeste mai mult

Din țară

Cod galben de ploi în vestul țării

Publicat

pe

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite