Din țară
OPORTUNITATE DE ANGAJARE. MApN are disponibile peste 4.000 de posturi pentru soldați profesioniști
Publicat
acum 3 anipe
de
TimisPress
Ministerul Apărării Naţionale a demarat o amplă campanie de recrutare şi selecţie pentru ocuparea a 4.159 de posturi de soldaţi/gradaţi profesionişti, se arată într-un comunicat de presă emis ieri de MApN.
Astfel, în perioada 2 mai – 16 iunie, candidaţii care optează pentru dobândirea calităţii de soldat profesionist pot solicita înscrierea în cadrul centrelor militare zonale, judeţene sau de sector (după caz) pe a căror rază de responsabilitate îşi au domiciliul. Evaluarea psihologică, evaluarea capacităţii motrice şi interviul se vor desfăşura în perioada 22 mai – 23 iunie, examinarea medicală va avea loc în perioada 6 – 30 iunie, iar finalizarea recrutării şi selecţiei este programată pentru 21 iulie.
„Soldaţii (şi gradaţii) profesionişti (SGP) constituie cel mai numeros corp de personal militar şi îndeplinesc funcţii de execuţie specifice luptătorilor şi specialiştilor militari, în cadrul unor microstructuri de tip echipă, echipaj, post de luptă sau grupă/similare. SGP pot îndeplini şi funcţii de comandă la nivelul acestor microstructuri. SGP participă nemijlocit la procesul de instrucţie individuală şi colectivă, asigură exploatarea şi întreţinerea tehnicii şi armamentului din dotare şi a infrastructurii de instruire şi pot executa misiuni de paza a obiectivelor militare. Alături de ceilalţi militari, SGP au misiunea nobilă de păstrare a integrităţii şi suveranităţii statului, a apărării cetăţenilor ţării. De asemenea, sunt chemaţi în orice situaţie care afectează desfăşurarea normală a vieţii (calamităţi, dezastre naturale sau tehnologice etc.)“, se arată în comunicatul de presă citat.
Ministerul Apărării Naţionale precizează că SGP constituie principala sursă de formare a subofiţerilor în activitate şi pot fi selecţionaţi la programele de formare a maiştrilor militari în activitate, precum şi în vederea participării la cursurile organizate pentru admiterea în învăţământul superior sau la cursul de formare a ofiţerilor în activitate.
Poate te-ar interesa si:

Două evenimente offline de anvergură în Timișoara: Întâlnirea săptămânală și BIZZ.CONNECT

Ciclocross, mtb și alergare pe Lunca Timișului. Ultimele două săptămâni de înscrieri

Primele probe pentru noua infrastructură de tramvai de pe bulevardul Stan Vidrighin

Spectacolul „Victimele datoriei“, selecționat în programul Festivalului Național de Teatru

Etapa a V-a a campionatului național de padel, la Timișoara

Șoferii pot cumpăra rovigneta de o zi
Din țară
Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut
Publicat
acum 4 săptămânipe
8 iulie 2026de
TimisPress
Programul Rabla 2026 pentru persoane fizice va fi lansat la 20 iulie într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.
Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.
Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.
Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.
Ministerul Mediului a mai precizat că a renunțat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.
Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.
Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.
Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei
În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).
Din țară
DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei
Publicat
acum o lunăpe
29 iunie 2026de
TimisPress
Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.
Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.
Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.


Postul Adormirii Maicii Domnului. Ce rugăciuni se citesc zilnic

INFORMARE. Privind depunerea solicitarii de emitere a Avizului de Gospodărire a Apelor

Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației

DEZINSECȚIE terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara

IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei alături de alte cinci personalități publice
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- Postul Adormirii Maicii Domnului. Ce rugăciuni se citesc zilnic 30 iulie 2026
- INFORMARE. Privind depunerea solicitarii de emitere a Avizului de Gospodărire a Apelor 29 iulie 2026
- Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației 29 iulie 2026
- DEZINSECȚIE terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara 28 iulie 2026
- IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei alături de alte cinci personalități publice 24 iulie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 2 aniRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 11 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară






